Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1


În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor.
Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.

Ev. Matei 13, 24-30


Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre grâu, apoi şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut roadă, atunci s-au arătat şi neghinele. Şi, venind, slujitirii stăpânului casei i-au zis: stăpâne, nu ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? El le-a răspuns: un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slujitorii i-au zis: vrei, atunci, să ne ducem şi să le plivim? El însă le-a zis: nu! Ca nu cumva plivind neghinele, să smulgeţi şi grâul împreună cu ele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la seceriş şi atunci, la vremea secerişului, voi zice secerătorilor: pliviţi întâi neghinele şi le legaţi snopi, ca să le ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu.

Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
 

Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,
Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.
Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,
Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,
După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.
De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.

adevarat
 

"Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei "

Ev. Matei 13, 44-54


Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei s-a dus, a vândut tot ce avea şi a cumpărat ţarina aceea. Iarăşi, asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător, care caută mărgăritare bune şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea el şi l-a cumpărat. Mai este asemenea împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care a adunat tot felul de peşti; iar după ce s-a umplut, l-au tras năvodarii la mal şi, şezând, au ales pe cei buni în vase, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul lumii: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi-i vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Apoi Iisus i-a întrebat: aţi înţeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: da, Doamne. Iar El le-a zis: de aceea orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân în casa sa, care scoate din vistieria sa lucruri noi şi lucruri vechi. După ce sfârşit pildele aceste, Iisus a plecat de acolo şi, venind în Patria Sa, îi învăţa în sinagoga lor.

Ev. Matei 9, 1-8


În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor.

https://lh5.googleusercontent.com/-e...aliticului.jpg
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule care ai facut pe om, Tu stii neputintele noastre, slabanogirea sufletului si al trupului nostru. Vindeca Tu cu mila Ta si cu puterea Ta dumnezeiasca pe toti ce cei iau hotarari temeinice de a urma Calea Ta, de a se lepada de pacate si fa-ne pe toti fiii Imparatiei Tale. Zi-ne, Doamne, ca slabanogului din Sf. Evanghelie de astazi: "Fiilor, iertate sunt pacatele voastre, mergeti cu pace la casele voastre". Amin.

https://lh5.googleusercontent.com/--...apernaum-2.jpg

Slăbănog mă simt, Stăpâne,
şi străin, de toţi uitat,
am ajuns de azi pe mâine,
ca un câine
alungat.
Hule multe, fără nume,
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
– val în spume –
dus de mult.
Cu nădejdile apuse,
alungat de toţi am fost,
numai Crucea Ta, Iisuse,
îmi mai fuse
adăpost.
Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg şi azi fierbinţi
îl loviră mâini barbare
şi amare
suferinţi.
Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii,
să-mi aduci la greu putere
şi-n durere,
bucurii.
O, Iisuse, din înaltul
cerului, să vii, Te rog,
când din chin şi-aşteaptă saltul
iarăşi altul
slăbănog.

Ap. I Corinteni 7, 12-24
 

Fraţilor, dacă un frate are o femeie care nu crede şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Fiindcă altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te! Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu preţ aţi fost cumpăraţi! Nu vă faceţi robi oamenilor. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

După ce a sfârşit Iisus de rostit cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Şi a mers după Dânsul mulţime de oameni şi i-a vindecat acolo pe cei bolnavi.
Atunci au adus la Dânsul pe copii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage, iar ucenicii îi certau. Dar Iisus le-a zis: lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. Şi, punându-şi mâinile peste ei, s-a dus de acolo.

Ev. Matei 14, 22-34
 

În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus s-a suit în munte să se roage, în singurătate; şi când s-a înserat, era singur acolo. În vremea aceea, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Ucenicii însă, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să viu la Tine pe apă. Iar El i-a zis: vino. Şi, coborându-se din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic, s-a înfricoşat şi, începând să se scufunde în mare, a strigat şi a zis: Doamne, scapă-mă. Iar Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat şi i-a zis: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.

Ev. Matei 21, 23-27
În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, când învăţa, căpeteniile preoţilor şi bătrânii poporului şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, la care de-Mi veţi răspunde, şi Eu vă voi spune cu ce putere fac acestea: botezul lui Ioan de unde a fost: din cer, sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: dacă vom zice: din cer, ne va spune: pentru ce dar n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, pentru că toţi îl socotesc pe Ioan ca pe un prooroc. Atunci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Zis-a lor şi El: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

Ap. II Corinteni 1, 1-7
 

Pavel, Apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci, ori de suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, ori de suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor aşa şi mângâierii.

Ev. Matei 22, 23-33
 

În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: dacă va muri cineva neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. Deci erau la noi şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit, şi, neavând urmaşi, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Tot aşa şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. Iar la urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, a căruia dintre cei şapte va fi femeia, căci toţi au avut-o de nevastă? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu, pentru că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, n-aţi citit, oare, ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Iar mulţimile, care-L ascultau, erau uimite de învăţătura Lui.

Ev. Matei 17, 14-23


În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.

Ap. II Corinteni 2, 14-17; 3, 1-3
Fraţilor mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier: Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora, mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.
Oare începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie - cum au unii - de scrisori de laudă către voi sau de la voi? Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.

Ev. Matei 23, 23-28
 

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea cea dinafară a paharului şi a blidului, iar pe dinlăuntru sunt pline de răpire şi de nedreptate. Fariseule orb, curăţeşte întâi partea cea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, dar înăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar înăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Ev. Matei 23, 29-39



Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi gropile drepţilor, şi ziceţi: dacă am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Drept aceea înşivă mărturisiţi despre voi că sunteţi fii ai celor ce au omorât pe prooroci. Dar voi umpleţi cu vârf măsura părinţilor voştri. Şerpi, pui de năpârci, cum veţi scăpa de osânda Gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi bate în adunările voastre şi îi veţi goni din oraş în oraş, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor, care s-a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar. Adevărat vă spun vouă că vor veni toate acestea peste neamul acesta. Ierusalime, Ierusalime, cel care ai omorât pe prooroci şi ai ucis cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi, după cum îşi strânge găina puii săi sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată casa voastră vi se lasă pustie. Căci vă spun că de acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului.

Ev. Matei 24, 13-28
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Când se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, atunci va veni sfârşitul. Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care s-a grăit prin proorocul Daniil, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi; cel care va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia ceva din casă; iar cel care va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta, în zilele acelea! Rugaţi-vă, ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta, căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nici un om n-ar mai scăpa; dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va spune cineva: iată Hristos este aici, sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi care vor da semne mari şi minuni, încât să amăgească, de va fi cu putinţă, chiar pe cei aleşi. Iată v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vor zice: iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii.

Ap. II Corinteni 4, 13-18
 

Fraţilor, având acelaşi duh al credinţei - după cum este scris: «Crezut-am, pentru aceea am şi grăit» - şi noi credem; pentru aceea şi grăim, ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.

Ev. Matei 24, 27-33; 42-51
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii. Însă, îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului; şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. El va trimite pe îngerii Săi, în glas mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor, până la celelalte margini. Luaţi pildă de la smochin: când mlădiţa lui este fragedă şi înfrunzeşte, atunci ştiţi că vara e aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, chiar lângă uşă.
Privegheaţi deci, căci nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi însă aceasta că, dacă ar şti în care ceas din noapte are să vină furul, stăpânul casei ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Cine este, oare, slujitorul cel credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste slujitorii săi, ca să le dea hrană la timp? Fericit este slujitorul acela pe care, venind stăpânul său, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun vouă că-l va pune peste toate averile sale. Dacă însă slujitorul acela, fiind rău, va zice în inima sa: stăpânul meu va întârzia, şi va începe să bată pe tovarăşii săi şi să mănânce şi să bea cu beţivii, va veni stăpânul slujitorului aceluia, în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu se gândeşte, şi-l va tăia din dregătorie şi-l va face părtaş făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Ev. Matei 19, 3-12
În vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: oare, se cade omului să-şi lase femeia sa pentru orice pricină? Iar El, răspunzând, le-a zis: n-aţi citit, oare, că Cel care i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut pe el? Apoi a zis: de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup, aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Atunci ei L-au întrebat: pentru ce dar Moise a poruncit să i se dea carte de despărţire şi să-o lase? El le-a răspuns: din pricina învârtoşării inimilor voastre v-a dat voie Moise să lăsaţi femeile voastre; dar de la început n-a fost aşa. Eu însă vă spun vouă că oricine îşi va lăsa femeia sa, fără pricină de desfrânare, şi se va căsători cu alta face desfrănare; de asemenea şi cel care se va căsători cu femeia lăsată face desfrănare. Atunci ucenicii Lui I-au zis: dacă astfel este starea omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: nu toţi pricep cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Căci sunt fameni care s-au născut aşa, din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s-au făcut singuri pe ei înşişi fameni pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.

Ap. Galateni 6, 11-18
Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

Versetul de astazi a fost Ioan 3:16

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică"

Numai acum vreo 3 zile,in vacanta am vazut acest verset scrijelit pe un asphalt si am zis ca am sa caut pe internet sa vad l ace se refera Ioan 3:16,iar azi a fost versetul zilei la biserica.

Tot azi,am mai gasit un verset care-mi place foarte mult si este foarte potrivit pentru evenimentele prezente: Matei 5:7

Ap. II Corinteni 5, 15-21
Fraţilor, Hristos a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării; pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.

Ev. Marcu 1, 23-28
 

În vremea aceea era în sinagoga iudeilor un om cu duh necurat care striga tare şi zicea: ce avem noi cu Tine, Iisuse Nazarinene? Ai venit, ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti, Sfântul lui Dumnezeu. Iisus însă l-a certat şi i-a zis: taci şi ieşi dintr-însul. Atunci duhul cel necurat, scuturându-l pe om şi strigând cu glas mare, a ieşit dintr-însul. Şi toţi au rămas uimiţi, aşa încât se întrebau între ei şi ziceau: ce este aceasta şi ce este această învăţătură nouă? Căci şi duhurilor celor necurate le porunceşte cu putere şi-L ascultă. Şi îndată s-a răspândit vestea despre El în toată împrejurimea Galileii.

Ap. II Corinteni 6, 11-16
 

Fraţilor, gura noastră s-a deschis către voi, corintenilor, inima noastră s-a lărgit. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată - vă vorbesc ca unor copii ai mei - lărgiţi şi voi inimile voastre! Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis.

Ap. II Corinteni 7, 1-10
Fraţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, (deşi îmi părea rău); căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

Ap. II Corinteni 7, 10-15
Fraţilor, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ne-am mângâiat; dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci, precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur.

Ap. II Corinteni 8, 7-15
Fraţilor, precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Şi sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit».

Ap. II Corinteni 9, 12-15; 10, 1-7
Fraţilor, slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.
Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos - eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi - vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.

Ev. Marcu 3, 20-27
 

În vremea aceea, când a venit Iisus acasă, mulţimea s-a adunat din nou, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Deci auzind despre acestea, rudele lui Iisus au venit să-L prindă, pentru că ziceau că nu-şi mai are toate minţile. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că are în El pe Beelzebul şi că scoate afară pe diavoli cu domnul diavolilor. Iisus însă, chemându-i, le-a răspuns în pilde: cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu mai poate să se ţină. Tot aşa, dacă Satana s-a sculat însuşi asupra sa, atunci s-a dezbinat şi nu poate să stea, căci i-a venit sfârşitul. Nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare; numai atunci va putea jefui casa lui.

Ap. II Corinteni 11, 5-21
Fraţilor, socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi. Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi? Alte Biserici am prădat, luând plată ca să vă slujesc pe voi. Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară. Este în mine adevărul lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ţinuturile Ahaei. Pentru ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie! Dar ceea ce fac, voi face şi în viitor, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină, pentru a se afla ca şi noi în ceea ce se laudă. Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor. Iarăşi zic: Să nu mă socotească cineva că sunt fără minte, iar de nu, primiţi-mă măcar ca pe un fără-de-minte, ca să mă laud şi eu puţin. Ceea ce grăiesc, nu după Domnul grăiesc, ci ca în neînţelepţie, în această stare de laudă. Deoarece mulţi se laudă după trup, mă voi lăuda şi eu. Pentru că voi, înţelepţi fiind, îngăduiţi bucuros pe cei neînţelepţi. Căci de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz - răbdaţi. Spre necinste o spun, că noi ne-am arătat slabi.

Ev. Luca 5, 1-11
 

Pescuirea minunata - Duminica a XVIII-a dupa Rusalii


În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat; apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi, făcând ei aşa, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul.

Ap. Galateni 1, 1-3; 20-24; 2, 1-5


Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morţi şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, Bisericilor Galatiei: har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.
Dar cele ce vă scriu, iată (spun) înaintea lui Dumnezeu, că nu vă mint. După aceea am venit în ţinuturile Siriei şi ale Ciliciei. Şi după faţă eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea, ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi odinioară acum binevesteşte credinţa pe care altădată o nimicea; şi slăveau pe Dumnezeu în mine.
Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine şi care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur, din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.

Ev. Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1
 

În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai marii sinagogii, cu numele Iair şi văzându-L a căzut la picioarele Lui şi L-a rugat stăruitor, zicându-I: fiica mea este pe moarte; vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască. Şi a mers Iisus împreună cu el şi după Dânsul a mers mult popor,care Îl împresura.
Pe când El încă vorbea, au venit de la casa mai marelui sinagogii, spunându-i: fiica ta a murit; de ce mai osteneşti pe Învăţătorul? Dar Iisus, îndată ce a auzit cuvântul care s-a grăit, a zis câtre mai-marele sinagogii: nu te teme! Crede numai. Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă după Dânsul, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Şi, ajungând la casa mai marelui sinagogii, au văzut tulburarea şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. Şi, intrând înăuntru, le-a zis: de vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de Dânsul. Iar El, scoţând pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu Dânsul, şi au intrat unde zăcea copila. Şi apucând mâna copilei, i-a zis: talita cumi, care se tâlcuieşte: copilă, ţie îţi zic: scoală-te. Iar copila s-a sculat în clipa aceea şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au minunat cei de faţă cu uimire adâncă. Dar Dânsul le-a poruncit cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Apoi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.
După ce a ieşit de acolo, s-a dus în oraşul Său, iar ucenicii au mers după Dânsul.

Ev. Luca 6, 31-36
 

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

Ap. Galateni 2, 11-16
Fraţilor, când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta.

Ap. Galateni 2, 21; 3, 1-7
Fraţilor, nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.
O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi să nu vă încredeţi adevărului, pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit? Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei? Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup? Aţi pătimit atâtea în zadar? - dacă a fost în zadar, cu adevărat. Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei? Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.

Ev. Marcu 6, 30-45
 

În vremea aceea s-au adunat la Iisus apostolii şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi câte au învăţat. Atunci El le-a zis: veniţi voi deoparte, în loc singuratic, şi odihniţi-vă puţin; pentru că erau mulţi care veneau şi se duceau, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat numai ei, cu corabia, spre un loc singuratic. Dar mulţimile i-au văzut plecând şi mulţi, cunoscându-i, au alergat pe jos de prin toate oraşele, şi au sosit înaintea lor, în locul unde se duceau ei. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut mult popor şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile fără păstor, şi a început El să-i înveţe multe. Dar, vremea fiind târzie, s-au apropiat ucenicii Săi şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea este târzie. Dă-le drumul să se ducă prin oraşele şi prin satele dimprejur, ca să-şi cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce. Iar El, răspunzând, le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Atunci ei L-au întrebat: să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? El însă i-a întrebat: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi! Iar ei, ştiind, I-au răspuns Lui: cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în rânduri, ca la masă, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Apoi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor. Asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei care mâncaseră pâinile erau ca la cinci mii de bărbaţi. După aceea a îndemnat pe ucenicii Săi să intre îndată în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.

Ap. Galateni 4, 8-21


Fraţilor, necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi în zadar. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău. Dar ştiţi că din cauza unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi, şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi! Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?