![]() |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dacă analizăm cartea Ecleziastul, este evident, că Solomon a descris moartea dintr-un punct de vedere omenesc, al omului de sub soare, al omului care cercetează și concluzionează prin prisma a ceea ce vede cu ochii lui, căci observa si tu ce declară el în Ecleziast 1:13,14: „Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!” Oare din punct de vedere divin, „totul este deșertăciune și goană după vânt!”? Sau din punct de vedere omenesc? Oare și cerul este deșertăciune? Este oare goană după vânt închinarea și ascultarea de Dumnezeu? Oare într-adevăr aceiași soartă au și animalele și oamenii? Din punct de vedere a ceea ce vede și observă omul, da, dar din punct de vedere divin, NU, căci omul nu este ca animalele, el a fost creat după chipul lui Dumnezeu, și prin urmare, va fi înviat și tras la răspundere pentru binele sau răul care l-a făcut. |
Citat:
Și de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de duhurile drepților celor desăvârșiți" (Evrei 12:22-23) Aceste duhuri ale dreptilor de care pomeneste Pavel aici nu par sa hiberneze in pamant asa cum sustineti voi adventistii, ci sunt contiente in ceruri si ca moartea nu a avut nici o putere asupra lor |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
p.s. vasinec, din bun simt, dupa ce ai fost dat de atatea ori afara din casa omului ar trebui sa te opresti sa mai intri pe geam. p.s.1 cred ca te mai paste un ban |
Citat:
P.S. Referitor la banare: cu ce am gresit? Asa stiti sa dialogati cu omul, cand nu va convine ce spune (desi nu aduce jigniri)? Il dati afara? |
Citat:
p.s. inca mai astept scuzele pentru niste jigniri pe care mi le-ai adresat acum mult timp. tot timpul te-ai eschivat. nu ar fi rau sa te smeresti un pic asa ca un bun crestin ce esti. p.s.1 iar legat de subiect, nu mai e nimic de zis. a fost intors pe toate fetele. ce rost are sa reluam obsesiv ceea ce s-a mai discutat? ca nu pricepeti voi? nu e vina noastra. p.s. ai gresit de foarte multe ori jignindu-ne. nu am timp acum sa caut. dar ar fi bine sa fii cinstit. si o data banat ar trebui sa intelegi ca nu esti bine venit aici. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 22:23:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.