Raspund dupa o saptamana, imi amintesc ca vazusem mesajul asta dar am uitat sa raspund.
Exista doua cazuri, le-am amintit de mai multe ori, sunt mentionate si de Sfantul Ioan Damaschin ca mari minuni si putere a rugaciunii. Sunt si in vietile sfintilor, sfanta Tecla s-a rugat pentru o fetita moarta pagana si a primit raspuns ca a fost mutata in Rai din Iad. Iar Sfantul Grigorie Dialogul (papa al Romei) s-a rugat pentur imparatul Traian si a primit raspuns ca a fost mutat in Rai, dar sa nu se mai roage pentru aceste persoane. Asadar la rugaciunea unor sfinti, asa cum si Biserica se roaga pentru ortodocsii care au ajuns in Iad si mai trece cate unul in Rai.

Asa, si ce legatura are cu ce am intrebat eu??

Nu am spus daca un pagan din iad se poate "transfera" in rai, ci daca vreunul din pagani care "din fire a facut ale legii", se poate mantui. Sf. Ierarh Nifon a vazut "multime de pagani" in Rai, doar ca erau orbi (datorita lipsei Botezului), si nu puteau vedea slava lui Dumnezeu.

Atitudinea Sfantului Ioan de Kronstadt fata de confesiunile neortodoxe
 

"Biserica adevarata ramane una si neseparata, si singura care mantuieste. Aceasta este Biserica Ortodoxa Rasariteana. Nici o alta confesiune crestina, in afara de Ortodoxie, nu poate sa-l aduca pe crestin la desavarsirea vietii crestine si sa intregeasca curatirea de pacate, conducandu-l la nestricaciune, deoarece celelalte religii tin nedreptatea drept adevar (Romani 1, 18). Ele au amestecat superstitia si minciuna cu adevarul si nu detin acele mijloace date de Dumnezeu pentru curatire, pentru sfintire, pentru renastere si reinnoire, pe care le detine Biserica Ortodoxa."

Am zis ca voi fi mai retras pana se sfarseste postul, dar unele threaduri imi pun rabdarea la incercare. Nici nu mai stiu daca am mai spus despre asta si in ce conjunctura am facut-o. In principiu, daca mantuirea ar fi la latitudinea omului, atunci nimeni nu s-ar mai mantui, sau oricum, asta s-ar intampla numai in manastiri unde monahii reusesc sa se desprinda de orice rautate lumeasca si sa fie stapaniti in cat mai mare masura doar de Duhul Sfant.
Eu nu stiu de ce ne intereseaza atat de mult cine (altcineva) se (mai) mantuieste, cand grija noastra ar trebui sa fie intr-o singura directie: noi insine! Chiar daca exista pareri si sfaturi ale sfintilor parinti, Adevarul numai Dumnezeu il stie. Sunt suflete care s-au nascut, prin voia lui Dumnezeu, in cine-stie-ce religie si toata viata lor au constientizat un Dumnezeu si un Mantuitor "acolo sus", si intreaga viata si-au petrecut-o in cumpatare, iubire de aproape, pace si buna-intelegere cu toata lumea, fara ura, fara discriminare... In acelasi timp, altii au avut "privilegiul" sa se nasca ortodocsi, si au facut din asta un motiv de fala si slava desarta, de ura fata de celelalte fiinte de alta credinta, de alt neam, de alta culoare a pielii, etc., ba chiar fata de fratii lor pe care-i vad muuult mai pacatosi, numai fiindca in mandria lor, se vad in masura sa se substituie judecatii lui Dumnezeu!
"Numai ortodocsii se mantuiesc!" OK! Dar noi, cei care facem prognosticuri, ne mantuim? Avem certitudini in acest sens?
Parintele Calistrat Chifan povestea despre o femeie care se spovedea pentru prima data dupa 40-50 de ani, dar careia nu prea avea ce canon sa-i dea, fiindca toata viata traise in frica de Dumnezeu si in dragoste de aproape. Parintele Arsenie Papacioc spunea despre un om care a venit sa se spovedeasca pentru prima data dupa nu-stiu-cati ani, care nu tinuse post nici macar in ajunul acelei zile si caruia Parintele i-a dat dezlegare la Sfanta Impartasanie, fiindca locuia impreuna cu sotia lui, care era sectara dar care nu reusise in atatia ani sa-l convinga si pe el sa renunte la ortodoxie...
Fiecare caz este unic in fata lui Dumnezeu, iar judecata Lui nu prea are mare lucru in comun cu judecata noastra.
Si-apoi... ce e "mantuirea"? "In Imparatia Tatalui Meu, multe locuri sunt!" Lipsa suferintei, este tot un fel de mantuire, intr-o lume a vesniciei. E adevarat ca noi avem sansa unei stari privilegiate, dar egoismul si rautatea la care ne supune vrajmasul, ne osandeste mai mult decat pe cei care s-au nascut departe de ortodoxie! Pentru ca nu-i totuna sa renunti la ortodoxie din propria vointa, sau sa-ti randuiasca Dumnezeu sa te nasti catolic, protestant, etc. Eu nu cred ca Dumnezeu pedepseste dupa criteriile noastre!

Sfantul Ignatie Briancianinov- CUVÂNT DESPRE ORTODOXIE ŞI DESPRE NEORTODOCŞI

"Nu există Ortodoxie nici în învăţăturile şi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinos şi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se ţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare).

Biserica vesteşte: “Cei ce şi-au predat cugetul lor în ascultare faţă de descoperirea dumnezeiască, slujind-o pe ea, pe aceştia să-i fericim şi să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu, Carele aşteaptă întoarcerea şi căinţa lor, dacă n-au voit să urmeze Sfintelor Scripturi şi Tradiţiei Bisericii Soborniceşti, să fie excomunicaţi şi predaţi anatemei”.
“Celor ce neagă existenţa lui Dumnezeu şi susţin că această lume s-a autoorganizat şi că toate se petrec fără ajutorul providenţei dumnezeieşti, aşa, ca din întâmplare: anatema!”’,
“Celor ce afirmă că Dumnezeu nu este Duh, ci materie şi care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînţelept, Atotştiutor, rostind alte asemenea blasfemii: anatema!”;
“Celor ce îndrăznesc să declare că Fiul lui Dumnezeu n-ar fi de o fiinţă cu Tatăl, deasemenea Duhul Sfânt, Carele este de conceput: că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt n-ar fi Unul Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care spun că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, patimile Sale de bunăvoie, moartea şi învierea Sa nu sunt necesare izbăvirii de păcate şi mântuirii noastre: anatema!”;
“Celor care nu acceptă harul răscumpărării propovăduit de Evanghelie, ca singurul nostru mijloc de îndreptăţire în faţa lui Dumnezeu: anatema!”;
“Celor care se îndoiesc de fecioria Preacuratei Fecioare Măria înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere: anatema!”;
“Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înţelepţit pe prooroci şi pe apostoli şi a prevestit prin gura lor adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni, mărturisind că Duhul şi acum sălăşluieşte în inimile adevăraţilor creştini şi-i călăuzeşte spre orice adevăr: anatema!”;
“Celor care nu recunosc nemurirea sufletului, sfârşitul acestui veac, judecata ce va să vină, răsplata cerească pentru faptele cele bune şi osânda pentru păcate: anatema!”;
“Celor care refuză Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema!”;
“Celor care nu recunosc Sinoadele Sfinţilor Părinţi şi Predaniile lor, în conglăsuire cu revelaţia dumnezeiască şi păstrate cu sfinţenie de către Biserica Ortodoxă şi Sobornicească: anatema!”



Înţelepciunea dumnezeieştii Revelaţii se păstrează întreagă şi neştirbită doar în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin!



Sfantul Ignatie Briancianinov- DESPRE MÂNTUIREA NEORTODOCŞILOR


Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El. Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”
Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.
„Mântuirea” fără Hristos
Creştinilor! Cunoaşteţi-L pe Hristos! înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţa în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă,cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu.
Veţi replica poate: Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune: el învaţă că credinţa fără fapte e moartă. Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, ca şi toţi insuflaţii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă, iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. El cere credinţa vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute!Evanghelia ne învaţă că, prin cădere, noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătura lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei şi, sub această conducere, la timpul său, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Său credincios raţiunea Adevărului sau Judecata Duhovnicească, temelia judecăţii duhovniceşti fiind Dumnezeu.
Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă, noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită, încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun şi prin lepădarea lor. Deşartă e rătăcirea minţii omeneşti, când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună consideraţiilor sale pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!…Tu, care te numeşti creştin şi nu ai habar de învăţătura lui Hristos…
Ereticii nu sunt creştini
Dumneavoastră spuneţi că ereticii sunt aceeaşi creştini ca şi noi. De unde aţi scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignorante, se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creştin cât şi ereticii, fără să deosebească sfânta credinţă creştină, de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu.
Numeroasele soboare de Sfinţi au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungate chinuri, închisoarea, exilul, decât să-şi dea acordul la părtăşania cu ereticii în învăţătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universală a recunoscut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui…
Desigur, dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici o tâlhărie, nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat? E renegat Fiul lui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt, nu mai mult!
Cel care a primit şi se ţine de o învăţătură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dumnezeu cu gura, acela nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!…
Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaştere a creştinismului!… Esenţa nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu vă jucaţi! Căci altfel veţi plânge veşnic!…

Sfantul Ignatie Briancianinov-DESPRE FAPTELE BUNE ALE NEORTODOCŞILOR

"Cel ce crede în Hristos trage împotriva simţirilor inimii sabia lui Hristos şi îşi sileşte inima, tăind cu sabia ascultării faţă de El nu doar pornirile păcătoase vădite, ci şi acele porniri care par bune la arătare, dar în fapt sunt potrivnice legilor evanghelice şi, astfel, este întreaga lucrare a omului care se ia după imboldurile firii căzute. Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc credinţa în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu; faptele credinţei omoară egoismul în om, fac să crească în el credinţa, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).
Dreapta credinţă, adevărata faptă bună
Credinţa adevărată şi vie aduce omului mântuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.
Atât de însemnată, de neapărat trebuincioasă este pentru mântuire mărturisirea cu gura a credinţei inimii şi încredinţării sufletului, că sfinţii mucenici din toate veacurile creştinismului, începând cu înşişi Apostolii lui Hristos, s-au învoit mai degrabă a răbda chinuri lungi şi înfricoşate, a vărsa sângele lor ca apa, decât a rosti lepădarea de Hristos, fie aceasta şi prefăcută, numai cu gura, fară ca inima să ia parte.
Dumnezeu cere de la om pentru a-l mântui numai credinţa vie, adevărată. Aceasta, ca zălog al mântuirii şi fericirii veşnice, trebuie să fie pentru creştin mai de preţ decât viaţa lui pământească. Mucenicia este roadă adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, dăruite prin credinţă. Mucenicia este roadă credinţei. Această faptă au hulit-o şi o hulesc cei ce pun mare preţ pe faptele firii omeneşti căzute: în orbirea lor, ei numesc această preasfântă nevoinţă a celor mari la suflet „urmare a nebuniei”.
Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi râuri de sânge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mântuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adâncurile iadului.
Cea mai rea faptă – necredinţa
Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mântuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos.
Credinţa în Iisus Hristos, mai presus de toate faptele bune
Cel ce crede în Hristos, de va şi muri cu moartea păcatului, iarăşi va învia prin pocăinţă (In. 11, 25), şi vedem pe mulţi dintre sfinţi că au căzut din înălţimea sfinţeniei în adâncul unor păcate grele, iar apoi, cu ajutorul credinţei şi al pocăinţei insuflate de aceasta, s-au liberat din adâncul cel puturos şi întunecat, au suit iarăşi la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei. "

"desavarsirea vietii crestine" - o formulare care imi produce o anumita nedumerire, in contextul citatului.
Va rog sa imi dati un sprijin pentru a intelege:
a) care e subiectul pasajului: mantuirea? sau desavarsirea?
b) mantuirea e similar aici cu desavarsirea? Se mantuiesc doar cei desavarsiti si cu o intreaga/deplina curatire de pacate?
c) nestricaciunea e aici mantuirea? viata vesnica?

Ceea ce ma nelinisteste legat de pasajul citat de sora Ekaterina este urmatorul aspect: daca, asa cum inteleg, mantuirea presupune desavarsire, atunci cum mai este posibil ca un crestin sa aiba o cat de mica nadejde ca va fi mantuit? Intrucat crestinul isi vede pacatele, faptuieste zilnic pacate stiute si nestiute etc.
Ca urmare:
- omul pacatos, tinindu-si mintea in iad (in constientizarea propriilor nevrednicii si dispozitii inca pacatoase, intrucat nu-i om fara de pacat), nadajduieste la Mila Domnului la Judecata (dar nu mai poate fi vorba de desavarsire in acest caz).
- or, cata vreme nu traieste desavarsit o viata crestineasca, crestinul nu mai poate nadajdui la mantuire.
Legat de aceasta ultima varianta, imi amintesc numeroase trimiteri la cuvantul care spune ca omul care nu L-a vazut/cunoscut pe Hristos inca de aici, nu Il va vedea/cunoaste niciodata. Oare toti cei care L-au vazut/cunoscut pe Hristos au fost / sunt desavarsiti? Iar cei care nu au apucat sa IL vada, sunt deja condamnati?

Mi se pare dificil sa inteleg criteriile sau reperele mantuirii din textul citat.
Uneori totusi, ambiguitatea unui text (ambiguitate asa cum receptez/interpretez eu textul in mintea si inima mea, asadar nu ambiguitate "obiectiva" a textului, ci una subiectiva in cadrul lecturii, intrucat textul poate sa para foarte clar unui alt cititor) mai degraba smereste si lumineaza, decat irita si mohoraste, deschide cugetul si simtirea iar nu inchide cu o lamurire definitiva, de piatra.
Va sunt indatorat, deja, pentru eventualele comentarii pe care le cer in ajutor.
Post binecuvantat, tuturor!

"Iata un ortodox intru care nu este viclesug." Mare lucru!

Tot in Rai au ajuns. Sunt singurele cazuri de care am auzit. Cartea despre sf. Nifon a fost descoperita acum cativa ani, eu am citit-o in intregime mai demult.

Sper sa nu te superi, am vazut astfel de mesaje cu zecile pe forum, nu ar avea rost sa dau acelasi raspuns pe care l-am mai dat de fiecare data, nu ar avea importanta decat tot pentru cei ce au aceleasi conceptii ca si mine (dar care stiu deja care e raspunsul).
Daca o sa cauti pe forum o sa gasesti mesaje aproape identice cu al tau la persoane diferite, desi nu e sugerata o sursa. Aceasta se intampla din cauza insusirii unor conceptii din ecumenism (provenite la randul lor din protestantism). Toate persoanele care isi insusisera astfel de conceptii aveau un mod asemanator de a privi lucrurile.
In aceasta conceptie sunt prezente cam aceleasi idei: ce fac cei ce s-au nascut in alte tari, nu toti ortodocsii se mantuiesc, ce este mantuirea si desavarsirea, etc.
Mai poti observa ca cei ce au acest mod de a vedea lucrurile prezinta in mesajul lor rationamentul lor, eventual si unul sau mai multe citate din Sfanta Scriptura (de fapt nu e doar rationamentul lor, sunt idei provenite din ecumenism). In schimb nu iau in considerare ce spun sfintii sau invatatura Bisericii, considera ca rationamentul lor e superior. Modul de prezentare e asemanator celui protestant, rationament cu citate din Sfanta Scriptura, in timp ce cineva care nu a aderat la aceste conceptii moderniste va da citate din sfinti sau din invatatura Bisericii, cum s-a intamplat si pe acest topic. Desigur nu se intampla la fel in toate cazurile, e ce am observat eu.
Raspunsul detaliat este dat de sf. Igantie Briancianinov, inclusiv explicatii despre invatatura ortodoxa cu privire la mantuire: http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/
O sa raspund si eu la problemele puse in mesajul tau. Toata invatatura ne-a fost data prin revelatie. Inclusiv cele zece porunci, pentru ca oamenii uitasera si ce e bine si rau sa faca. Tot din revelatie am aflat si ce trebuie sa facem pentru a ne mantui, dar si conditiile mantuirii. Citatele sfintilor nu sunt pareri, la fel si spusele Mantuitorului cu referire la cine nu se va boteza si cine nu se va impartasi. Unii protestanti au cautat sa rastalmaceasca invatatura ca sa intre si ei in aceasta, de aceea au minimalizat importanta Bisericii, a Sfintelor Taine, a preotilor, etc. Si au propagat aceste idei prin ecumenism, iar unii ortodocsi au ajuns, multi fara sa stie, sa puna pret pe ce spun unii protestanti, decat pe ce spun sfintii.
Raspunzand pe scurt la intrebarile din mesaj, bineinteles ca unii ortodocsi nu se mantuiesc, trebuie sa aiba si faptele credintei, pe langa har si credinta. Grija au mai mult cei ce au aceste conceptii, ei sunt preocupati daca se mantuiesc si altii, restul stiu raspunsul aproximativ. Despre cei care s-au nascut in alta tara si cei care s-au nascut intr-o tara ortodoxa da raspunsul si Parintele Galeriu cand a fost intrebat, spunand ca toti au aceeasi sansa. Cel care face fapte bune e luminat la fel ca Sf. Sutas Corneliu sa vina in Biserica. Exemplele date de tine sunt despre credinciosi ortodocsi, deci care fusesera botezati si miruiti. Cand un neortodox citeste ca nu e nevoie sa vina in Biserica Ortodoxa si ca e acelasi lucru daca ramane in cultul lui sau religia lui pagana, ajunge la acelasi rezultat, ce marturie despre Adevar mai poate da cineva? Marturiseste doar adevarul bazat pe rationamentul lui.

[quote=catalin2;487820]Sper sa nu te superi, am vazut astfel de mesaje cu zecile pe forum, nu ar avea rost sa dau acelasi raspuns pe care l-am mai dat de fiecare data, nu ar avea importanta decat tot pentru cei ce au aceleasi conceptii ca si mine (dar care stiu deja care e raspunsul).
Daca o sa cauti pe forum o sa gasesti mesaje aproape identice cu al tau la persoane diferite, desi nu e sugerata o sursa. Aceasta se intampla din cauza insusirii unor conceptii din ecumenism (provenite la randul lor din protestantism). Toate persoanele care isi insusisera astfel de conceptii aveau un mod asemanator de a privi lucrurile.
In aceasta conceptie sunt prezente cam aceleasi idei: ce fac cei ce s-au nascut in alte tari, nu toti ortodocsii se mantuiesc, ce este mantuirea si desavarsirea, etc.
Mai poti observa ca cei ce au acest mod de a vedea lucrurile prezinta in mesajul lor rationamentul lor, eventual si unul sau mai multe citate din Sfanta Scriptura (de fapt nu e doar rationamentul lor, sunt idei provenite din ecumenism). In schimb nu iau in considerare ce spun sfintii sau invatatura Bisericii, considera ca rationamentul lor e superior. Modul de prezentare e asemanator celui protestant, rationament cu citate din Sfanta Scriptura, in timp ce cineva care nu a aderat la aceste conceptii moderniste va da citate din sfinti sau din invatatura Bisericii, cum s-a intamplat si pe acest topic. Desigur nu se intampla la fel in toate cazurile, e ce am observat eu.
Raspunsul detaliat este dat de sf. Igantie Briancianinov, inclusiv explicatii despre invatatura ortodoxa cu privire la mantuire: http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/
O sa raspund si eu la problemele puse in mesajul tau. Toata invatatura ne-a fost data prin revelatie. Inclusiv cele zece porunci, pentru ca oamenii uitasera si ce e bine si rau sa faca. Tot din revelatie am aflat si ce trebuie sa facem pentru a ne mantui, dar si conditiile mantuirii. Citatele sfintilor nu sunt pareri, la fel si spusele Mantuitorului cu referire la cine nu se va boteza si cine nu se va impartasi. Unii protestanti au cautat sa rastalmaceasca invatatura ca sa intre si ei in aceasta, de aceea au minimalizat importanta Bisericii, a Sfintelor Taine, a preotilor, etc. Si au propagat aceste idei prin ecumenism, iar unii ortodocsi au ajuns, multi fara sa stie, sa puna pret pe ce spun unii protestanti, decat pe ce spun sfintii.
Raspunzand pe scurt la intrebarile din mesaj, bineinteles ca unii ortodocsi nu se mantuiesc, trebuie sa aiba si faptele credintei, pe langa har si credinta. Grija au mai mult cei ce au aceste conceptii, ei sunt preocupati daca se mantuiesc si altii, restul stiu raspunsul aproximativ. Despre cei care s-au nascut in alta tara si cei care s-au nascut intr-o tara ortodoxa da raspunsul si Parintele Galeriu cand a fost intrebat, spunand ca toti au aceeasi sansa. Cel care face fapte bune e luminat la fel ca Sf. Sutas Corneliu sa vina in Biserica. Exemplele date de tine sunt despre credinciosi ortodocsi, deci care fusesera botezati si miruiti. Cand un neortodox citeste ca nu e nevoie sa vina in Biserica Ortodoxa si ca e acelasi lucru daca ramane in cultul lui sau religia lui pagana, ajunge la acelasi rezultat, ce marturie despre Adevar mai poate da cineva? Marturiseste doar adevarul bazat pe rationamentul lui.[/QUOTE

Evident,.....marca ta......

Eu cred ca raspunsul este altul: "Bineinteles cei mai multi dintre ortodocsi nu se mantuiesc!" Si mai ales, "unii" dintre aceia care se trufesc in "ortodoxia" inteleasa de ei, lovesc in stanga si in dreapta si isi fac iluzii despre propria lor osteneala, ca si cum ar fi foarte pe placul lui Dumnezeu. Chiar ieri citeam in evanghelia dupa Luca, cap. 7, despre pericolul acestei inselari:

36. Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
37. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
38. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
39. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
40. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
41. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
42. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
43. Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
44. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
45. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
47. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

Vezi tu, se intampla sa dorim de tineri sa alegem Calea lui Dumnezeu si chiar o alegem, dar vrajmasului nu-i prea surade ideea, si "te lucreaza" cum stie el mai bine. Dar tu nu-ti dai seama, fie din cauza respectului pe care-l ai in jur si care te incredinteaza ca esti placut tot la fel si in fata lui Dumnezeu, fie fiindca te autoanalizezi si nu prea ai ce sa-ti ierti, deci nici motive prea mari de smerenie n-ai cum sa ai! Si asa, putin cate putin, cazi in inselare si in slava desarta, fiind in mod paradoxal, mult mai putin iubit de Dumnezeu, decat este iubit un fost pacatos caruia i-a venit mintea la cap, iar cand a descoperit harul lui Dumnezeu, i se pare ca el de fapt era ultimul om care merita atata mila. Am observat si pe acest forum (Cristiboss, iarta-ma, dar nu la tine fac aluzie si chiar nu ai de ce sa te simti vizat, fiindca tu il iubesti si pe Dumnezeu si pe vrajmas, dar esti cam iute la manie..., ca si mine de multe ori), persoane care se indreptatesc peste masura pe sine, poate pe buna dreptate, dar nu l-ar ierta pe pacatos nici de-ar sta in cap. Ar fi in stare sa-i aminteasca pana la mormant pacatele tineretii lui, prostia lui, lipsa lui de credinta (parelnica, fiindca habar nu are cata credinta reala este intr-un suflet constient de pacatele sale). Parca ar fi Iona care era in stare sa se ia de Dumnezeu fiindca vrea sa le mai dea o sansa dusmanilor lui de moarte, ninivenii, si este chiar foarte dezamagit cand constata ca Dumnezeu i-a crutat si nu-i pasa lui ca de fapt ei se pocaisera si se caisera pentru faptele lor!
MANTUIREA!!! Nu priviti peste gard, fratilor, ca nu aveti ce vedea decat decorul pe care-l meritam. Priviti in adancul sufletului si ganditi-va daca sunteti in stare sa-l iubiti pe cel care v-a blestemat casa, v-a luat gaina din batatura, v-a taiat din salariu, v-a mintit ca va sprijina nu stiu unde, v-a inselat cu vorbe dulci pana si-a vazut sacii in car, sau v-a ocarat si v-a facut de tot rasul in fata lumii! Daca nu suntem in stare sa iubim astfel de oameni si sa ne rugam pentru ei, mantuirea noastra cea ortodoxa este clar pusa sub semnul indoielii! Cand NU STII, fiindca apartii altui neam, nici nu ti se cere asa ceva, si vei fi judecat de capetenia neamului tau, dupa legile poporului tau. Dar cand stii si faci altfel, nu prea stiu ce scuze vei invoca la judecata de pe urma si cine va tine cont de ele?

Eu am scris doar ca e o intelegere venita din afara ortodoxiei, daca vrei o poti cerceta, eu nu vreau sa iti impun nimic, spun doar care e intelegerea ortodoxa. Sper ca nu te-ai suparat prima data, si nu o sa te superi nici acum. Si o parte din ce mi-ai raspuns tine tot de conceptia acesta preluata din modernism, pe care am mai intalnit-o la cateva persoane pe forum. Adica faptul ca cei ce nu au aceasta gandire sunt ca fariseii, sunt inselati de mandrie si sunt si rai, pentru ca daca nu accepta invatatura altora inseamna ca ii urasc pe cei din alte culte/religii.
Nu este asa, dreapta credinta nu tine de mandrie si judecarea aproapelui. Niciun sfant nu era mandru sau rau si multi au fost martiri pentru marturisirea credintei. Noi in Ardeal tinem o sarbatoare a sfintilor transilvaneni care au marturisit ortodoxia. E sarbatoare cu rosu, din cate inteleg in alte regiuni nu e cu rosu, romanii de aici au marturisit dreapta credinta in conditii vitrege, fiind fortati de catolici, apoi de calvini si iar de catolici prin uniatie. In zona Brasovului si Sibiului oamenii nu prea au acceptat uniatia, au facut sacrificii pentru dreapta credinta. Noi trebuie sa urmam invatatura Bisericii si a sfintilor, nu a pastorilor care au strecurat aceste idei moderniste.

NU
 

Te mantuiesti doar Ortodox,nu sa apartii religiei Ortodoxe.

Ti se pare ca sunt un... "suparacios"? Apreciez ce scrii, ca si pozitia ta, dar nu ai absolut nici un motiv sa te simti vizat.
Dreapta credinta a sfintilor, este una, iar afisarea unei ostilitati gratuite, sub umbrela "dreptei credinte", mai ales fata de un frate ortodox, este cu totul alta poveste. Despre asta vorbeam! Mantuirea nu se face cu forta, pentru cel caruia inca nu i-a fost oranduit sa se intelepteasca, iar cel ce nu are dragoste fata de cel ratacit, ci il povatuieste cu scarba si aroganta, sfaturile lui nu ajung la inima pacatosului, iar acele "povete" NU vin din... partea dreapta!...

Oare tine de modernism ceea ce Domnul a lasat,sa nu judecam pe altii si sa ne judecam pe noi mai bine ? E bine,inseamna ca Domnul este mereu modern.
Nu trebuie sa accepti invatatura celor din alte culte /religii ,si nu e nici un ortodox care sa o accepte . Tu crezi ca exista macar un singur ortodox aici pe forum,care sa accepte macar o singura idee de a sectarilor? Una singura?
Vezi cum te ai grabit sa judeci...pentru ca Dumenzeu stie doar ce e in sufletul fiecaruia.
Deci toti avem aceiasi respingere fata de invatatura lor.
E vorba doar de pericolul mandriei , al judecarii aproapelui.Adica atitudinea de respingere sa nu devina cheia de bolta a credintei noastre,ci sa intervina la momentul potrivit,cand ceva trebuie respins.
Nu a zis nimeni ca urasti pe altii din alte culte.Nu.Tu judeci pe ortodocsi chiar , ca nu ar fi la fel de vigilenti ca tine ,si deci,implicit,nici la fel de ortodocsi.
Chiar de ar fi niste ortodocsi mai mici si mai rataciti,totusi,numai Dumnezeu poate judeca asta !
Vorbesc de ortodocsi,pentru ca eu nu sunt decat un biet pacatos,chiar daca cred in ortodoxie , si nicidecum in invatatura sectara .

Desi apreciez multe dintre mesajele acestui forum, rareori indraznesc sa o si arat. Iar asta fiindca am observat ca si mie, daca cineva imi aduce o apreciere oarecare, ma simt stanjenit pe de o parte, iar pe de alta, acea bucurie de moment ma sperie si ma atentioneaza ca nu laudele oamenilor ma ridica, ci o critica reala, care sa ma aduca cu picioarele pe pamant! Aici nu vreau sa aduc sminteala, dar simt ca mesajul are ceva ce foarte rar gasim la altele: smerenia cea binecuvantata. Dupa ea ar trebui sa alergam cu totii, iar daca o gasim, sa n-o mai lasam sa plece de la noi in veci!
Ieri am rasfoit topicul "Ce carti v-au placut/marcat?" si am dat intr-o doara "clic" pe Nebunul Ieromonahului Sabatie Bastovoi... Va marturisesc ca nici nu stiu cand am ajuns la jumatatea cartii, si imi parea rau ca trebuie sa ma intrerup pentru alte treburi care nu puteau fi amanate. Dar oricum, abia astept s-o termin. Eu cred ca nu e crestin ortodox care sa nu incerce sa citeasca din cand in cand astfel de scrieri care sa lase in suflet Lumina cugetului curat. Cititi-o fratilor. Oricum, fiecare "pierde vremea" intr-un fel sau altul. Luati-va din timpul privitului la televizor, sau statului pe threaduri unde in afara de polemici si slava desarta nu prea mai gasiti, si oferiti-i "Nebunului Simeon" sansa sa va coboare in suflet. Nu aveti ce pierde, dar aveti sansa unei mangaieri pe crestet, din partea lui Dumnezeu!

frumos spus !

E adevarat ce spui, acum te rog sa te uiti la mesajul meu si sa imi spui daca gasesti asa ceva in el. Nici macar nu povatuiesc, ci expun doar ce spun sfintii sau Biserica atunci cand se expune o invatatura care e diferita. Si cel ce spune altceva se simte atacat si incepe sa atace si judece. Cu tine nu prea am avut ocazia sa discut (dar am citit din mesajele tale), nu stiu daca ai urmarit discutiile pana acum. Intotdeauna am fost atacat din aceasta cauza, doar pentru ca spuneam punctul de vedere ortodox si erau persoane care nu acceptau asta. Cand un penticostal, cand un catolic, sau un stilist. Apoi si ortodocsi, fara sa fac nimic in plus, doar ca am expus invatatura privind singura Biserica. Uite si Cezar, eu nu am nimic cu el, el ma ataca din aceasta cauza, ca nu accept ce crede el.
Invatatura adevarata nu e invaziva, nu cauta sa se impuna cu forta, dar cea gresita da, daca nu accepti gandirea ecumenista esti judecat de cei ce o au, ca ai ceva, ca esti rau, ca esti, mandru, ca ii judeci. Nu e vorba de a te simti, asta e din modul acesta de gandire, daca spui ceva despre invatatura dreapta inseaman ca ii urasti pe cei din alte culte, pe alti oameni. Asa e gandirea aceasta, degeaba sunt discutii la suprafata despre multe lucruri, daca baza este formata din aceasta gandire venita din modernism. Si bineinteles ca cel ce o are nu stie ca e gresita, pentru ca nimeni nu spune ca e gresit ce crede, chiar daca e martor sau hindus, fiecare crede ca e bine ce crede.
Acum spune si tu cum trebuie procedat, sa nu scrii nimic, sa tii ascuns doar ca se supara cineva? Nu de aceea e un forum ortodox? Mesajul e si pentru Iustin.

Exact asta spuneam in mesajele precedente, gresita intelegere legata de asocierea judecarii aproapelui cu marturisirea dreptei credinte. Cititi daca doriti sursele ortodoxe, aceasta nu intra la judecarea aproapelui. Radacinile provin din modernism, care incearca sa uniformizeze credintele, iar daca spui ca o credinta e gresita atunci judeci pe acele persoane. Si ca de fapt diferitele credinte nu au mare importanta, importante sunt doar faptele. E tocmai invers, sa spun despre cineva ca e rau si mandru inseamana sa judeci, nu marturisirea dreptei credinte. Intotdeauna adevarul va supara pe cei ce nu sunt il el si nu vor sa-l accepte, asta nu inseamana ca nu trebuie marturisit.
Fiecare spune in mesaje ce crede si ce conceptii are, nu are legatura cu judecarea sau cu ce are in suflet. E evident ca stii ce spune o persoana, din moment ce chiar el doreste sa scrie asta. Daca ma duc pe un forum adventist e evident ca din mesaje reiese ca spun despre credinta ortodoxa, nu trebuie sa-mi citeasca in suflet ca sa afle, o scriu chiar eu.
Chiar despre asta spuneam, dar tu stii pentru ca am mai discutat, majoritatea conceptiilor moderniste provin din protestantism. Deci cineva si le insuseste si fara sa stie ca sunt protestante, altfel le-ar lepada. Am mai spus ca si eu sau altii probabil mai avem intelegeri gresite tot din protestantism sau catolicism.
Stii exemplele, ca le-am mai dat, de exemplu teoria ca harul se ramifica in toate cultele, si astfel si altii au botez sau Taine e o teorie conceputa de protestanti: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14964
Ca invatatura are o mica importanta si important e sa crezi in Iisus e tot din aceeasi sursa. Ecumensimul a renascut majoritatea ereziilor de pana acum, de fapt nici nu mai are importanta erezia, e doar o mica neintelegere. De exemplu pelagianismul, a avut o viata mai lunga in vest, care spunea ca omul poate primi harul si doar prin fapte si ca sunt suficiente pentru mantuire.
Pe forum cel putin jumatate din useri nu au aceste conceptii moderniste, dar multi nu sunt foarte activi la astfel de subiecte, ca tot intreba cineva odata daca toti au aceste conceptii.
Nu e mai usor sa citim din sfinti si surse ortodoxe decat sa ne contrazicem degeaba pentru o invatatura diferita de cea ortodoxa?

crezi ca religile inventate special pt pierderea sufletului sunt mantuitoare?eu zic ca cei ce cred in asa ceva se mint singuri.sa nu picam in capcana spurcatului satan.

poate da, poate nu.

Acum, dupa parerea mea, raspunsul este pe undeva la mijloc. In sensul ca, nici ceea ce credem noi ca e bine, nu inseamna neaparat ca este atat de bine pe cat credem noi. Viata e plina de "nuante". Si un "buna ziua" daca-l spui sau primesti, conteaza tonul, fiindca el reflecta oglinda sufletului. Eu nu cunosc conflictele de care vorbesti tu, iar ceea ce sustin acum este pura teorie. Concret, fiecare are propriile pareri in relatia cu Dumnezeu, iar ele nu s-au format peste noapte (vorbesc la acele persoane care au reusit sa-L cunoasca pe Dumnezeu zi de zi timp de ani multi), ci vin odata cu experienta. Ei, in baza acestor pareri, fiecare se vede indreptatit sa aiba o anumita pozitie.
Eu nu spun ca tu nu ai dreptate, ci doar ca, probabil, uneori te precipiti in a pune la dispozitie o invatatura a unui Sfant Parinte, dupa cum ti se pare tie exemplu mai elocvent, cand poate ai fi putut afla la un alt Sfant Parinte o pozitie care sa vina intr-o usoara contradictie cu cealalta varianta, desi au fost sfinti amandoi. Dar, dincolo de "cautarea" mireanului mai mult sau mai putin experimentat, a citatelor din Sfintii Parinti, eu cred ca in primul rand trebuie sa stam stramb si sa judecam drept si nu invers: carui gand ne supunem? Cata pace este in sufletul nostru? Cata dragoste? Sau cata... tulburare? Nu vorbesc de ura, ci de tulburare. Cine spune ca, tulburat fiind, "cautarea" ta, mai este sub ocrotirea Duhului Sfant? Cata pace aduce exemplu oferit de tine? Este convingator, sau a provocat polemici pe care tu, intr-un moment de liniste si pace, le-ai fi putut evita? (Repet, vorbesc ipotetic, nu am nimic concret la care sa ma refer!)
In acest sens, spuneam zilele trecute de Parintele Calistrat Chifan, renumit pentru canoanele grele pe care le da, ca nu putea sa dea un canon greu unei femei care nu se spovedise zeci de ani si nici nu mersese la biserica, dar traise in lumea ei cu frica de Dumnezeu. Sau de Parintele Arsenie Papacioc, sa dea dezlegare imediata la impartasanie unui om care nu se impartasise de ani multi si care nu tinuse post nici in ajunul acelei zile. Aparent, aceste exemple, rupte din context, contrazic toate invataturile Sfintilor Parinti, doar ca unde Harul lui Dumnezeu vegheaza, intervine "exceptia" care confirma regula. Acum spune tu, daca Dumnezeu oranduieste si exceptii, de ce tinem noi mortis sa ne substituim legilor Lui, cu atat mai mult cu cat NU SUNTEM INDRITUITI?!? Eu cred ca cel mai firesc sfat pe care-l putem da in momente delicate care ne depasesc, este acela de a merge la duhovnic, iar asta s-o facem cu toata dragostea, astfel incat Dumnezeu Insusi il va indruma catre cel de care are nevoie si nu la altul care sa-l indeparteze mai rau de Biserica!

tot ce este in afara DREPT MARITOAREI CREDINTE ORTODOXE este pierzator sufletului.

asta dupa judecata omenească.

Sursele ortodoxe spun ce trebuie. Dar nu sursele ortodoxe sunt cele care spun "cutare e ecumenist sau eretic " ,ci tu o faci . Tu ai inteles anumite imagini : modernista,protestanta,ecumenista ,iar mai departe aplici aceste sabloane , orcui ti se pare tie. In aceasta consta judecarea, nu in justetea spuselor parintilor . Ci in faptul ca aplici tu personal,la oameni concreti ,niste invataturi care sunt impotriva anumitor erezii, a unui anumit spirit nociv, dar nu a unor persoane concrete .
Aplicarea ta a acestor clisee asupra celorlalti este ,sa nu zic deplasata , dar nu cea mai potrivita .
Cred ca ar fi infinit mai bine,asa cum zici si tu , sa dai direct acele citate ,ale sfintilor parinti,impotriva ecumensimului de exemplu.Acestea ar mustra mult mai tare ,decat o poti face tu,si ar ajuta mult mai mult pe ceilalti,cand chiar e cazu.
Si in plus nu ar mai fi nici personale ,adica nu s-ar mai simti nimeni atacat.

In plus trebuie sa tii cont ca ne exprimam in scris,si o postare a cuiva nu poate acoperi intreaga suita de conceptii a lui, deci diagnosticul poate fii pripit. Poate el nu e capabil sa o exprime suficient de bine,dar are in el si latura de rigoare si strictete care o ai si tu ,in conservarea valorilor ortodoxe si respingerea improvizatilor seculariste.
Ar fi bine de discutat idei generale si conceptii ,si numai cand esti sigur,si ai vazut multe postari ale unui om sa ii zici : 'esti ecumenist ',sau 'modernist' sau altele.
Vei vedea ca toti au si parti clare si parti tulburi ,si un om e greu de circumscris intr-o singura definitie

Asa cum si eu ma hranesc cu conceptiile celor care se tin tare in creedinta,si ii admir pe cei ce o apara de rataciri,asa as vrea sa interpretezi si tu mesajul meu , ca venit din dragoste , pentru a incerca sa iti raspunzi la intrebari care si tu singur pare ca ti le pui , si sa gasesti calea mai usoara catre ceilalti. Dreptate ai 100% in ceea ce spui referitor la sfintii parinti.Caci nu tu spui de la tine,ci ei s-au ridicat impotriva orcarei erezii . Dar lasa-i pe ei sa vorbeasca , si tu fii doar smeritul care vesteste glasul lor .

Din fericire asta spun toti sfintii, pentru ca asta e invatatura ortodoxa, o gasim si in catehism. Cineva care are putine cunostinte poate crede ca un sfant spune ceva, altul altceva. Dar nu este asa, ca dovada poti cauta pe net un sfant cu conceptii ecumeniste, daca exista. Asta si subliniam de multe ori, aceasta invatatura nu exista in ortodoxie, de aceea cei ce o sustin nu dau si citate, pentru ca nu au de unde, doar interpretari proprii din Sfanta Scriptura.
Despre pace, adevarul nu e relativ si e exclusivist, exclude neadevarul. Din moment ce cineva propovaduieste ceva neaevarat e bine cel putin ca sa se stie si care e adevarul, daca nu pentru acea persoana, cel putin pentru cei ce il asculta. Cum ar fi de exemplu sa vina patru martori sa isi propovaduiasca invatatura incercand sa faca si prozelitism si ortodocsii sa taca, ca sa fie pace. E o greseala.
Am raspuns la pasajele acestea, nu contrazice ceva, sunt perfect firesti. In primul rand toate aceset persoane erau ortodoxe, avand Sfantul Botez si harul de la Mirungere. Acesta nu se sterge niciodata. In cazul barbatului care avea o sotie neoprotestanta, parintele l-a considerat ca un marturisitor al ortodoxiei. Eu cand m-am spovedit prima data parintele m-a si impartasit, deci nu e ceva nefiresc sa se procedeze asa.

De fapt n-ai observat atent, eu chiar asa fac, cum spui tu acolo. Spun despre ecumenism, despre aceste conceptii, chiar evit sa spun ecumenist sau eretic cuiva. Daca nu e asa arata-mi tu unde am spus altceva. La fel ca in situatia cand am scris ceva despre penticostalism si un penticostal s-a simtit atacat si a inceput sa ma atace si judece, la fel s-a intamplat si se intampla si in acest caz. Daca citesti cu atentie mesajele o sa observi ca am intotdeauna o exprimare diplomata (in afara cazului in care sunt si eu atacat), spun de conceptiile acestea si aderarea la ele, chiar am folosit cuvantul modernism in loc ecumenism, tocmai pentru a nu supara pe cei ultrasensibili. Dar vezi ca adevarul tot doare, si daca e spus diplomat, e mai usor sa acuze pe cel ce spune adevarul decat sa vina acea persoana la adevar. Asa se intampla de obicei, nu zic de cazul meu.
Cine va afla un adevar si nu este il el ori il va adopta ori il va respinge si chiar va cauta sa lupte impotriva lui, eventual si a celui ce il spune. Stim asta chiar din ce s-a intamplat cu Iisus. Oricum ai spune ceva adevarat se va supara cineva si nu e bine nici sa nu spui nimic.

Inca nu ai mers suficient de departe cu diplomatia . Inca persoana cu care vorbesti nu simte ca spui niste invataturi generale ,ci simte ca folosesti acele invataturi impotriva ei.
Poate ar fi de preferat sa incerci direct cu citatele parintilor ,care demonstreaza ratacirea ideilor cuiva , dar fara sa ii sugerezi ca ar fi vorba chiar de el.
Eu te apreciez mult cand vii cu astfel de citate ,si sfatul meu e sa o tii tot asa ,caci lucrarea ta este buna,caci ne amintesti mereu sa ne tinem de valorile consacrate ale ortodoxiei,si sa nu alteram cu nimic invatatura dreapta . Dar unii interpreteza ca pe ei ii faci rataciti ,iar nu unele idei ale lor. Granita la care un om se simte atacat ,este foarte fina si foarte subtire. Ajunge si o aluzie la el,si doar referirea la el,si asocierea imediat a unui citat,care in sine este bun si adevarat,dar care omul il simte ca un repros . Si culmea,poate acel om nici nu neaga acel citat !
Scopul principal este de a cuceri reduta sufletului celuilalt ,dupa invatatura Domnului "Veniti ,si va voi face pescari de oameni " Si nu ajunge pentru asta , doar sa ii reciti aceluia adevarul,si sa ii pui pe oameni in diverse sabloane. Trebuie si asta . Dar trebuie ceva mai mult : putin har ,putina pricepere, daruire,asa cum au unii preoti dedicati,unii oameni care emana har si lumina . Adica sa se vada intai ca acele invaturi care le spui,te au facut pe tine sa stii sa iubesti si sa fii bland , si apoi te vor crede,indiferent cat de aspru va fi cuvantul tau. Dreptatea fara dragoste nu prea poate fi inghitita .
Si calu sta in jug si trage ,dar daca il impungi cu ceva ascutit,se revolta
:) Iarta -ma ca m-am nimerit sa vorbesc,eu care nu am pricepere la a ma face placut de altii. Dar macar te pot ajuta pe tine cu perceptia care o lasi in exterior,si ,inca odata,cu toata admiratia pt consecvanta ta.

Pe lângă cele pe care le-am spus până acum, am tot mai mult convingerea că Marele Dumnezeu nu îi trece şi nu îi va trece vreodată cu vederea pe cei care L-au slujit, fie şi fără să îşi dea seama, fie şi fără să fie creştini ortodocşi, prin diverse slujiri prin intermediul cărora s-au "racordat" cumva la spiritul adevărului. Sunt mari slujitori ai Moralităţii, ai unei moralităţi universale şi în acord cu pretenţiile divine, care au slujit cu mult mai mult decât majoritatea ortodocşilor sau chiar decât toţi ortodocşii, şi care au adus astfel nepreţuite servicii cauzei Luminii Divine în lume. Noi ortodocşii ar trebui să ne ruşinăm foarte când vedem că alţii, neortodocşi, ne-au luat-o cu mult înainte în împărăţia spiritului şi a adevărului, dar nu o facem, ci o facem pe micii torţionari ortodoxişti, în narcisismul nostru şi în ignoranţa şi obrăznicia noastră cărora nu le-a fost pusă oprelişte la vremea potrivită. Sunt mari slujitori ai ADEVĂRULUI, ai MORALITĂŢII, ai RESPONSABILITĂŢII şi CONŞTIINŢEI, ai SPIRITULUI faţă de care noi, ortodoxeii, suntem nişte simpli pigmei şi măscărici, piperniciţi foarte dar cu gura mare, nepleznită la vremea potrivită de Duhul adevărului prin marea Lui îngăduinţă. Dar vremea a tot venit, tot vine şi va tot veni, spre trezirea noastră, cât om mai avea timp, spre a renunţa nu la ortodoxie, ci la ortodoxism, la această boală, la această interpretare exclusivistă, greşită, iresponsabilă, lipsită de conştiinţă şi de smerenie, MAI ALES DE SMERENIE, plină de infatuare, plină de nesimţire şi nerecunoaştere a marilor sau micilor valori ale celorlalţi, ale CELUILALT, care s-a născut în altă parte, neortodoxă, dar care ne-a întrecut cu mult la capitolul caracter, conştiinţă, responsabilitate, moralitate, adevăr chiar. Noi, ortodoxeii, noi care avem atât de multe de învăţat, care avem atât de multe de făcut, noi care suntem repetenţi sau pur şi simplu absenţi la foarte multe capitole, noi, în lipsa noastră de smerenie, în grandomania, megalomania, triumfalismul nostru, îndrăznim să ne credem deasupra altora, deşi suntem cu mult sub ei. E boală veche lipsa de conştiinţă şi de responsabilitate, lipsa de caracter şi de verticalitate, lipsa de moralitate autentică şi de dimensiuni înalte la care să fie practicată moralitatea, însă vedem că broscuţa deşi este mică tare cască totuşi gura mare. Noi să ne vedem de dezvoltarea conştiinţei noastre creştineşti, care tare mai este subdezvoltată sau nedezvoltată, dar se ridică cu impertinenţă împotriva slujitorilor neştiuţi, care slujesc şi ei neştiut poate nici de ei, Dumnezeului Preaînalt, pentru simplu fapt că nu sunt din gaşca noastră, trecând şi peste faptul că gaşca noastră fost-a cam trândavă şi la propovăduire, şi la conştiinţă şi la moralitate, şi la fapte, dar nu este trândavă la impertinenţă, la obrăznicie, la triumfalism nejustificat. Prin faptele lor slujitorii ştiuţi şi neştiuţi ai Preaînaltului Dumnezeu, s-au racordat, s-au pus cumva de acord cu spiritul adevărului, cu Duhul adevărului, cu Raţiunea prin care şi întru care au fost toate proiectate şi făcute, adică cu Logosul, care era la Dumnezeu şi care Dumnezeu era, şi este. Îndeplinind cu râvnă şi cu sacrificiu slujiri în acord cu Raţiunea Dumnezeiască, slujiri la care ortodoxeii nu se bagă că ei nu au timp şi nici responsabilitate pentru ele, pe ei nu-i frământă lucrurile mari dar beştelesc, din mijlocul lucruşoarelor lor mici pe ceilalţi, aprind lumânări, pupă icoane dar scuipă venin şi fiere în stânga şi-n dreapta; prin aceste slujiri deci slujitorii fideli ai Adevărului şi-au câştigat şi îşi câştigă locuri în faţă în Împărăţia Spiritului şi a Adevărului, spre mărirea Dumnezeirii Tainice care i-a călăuzit şi îi călăuzeşte la adevăr.