![]() |
Ortodoxia in italia
Agenția ANSA relatează că 2 milioane de credincioși non-catolici din Italia au fost pentru prima oară recunoscuți de statul italian după 15 ani de lobby.
18 septembrie 2012 Astfel, statul a semnat acte de recunoaștere oficială a credinței creștin ortodoxe în Italia, pe lângă alte confesiuni religioase. Massimo Introvigne de la Observatorul Libertății Religioase a spus într-o conferință de presă pe Dealul Capitoliului că există astăzi peste 1,4 milioane de ortodocși în Italia, cei mai mulți dintre ei fiind români, iar numărul ortodocșilor tinde să crească, anul viitor depășind comunitatea musulmană, care numără 1,5 milioane de persoane. Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati sursa: http://www.bisericaortodoxaaurora.com/?p=3851 |
Programul Sărbătorii Sfintei Parascheva 2012 07-15 octombrie 2012
|
Timisoara :'Lăudați pe Domnul!'
La biserica cu hramul 'Nașterea Maicii Domnului' a Parohiei Timișoara - Iosefin, din piața Mocioni nr. 9, se va desfășura Vineri, 12 octombrie, etapa mitropolitană a Concursului național de muzică bisericească 'Lăudați pe Domnul!'. La concurs vor participa corurile preoțești care au obținut locul I la etapa eparhială. Astfel, din partea Arhiepiscopiei Timișoarei va participa corul preoților din Protopopiatul Lugoj, iar din partea Episcopiei Caransebeșului, corul preoților din Protopopiatul Reșița. Formația corală care va ocupa primul loc la etapa mitropolitană va reprezenta Mitropolia Banatului la etapa națională ce se va desfășura în ziua de 27 octombrie 2012 la Palatul Patriarhiei Române din București. Concursul național de muzică bisericească 'Lăudați pe Domnul!' - ediția a V-a, 2012 este organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 1552/2012), de către Sectorul Teologic-educațional al Patriarhiei Române, în perioada 18 iunie - 27 octombrie 2012.
|
Televiziunea Patriarhiei Române
Televiziunea Patriarhiei Române va avea în următoarea săptămână o grilă specială. Cei care nu vor reuși să ajungă la hramul Catedralei patriarhale din acest an, vor putea urmări, prin intermediul TRINITAS TV, toate slujbele care se vor oficia pe Colina Bucuriei, în următoarele zile.
Programul special va începe de miercuri dimineață, la ora 9.00, odată cu transmiterea în direct a slujbei Sfintei Liturghii. Va continua cu procesiunea Calea Sfinților pe care o veți putea urmări, de asemenea, în transmisiune directă. Pe traseele procesiunii dintre Catedrala patriarhală și Catedrala Mântuirii Neamului vor fi amplasate camere, astfel încât veți putea urmări în direct evenimentul de deschidere a hramului din acest an. De asemenea, Jurnalul TRINITAS își va schimba ora de difuzare. Sinteza tuturor evenimentelor religioase prilejuite de sărbătorea Bucureștilor poate fi urmărită în cele trei ediții ale Jurnalului, de la orele 17.00, 22.00 și 8.00. Pentru românii de peste Ocean, Jurnalul rămâne la ora 4.00. Emisiunea Cuvânt pentru suflet este programată pentru ora 17.30, urmând ca de la ora 18.00 să înceapă slujba Privegherii. De asemenea, în fiecare seară, după jurnalul orei 22.00, vor fi difuzate ediții speciale ale unor dezbateri: miercuri, vineri și sâmbătă „Biserica Azi”, joi ediție specială a emisiunii „Biserica în societate”, precum și ediții speciale ale emisiunilor „Credință și vindecare” și „Lumina faptelor bune”. Tot în această perioadă vor fi difuzate și cele mai noi documentare TRINITAS TV: Viața și minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Viața și minunile Sfântului Nectarie, Biblioteca Sfântului Sinod și Sfântul Maslu - Taina vindecării. Pe lângă slujbele transmise în direct de la Patriarhia Română, dimineața, de la ora 6.00, vor fi difuzate Acatistul Sfântului Nectarie și Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie. Duminică, 28 octombrie, de la ora 12.00, puteți urmări transmisiunea în direct a ședinței solemne a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhiei, iar începând cu ora 18.00, sunt transmise concertele din cadrul Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” care are loc în Aula Palatului Patriarhiei. |
Răspunsurile liturgice la slujbele din Catedrala patriarhală
Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureștilor este și o sărbătoare a muzicii bisericești. În fiecare zi de hram, de miercuri, 24 octombrie, și până luni, 29 octombrie, răspunsurile liturgice la slujbele din Catedrala patriarhală și la cele oficiate pe scena de lângă aceasta vor fi date de grupuri cunoscute de psalți din țară și străinătate, precum și de corale mixte.
Miercuri seara, la Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, și joi dimineața, la Sfânta Liturghie, răspunsurile vor fi date de Grupul psaltic „Potirul” al Mănăstirii Radu Vodă, după cum ne informează TRINITAS TV. Joi seara, la Privegherea în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, răspunsurile vor fi date de Corul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Vineri, 26 octombrie, răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Corul „Cantate Domino” al Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din Capitală. Vineri seara, la Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale. În ziua de pomenire a Ocrotitorului Bucureștilor, sâmbătă, la Sfânta Liturghie, răspunsurile vor fi date de Corala „Nicolae Lungu” a Catedralei patriarhale, iar seara, la Priveghere, de Corul „Cantate Domino”. La Sfânta Liturghie de duminică, 28 octombrie, răspunsurile vor fi date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale și un grup de psalți ciprioți, din Nicosia. Seara, la Priveghere, și luni la Sfânta Liturghie răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul psaltic misionar „Evloghia” al Catedralei patriarhale. Toate formațiile corale vor susține, la Sfânta Liturghie, în timpul împărtășirii preoților și credincioșilor, recitaluri de muzică bisericească. |
Biserica Draganescu
Sfintirea Bisericii Draganescu ,biserica pictata cu atata suflet de Prea Sfantu Parinte Arsenie Boca ,are loc Duminica 02 Decembrie 2012
|
Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca
Citat:
Imi permit sa adaug un link pentru cei interesati cu Miracolul Bisericii de la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca :http://roncea.ro/2011/02/09/miracolul-bisericii-de-la-draganescu-si-o-profetie-a-parintelui-arsenie-boca/ |
Muzica liturgica
Minunat programul de muzica liturgica de azi! Multumesc postului tv Trinitas pentru ca exista si a transmis in direct si multumesc oamenilor minunati care studiaza ani intregi aceasta muzica si o canta atat de frumos. Doamne ajuta!
|
"Schimb de carte ortodoxă"
Asociația Tinerilor Ortodocși Orthograffiti organizează în perioada 18 noiembrie - 9 decembrie 2012, în mai multe orașe din țară și din străinătate, ediția de toamnă a proiectului internațional "Schimb de carte ortodoxă". Scopul acestui proiect este strângerea tinerilor într-un spațiu plăcut în care să-și împărtășească impresiile despre anumite cărți citite și să lege prietenii, informează Ziarul Lumina.
Prima întâlnire a ediției de toamnă a proiectului "Schimb de carte ortodoxă", a cărei temă a fost "Cunoașterea lui Dumnezeu, între mit și realitate", a avut loc duminică, 18 noiembrie 2012, la Biserica "Sfânta Muceniță Paraschevi" din Istanbul, Turcia. Alte două întâlniri au avut loc ieri, 19 noiembrie, la sediul ASCOR Brașov și la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța, unde, după dialogul dintre tineri și invitatul special pr. Valentin Berechet, unii elevi au interpretat colinde și tropare. Proiectul "Schimb de carte ortodoxă" se derulează astăzi la Liceul Teoretic "Traian", mâine, 21 noiembrie, ora 14:30, la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", joi, 22 noiembrie, ora 17:00, la Liceul Teoretic "Ovidius", vineri, 23 noiembrie, ora 14:30, la Liceul Teoretic "Decebal", toate din Constanța. De asemenea, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 16:00, la paraclisul Parohiei Tipografilor. "Scopul proiectului este organizarea de întâlniri cu cititorii de carte ortodoxă, în prezența unui invitat special și a unui moderator, într-o ambianță plăcută, caldă, apropiată, întâlniri în cadrul cărora să putem schimba liber impresii și păreri despre cărțile pe care le-am citit în ultimul timp sau care ne-au plăcut în mod deosebit. În unele centre organizatoare există tematică de dezbatere. Fiecare participant este invitat să aducă cu el cartea despre care dorește să împărtășească impresii și celorlalți, iar la sfârșitul întâlnirii, cei care doresc își pot împrumuta reciproc cărțile, pentru a avea astfel ocazia să citim cu toții cuvinte folositoare. Sunt așteptați și cei care doresc doar să asiste la aceste întâlniri, să petreacă câteva ore plăcute și cu folos sufletesc, dar care poate nu au încă curajul de a ne împărtăși lecturile sau gândurile lor. Ei pot oricând să intervină în discuțiile create, să pună întrebări sau să-și spună părerea. Toate lucrurile la timpul lor și fiecare în ritmul lui, noi îi vom primi cu dragoste pe toți", a explicat Cristian Tănase, coordonatorul proiectului. |
ASCOR Cluj
ASCOR Cluj continuă șirul serilor duhovnicești din Postul Nașterii Domnului.
22 noiembrie va fi prezent la Cluj pr.conf.dr. Constantin Necula, profesor la facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Întâlnirea cu părintele se va desfășura după același program: ora 18:00 la catedrala mitropolitană părintele va participa la Slujba Vecerniei și va ține un cuvânt de învățătură urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:47:29. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.