Barbatul ca sef al familiei era inainte dator sa intretina si sa reprezinte familia.Sa ne gandim cum era la noi acum 50 de ani,sau chiar mai recent:baiatul se casatorea dupa ce efectua stagiul militar si isi construia propria casa,abia apoi se casatorea.Femeia trebuia sa aiba grija de familie si de casa.Deci fiecare isi cunostea bine atributiile,de aici si rarele divorturi.Acum un barbat care se casatoreste si locuieste in casa socrilor si lasa sotia sa caute un meserias sa-i repare in casa nici nu lucreaza poate si mai face si mofturi la masa nu poate fi "capul femeii", la fel cum o femeie care nu isi indeplineste obligatiile de mama si sotie dar pretentii are cat cuprinde numai buna de subordonat nu poate fi.

Fiecare stie ce are pe langa casa.- Nu e cu trimitere, dar nu trebuie sa generalizam!

Deci, acolo îl ţineţi !

Acuma, lăsând gluma la o parte, dinainte de timpurile apostolice şi până foarte recent, în vremea aiurelii moderniste pe care tocmai o traversăm, mereu bărbatul a fost socotit a fi cap al familiei. Un recent articol al meu despre asta aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...-credintei-vi/

Barbatul este oglinda femeii- il ai asa cum ti-l faci- bun sau rau.

In spatele unui barbat de succes, sta o femeie de succes.

Barbatul este capul, dar femeia este inima-Pr. Arsenie Papacioc.

Eu as spune ca ei cam sunt formati, inainte sa fie luati... :1:

Multi afirma cu usurinta ca barbatul este cap femeii, si nu se opresc aici, merg mai departe, afirmand eronat ca femeia trebuie sa-i fie supusa. Oare cand vor intelege cei ce fac aceste afirmatii, ca in Ortodoxie cu cat esti mare cu atat trebuie sa slujesti mai mult? Chiar Mantuitorul, capul Bisericii spune: "Nu am venit sa mi se slujeasca, ci sa slujesc".

Asa ca ori de cate ori vom auzi ca suntem cap femeii, sa nu pierdem din vedere si aspectul slujirii. Si cu cat vom sluji mai mult, cu atat ne vom pastra atributul de cap al femeii.

Frumos spus!Totusi cred ca sunt destui barbati care gandesc asa, sau asa ar trebui sa gandeasca!

Adevarat, sunt formati, dar orice familie tanara dobandeste propriile obiceiuri, are propriile valori la care tine- vii cu ce ai primit de acasa, preiei si de la partener ceva, restul-binele sau raul- depinde de cei doi cum vor sa traiasca, ce vor sa lase urmasilor, ce vor sa dea societatii. Eu asa vad lucrurile.

Am citit articolul dvs, mi-a placut. Vreau sa aduc in discutie un pasaj care mi s-a parut foarte interesant deoarece vine de la un catolic. Imi permit sa-l transcriu:
"Paul, pentru a descrie uniunea profundă a lui Cristos cu Biserica sa foloseşte modelul de relaţie soţ-soţie din timpul său. Astăzi, acest model nu mai este de propus. Însă rămâne valabil în semnificaţia sa profundă: iubirea până la dăruirea de sine şi constantă, dedicarea celuilalt caracterizează starea împreună a celor doi miri creştini, în reciprocă supunere".(acesta este un citat din articolul publicat pe site-ul profamilia, nota mea)

Cu alte cuvinte, concepţia Apostolului Neamurilor este vetustă şi nu mai corespunde noilor realităţi sociale. Atât de mult denaturează aceşti “misionari verbiţi” înţelesul Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi, încât par să nu observe că nu e vorba aici de raporturile lui Cristos cu Biserica, pe care apostolul le-ar compara cu raporturile dintre soţi, ci este exact invers. Despre familie vorbeşte Apostolul, despre familia care trebuie să aibă la bază modelul eclezial.


Sa va spun si ce mi se pare curios. Eu stiam ca ortodoxia considera (la fel ca dvs) unirea dintre Hristos si Biserica ca fiind modelul, arhetipul pentru unirea dintre barbat si femeie in cadrul casatoriei, iar catolicismul priveste invers, adica realtia sot-sotie ar fi modelul ales pentru a prezenta relatia Hristos-Biserica, asa cum sta scris si in articolul de pe profamlia. Am citit eu o informatie gresita? M-ar incanta sa fie asa cum spuneti dvs, macar pentru perioada anterioara agiornarii.

Pe langa aceasta, mai am o intrebare izvorata din ignoranta: ce sunt "misionarii verbiti"?