bla bla... bla bla... bla bla....
Auuuuummmmmmmmmm!!!!!!!!!!!!!

A IUBI este accesibil fiecarui om de pe planeta. Trebuie doar sa vrei

De iubit poţi iubi: păcatul, mAllahu, lăudăroşenia, buda şi closetul, crimele în masă, crîşmele, bordelurile, filmele porno, teroarea, viclenia, să ispiteşti, să vrei să te dai mare minţind, să corupi şi să te laşi corupt, să mitui şi să te laşi mituit, amestecul toxic şi mocirlos al privirilor semeţe şi certăreţe, vorba tulburătoare şi striptică..., sigur că poţi dori şi iubi aproape orice însă mă întreb dacă ar vrea cineva să şi răspundă cinstit din iubire oricărei iubiri cinstite care vine apoi şi te întreabă de ce şi pentru ce ai făcut şi faci mereu tot ceea ce faci rău?

Dacă te întreabă cineva de ce iubeşti minciuna şi-ţi pace răutatea şi nu vrei deloc să urmezi credinţa şi fidelitatea?

Deci de ce omori oameni, omule, forţîndu-i să creadă în tot ceea ce tu însuţi nu crezi cu adevărat şi tocmai în timp ce îi ceri altuia să-ţi dea voie să-i scoţi paiul, tocmai atunci ca un greş tu faci răul cu ipocrizenie maximă lustruind bîrna din ochiul tău pervers şi amestecat?

Orice iubire curată caută să răspundă cinstit cînd e întrebată de cineva ce poartă o aceiaşi iubire curată.

Pot oare răspunde budiştii, musulmanii, ereticii creştini, sectanţii, şi toţi acoperiţii ascunşi sub piei de oaie şi de capră, toţi lupii care şi-au schimbat blana dar năravul ba... pot ei răspunde cinstit iubirii curate?

Ea vă va întreba: Pentru ce nu credeţi voi în Dumnezeu? Oare vă iubeşte altcineva mai curat şi mai drept şi mai mult ca El?

Dacă susţineţi că defapt credeţi în Dumnezeu atunci de la cel mai mare la cel mai mic de ce aveţi alţi dumnezei care nu sunt sfinţi sau dumnezei ci mincinoşi vicleni şi idoli găunoşi şi de ce nu vreţi să răspundeţi pentru faptele voastre? Sau poate nu vedeţi cum ucideţi, cum minţiţi, cum pîrîţi, cum înşelaţi, cum vă prefaceţi, cum vă ispitiţi cu averi şi cu îngerese şi fete poftind violul şi cum vă închinaţi înaintea lumii ca să fiţi slăviţi şi compătimiţi de lume înşelîndu-i şi credeţi ca nişte ipocriţi ca să fraieriţi pentru a vă ţine de puterea confiscată de la cei cu adevărat drepţi şi sfinţi şi iubitori?

De ce nu vreţi voi toţi să vedeţi adevărul vieţii voastre?.. în comparaţie cu Iisus Hristos Domnul?

Vă e mai uşor să nu răspundeţi sau să aruncaţi vina şi răspunderea pe umerii altora? Păi va veni copilul şi fratele şi mama şi prietenul şi apropiatul şi animalul şi pasărea şi floarea şi vă va întreba din dragoste: Pentru ce nu aţi crezut în Dumnezeul cel care vă iubeşte cu adevărat şi vă învaţă să iubiţi aşa ca El făcînd binele şi numai binele oricui şi tuturor...

Sigur o să vă întrebe, poate azi, poate mîine... dar de întrebat sigur vă vor întreba mai devreme sau mai tîrziu şi nu veţi putea arunca răspunderea în seama mai marilor voştri. Va trebui să le răspundeţi cinstit din dragoste...

Serios? Unde scrie asta?

Si n-ai raspuns la restul obiectiilor.

Care e definitia "Harului" in "budhismul" tau?

Smerenia, in budism, pleaca de la recunoasterea propriilor greseli, pacate, slabiciuni, conditiei existentiale actuale bolnave (True Suffering - Primul Adevar Nobil), inevitabilitatii mortii si perspectivei de intensificare a suferintelor in baza legii cauza-efect.

Smerenia nu este doar modestie sau recunoasterea indurerata a pacatoseniei ci, in fibra ei, intelepciunea care realizeaza ca toate necazurile, suferintele, chiar conditia existentiala actuala toate sunt cauzate la radacina de parerea de sine, urmata reflex de iubirea de sine.

Parerea de sine este izvorul tuturor bolilor, este izvorul mortii insasi.

Smerenia este lepadare de sine.

Lepadarea de sine este singura portita salvatoare din labirintul samsarei.
Toate celelalte cai sunt inselatoare, nu duc nicaieri, sunt doar cercuri in jurul parerii de sine.

Smerenia desi poate fi cultivata prin fortarea paradigmei prin care omul se straduieste sa se vada pe sine ca fiind cel mai pacatos din toate fapturile, in fapt, este cunoastere adevarata de sine, cunoasterea nimicniciei sinelui (vacuitatea sinelui).

Smerenia nu are nimic artificial sau autoimpus. Este vedere limpede a naturii sinelui.

Budismul invata cum se formeaza parerea de sine, care este procesul prin care apare, cum se amplifica devenind iubire de sine.

Invata cum se poate observa acest proces in activitatile noastre obisnuite, de zi cu zi.

Nu poti sa lepezi sinele daca nu realizezi cum te pricopsesti cu el.

Rabdarea suferintelor se face corect nu cu apucare de sine ci cu sinele lepadat.

----------

Alin iti recomand sa citesti Tonglen, scriptura budista despre smerenie, dragoste, rabdare si purtarea pacatelor tuturora - asa cum este ea explicata in Lamrim.

Si tot nu ne-ai spus cum a ajuns omul in aceasta stare.

Budhistii se pare ca au o gramada de "revelatii", ce incarnari a avut Budha, ce a facut in vietile anterioare, Paradisuri, budhasi, etc. dar devin surzi cand ii intrebi cum a aparut omul si de ce intr-o stare atat de deplorabila.

Pai care moarte? Ca dupa voi, nu exista moarte, doar mutare dintr-un trup in altul, ceea ce, trebuie sa fie destul de distractiv.
De unde atata suferinta? Iar daca ajungi si in "unul din Paradisuri" cu atat mai putin.

Daca aveai rabdarea sa citesti macar aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Tonglen

Aflai ca "Tonglen" nu este "scriptura budista" ci o practica de meditatie.

Si daca citeai tot acolo, vedeai ca nu e nimic in ea despre "smerenie".

"The practice of Tonglen involves all of the Six Perfections;[2] giving, ethics, patience, joyous effort, concentration and wisdom. "

Care din cuvinte si cunostintele tale de limba engleza ti se pare ca seamana cu "smerenie"?

A intreba care este momentul si cum a aparut suferinta in budism este echivalent cu a intreba care este momentul si cum a aparut Dumnezeu in crestinism.

Ambele intrebari sunt fara raspuns, pentru ca raspunsul este dincolo de orice explicatie intr-o paradigma fenomenal-temporala.

Tacere si in budism, tacere si in crestinism.

Budismul insa identifica in profunzime care este cauza suferintei pentru fiecare faptura. Merge mai in adanc decat explicatia neascultarii urmata de supararea Lui Dumnezeu.

Practica Tonglen (budismul in ansamblul sau) nu se intelege de pe wikipedia.

O viziune integrala este prezentata in Lamrim.

In Tonglen se intra cu o minte maturata in bodhicitta (dragostea jertfitoare pentru fiecare faptura / nicio faptura cat de neinsemnata sau pacatoasa ar fi nu este abandonata). Pe wikipedia nici macar nu sunt enumerate stadiile acestei practici.

Pentru a intelege unde este vorba despre smerenie in budism este necesara intelegerea termenului de 'perfection' (paramita) - desavarsire.

In budism nevointa este directionata spre desavarsirea fiecarei actiuni.

Tonglen este o sinteza a paramitelor, desavarsirilor (paramita generozitatii, disciplinei, rabdarii, efortului, concentrarii si intelepciunii), cultivarea unei atitudini jertfitoare fata de toata faptura, fara exceptii.

Tonglen este rugaciune pentru toata faptura in fiecare respiratie.

crezi ca la iubirea pacatului m-am referit eu?

Dar marca intelegi si tu ca nu e "scriptura budista" ci o practica budista.

Un pas inainte.

Si tot nu rezulta de aici legatura cu smerenia.

Dar poate folosesti alt dictionar, cine stie..

Paralela total gresita.

Ma asteptam de la cineva cu pretentii de minte analitica ca tine, sa sesizeze greseala inainte sa iasa din degete.

Poate ca in religia ta, nu doar Dumnezeu exista din vesnicie ci si suferinta, da' suna cam masochist treaba asta, poate realizezi intr-un final, penibilul comparatiei.

Iarasi gresit, in crestinism stim cand a aparut suferinta: o data cu neascultarea si pacatul.

Uite ca in religia polimorfica numita generic "budhism" nu stim...

Cum a ramas faza aia ca "Eu n-am gasit in crestinism ce am gasit in budhism"?

Pai se pare ca e taman invers.

Dumnezeu nu e suparacios, omul singur pe sine s-a pedepsit prin neascultare dand ascultare sarpelui, asa cum tu dai ascultare unor inchinatori la un dumnezeu strain.

Budhismul nu merge mai in profunzime, ci dimpotriva, nu e in stare nici macar sa ajunga pana la momentul in care s-a intamplat lucrul asta.

Pai daca nu ne poate explica logic cum au aparut creaturile si de ce s-au nascut in suferinta si confuzie cum as putea sa-i cred ca sunt in stare sa identifice corect cauza suferintei?

pai spune si mie, la euglena verde care este cauza suferintei (asta in cazul in care acesta faptura chiar are o suferinta)?

"Dar stim ca, pana in ziua de azi, toata creatia suspina si sufera ca in durerile nasterii." (Indiferent de forma in care se manifesta viul. Euglena verde nu face exceptie.)

ROMANI 8,22

Toata samsara este cufundata in suferinta - Primul Adevar Nobil

Paralela este evidenta.

--------

Suferinta descrisa in budism este de trei feluri:

-suferinta manifesta - experiente care sunt recunoscute de subiect ca stari de suferinta

-suferinta de schimbare ( subtila) - nu este recunoscuta de subiect ca stare de suferinta - este realizata doar prin observare atenta si rationament. Fiintele care nu au putere de conceptualizare nu o pot recunoaste.

-suferinta atotpatrunzatoare (foarte subtila) - nu este recunoscuta de subiect pana cand nu este experimentata direct natura ultima a fenomenelor. Atotpatrunzatoare pentru ca este prezenta in fiecare proces de constientizare. Taramurile samsarice superioare (raiurile) budiste desi sunt libere de suferinte manifeste se afla totusi in puterea suferintei de schimbare si suferintei atotpatrunzatoare.

Toata samsara este in natura suferintei.

Daca vrei o paralela artistica.

Perspectiva duhovniceasca insa este total diferita.

Din perspectiva crestina, suferinta a inceput o data cu neascultarea. Este alegerea omului, nu planul lui Dumnezeu.

Pe cand in "budhismul" tau, exista din vesnicie, a aparut o data cu aparitia fiintelor (probabil) deci foarte posibil sa fie si impusa (de catre un ... dumnezeu ciudat - ciudat e putin spus)

Uite vezi, aici s-a rupt firul "paralelei".

Nu exista in crestinism "taramuri samsarice superioare", exista un singura Rai si ala a fost creat pentru om si o data cu intoarcerea acolo, nu mai exista suferinta.

"1. Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.
2. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.
3. Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.
4. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut."

Apocalipsa 21


Care este finalitatea in "budhism" -ul tau? Un fel de coma "spirituala"?

Si ca sa revin, dupa teoria ta, suferinta are aceeasi natura vesnnica ca si Dumnezeu? Este parte din Dumnezeu, sau cum?

De ce budhistii sunt ignoranti vizavi de aparitia omului si originea suferintei?

Oare nu cumva dumnezeul budhist este sadic si a dat omului suferinta de la bun inceput?
Atunci cum poate vorbi de compasiune, iubire, bla bla?

Aici e problema.

Budismul afirma ca Existenta este fara inceput, inclusiv existenta fiintelor.

In viziune budista nu exista un Creator, niciun Creator al suferintei sau un Datator de suferinta.

Fiintele samsarice experimenteaza continuu schimbarea propriilor agregate, care constituie baza manifestarii suferintei lor.

Fiintele traiesc experiente ca efecte produse exclusiv de actiunile lor anterioare. Astfel, suferinta este resimtita automat ca efect al unui cumul de actiuni personale intr-un proces complex, care are la baza principiul cauza-efect.

Nu exista o Constiinta care sa-si propuna sa cuantifice actiunile, sa le compare, sa traga o linie si sa emita un verdict.

Daca omul se impiedica si cade pentru ca este neatent, suferinta resimtita nu este inteleasa ca o pedeapsa. Este pur si simplu cauza-efect. Daca scoate sabia si omoara, va fi omorat la randul lui de sabie - asa postuleaza Iisus - pentru unii, evident, nu in aceeasi viata (nu toti cei care omoara sunt omorati in aceeasi viata).

-----

Este dreptate sau sadism condamnarea cuiva la un regim de tortura, fie si o ora, pentru ca alege sa creada altceva decat i se sugereaza? Dar o vesnicie?

Jonnyw2013 a scris aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=18471&page=2:
Ce zice duhovnicul tau, despre treaba asta, despre amestecatura asta intre crestinim si budism?
Dar poate trebuia mai intai sa te intreb daca te spovedesti?
Mi-as dori mult sa aud un raspuns macar la una din cele doua intrebari.Eu nu stiu sa ma "ascund" dupa vorbe multe, la mine e Da sau NU.Te-ai ajuta intai pe tine insuti, daca iti vei raspunde la aceste doua intrebari.Ai afla cu adevarat unde te afli.Daca nu te spovedesti , esti doar budhist nu si crestin.
Florine astept un raspuns trransant.
Doamne ajuta!

Florine,,
Oare de ce eviti raspunsul eu daca sunt ortodox, spun: "Sunt ortodox!" nu ma rusinez.Tot asa nu cred ca e nici o rusine sa spui "Da ma spovedesc!" sau "NU,nu ma spovedesc!"
Adica e bine sa stim exact cum ne situam!
Doamne ajuta !

In prezent nu ma spovedesc unui duhovnic.

Consider ca-mi descopar toate gandurile si faptele in fata Lui Dumnezeu.

IL las sa ma priveasca si imi place sa-L privesc.

Sa intre cu privirea Sa pana in strafundul inimii.

Ma stradui sa nu las nimic acoperit si sa urmez glasul constiintei.

Prezentul asta nedefinit poate deveni o perioada prea lunga.Caz in care nu e bine deloc.Diavolul iubeste mult cuvantul MAINE. Duhovnicul care l-ai avut, ce parere avea legat de tendintele astea de amestec budism ortodoxie?
Cand ai niste probleme la un moment dat, e bine sa ramai consecvent in spovedanie in special pe perioada respectiva .
.Eu de exemplu daca atunci cand aveam prrobleme cu pornografia, nu taiam de la radacina problema si as fi zis:" momentan nu ma spovedesc",si ma mai minteam o perrioada, iar perioada era de vreo cativa ani ,eram in pericol de inselare.In pericol de a duce o viata duplicitara, ducand pana la despartire.

De ce e pericol cu cat trece timpul???
Datorita faptului ca atunci cand suntem in inselare, si nici macar nu stim,ne modificam felul de a gandi dupa patima ,sau ideea gresita care o avem.
Pentru ca se pune o intrebare fireasca :"cum poti stii ca te-ai ratacit in lipsa unui reper
orientativ???"
Vei spune e constiinta mea(reperul orientativ)!
Nu e un reper fix, asta e raspuunsul meu! Adica daca raman la un exemplu concret, pornografia,omul isi modifica gandirea dupa patima si placerea lui.O lasa mai moale cu principiile ,sau zice, lasa de maine voi face si voi drege.Maine! si Diavolul e linistit ca esti al lui.
Si de aceea e nevoie de duhovnic .Cum am spus undeva pe aici, cadeam, si a doua zi modemul pleca la duhovnic.
Nu lasa pe maine Florine!
Doamne ajuta!

Sarmane...

eu te-am intrebat CARE ESTE CAUZA suferintei la euglena verde

Ignoranta.
Doar nu vrei sa spui ca euglena verde e atotstiutoare.

Iar daca nu e suficient si nu iese pasienta, doar nu mergi in Iad, mai incerci in incarnarea urmatoare, nu?

Deci fiintele sunt un soi de dumnezeu?

Pentru ca atemporalitatea este exclusiv atributul lui Dumnezeu.

Ai vrut sa spui de fapt "In viziune budista nu exista un Creator" si atat?

Nu crezi ca e cam nasol sa fii un mic dumnezeu si totusi sa fii ignorant si suferitor?

Cum explici filosofic ca din vesnicie si atemporalitate vine ignoranta si suferinta iar astea totusi pot fi curmate doar in temporalitate?

Pai si de ce sa sufere daca actiunile lor anteriorare sunt bune?
Dupa tine, sufera nonstop, si daca a facut fapte bune si a ajuns "intr-un" paradis.

Ce urmeaza dupa Paradis ca forma suprema de spiritualitatea in religia ta? Neantul? Coma spirituala? Auto-lobotomizarea prin meditatie?

Deci cu alte cuvinte, Dumnezeul crestin, Persoana, nu exista.

Da, dar exista si cazul in care pune piedica cuiva care se loveste si pentru asta este pedepsit de legile in vigoare, trece pe la Judecator, etc.

Da' poate ala care a omorat pe cineva pur si simplu a implinit o datorie karmica, de ce la randul lui sa fie pedepsit?

NU pentru ce crede, ci pentru ceea ce alege sa faca vizavi de chemare Binelui pe care o are in el, indiferent cat de rudimentara ar fi.

Da, iar aceasta o impiedica sa isi exercite corect liberul arbitru. Astfel atrage mania lui Dumnezeu si este silita sa se reincarneze (ma rog, sa revegeteze intr-un nou agregat samsaric).
Vezi cum se impaca budhismul cu crestinismul? Simplu.

Cauza suferintei este necunoasterea de sine, necunoasterii naturii ultime a propriilor experiente, a realitatii in ansamblul sau.

Este valabil pentru orice entitate vie samsarica. Necunoasterea inrobeste in chip insidios. Iar robia inseamna suferinta in nenumarate feluri.

Oare o furnica simte frica si suferinta daca realizeaza ca este in pericol?

Daca o fiinta care noua ni se pare atat de marunta experimenteaza suferinta de ce n-ar experimenta-o si fiinte de miliarde si miliarde de ori mai mici?

Suferinta sau viul nu depinde de marimea sau complexitatea pe care o atribuim subiectiv fiintelor din jurul nostru.

Micro/macro universurile, prin logica inductiva bazata pe observatie, par a fi fara de numar, infinite, inconceptibile ca expresie pentru perceptia umana.

---------------

Ceea ce este insa universal valabil - necunoasterea este necuratia fundamentala din care izvorasc toate experientele in natura suferintei, toate greselile fiintelor inzestrate cu ratiune, fara exceptie.

Despre miezul Persoanei, Eul

=partea 1 =


Dumnezeu spune despre Sine, “Eu sunt cel ce sunt. Eu sunt Inceputul si Sfarsitul.”

Eul Dumnezeiesc se identifica cu fiintarea insasi, cu inceputul si sfarsitul existentei oricarui aspect, indicand un eu imanent.

------------------------

Dar de fapt ce este “eul”? Ce este acest fenomen? Care este natura lui?

Omul intelege cuvantul “eu” doar relationandu-se la experiente cognitive
care implica propriul eu si/sau eul altor oameni.

Deci “eul dumnezeiesc” este conceput de om printr-un “eu pamantesc” - omul nu este dumnezeu,
nici nu relationeaza cu dumnezei pentru a experimenta direct un “eu dumnezeiesc”.

Deci ne ramane sa analizam ce este de fapt “eul pamantesc”
si sa vedem daca intelegand pe deplin “eul pamantesc” putem intelege/experimenta si “eul dumnezeiesc”.

---------------------

Eul unui om are doua componente una ontologica, bazala,
cea care ii defineste statutul de fiinta - constienta de sine – dar si una conceptuala, o expresie a eului bazal.

Pana sa invatam un anumit limbaj, eul bazal ramane neexprimat.

Semnatura fonetic/grafica “eu” este o exprimare a eului bazal, o extindere a constientizarii acestuia
in zona gandirii conceptuale. Constientizarea eului bazal prin exprimarea “Eu” este un “eu conceptual”.

Toate fiintele au un eu bazal innascut, dar nu toate dezvolta euri conceptuale.

Eurile conceptuale sunt expresii, exprimari ale eului bazal.

Eul bazal (innascut) este miezul oricarui eu exprimat conceptual.

Eul conceptual este pur si simplu o extensie a eului innascut. De aceea, prin analiza si contemplarea
eului conceptual putem accesa si eul bazal, mai intai la suprafata exprimarii
dar ulterior in adancimea lui non-conceptuala.


Cunoasterea completa a naturii eului innascut este eliberatoare.

Fiintele inzestrate cu ratiune au posibilitatea de a conceptualiza eul si utiliza expresia gandita a acestuia
ca portal catre eul bazal. Cele ce nu sunt inzestrate cu ratiune
sunt insa lipsite de posibilitatea cunoasterii naturii sinelui.

De aici rezulta valoarea inestimabila a existentei umane.

Cunoasterea eului innascut pleaca mai intai de la intelegerea componentei conceptuale a eului.

Cum se formeaza eul conceptual?

(va continua)

florinel,cand un copil face pe profesorul e o imagine haioasa ,dar cand chiar crede ca e profesor ...e o imagine foarte trista.
http://i.huffpost.com/gen/1742200/th...R-large570.jpg

Cu putina rabdare, ajungem si la "imagine",
cum se formeaza si care este natura proprietatilor acestora,
fie frumoasa sau urata, haioasa sau foarte trista.

Pana sa-i intelegem mecanismul intern o exprimam reflex.

O seara minunata!

https://il9.picdn.net/shutterstock/v...79/thumb/1.jpg

Despre miezul Persoanei, Eul

=partea a 2-a =

Eul conceptual se formeaza prin atribuire si posesiune.

Eul conceptual are nevoie de o manifestare, de un fenomen de care sa se agate si cu care sa se identifice.

Este ca o planta agatatoare.

Cel mai evident mecanism este identificarea eului cu trupul sau cu actiuni ale acestuia.

De exemplu:

-identificare cu trupul: “Eu sunt inalt”, “Eu sunt slab”, “Eu sunt sanatos”…

-identificare cu actiuni ale trupului: “Eu merg”, “Eu mananc”, “Eu alerg” …

Insa eul, evident, nu este nicio parte a trupului. Nici picior, nici cap, nicio celula, niciun atom al corpului.
Nefiind nimic din ceea ce este trupul, evident nu este nici suma partilor sale.

Nu putem vedea un “Eu” alergand ci doar un “trup” alergand sau
un “Eu” mancator, ci un trup care ingereaza hrana.


Eul insa se identifica si cu mintea, proprietati ale mintii, cu atitudini, cu simtaminte…

-identificare cu mintea: “Eu sunt necunoscator”, “Eu sunt prost”

-identificare cu actiuni ale mintii: “Eu analizez”, “Eu ma rog”…

-identificare cu atitudini: “Eu sunt mandru”, “Eu sunt modest”…


Eul se identifica nu doar cu fenomene sensibile ci si cu numene, conventii.

-identificare cu conventii: “Eu sunt oltean”, “Eu sunt rege”, “Eu sunt sarac”, “Eu sunt presedinte”…


Eul este ca o entitate invizibila, ascunsa care are nevoie de ceva vizibil pentru a-si afirma existenta.

(In cazul lui Lucifer, de un scaun deasupra norilor)

Eul are nevoie de o baza de atribuire, de un postament. Acesta imbraca multe forme, este foarte diversificat.

Pentru a cunoaste ce este “Eul”, in primul rand este necesara discriminarea intre “Eul conceptual”
si baza sa de atribuire, prin exercitii repetate de observatie si contemplatie.

Exemplele sunt pretutindeni, in jurul nostru, in modul in care noi insine gandim si initiem actiuni.

Despre miezul Persoanei, Eul

=partea a 3-a = Eul generic


Eul nu poate fi cunoscut daca nu patrundem adanc in natura lui.

Cata vreme nu cunoastem Eul, ramanem in “cele dinafara”,
ratacim hranindu-ne cu cele pieritoare.

Singura hrana adevarata este cunoasterea Eului. Cel ce o mananca devine nemuritor.

Avantajul extraordinar al omului fata de celelalte vietuitoare
este capabilitatea exprimarii prin limbaj a eului simtit/innascut.

Este firesc ca eul exprimat, “eul conceptual”, mai intai, sa se identifice cu fenomene tranzitorii.
Este o etapa naturala in cadrul unui lung proces de evolutie.

Calea spirituala presupune angajarea unor exprimari constientizate ale eului innascut.

Prin exprimare constientizata se intelege ca atunci cand exprimam “eu merg”,
depunem efortul sa concepem un “eu mergator”, nu un “trup mergator”.

Exprimarea neconstientizata a eului este un automatism, de cele mai multe ori periculos,
pentru ca eul isi revendica tot soiul de posesii, care inevitabil duc la frustrari si conflict.

Prin exprimare constientizata, eul innascut capata o forma inteligibila, fie ca este un
“eu mergator”, “eu privitor”, “eu rugator”, “eu pacatos”, “eu fricos”, “eu arogant”, “eu cugetator”…

Un exercitiu sustinut de exprimare voluntara a eului innascut (ani, zeci de ani),
constientizarea si contemplarea neintrerupta a “eurilor conceptuale” in diversitatea atribuirilor sale,
in timp, contribuie la formarea unui “eu generic” care apare mintii cu o mare intensitate.

“Eul generic” este mult mai intens decat orice “eu conceptual” formulat in relatie cu un anumit fenomen.

In context religios, “eul generic” se hraneste cu precadere din formularea unor euri de forma:
“eu pacatos”, “eu smerit”, “eu bucuros”, “eu ascultator”, “eu rabdator”,…

Formarea “eului generic” reprezinta un progres spiritual notabil.

“Eul generic” reprezinta obiectul principal al meditatiei,
care este supus contemplatiei catafatice si apofatice.

Prin “Eul generic” este acum inteles si propriul eu innascut si eul divinitatii.

In relatia Eu-Tu, “Eul generic” este amplificat incomensurabil,
patrunzand in toate, cuprinzand toate existentele.

Sa nu judeci, sa fii ascultator, bland, rabdator


Inainte de a schimba,
invata sa observi,

Observand, invata sa curgi cu tot ceea ce apare,
lasa existenta sa existe in toate aspectele ei,
...asa cum exista,
indiferent de forma in care se manifesta,

Sa fii prezent la inceputul fiecarei creatii,
Sa fii prezent in transformarea fiecarei trairi,
fiecarui suspin in bucurie,
fiecarei adieri sau disperari,
fiecarui strigat eliberator.

Sa fii prezent in fiecare stingere,
ca si cum ai fi chiar tu insuti fiecare curgere,
fiecare mica unduire din marele fluviu.

Viata lui Shantideva

Shantideva a fost un indian călugăr budist ce a trait in secolul al optulea-lea, numărandu-se printre cele mai renumite și stimate personalitati din întreaga istorie a budismului Mahayana.

Sfinția Sa Dalai Lama comentează că Bodhicaryavatara (“Felul de a trai al unui Bodhisattva”), tratatul său clasic, este sursa primară de cea mai mare insemnatate a literaturii budiste tibetane cu privire la cultivarea altruismului și Spiritului Trezirii.

Shantideva, la fel ca Buddha Shakyamuni, s-a născut într-o familie regală, urmand sa urce pe tron. Insa cu o zi inatinte de încoronarea sa, Manjushri, manifestarea divină a înțelepciunii și Tara, manifestarea divină a compasiunii, i-au apărut în vis sfatuindu-l să renunte la coroana. Astfel, el a părăsit împărăția tatălui său, s-a retras în pustie, și s-a dedicat meditației. In tot acest timp, el a atins niveluri avansate de samadhi (extaz) și din acel moment a primit in mod constant viziuni ale lui Manjushri, care l-a indrumat ca mentor spiritual.

După aceea, el a servit un timp ca ministru al unui rege, pe care l-a ajutat să conducă regatul, în conformitate cu principiile budismului. Dar acest lucru a stârnit gelozia din partea celorlalți miniștri, Shantideva retragandu-se din serviciul regelui. Făcându-și drum spre universitatea monahala de renume din Nalanda, a luat hirotonirea monahala și s-a dedicat studiului aprofundat al sutrelor si tantrelor budiste. In această perioadă a compus alte două lucrări clasice. Dar, confratii săi călugări, nu-l vedeau decat mancand, dormind și mergand la toaleta, in batjocura poreclindu-l “Cele Trei Realizari.”

Încercand sa-l umileasca și, prin urmare, să-l expulzeze din mănăstire, ceilalți calugari invatati i-au cerut să recite o sutra în fața comunității monahale și a publicului, o sarcina pe care ei considerau ca depășeste cu mult abilitățile sale.

Pentru a-l batjocori au improvizat un podium inalt dar fara scara, pe care acesta urma sa se urce conform ritualului. Insa, Shantideva s-a indreptat linistit spre locul unde urma sa vorbeasca in fata comunitatii si spre uimirea tuturora a levitat usor asezandu-se deasupra podiumului.

Shantideva a privit audienta și a zis: "Să recit un text existent sau o compozitie originala?" Calugarii i-au spus "Recită ceva nou!" și asa Shantideva a expus compozitia sa de capatai Bodhicaryavatara. Pe parcursul acestui recital uimitor, când a ajuns la versetul "Atunci când nici o entitate, nici o nonentitate nu mai rămân în minte ...", se spune că s-a ridicat in aer, a zburat tot mai sus catre cer pana cand trupul sau devenind tot mai mic nu a mai putut fi zarit. Insa vocea sa a continuat sa fie auzita clar de toata audienta, capitolul noua, despre perfectiunea intelepciunii, si capitolul zece fiind expuse in acest mod.

În a zecea sectiune, capitolul de încheiere, Shantideva oferă rugăciuni dedicand toate meritele acestui efort în folosul tuturor ființelor. Astfel, revine la tema inițială a generozitatii și Spiritului Trezirii, care străbate tot acest tratat.

Istorioara de mai sus, expusa de Pema Chodron:

https://www.youtube.com/watch?v=coAKc2aKtcw

si ma rog, ar trebui sa experimenteze suferinta (esenta religiei budiste) si nu fericirea?

Imi pare rau pentru tine, noi nu credem in zei si zeite si asa zisi "sfinti" pagani ci in Sfanta Treime.

Tu crezi in Sfanta Treime?

Pare o parodie dupa Inaltare.

Deci, de ce sa mai crezi in Inalatarea lui Iisus cand ai o poveste naiva despre inaltarea unuia pagan oarecare. care desi nu L-a cunoscut pe adevaratul Dumnezeu e bine mersi sfant si facator de minuni?

Tu crezi in cunoasterea apofatica a Sfintei Treimi?

Crezi ca poate fi denumita si altfel decat "Sfanta Treime"?

Fiecare hrana la vremea ei.

Cunoasterea catafatica este ca laptele cu care este hranit pruncul.

Cunoasterea apofatica este hrana omului matur.

Lectia pierderii

In samsara, tot ceea ce ajungem sa posedam la un moment dat
Fie frumos, valoros, laudabil,
La un moment dat ni se ia.
Tot ceea ce primim la suprafata trece ca nisipul imprastiat de vant.
Singura valoare care nu ne poate fi luata
Este margaritarul imparatiei care se afla ingropat adanc inlauntrul inimii.