CANONUL NU ESTE O PEDEAPSĂ PENTRU PĂCATE, CI UN TRATAMENT

Canonul, deci, nu este o pedeapsă pentru păcate, ci un tratament pe care şi penitentul trebuie să şi-l asume dacă vrea să se vindece si să se mântuiască.

Cineva care a rătăcit ani de zile în păcate grele şi are pretenţii să se împărtăşească imediat, considerându-se vrednic de aceasta, va suferi şi mai mult după, dacă preotul duhovnic nu-i va cerne gândurile şi nu-i va elimina, în timp, mândria şi îndrăzneala (atât de păguboase pentru suflet), prin rânduirea unui canon adecvat, prin sfaturi, mustrări şi încurajări.

Patimile cultivate ani de-a rândul trebuie scoase prin lacrimi şi nevoinţe, printr-un efort susţinut, conştient şi serios, altfel vindecarea omului şi viaţa lui religioasă nu sunt decât nişte iluzii, iar suferinţa (boala, neliniştea) omului va rămâne pe mai departe netratată.

(Ieromonah Adrian Făgeţeanu, Ieromonah Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 45-46)

NU-MI GĂSESC LINIŞTEA SUFLETEASCĂ

Cum poate omul să aibă mai multă linişte duhovnicească în viaţa aceasta trecătoare?

Prin fuga de multe griji. Acest lucru ni-l arată nouă dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, care zice: „Omul cel cu multă grijă nu se poate face blând şi liniştit”. Şi iarăşi: „Fără înstrăinarea de griji multe, nu căuta lumina în sufletul tău”. Şi iarăşi: „Mintea tulburată (de griji) nu va scăpa de uitare şi înţelepciunea nu-i deschide uşa acesteia”. Să fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca să dobândim pacea inimii şi sfânta rugăciune, care este mama tuturor faptelor bune.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol.6, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp.130-131)

PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA - TENTAȚIILE ADOLESCENȚEI
https://youtu.be/xogL6bctIP8

MAICA SILUANA - CE ESTE ŞI CE NU ESTE FACEREA DE BINE?
https://youtu.be/fW7Q0Dg10jQ

SĂ NU JUDECĂM PREOȚII - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/YFBlKYaUJsw

Pai nu Papaciocu' l-a judecat pe Arsenie Boca ?
Practice what you preach.

ROLUL SMERENIEI - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/Bmhs0T9WgwA

RUGĂCIUNEA SOȚILOR - TEMELIA BISERICII DIN CASĂ

Rugăciunea comună ne fereşte de neînţelegeri, îi împacă pe cei certaţi, ajută să înlăture nedumeririle apărute. Ea trebuie practicată încă din primele zile ale vieţii de familie, - pentru că, mai târziu, va fi tot mai greu s-o introducem.

Rugăciunea comună se naşte mai uşor atunci când apare deschiderea deplină şi iubitoare a sufletelor pentru ea, când soţii caută împreună noi forme de viaţă – până în momentul când vor apărea copiii, se poate forma un singur ritm de viaţă.

Rânduiala rugăciunii comune a soţului şi a soţiei reprezintă temelia bisericii din casă. Ea ajută la înrădăcinarea rugăciunii în inimile copiilor şi la organizarea rugăciunilor comune în familie.

(Preot Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 46)

PR. SAVATIE BASTAVOI - DESPRE TELEVIZOR
https://youtu.be/VzAS6pmUJR8

Se cuvine celui ce se nevoieşte să se înfrâneze de la toate, nu doar de la bucate, ci îndeobşte de la toate cele oprite, căci în ce chip tăierea unui singur mădular urâţeşte tot trupul omului, aşa strică neajunsul unei singure virtuţi întreaga frumuseţe a înfrânării.
Trebuie să te înfrânezi cu toate simţurile: cu auzul, cu văzul, cu mirosul, cu gustul şi pipăitul, şi, desfăcându-te de tot ce este pământesc, să te înalţi cu mintea sus. Atunci va fi curată rugăciunea noastră către Domnul, şi împreună-vorbirea cu El va fi asemenea celei îngereşti.
Cel ce voieşte să devină al lui Dumnezeu dator este a curăţa patimile sale, iar nu a sluji lor, şi în desăvârşită liniştire a lucra cugetarea cea ascunsă în inimă. Atunci cele pământeşti vor cădea, iar cele cereşti se vor sălăşlui şi vor creşte.
Adevărat post e acela când nu numai că ne înfrânăm, ci şi împărţim săracilor şi văduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât aceştia, dobândind astfel hrană, să-L roage pentru tine pe Dumnezeu şi să facă postul tău jertfă bineplăcută Lui, precum spune Isaia: „Frânge celui flămând pâinea ta, şi pe săracii cei fără casă adu-i în casa ta” (Isaia 58, 7).
Înfrânează-te de la vorbe deşarte. Cel ce păzeşte gura sa şi limba, acela izbăveşte sufletul său de necaz.

Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 157-158

PĂRINTELE CALISTRAT - OMUL ŞI BISERICA
https://youtu.be/8H99An_jHpI

Lumea in care traim este tot mai agitata si tulburata. Framantarile si neimplinirile ii fac pe unii oameni sa ajunga la depresie, anxietate si chiar sinucidere. Modul de vietuire al omului din zilele noastre face ca problemele de natura sufleteasca sa se inmulteasca si asa iau nastere tot mai multe ganduri negre.
Cum putem scapa de gandurile negre?
Sfintii Parinti ne avertizeaza ca aceste ganduri au atata putere cata le dam noi. Bine ar fi ca noi sa nu le dam importanta. Daca nu putem face acest lucru de la inceput, este indicat sa-I cerem ajutorul lui Dumnezeu: “Doamne alunga din mintea mea aceste ganduri negre”. Rugaciunea ofera omului putere sa iasa biruitor din lupta cu aceste ganduri.
Imaginati-va ca lasam sa cada o samanta rea pe pamant. Cazuta, ea va avea sanse sa incolteasca. Iar daca noi ne tot insotim cu aceste ganduri, e ca si cum am uda samanta rea, samanta care pusa in pamant si udata va prinde sigur radacini. Tot astfel se intampla si cu gandurile negre. Daca noi le cultivam, ele vor creste si ne vor face sa ne indreptam intr-o directie gresita. Din acest motiv, gandurile negre trebuie alungate la vreme. O mica scanteie aprinde toata padurea.
Atunci cand ne spovedim este bine sa ne marturisim nu doar pacatele, ci si gandurile negre, care oricand pot deveni fapte. Este recomandat sa ne descoperim gandurile si persoanelor cu o viata imbunatatia, nu doar preotilor. Nu uitati ca cel care isi marturiseste gandurile se vindeca, in vreme ce ascunderea lor aduce imbolnavirea sufletului.
Parintii nu recomanda dialogul cu gandurile negre. Cei care fac acest lucru se aseamana cu acel lucrator al campului -de care se aminteste in Limonariul Pustiului Athonit -, care a gasit un sarpe inghetat la inceputul primaverii si l-a bagat la subsioara. Sarpele cand s-a incalzit, imediat l-a muscat de moarte. Asa se intampla si cu cei care nu se opun acestor ganduri negre. Ele vor deveni in scurt timp lucrare.
In Pateric se spune ca la avva Pimen s-a dus un frate si a zis: "Ce sa fac, parinte, ca-mi vin tot felul de ganduri rele in minte". Si avva Pimen a raspuns: "Opreste vantul! (batea vantul). Intinde bratele si pieptul si opreste vantul!". Si el a zis: "Nu pot sa opresc vantul!". Si parintele a continuat: "Asa cum nu poti opri vantul, asa nu poti opri gandurile rele! Dar altceva poti sa faci, si anume, cu un gand bun sa inlaturi gandul cel rau!". Deci, statornicirea in ganduri bune va duce la inlaturarea gandurilor celor rele.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

CUM PUTEM ŞTI DACĂ CINEVA NE ESTE PRIETEN CU ADEVĂRAT?

Maică, cum putem a ști dacă cineva este un prieten adevărat?

Pentru a spune dacă un om este prietenul nostru trebuie să-l punem la încercare. Trebuie să vezi dacă are jertfelnicie. Nu în ceea ce te privește, ci în general, pentru toată lumea. Dacă constați că această persoană este lipsită de jertfelnicie, că este egocentrică și că se grijește doar de sine, vei înțelege că această persoană nu poate fi prietenul tău.

Vei putea afla ceasta cu certitudine dacă îi vei spune, de exemplu: „Dacă ai ști cât de rău m-a durut ieri capul. Nici n-am putut să învăț… „Ah, și eu, de asemenea, am avut asta… am avut cealaltă…”. Începe să-ți grăiască despre durerile sale de cap, căci de ale tale dureri nu se grijește la fel de mult ca de ale sale. Și din acest motiv nici nu ia în seamă ceea ce tu ai spus ‒ tu sau altcineva.

(extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)

prieteniile cele tari aduc vrajmasiile cele mari
"Pateric"

IMPORTANȚA SFINTEI CRUCI ŞI A LUMÂNĂRII ÎN BISERICA ORTODOXĂ - PR. DUMINTRU STĂNILOAIE
https://youtu.be/TE0YT1eLSx4

SĂ IERTĂM DIN ININĂ PE TOȚI CEI CE NE-AU GREŞIT!

Să nu ne purtăm ca nişte contabili, care scriu în registrele lor „intrări” şi „ieşiri”. Seara, credinciosul trebuie să se întindă în patul său uşurat, fără să ţină nimic pentru a doua zi, împotriva fratelui său.

Si aici, se poate ca o soră să o fi supărat pe alta cu ceva, de aceea îşi cere iertare şi nu rămâne nimic pe a doua zi. Cuvântul „iartă-mă” să nu pornească de pe buze, ci din inimă. Altfel, nu facem nimic.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 30)

Dumnezeu îngăduie ispitele aşa încât să ne poată deştepta spre a ne aminti de El. Atunci când Îl chemăm, El acţionează ca şi cum nu ne-ar auzi, în aşa fel încât să ne înmulţim rugăciunile şi să chemăm mereu sfântul Său nume, de teama feluritelor patimi. Atunci, prin durerea stăruinţelor noastre fierbinţi, inima ne este sfinţită, iar din experienţă învăţăm slăbiciunea firii noastre pătimaşe. Şi astfel înţelegem în practică faptul că fără ajutorul lui Dumnezeu nu suntem în stare să facem nimic. Această experienţă adâncă este dobândită cu sângele inimii şi rămâne de neşters; ea devine o temelie pentru tot restul vieţii acelui om.

Harul lui Dumnezeu pleacă şi vine din nou, dar experienţa nu pleacă niciodată, căci a fost întipărită înăuntrul inimii. Şi indiferent cât ar lăuda satana inima, contează ceea ce este scris pentru totdeauna în adâncul ei, şi anume faptul că fără Dumnezeu este imposibil să faci ceva. Dacă nu ar fi existat ispite […] ne-am fi transformat în alţi luciferi. Dar bunul nostru Părinte, Dumnezeu, îngăduie necazurile să vină asupra noastră, aşa încât să putem fi păziţi de smerenie, care va uşura povara păcatelor noastre. Atunci când suntem încă la vremea tinereţii, trebuie să fim ispitiţi, căci tinereţea este uşor de corupt. Cu timpul, războiul va înceta şi mult râvnita pace va veni. Să ai doar curaj şi răbdare. Nu deznădăjdui, indiferent cât de tare te luptă patimile. Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce este luptat şi nu se lasă înfrânt.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 232)

ROLUL SMERENIEI - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/Bmhs0T9WgwA

În fiecare seară, oricât de obosiţi am fi, să nu uităm să alergăm la întâlnirea cu Hristos, Cel Care ne așteaptă tainic ascuns în rugăciune.

„Seara, când sunt istovit de truda zilei, nu am poftă de rugăciune. De altfel, pentru ce să mă rog?..."

Dar cum este cu putinţă să nu ai nicio dispoziţie să comunici cu Domnul, chiar şi când eşti istovit trupeşte? Nu cumva crezi că doar petrecerile îl revigorează pe om? Nu, acestea îl istovesc mai mult, în vreme ce rugăciunea atrage harul dumnezeiesc, care odihneşte sufletul şi trupul!

Deci, nu vă rugaţi pentru că ...sau sunteţi mânioşi pe Dumnezeu, sau credeţi că nu aveţi nevoie de El. Pentru ce să mă rog? Vă întrebaţi din nou. Simţiţi suficientă şi satisfacţie de sine. Sunteti sătui si nu vreţi să cereţi...

În fiecare seară, oricât de obosiţi aţi fi, nu pregetaţi să alergaţi la Acela. Să vă rugaţi în genunchi sau şezând. Şi, când puteţi, să vă ridicaţi în picioare. Nu are atâta importanţă poziţia, este suficient să faceţi rugăciune. Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 54)

MAMĂ SAU SOACRĂ? CUM MĂSURĂM CREDINȚA?
https://youtu.be/xf6BcthfRxA

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU - DESPRE CREŞTEREA COPIILOR
https://youtu.be/9-OLZtbBsvo

- De ce mi-ai facut bine, cand eu ti-am facut rau?
- Legea Crestina ma obliga!!!
Noi vorbim de dragoste..
Stiti cum vorbim noi de dragoste?
Cum vorbim de stirile de la ora 5.00.
Dragostea implica sange, jertfa, rabdare, durere, suferinta, necaz, primejdie..
Dragostea nu este asa un act in care s-au intalnit doi, s-au destrabalat si ce dragoste au avut!?!
Aia nu e dragoste, aia e destrabalare!
Dragostea este o virtute divina prin care Dumnzeu tine pamantul, tine creatia, Dumnezeu tine universul si echilibrul in toate!
Predica integrala: https://www.youtube.com/watch?v=gIbEH-tl0N0

Pe drept cuvant. Daca doar s-au destrabalat, atunci nu e dragostea propriuzisa, nu e decat un surogat al ei. Eventual un exercitiu oarecare, destul de riscant, pentru o eventuala adevarata iubire.

Dupa cum daca un barbat si o femeie, care se iubesc, se unesc si trupeste: aia nu mai putem spune ca e destrabalare! Ci zicem pe drept cuvant ca este dragostea dumnezeiasca, asa cum este ea data oamenilor, asa cum se exprima ea in intreaga fiinta, trup si suflet, intre barbatul si femeia care se iubesc.

Poate ca in Rai oamenii nu se iubeau asa, insa aici pe pamant, oamenii concreti in carne si oase se iubesc uneori cu toata fiinta. De ce sa vedem in asta o destrabalare?
De ce nu mai degraba intelegem prin asta una din formele de exprimare concreta a iubirii dintre barbat si femeie! Aflata in prelungirea iubirii sufletesti, in continuitate cu ea. O exprimare a nazuintei sfinte a celor care se iubesc de a deveni unul, un singur trup! O singura fiinta, un intreg.

Oare nu Insusi Bunul Dumnezeu binecuvinteaza aceasta unire?
Nu este inclus acest aspect in Sfanta Taina a Nuntii?
Nu a facut Domnul prima minune, in Cana, tocmai la o Nunta?
Si atunci, de ce injosim manifestarea trupeasca a celor care se iubesc, cata vreme ea este, mai intai, o contopire sufleteasca?

Sa fiu iertat dar nu cred in valabilitatea discursurilor sexofobe. Le consider ... destrabalare. Fata de ratiunile lui Dumnezeu, Care a lasat si Nunta si copiii si bucuria iubirii complete, trup si suflet.
Dragostea, cum bine zicea parintele Calistrat, tine lumea si pamantul, misca toata suflarea. Asa e. Dar asta e treaba lui Dumnezeu, la nivelul Lui tainic, imposibil de continut cu mintea noastra, in ce priveste rosturile lumii.
Iar daca Bunul Dumnezeu tine lumea din Iubire, daca El a mantuit pe oameni cu Sange, din marea lui Dragoste, atunci sa imi fie ingaduit sa sper ca eu, ca simplu muritor, pot iubi la nivelul si in felul meu de om. Nu e treaba mea sa tin stelele pe cer, nu e treaba mea sa misc aerul si marile. E treaba mea, insa, sa imi iubesc femeia cu toata fiinta. Poate nu voi misca muntii, poate nu voi fauri noi cosmosuri, dar tot voi face si eu un lucru: ma voi deserta cu tot sufletul in sufletul femeii mele, fara vreo retinere pe vreun plan, asa cum Cei Care Se iubesc in Sfanta Treime Se desarta Unul in Altul, reciproc.

Dragostea dintre barbat si femeie a fost mult stanjenita si desconsiderata in unele grupuri de crestini. A ramas ca o umbra in istoria crestinatatii aceasta pozitie care mai degraba arunca uratul acolo unde e de fapt locul frumos al inocentei si al curatiei sufletesti.
Din partea mea, Dumnezeu sa ii ierte pe toti cei care au gasit si gasesc ca dragostea dintre barbat si femeie nu se cuvine sa se exprime si prin unirea trupeasca. Ba sa se exprime! Cu Harul lui Dumnezeu, Cel Care uneste sufletele cu adevarat indragostite!

Foarte corect , Ioane :)
Marea deosebire dintre cuplul căsătorit şi cei care trăiesc o viaţă aparent liberă este aceea că, între cei căsătoriţi, sufletul este cel care comandă dorinţa trupească. „Vreau să mă unesc cu acela (aceea) pe care îl (o) iubesc”. În al doilea caz, dorinţa e cea care comandă sufletului. „Îmi place acest bărbat sau această femeie. Mi-l (o) doresc”. Aici nu e vorba de nici o comuniune spirituală profundă, în care fiinţa să se implice pe de-a întregul.
Termenul modern de „aventură” defineşte cum nu se poate mai bine o asemenea relaţie, precum şi caracterul ei pasager, întâmplător. Deci, pentru a aborda cu bună chibzuinţă problema relaţiilor sexuale din cadrul mariajului, e deosebit de important să ne aşezăm în contextul gândirii patristice, pentru a înlătura o primă ambiguitate: să fie oare lăsată împreunarea intimă din căsnicie, în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, în vederea procreării?
Dacă răspunsul se vădeşte a fi pozitiv, atunci întreaga viaţă intimă a cuplului, în cel mai fericit caz, ia forma unui pogorământ, a unei dispense, iar în cel mai rău caz, intră direct sub imperiul păcatului. Astfel, viaţa intimă a cuplului se transformă într-o „mecanică” procreativă, în care spontaneitatea e interzisă, iar orice act de tandreţe rămâne ilicit!
În Biserica Ortodoxă, împreunarea trupească dintre bărbat şi femeie e, cu totul, parte integrantă a Tainei Căsătoriei

Cu totul de acord, batrane!....:)
Doamne ajuta!
P.S. Remarcabila distinctia ta dintre vointa versus dorinta fata de unirea trupeasca. Frumos cugetat, saru'mana!...:)

PĂRINTELE RAFAIL NOICA - NE MAI AUDE DUMNEZEU DACĂ AM PĂCĂTUIT?
https://youtu.be/PbEj6lgzsuw

Sfaturile parintelui Porfirie

"Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau."

"Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu."

"Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti."

"Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[...] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu."

"Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte."

"Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urma, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant."

"Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti."

"Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun."

"Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!"

"Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume."

"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."

"Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea te sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos."

"Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza."

"Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire."

"Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta."

"Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata."

"In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine"

"-Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
-Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
-Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
-Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut."

"Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza."

"Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama."

"Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii."

"Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic."

"Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".

"Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate".

"Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine".

"Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti", imi spunea Bunicutul.

"Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea".

"Trebuie sa-ti spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd." Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles."

"Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos."

"Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti."

"Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte."

"Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam."

"Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule."

"Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva."

"Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu."

"Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat."

"Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie."

"Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara."

"Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos".

"Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator."

"Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi."

Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Par. Porfirie mi-a spus acestea: "Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie."

"Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte."

Amin. Doamne ajuta.

CUM PUTEM CÂŞTIGA PACEA LĂUNTRICĂ?

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. „Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea”.

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: „Biruieşte-te pe tine însuţi”. Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

(Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 16)

PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA - DESPRE ŞCOALA ROMÂNEASCĂ
https://youtu.be/-Q9xfH4Zdqc

CE FACI DACĂ NU AI CAP? - PĂRINTELE CALISTRAT
https://youtu.be/Bdud5EQnprM

CE AR TREBUI SĂ FACEM SĂ NE BUCURĂM?
https://youtu.be/rM-8oeVVqpQ

SE UITĂ DUMNEZEU LA FOTBAL? - PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA
https://youtu.be/YRfs873XfS0

SINGURUL PĂCAT CARE NU POATE FI VREODATĂ IERTAT

Trebuie să începi să te împotriveşti vrăjmaşului care te chinuie, prin Sfintele Taine, prima şi cea mai importantă fiind spovedania. Trebuie să găseşti în viaţa ta acel loc care i-a dat vrăjmaşului libertatea de a intra în tine. După spovedanie să participi neapărat la Sfântul Maslu. Apoi, în fiecare zi trebuie să bei şi să te ungi cu uleiul de la această Sfântă Taină. Să te împărtăşeşti în fiecare duminică.

Vrăjmaşul vine pe nesimţite, iar ca să-l izgoneşti trebuie să depui mult efort şi să-ţi dai toată silinţa. Să ştii că scopul duşmanului „care se îngrijeşte de tine” este să-ţi distrugă viaţa. Gândurile de sinucidere îţi vin de la vrăjmaş şi el îţi insuflă că aceasta este singura soluţie. Dar ştii tu oare că sinuciderea îţi va pierde pe veci sufletul nemuritor? Acesta e unicul păcat pentru care nu se poate dobândi iertare. El distruge atât trupul, cât şi sufletul. Aşa că nu primi aceste gânduri; chiar dacă sufleorul – vrăjmaşul care îţi şopteşte acest gând – te munceşte, tu să ştii că aceste gânduri nu sunt de la tine. Fă-te deci că nu auzi şoaptele lui, lovindu-le cu rugăciunea: „Doamne, miluieşte-mă!”.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 53-54)

ARHIMANDRIT ARSENIE PAPACIOC - SFATURI DUHOVNICEŞTI
https://youtu.be/4AEXpC5VTK4

MĂ ROG MECANIC. CUM SĂ DEPĂŞESC ACEASTĂ STARE?

Toți trecem prin această stare de epuizare, mai ales duminică seara; duminica este o zi foarte grea pentru preot. Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcută mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce încetul cu încetul și calitatea.

În ceea ce mă privește, atunci când nu mă pot ruga, mă opresc pur și simplu și zic: „Doamne, Tu îmi vezi sărăcia...” și mă osândesc pe mine însumi până când osândirea aceasta aduce rușine în inimă și simt că inima începe să ia parte câte puțin la rugăciune. Apoi continui și pentru o vreme rugăciunea merge mai bine, după care iarăși mă osândesc. Și tot așa.

Iată ce puteți face atunci când nu izbutiți să vă rugați: opriți-vă și mărturisiți-I aceasta Domnului și osândiți-vă înaintea Lui rușinați, căci rușinea face ca rugăciunea să se însoțească de simțirea inimii. Când sunt într-o asemenea stare, nu mă gândesc la cantitate. Îmi cobor mintea în inimă și de acolo încerc să grăiesc Domnului cu cuvintele mele, până când inima începe să ia parte la rugăciune.

Un monah obișnuia să spună că oricine vrea să se mântuiască trebuie „să născocească mereu noi șiretlicuri”. Legătura noastră cu Dumnezeu este un lucru nemaipomenit de creativ!

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii (I Petru 3, 4), traducere din limba engleză de Monahia Tecla, Editura Basilica, București, 2014, pp. 57-58)

PĂRINTELE CALISTRAT - DESPRE SMERENIE
https://youtu.be/FnUtPi4GPxg

SĂ NU GÂNDIM NICIODATĂ CĂ SUNTEM MÂNTUIȚI

Nu avem voie să ne gândim niciodată că suntem mântuiţi, nici măcar la sfârşitul vieţii nu putem fi siguri de acest lucru. Diavolul nu doarme, el îşi face lucrarea ziua şi noaptea, încercând din răsputeri să ne pustiască viaţa duhovnicească. Este posibil ca noi nici măcar să nu observăm cum el seamănă seminţe de îndoială şi de cârtire, de lene şi de îngâmfare, de judecare a aproapelui, toate acestea fiind ispite lumeşti, despre care ne avertizează Domnul. Acestea ne strică, ne demoralizează. Iar diavolul doar atât aşteaptă, nu se retrage. Părând că ne slobozeşte, ne trimite o mare ispită exact în momentul când temelia noastră deja se clătină.

Poate că ni se dă greu rugăciunea sau petrecerea în ascultare. Ne par a fi o osteneală mult prea grea. Sau poate ne iubim exagerat independența, nu ne place când cineva ne spune ceva, nu cunoaştem smerenia. Şi iată, când aceste „mărunţişuri” reuşesc să ne şubrezească temelia credinţei, cineva ne spune ceva şi acest lucru devine ultima picătură. Răbufnim: „Ajunge! Îmi este suficient! Nu mai vreau aşa!”. Credem că problema o reprezintă ce ni s-a spus. Dar nu, toate s-au petrecut, deoarece de la bun început am refuzat să petrecem în ascultare, de la început am făcut ce ne dicta bunul plac. De aceea, diavolului i-a fost uşor să ne înfrângă. El pur și simplu a scos o pietricică de la temelia credinței noastre și toată clădirea s-a prăbușit. Iar noi, din pricina mândriei, suntem prea neghiobi ca să înțelegem felul în care ne-a păcălit. Tocmai din cauza mândriei am pierdut comoara care ne-a fost destinată.

(Schiarhimandritul Ioachim Parr, Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos, volumul I, Editura Egumeniţa, 2015, Galaţi, pp. 28-29)

UNDE E LOCUL DE ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU? - MAICA SILUANA
https://youtu.be/Xwdfd-Jq4Ao

ESTE BINE CA SOȚUL SĂ ÎŞI AJUTE SOȚIA ÎN TREBURILE CASNICE?

Nu doar că este bine, ci el trebuie să facă aceasta, căci o datorie este o obligaţie. Soţul trebuie să întreţină familia, iar femeia să fie ocrotitoarea casei, adică toate grijile casnice îi revin femeii. A impune unui bărbat să şteargă podele sau să spele rufe nu este bine, mai ales când sunt obligaţi, ei începând să se revolte.

Trebuie să existe autoritatea soţului şi a tatălui, ca atunci când spunem că, pentru un bărbat, trebuie să existe autoritatea lui Dumnezeu. De aceea, este bine ca, în treburile casnice, soţia să ceară ajutorul soţului, dar fără a-i porunci aceasta. Ajutorul poate fi primit, dar nu se va face din aceasta o lege.

(Preot Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, Bucureşti, p. 58)
(doxologia.ro)