|
Citat:
|
Citat:
Din acest punct de vedere, iadul vesnic este irational. O creatie perfecta este o creatie in care nicio fiinta nu mai sufera, in care fiecare si-a invatat lectia, s-a maturizat. |
Citat:
Care se refera la...? "revelatia" budhista cumva, vizavi de basmul cu reincarnarea - extrem de ineficienta ca si ghid moral? Citat:
|
Citat:
|
Crestinismul, evident, are multe aspecte doctrinare contradictorii, fiind grefat pe fundatia iudaismului. Insa, facand abstractie de acestea ("le lasam in seama Lui Dumnezeu") si concentrandu-ne pe spiritul crestinismului (jertfa Lui Hristos), are o profunzime si bogatie aparte.
|
[quote=florin.oltean75;625500]Crestinismul, evident, are multe aspecte doctrinare contradictorii, fiind grefat pe fundatia iudaismului.
Pentru cine o studiaza cu superficialitatea de care ai dat tu dovada, sigura ca da. Nu stiu cum de nu ti se par contradictoriu doctrinele budhiste, asupra carora ti s-a atras atentia de multe ori si ai preferat sa treci lucrurile sub tacere. Citat:
|
Budismul, in opinia mea, prezinta mai multa coerenta doctrinara dar si psihologica - in raport cu orice alta religie.
Nu doar ca reuseste sa circumscrie valorile spirituale fundamentale pe care le regasim in diferite forme de credinte dar ofera si o perspectiva rationala cu privire la dinamica realitatii. Aceasta pentru ca este eliberat de constrangerea de gandi doar intr-un anumit fel ("pentru ca asa este scris" / sau impus de o anumita autoritate), pentru ca ofera posibilitatea unei exprimari variate a principiilor existentiale fundamentale. |
Citat:
Citat:
In ceea ce priveste ceea ce tu numesti "dinamica realitatii", nu prea se suprapune cu nici o realitate, nici de ordin fizic nici spiritual, cel putin din perspectiva spiritualitaiti majoritatii acestui forum. Este o filosofie personala ancorata intr-o realitate proprie, strict prin actul credintei oarbe. Citat:
Vezi tu, in crestinism credinta nu e oarba, cum le place unora sa spuna, ea este intemeiata pe Jertfa de pe Cruce, un fenomen unic in istoria umanitatii prin mesajul care il poarta. Credinta ta pe ce se bazeaza pana la urma? Pe placerea care o gasesti jongland cu diverse notiuni filosofice, debitate de indivizi derizorii de-a lungul timpului, care pentru tine sunt "sfinti". De ce? Ca asa iti place tie sa crezi. Nici o problema, dar te rog, mai usurel cu fluturat steguletul despre "eliberare de constrangere" si "libertatea" de orice autoritate pentru ca nici vorba de asa ceva. Cam asa e in realitate treaba cu autoritatea: Crestinul credinta in -> jertfa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu FlorinOltean credinta in -> filosofi care se pretind sfinti Mi se pare tragic ca nu reusesti macar atata lucru sa obiectivezi, ca pana la urma gandirea ta nu e libera ci formata exact pe ...tiparele budhiste. Ca iti permiti sa le mai infloresti pe alocuri si incerci sa amesteci lucruri imixabile, nu mi se pare tocmaii un aspect pozitiv. Ca tiparele budhismului au fost si sunt extrem de "fluide" iarasi nu e tocmai o calitate O religie care se schimba semnificativ de-a lungul timpul in esenta sa si ajunge sa fie complet diferita (deista) de ceea ce fondatorul ei a promovat, e o religie care ar trebui privita cel putin cu rezerve. |
Inchinarea este cel mai mare miracol,
caci printr-o simpla aplecare, o golire voluntara de sine, Necuprinsul Dumnezeu intra cu totul intr-o inima atat de mica. |
This life is nothing short of a maturing osmosis of quantum choice.
Learning is a constant. Balance is the knowledge of truth, and of us. To wander the journey is to become one with it. |
De ce oare este lumea inselatoare?
Pentru ca isi revendica o existenta de sine statatoare. |
Citat:
|
Pocainta
Pocainta este echilibrul regret - bucurie. Jumatate regret, jumatate bucurie. Mentinerea acestui echilibru este o arta. Altfel se cade in extreme. |
Asa de important e echilibrul asta... Parca nici nu mai conteaza fata de Cine, in raport cu Cine te pocaiesti. Te pocaiesti asa, in sine. O pocainta absoluta. Fara Persoana Dumnezeu? O pocainta intr-un vid absolut.
Echilibru sa fie! - juma bucurie, juma regret sau cam asa ceva... Cu alte cuvinte, spui ca totul e ca omul sa functioneze linistit, echilibrat, placut cumva... Nu conteaza daca mai e cineva deasupra capului, nu conteaza de unde vii si unde mergi, nu conteaza Cui te inchini, Cui ai gresit eventual, fata de Cine te simti dator sau vinovat sau neimplinit sau Cine iti lipseste. Conteaza doar sa fii ...echilibrat. Si iata-ne la picioarele unui nou zeu: zeul echilibru! Bucurie-regretul! Sa fie asta pocainta predicata in Biserica lui Hristos? * Tu spui ca ca daca nu e cumpanit regretul cu bucuria atunci se cade in extreme. Pare logic, nu? Sau, ma rog, tautologic... Dar, Florin, cine poate pune masura in pocainta (afara doar de Bunul Dumnezeu?)? Si ce legatura are pocainta cu regretele? Innoirea mintii (metanoia, pocainta) nu e o reactie la regrete sau, in fine, nu e doar atat. Nu e o afacere psihologica prin care, ce bine, scap de regrete... E cu totul altceva si, daca vrem neaparat un sentiment motivational pentru pocainta, acesta este dragostea. Dragostea impinge si sustine pe om in pocainta, dragostea pentru Hristos. Am putea adauga si frica, frica lui Dumnezeu. dar si aceasta este tot un rod al dragostei care e aprinsa in sufletul omului prin har. Ce ai scris tu despre regret si bucurie e o falsa problema a pocaintei. E un sentimentalism care mai degraba impiedica pocainta decat o sustine. Cred ca atentia aceasta atintita mereu pe psihologia vietii de credinta, pe controlul si conducerea amanuntita a oricarei miscari psihice, ajunge sa fie paguboasa si sa falsifice sau sa superficializeze (sa il coboare in minor) actul de credinta. In postarea ta tocmai asta cred ca ai facut, sa ma ierti de observatie. |
Regretul pentru ceea ce am facut ... gresit.
Iar greselile nu sunt doar cele evidente, ci in special cele nevazute, prezente in toate actiunile noastre. Pocainta nu urmareste scaparea de regrete (strawman fallacy) ci scaparea de imperfectiuni. Bucuria vine din intelegere si anticiparea starii de desavarsire, din gustarea arvunei. Fara ea, pocainta este depresiva. Fara regret, bucuria devine inselatoare, prea increzatoare, parerea-de-sine confisca actul spiritual, curatarea mintii este sistata. |
Fata de Cine ne pocaim?
Fata de Cel pe care-L aflam dincolo de toate impresiile, alcatuirile, icoanele, constructiile mintii. Forma iL exprima, dar nu este forma. "...nu face parte din existente". IL putem numi oricum. Si numele este tot o forma/un fenomen inteligibil prin simturile omului. |
Citat:
De ce-o fi scris Apostolul: „De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”? Nu cumva ne credem noi mai destepti si mai " iubitori de oameni "decat Apostolul ,inchipuindu-ne ca putem indrepta ereticii? Nu a zis degeaba ca sa ne departam,caci asta e singura solutie in astfel de cazuri . Vad ca multi incearca sa-l convinga pe florinel cu logica ,cand de ani de zile el o tine pe-a lui. Isi inchipuie ca ce posteaza el pe aici e cine stie ce intelepciune originala.El chiar crede asta ,cand evidenta e cu totul alta. Când îndărătnicia lui este evidenta , de ce ne mai chinuim în zadar? I s-a spus ,i s-a explicat de ani de zile ,nu de o data sau de 2 ori .A aflat adevarul ,cuvant de dezvinovatire nu mai are ,dar el continua cu aceleasi aberatii. Ignorarea e cel mai bun tratament pentru mandria luciferica. |
|
Citat:
Oare omul poate fi osandit si de altcineva decat prin sine insusi, prin ceea ce face efectiv? Insa cand se subliniaza ca omul se osandeste singur, se sugereaza o exonerare, usurare, chiar satisfactie pentru cel care nu a reusit sa-l aduca pe semenul sau pe calea cea dreapta. Din nou, nu se deosebeste de satisfactia pe o resimtim atunci cand cineva care procedeaza gresit este pedepsit intr-un anume mod. Nimic extraordinar. Invatatura nu sugereaza durere, rugaciune si non-abandon pentru cel care rataceste. Mie imi place sa cred intr-un Dumnezeu care este pregatit sa sufere, sa se sacrifice de un numar nesfarsit de ori, de fiecare data cand este necesar pentru a salva fiecare suflet. Sa se pogoare in iad, sa moara de mii si mii de ori, sa intinda o mana salvatoare fiecarui suflet. O astfel de iubire este demna de a fi admirata, pretuita si slavita. Nu intr-un Dumnezeu care daca nu crezi in El, te azvarle in iad pentru a-si dovedi atotputernicia. Nu intr-o invatatura care justifica renuntarea la semen, pe baza de citate, dogme sau apartenente comunitare. |
Interesant ce efect are educatia atee asupra unora.
Daca te-ai chinui sa cunosti crestinismul cat ai impresia ca stii despre budhism, ti-ai da seama cat de stupide sunt asertiunile tale despre crestinism. Nu degeaba se zice ca lenea este unul din dusmanii de moarte ai sufletului. Lenea si surorile ei: autosuficienta, fudulia neghioaba, etc. Religia ta care ti se pare "iubareata" foarte, greseste de un numar infinit de ori fata de notiuni ca liber arbitru, responsabilitate, dreptate, etc. ca sa nu mai zic de alte incoerente logice care ti le-am aratat pe celalat topic, acum blocat, dar degeaba. Eu sper sa fie blocat si asta si sa iei o pauza pe termen nedeterminat de la chestiile astea, eventual muta-te in alta parte, vezi un forum de yoghini sau ceva de genul, ca acolo sigur ai avea priza la povestile de genul asta. |
Citat:
Ca aspiratia fireasca, naturala este cea care isi doreste din tot sufletul ca toate fapturile sa fie izbavite de suferinta? Eu cred ca acesta este miezul oricarei religii adevarate. O inima intinsa catre toti si toate. |
Dar cine are pretentia ca universul sa fie perfect?
Eu nu am intalnit nici in Scriptura nici in cartile sfintilor aceasta aspiratie. Filosofia si vietuirea crestina nu sunt centrate pe perfectiune, ci pe pocainta nesfarsita, indumnezeitoare. Iar sfintenie (sau desavarsire) nu e totuna cu perfectiune. Cat priveste iadul, nu citisi nimic crestinesc pe tema asta? Nici despre liberul arbitru, nici despre impietrirea inimii, nici despre "si-a luat plata lui"? Pai, atunci, de ce mai zici ca esti ortodox? Si, apropos, pentru crestin Dumnezeu nu e dupa cum ii place sau cum ii convine lui. Nu e dupa preferinte, ci e asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite. Nu fabricam dumnezei, dupa nevoile si gusturile noastre, ci nadajduim sa Il cunoastem pe Dumnezeu asa cum Este. Independent de gusturile noastre... Totusi, daca vrei un dumnezeu care sa-ti placa, sa ti se potriveasca, oare nu ai de unde alege? Te impiedica cineva sa iti faci un dumnezeu care sa iti satisfaca nevoile sau sa alegi pe unul deja confectionat de altii? Doar nu mai zice, in acest caz, ca esti crestin si inca ortodox, te rog. Putina onestitate, Florin! |
Bun, si ce se intampla daca un crestin constata ca Dumnezeu, asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite, nu ii place deloc ?
|
Isi vede de pocainta lui. Se roaga lui Dumnezeu. Cauta sa se smereasca mai departe.
Exemple avem cu miile in literatura crestina, atat la ortodocsi cat si la catolici. Sau nu? |
Cat despre suferinta la care se referea Florin, aici un raspuns:
https://www.youtube.com/watch?v=jzRO...ature=youtu.be |
Citat:
Ai auzit de vreun om cu inima infranta si smerita, cu duhul umilit, care sa tanjeasca dupa Dumnezeu si cu toate acestea sa ... nu ii placa Dumnezeu? Chiar deloc? Cum ar fi posibil ca omul, faptura cea mai iubita a Domnului, pentru care Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a patimit - cum ar fi posibil, deci, sa nu ii placa (poftim cugetare/exprimare!) Dumnezeu? Cum sa nu ii placa firii Ziditorul ei? Cum ar fi posibil ca faptura revenita in fire (prin lucrarea Harului, prin zdrobirea inimii) sa nu iubeasca pe Facatorul firii omenesti? Fiului Risipitor nu ii mai placea de tatal lui?... E drept ca, asa cum arata multe marturii, oamenii s-au razboit adeseori (macar pana la o vreme) cu Domnul. O stim din Scriptura, din alte carti duhovnicesti si, poate, din auzite ori chiar din unele momente de experienta personala... Iarasi stim ca multi din dreptii Lui L-au numit nemilos, crud, neindurat etc. Adeseori profetii, sfintii... Si totusi, prin luminarea (de catre Domnul a) mintii lor au ajuns cu totii la vederea curata a Iubirii si Atotputerniciei si Maretiei si Slavei Lui! Si L-au slavit, L-au slujit, multi fiindu-I mucenici, din tot sufletul. Cu toata daruirea. Mintea invartosata nu iubeste pe Dumnezeu. Robiti simturilor si celor trecatoare ne putem simti potrivnici Domnului sau nedreptatiti de El sau neintelesi, neiubiti... Cu toate acestea, pe masura ce in mintea si inima omului se strecoara un fir al smereniei, Dumnezeu este tot mai mult iubit, dorit si, evident, placut de copilul care se invredniceste sa-L cunoasca. Si daca totusi un crestin se trezeste in situatia ca ... nu ii place Dumnezeu (??), ce sa zic Mihai... Dumnezeu sa-l ajute! |
Luminarea mintii, Mihai, se poate face in multe feluri - precum cred ca deja cunosti. Ma refer la luminarea mintii prin har.
Harul lucreaza in mintea si inima omului prin nenumarate inlesniri sau mijloace: printr-un cuvant auzit la un moment dat "din intamplare", printr-un cuvant dintr-o carte, printr-un eveniment oarecare din experienta fiecaruia, printr-un "necaz", printr-o boala etc. Dar cel mai des si mai puternic lucreaza prin rugaciune si alte fapte pe care le numim bune. Lucreaza in mediul slujbelor bisericesti, desigur, iar asta o poate marturisi oricine si-a petrecut o parte din vremea vietii lui in biserica, printre si impreuna cu fratii de credinta. Lucrarea de toata vremea a rugaciunii nu doar ca atrage harul ci fragezeste inima si curata mintea. Omul care se tine de lucrarea asta, spunind cat mai des cele 5 cuvinte, primeste treptat luminarea mintii iar mintea se umileste tot mai mult. Si din ce scade ea pe verticala importantei lumesti, cu atat creste in smerita cugetare. Lucrarea rugaciunii, asadar, odata ce e facuta cu sarguinta si daruire, cu incredere ori nadejde, isi arata grabnic roadele. Doar cine nu a practicat-o niciodata nu cunoaste aceasta... Si astfel, tinind rugaciunea de toata vremea, omul nu doar ca simte aievea cum isi revine in fire si cum se lumineaza la cuget dar incepe sa presimta si maretia lui Dumnezeu si toate celelalte ale Lui - purtarea de grija, jertfirea necontenita, iubirea, mila si tot ce pomenim noi, slavindu-L. Tot ce e bun cu adevarat pentru om vine treptat din rugaciune, cu rugaciune. Sunt atat de multe marturii ale unor oameni atat de diferiti intre ei dar care nu contenesc sa laude rugaciunea si sa preamareasca pe Dumnezeu. Tot ce e bun si peren si dulce si frumos - toate vin cu rugaciunea. Chiar si necazurile, suferintele de tot felul au un sens si un rost frumos cand omul le traieste in atmosfera rugaciunii. Lumina rugaciunii preschimba toata viata omului, indiferent ce intamplari concrete ar trai acesta. In concluzie, daca mintea umila si doritoare de Dumnezeu se asaza in rugaciune, deprinzind lucrarea de toata vremea, o mangaiere a Luminii vine si in sufletul omulu luminindu-i ochii sufletesti. Si atunci, in aceasta privire luminata de dragostea Numelui lui Hristos, Se ridica si frumusetea ne neinchipuit a Domnului. Iar omului ii place, in sfarsit, de Dumnezeu! |
Citat:
Vezi tu, oamenii cauta toata viata fara sa stie ce cauta de fapt, crezand de multe ori ca stiu, realitatea este ca pana la Dumnezeu totul este vanatoare de iluzii. Insa asta nu e o afirmatie care se poate intelege rational decat cel mult, foarte indepartat, ci doar in lumina Harului. Har care din pacate de multe ori nu incercam sa-l agonisim abia cand ajungem la capatul tuturor iluziilor sau poate nici atunci, alunecand deja in cinism, scepticism. etc. |
Citat:
In care exista, inclusiv formula iadului vesnic (lumi "samsarice" din care sufletele nu se mai pot intoarce) Un Univers ca al tau in care Dumnezeu este impersonal si pasiv si toate persoanele sunt "fenomene tranzitorii" tocmai datorita particularitarilor care ii face persoane si nu energii fie ele si "divine" nu ti se pare dubios? Citat:
Citat:
Chiar daca in religia ta ar fi mai mult decat "un miez" de adevar, restul prostiilor o fac buna de aruncat la gunoi. Dar la tine raportul intre aluat si framantatura este taman pe dos, cateva apucaturi nobile in aparenta dar inecate intr-o mare de povesti bune de trimis omul direct in fundul iadului. |
Citat:
|
Citat:
|
Mie îmi place la copăcel. Așa că te rog frumos!
http://vignette4.wikia.nocookie.net/...in_Boots_1.jpg |
Citat:
|
E penibil sa vorbești de fantezie. Și mai penibil sa nu vezi realitatea. E ușor sa predici, sa scrii cărți, sa prezinți fabulos minciuna, dar mai greu e sa intri în strada și sa muncești și tot ce câștigi sa dai săracilor. Vrei sa fii fabulos? Renunță la tine, familie, și la tot ce tu crezi ca știi despre adevăr, și poate în chinul pe care îl vei trăi o raza nu va ieși în calea ta. Și poate vei fii salvat.
|
Citat:
Totusi, uneori, noi mai zicem matzelor care se urca pe masa: zitt! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dar in textul meu nu era vorba despre fantezie, ci despre sfanta rugaciune care il apropie pe om de Dumnezeu. Si atunci: fantezie nu, toleranta la fantezie nu, rugaciune nu... Chiar nimic, suflete? Nimic? Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Pocainta, cunoasterea lui Dumnezeu (implicit iubirea) sunt realizate prin participare.
A participa, a primi si a darui, este miezul cunoasterii si iubirii lui Dumnezeu, implicit al invierii si sfintirii omului. In acest sens, cugetarea si vorbirea despre Dumnezeu au raza de bataie scurta. Aluneca repede in nimicuri sau neadevar. Parintii au subliniat mereu acest aspect, propunind statornic unele cai de realizare a pocaintei - indelung exersate si verificate in Traditie. Gandirea obiectualista, insa, priveste mereu din afara, de pe un pidestal al ei, la existenta si Fiinta. Cand omul cugeta obiectualist el vede ca obiecte ale cunoasterii si pe om si lumea si pe Dumnezeu. In acest caz, inevitabil lucrurile se asaza sub un unghi anume, acela care defineste raportul dintre privitor si obiectul vederii/sale. Dar unghiul, oricat ar fi de larg, e limitat. Indiferent ca e obtuz (prost?) sau reflex (duce cu gandul la ricoseu ori "ghicitura"), unghiul e limitat si, de privesti prin el existenta si Fiinta, esti si tu circumscris. Uneori, circumspect...:) Iar sufletul trage la nemarginire! Gandirea, asadar, limitata mereu intre cadrele ei, nu poate participa in mod satisfacator la Dumnezeire. La Dragoste. Cum sa facem, atunci, ca sa ne potolim focul ravnei catre cunoastere? Ne amintim de inima. Cunoasterea cu inima este cunoastere prin participare. Rauri vii de viata se desarta in inima si se amesteca cu paraiasele inimii... Adeseori rugatorul traieste aceasta... Si iata, tocmai in lucrarea rugaciunii, asa cum o poate face fiecare, se dezvaluie calea catre descatusarea de robia unghurilor mintii. In rugaciune sta dezmarginirea! In rugaciune omul si Harul se fac una... Astfel, prin acest soi de cunoastere participativa se poate intampla ca omul sa nu mai desparta apele, focul si sa piarda simtul distinctiei dintre el si Dumnezeu. Ceea ce firea omeneasca amendeaza deindata! Omul nu poate convietui prea intens si prea indelungat cu Dumnezeu. Nu doar ca oboseste, dar piere... Dulceata iubirii care se lasa in omul daruit rugaciunii devine foc mistuitor... Cunoasterea lui Dumnezeu este (prin) participare. In acest sens este daruire reciproca, este iubire. Cand omul isi contopeste inima cu Inima, toate intelesurile se preschimba. Nu poti cunoaste pe Dumnezeu si sa nu iti placa. Deja, cand participi la Dumnezeire si Dumnezeu participa cu tine, petrece in tine. Dealtfel, nu poti petrece in El decat daca El a voit sa petreaca in tine, mai intai. Aceasta se numeste realitate. Nu e fabulatie, nu e fantazie, e viata traita in Hristos. Nu o spun eu, o spun rugatorii. Eu doar am incercat sa schitez, nu stiu cat de izbutit, experienta lor. Pe care mi-au impartasit-o si mie...:) P.S. Prin termenul "concret" intelegem de obicei ceva real ("la obiect", vai, fara prea multe abrambureli teoretice) iar prin asta, mai departe, intelegem ceva care poate fi constatat/verificat cu simturile. Uitind noi ca simturile sunt doar poarta de intrare a sufletului si ca dupa lucrarea lor, a simturilor (mai mult sau mai putin pervertite), sufletul are mult de lucru (isi aminteste, compara, alege/abstrage, generalizeaza, viseaza, proiecteaza, voieste etc.). Cu toate acestea, concretul ramane o mare taina. Nimic nu e pentru om mai concret decat rugaciunea! Si, prin aceasta, nimic nu e mai tainic... Mai "real". |
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 07:34:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.