Libertatea nu o putem avea decat atunci cand suntem eliberati de patimi. O patima ne tine legati de neputinta, ne tine in intuneric, atunci cand omul e dedat patimilor, lumea lui se rezuma la acele ”impliniri”.

Relatia noastra cu Dumnezeu nu e asa directa pt ca nu suntem noi obisnuiti sa vorbim direct cu Dumnezeu. Ne indoim ca ar fi de fata, ne indoim ca am putea vorbi cu El direct....e ciudat, insa Dumnezeu asteapta ca noi sa Il privim cu mia multa indrazneala, sa-L vedem cu adevarat cu ochii inimii si sa-I vorbim ca unui prieten, ca unui Parinte....nu degeaba Tatal nostru este rugaciunea prin definitie crestina.

Ne indoim si uitam sa constientizam cui ne adresam de fapt. Trebuie sa ne rugam in duhul evanghelic, adica in duhul adevarului, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, persoanelor treimice. E vorba de o adresare directa Persoanelor, care nu ramane fara raspuns.

Omulet, in mesajele mele am scris cum ar fi ideal sa traim.asta nu inseamna ca eu am o astfel de traire.nu! eu sunt, din pacate, omul ala care tot zice ca se va schimba, dar...maine.si tot las, de vreo cativa ani, schimbarea asta, de azi pe maine.na, c-am zis-o si pe asta!e f. trist, crede-ma!

Deci nu incerc sa-mi creez cu mesajele mai sus postate vreo imagine, cum c-as fi vreo sfanta, care se identifica cu ce a scris.(daca asta s-a inteles, imi pare rau)
ce sa mai zic? sper ca voi incepe sa-mi lucrez mantuirea chiar de ACUM, in fond nici nu-i asa de greu daca ai IUBIRE...nu?

Andreea, in niciun caz nu am inteles ca ai vrea sa-ti creez o anumita imagine. Daca ti s-a parut ca asta sugeram prin cuvintele mele, te rog sa le treci cu vederea. Nu-mi aduc aminte sa fi citit ceva postat de tine in care sa fi incercat sa sugerezi ce Ii e pe plac lui Dumnezeu...

Mesajul meu era personal, legat de ceea ce simt eu... Si eu traiesc tristetea de care vorbesti tu.

Trebuie sa intelegem cu totii ca trairea in acest duh evanghelic este un un deziderat, nu este o stare pe care o traim din momentul in care L-am primit pe Dumnezeu in inima noastra. Acela e de fapt momentul in care pornim la drum cu Dumnezeu pe aceasta cale a Evangheliei.

Sa ne innoim de fiecare data dorinta de a merge pe aceasta cale, indiferent de caderi. Caderile fac parte din acest drum, insa trebuie sa fie din ce in ce mai putine si sa punem piciorul hotarat pe calea vointei lui Dumnezeu, fara ezitare, fara relativisme!

Insa nimeni sa nu creada ca aceasta cale este usoara....nu e usoara, insa e teribil de frumoasa si bogata!

revin..., deci, nu am vrut sa spun ca e usor sa traiesti in duh, am vrut sa spun ca nu trebuie sa renuntam chiar daca ne poticnim, chiar daca cei din jurul nostru nu ne inteleg, ne marginalizeaza, noi sa avem puterea sa mergem inainte..de asta spuneam ai cazut ridica-te, iar ai cazut iar ridica-te, dar asta nu inseamna sa duci o viata nepasatoare, ce conteaza ca am cazut merg la spovedit iar fac...ca _D-zeu ma iarta oricum....viata si tot ce e in jurul nostru ne afecteaza oarecum viata, DAR ASTA NU INSEAMNA CA TREBUIE SA DAM VINA PE SOCIETATE pentru slabiciunile si pacatele noastre, intr-un cuvant am vrut sa spun SA AVEM RESPONSABILITATEA FAPTELOR NOASTRE pt ca au existat si exista martiri si sfinti si in vreme de prigoana sa nu deznadajduim. doamne ajuta

Un aspect este foarte interesant pentru mine....multi doresc sa traisca in duhul evanghelic, dar n-au citit niciodata vreo evanghelie, stiu doar ceea ce au auzit la biserica, la TV, radio, etc. Putem vorbi asadar de o incultura evanghelica?

Draga Iosif, suna cam ciudat ce spui tu. Poate pe la inceput fiecare e mai putin "culturalizat" din punctul asta de vedere, insa partea importanta este ca il CAUTA PE DUMNEZEU si asta conteaza mult mai mult decat "macanicitatea" la care au ajuns unii "invatati".

scuze, "mecanicitatea" am vrut sa spun.

si ar fi foarte bine sa fie intr-adevar MULTI care vor sa traiasca asa, CU si PENTRU Dumnezeu.

poate, nu stiu, ma depaseste aceasta intrebare a ta, dar iti voi raspunde tot cu o intrebare: oare ce stia femeia samarineanca despre Hristos, despre evanghelie, cand era la fantana? oare ea care era samarineanca stia de Hristos? nu! dar cand iubirea dumnezeiasca s-a atins de inima ei a recunoscut pe Hristos, cum?? in Duh si adevar. Acea femeie era ca multe femei din ziua de azi, traise cu atatia barbati..era desfranata, si totusi cand Hristos i-a descoperit viata nu s-a rusinat, nu a negat, nu a spus din cauza ta Doamne nu am avut noroc la barbati, ci a intyrebat cum trebuie sa se roage. Ca unii se roaga in templu altii acolo pe deal, dar sa ii spuna El unde sa se roage? deci vezi tu frate iosif cand atinge dragostea dumnezeiasca inima atunci devine atotstiitoare, poate ca e vb si de incultura cum ai spus tu dar ceea ce nu putem face noi face Hristos pentru noi DACA II DESCHIDEM POARTA INIMII. Doamne ajuta:)

Da, e foarte adevarat ce spuneti, atingerea aceasta a inimii este foarte importanta. Cu toate acestea, oamenii credinciosi trebuie sa se imbogateasa prin citirea cuvantului lui Dumnezeu. De aceea, cred ca este foarte important sa ii indemnam pe ceilalti sa citeasca Sf. Scriptura. Se vor imbogati mult mai mult sufleteste.

Atunci inca nu erau scrise evangheliile, apoi nu erau accesibile datorita faptului ca oamenii nu stiau sa citeasca, nu exista tipar, etc. Acum insa?