Citat:
În prealabil postat de horatiu.miron
(Post 296496)
Fara sa cad in statistici, spun doar ca daca romanii erau un popor asa de credincios dupa cum sustineti si daca din credinta ar fi izvorat fara dubiu o intreaga colectie de calitati, atunci unul dintre efecte ar fi fost curatenia morala. Evident, realitatea sta altfel, deci fie din credinta nu izvorasc calitati morale, fie romanii nu sunt credinciosi.
Aia cu sfintii poate fi interpretata ca o milostenie divina, ceva de genul "nu si-a intors inca Dumnezeu fata de la romani". Daca se nasc multi oameni sfinti aici, poate ca suntem prea stricati si e nevoie de o armata de sfinti sa ne repare. In orice caz, multitudinea de sfinti nu e nici decum o garantie a sfinteniei poporului.
Edit: aparent BOR crede altfel, deoarece sustine ca pentru o mai buna sfintire a poporului si pentru o mai lesnicioasa trecere peste criza e nevoie de mai multe biserici si de mai multi popi. Interesant. Cum comentati, ca preot (crestin ortodox, presupun)?
Edit: mesajul asta se vrea a fi si un raspuns pentru Miha-anca, scuze ca am uitat sa dau quote.
|
Statisticile astea ne omoara, bre! Credinta nu este o stare care sa se masoare prin statistici. Asa incearca rationalisti de mii de ani, sa-L masoare pe Dumnezeu sa vada ce inaltime are! Nu ca domnia ta ai fi printre ei!
Tocmai despre aceasta as fi vrut a va "sensibiliza" eu prin cuvantul de data trecuta; adica in credinta sunt o serie de aspecte, stari, situatii, etc. care sunt exprimate doar in planul strict individual, in intimitate.
Apoi, nu este obligatoriu ca un om ce este credincios sa fie si moral; este ideal. Adica credinciosia si moralitatea nu se conditioneaza eliminatoriu: poate exista morala fara credinta si credinta fara morala. Prin credinta si in credinta, omul lucreaza la continua sa perfectionare in scopul asemanarii cu Dumnezeu (stare numita in crestinism desavarsire). Obtinerea starii de desavarsire poate fi un ideal, deci. Dar pana a ajunge la ideal se pleaca mai intai de undeva si se urmeaza o cale. Punctul de plecare este uneori atat de intunecat si de imoral cum greu se poate inchipui. Totodata, departarea de acest punct in directia desavarsirii, macar cu foarte putin, poate dura in unele situatii individuale foarte mult timp, dar totusi exista un efort imens spre inaintare. Energia pentru aceasta lupta nu poate veni decat dintr-o credinta curata.
Daca mantuirea noastra ar fi conditionata exclusiv de castigarea, prin fortele noastre proprii a starii de sfintenie (desavarsirea, asemanarea cu Dumnezeu), atunci nimeni nu s-ar mantui, sau hai sa nu fiu chiar asa taios, s-ar mantui doar vreo... cativa. Dumnezeu insa, cunoscand neputinta noastra si fiind Iubire in stare desavarsita, solicita de la noi doar o permanenta dorinta de apropiere si o continua comuniune cu Harul Sfintitor, lucrarea Sfantului Duh in Biserica. Cum se fac acestea, este alta discutie. In mod aproape logic, caci nu ma refer strict la logica rationala ci mai mult la cea simtitoare, este de la sine inteles ca odata cu persistarea noastra in aceasta comuniune cu Harul lui Dumnezeu, in firea intima spirituala a omului apar transformari ce au si efecte in lumea materiala, unul din efecte fiind un anumit tip de comportament moral, mai precis comportamentul religios-moral. Dar nu acesta stare este castigul crestinului lucrator ci faptul ca se afla in gratia Divina, bucurandu-se astfel de binecuvantarea lui Dumnezeu. Iata ce spune Mantuitorul apostolilor:
"Dar nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri." (Luca 10, 20).
Acum concret la ce spuneati, din credinta adevarata izvoraste clar acea moralitate religioasa, pioasa. Dar, poate exista, in anumite cazuri, pentru un timp si credinta fara morala. Iarasi, din credinta izvorasc multime de... calitati; adevarate calitati, in sensul crestin, sunt insa doar acelea ce-l apropie pe om de Dumnezeu si nu de lumea aceasta. Din acest punct de vedere s-ar putea ca intre un crestin de calitate si un rationalist (materialist, om indreptat prin ratiune catre materie) de calitate sa apara neintelegeri.
Este aproape normal ca domnia voastra, banuiesc, avand in contact direct mai mult latura materiala a societatii sa va formati o parere bazata pe observatii din aceasta zona. Eu, ca preot, am acces permanent si in special la latura spirituala a aceleiasi societati si este clar, vad lucrurile asa cum vi le-am prezentat. Aici apare dereglarea si pe acest topic si mai in tot forumul acesta.
Dar hai sa discutam doar despre problema de fata. Ati afirmat ca poporul roman nu este credincios si v-ati bazat afirmatia pe o motivatie din zona lumeasca, adica nu este credinta fiindca nu se vad efectele in viata lumeasca. Eu v-am contrazis, spunand ca poporul roman este credincios si m-am bazat pe urmatoarele:
- sunt preot si deci am acces direct mai sigur si mai "in cunostinta de cauza" la latura de care tine credinta; este si dureros si jignitor cand orice copil in ale teologiei aplicate (stiintific vorbind) sau mai corect in ale duhovniciei practice se erijeaza in formator de opinie in acest domeniu;
- nu este corect ca un om nu poate sa fie credincios daca nu face faptele pe care rationalul le considera morale si am argumentat mai sus aceasta opinie si as completa chiar: credinta este incompatibila doar cu reaua-vointa nu cu neputinta;
- am invatat ca a generaliza este primul pas spre a da gres atunci cad lucrezi cu oamenii, deci elimin orice incercare de a crea sabloane general valabile, mai ales la nivel de popor;
- am simtit tendinta ce o aveati (materializata ulterior in fapt, din pacate) de a lovi in Biserica majoritara a romanilor pe baza acestei posibile lipse de credinta a neamului; incercarea aceasta este un pic rautaciosa, nu credeti?
Spre imblanzirea domniei voastre va mai zic si aceasta: sfintii nu au menirea de a ne duce in brate, de a lucra in locul nostru cand noi suntem "defecti", ci ei ne lumineaza calea catre Rai prin exemplul vietii lor. Daca un "defect" vrea sa circule, trebuie sa se repare, prin el insusi (pocainta) si cu ajutorul Bisericii, sau asa cum zice lumea astazi, prin preot, dar spun eu: nu numai prin preot, ci prin
Biserica (comunitatea tuturor credinciosilor).
Astfel, iata ca aveti si un comentariu la chestiunea zidirii de cat mai multe biserici si la aparitia multor "popi". Bucurati-va, daca va pasa de poporul acesta (clar, intr-un grad profund de defectiune) ca poate asa mai este o sansa!
Va spun, acum spre tulburarea dumneavoastra, chiar de veti spune ca sunt subiectiv sau interesat,
ca defectiunile romanilor nu-si mai au leac decat prin Biserica!
Va doresc sa fiti treaz si sa va mantuiti!
Cu drag, pr Gheorghe, din mila lui Hristos Dumnezeul nostru, doctor de suflete.:3:
