Multumesc pentru raspuns.
Eu am renuntat sa continui actiunea inceputa de sora mea impotriva acelora.
Nu aveam de gand sa merg in instanta.
Nu le-am cerut nici macar un leu, desi ei aveau multe obligatii pe care nu le-au indeplinit.
Problema acum a capatat putin un alt aspect: interesul brusc al avocatei de a-i taxa.
Am mirosit ca ceva s-a intamplat intre avocata surorii mele si parati, dupa decesul surorii mele.
Mi-a ascuns niste "amanuntele", pe care acum le aflu si ma tem ca vrea sa le plateasca o polita paratilor, care cred ca au fentat-o....
.................................................. ..........
***
M-am gandit si am ajuns la aceeasi concluzie, ca la inceput: nu merg sa ma judec cu aceia in instanta. Si nici nu profit de "consiliere". Mi-a ajuta Maica si Dumnezeu sa-mi capat si eu dreptul de munca... daca a fi voia Domnului sa fie asa.... fara sa intru in povestea aceea care nu-mi place.

Zambetul din vesnicie
 

Desi aceasta nu este o marturisire ca celelalte postate dinainte, fiind un mic semn de recunostinta, gasesc ca este mai potrivit sa fie asezata aici.

http://www.youtube.com/watch?v=tGsJ7b_klqw
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/20/staret-sfant-ucenic-sfant-prima-mare-minune-de-dupa-adormirea-lui-gheronda-iosif-vatopedinul-ucenicul-batranului-iosif-isihastul/

Am citit acolo unde am indicat link-ul despre minunata adormire a Fericitului Gheron Iosif Vatopedinul si despre primul eveniment deosebit, considerat o minune, petrecut la putina vreme de la adormirea sa: zambetul! surasul din vesnicie!

Mi-am amintit cu aceasta ocazie de un OM, caruia ii sunt datoare cu multa recunostinta, si povestind acum despre el, ii multumesc... sper ca ma aude...


Acest OM era un om oarecare, obisnuit.
Nu avea nici un talent inafara de a conduce masina, dar o facea atat de bine incat toata lumea care calatorea cu el se simtea in siguranta si era multumita la urma. Stiu ca era apreciat la servici, isi facea treaba bine, iar colegii il apreciau pentru ca era sociabil, niciodata nervos, niciodata ranchiunos, discret si manierat.
Daca ar fi pus mana pe o sapa insa, mai mult ca sigur si-ar fi dat in picior cu ea, sau cu ciocanul in degete, daca ar fi incercat sa bata un cui, ori s-ar fi curentat sau ar fi cazut cu scaunul daca ar fi schimbat un bec acasa, as spune ca avea doua maini stangi, pe langa faptul ca nu se arunca primul la lucru cand era vorba de munca fizica...si in toata viata lui l-am vazut o singura data batand covorul, dupa lungi insistente. Nu prea se omora cu munca pe acasa...
Ii placea mancarea si chiar si bautura, era un gurmand.
Ii placea sa citeasca, ii placea sa se uite la televizor si una din cele mai mari bucurii ale lui erau desenele animate la care se amuza ca un copil.
Pentru toate astea, lipsa de implicare in treburile casnice, mancarea mai generoasa... si altele, avea parte mereu de cicaleli, pe care insa le trecea cu vederea, sau le trata cu cate o gluma sau un banc chiar.
Pe acest OM, nu l-am vazut niciodata facandu-si cruce, zicand o rugaciune, nu l-am vazut intrand intr-o biserica decat ca vizitator, in excursie, caci asa se numeau calatoriile la manastirile din Nordul Moldovei atunci, prin prisma meseriei pe care o avea.
Stiu ca era botezat ortodox si probabil ca in copilarie a primit o educatie in acest sens, dar nu a facut caz sau subiect de discutie niciodata din credinta.

Daca a avut credinta, a stiut-o numai el si Dumnezeu.

Dar:

Nu l-am auzit niciodata cautand cearta, sau incepand o cearta cu cineva, aplana orice conflict tot asa, cu cate o gluma, o vorba, un banc... Nu agreea cearta...galceava, mai bine lasa de la el.
Nu era nevoie sa certe pe cineva pentru ca prin felul lui calm de a fi, cu doua vorbe bine spuse rezolva conflictul, ori problema...
Nu l-am auzit ridicand tonul...
Nu l-am auzit barfind. O trata la fel, cu cate o gluma, stingea subiectul.
A avut o inima larga, ingaduitoare si miloasa, care nu s-a lasat vazuta decat spre sfarsitul vietii, cand nu isi mai putea ascunde emotiile probabil si din cauza unei boli...
Nu a avut copii, dar au crescut in casa lui doi, cu multa generozitate, si cred acum, cu dragoste si intelegere. Nu a facut caz de aceasta fapta a lui, nu l-am auzit asteptand laude sau aprecieri de la nimeni.
Acest Om era bun pentru ca era bun....
Cred ca respecta cele zece porunci, sau cate o fi respectand din ele, fara sa se gandeasca ca sunt porunci divine, pentru ca asa era el, pentru ca asa considera ca trebuie sa se poarte in lume, intre oameni..dupa morala crestina, sau asemanatoare, dar fara a spune despre sine acest lucru.
A murit in anul in care ar fi implinit 56 ani. Prea devreme, am zis eu.

Ei bine, pe acest OM, la slujba de inmormantare a lui, l-am vazut zambind, acolo pe catafalc!
Cred ca a fost prima data in viata mea cand am vazut acest lucru....cand am constientizat ceva neobisnuit intr-un astfel de moment...Atunci m-am socat putin.

Dar cand am citit articolul despre Parintele Iosif Vatopedinul, mi-am amintit si fara sa indraznesc sa fac o asemanare, ma gandesc ca Dumnezeu, in marea Sa milostivire, l-a primit la Sine, a cautat la inima lui generoasa si mare, la bunatatea lui, la felul lui cinstit de a fi, la faptele bune cele marunte si multe si cele notabile pe care le-a facut...cei doi copii.... si l-a rasplatit fara a-i mai ""contabiliza"" (off, iertare pentru exprimare...) numarul de rugaciuni, sau de cate ori a intrat in biserica, sau daca a postit, sau de cate ori si-a facut cruce...

Eu asa cred...

Dumnezeu sa-l odihneasca in ceruri!

Sfantul Efrem cel Nou
 

Am fost plecata la drum de curand. Am luat cu mine cartea despre viata si minunile Sfantului Efrem cel Nou.
Din cauza unei sensibilitati accentuate ( si a buletinului!!! :21: vorba unui coleg: mai uitat-te si-n buletin!) ma doare capul din cauza aerului conditionat, astfel incat calatoriile mele cu autocarul sau trenul devin dintr-o adevarata placere, un adevarat calvar.
In mod minunat la dus nu m-a durut deloc capul, am calatorit noaptea si soferul nu a dat drumul la maxim la aer conditionat.
Incoace, insa, am calatorit ziua, iar in Bucuresti erau vreo 31-32 grade cand am plecat, asa ca tot autocarul era ""bantuit"" de curent.
Mi-am cautat un loc mai ferit, dar binenteles ca m-a luat durerea, dar nu foarte tare, stiam insa ca pana ajung acasa ma doare de nu mai stiu ce sa fac.
Citeam din carte si ma bucuram si minunam de cat de mult ajutor a oferit Sfantul Efrem celor care l-au rugat... dar aceia aveau probleme grave, plus ca erau si merituosi in comparatie cu mine, multi dintre ei invrednicindu-se sa-l vada aievea.
Tot citind, imi zic, oare sa-l rog sa ma ajute si pe mine? macar sa nu ma doara mai rau de atata, ca atata pot suporta pana acasa.
Nici nu mi-am dat seama cand mi-a trecut durerea de cap, stiu doar ca m-am trezit la un moment dat cu capul limpede si fara durere!
Ma jenam sa cer ajutor pentru o banala durere de cap, nici aia foarte puternica, gandindu-ma ca in timpul asta altii, aflati in situatii disperate, asteapta ajutorul Sfantului, iar eu ii rapesc din timpul pretios cu banalitati.

Dar chiar daca a fost doar o mica durere de cap, trebuie sa va spun si voua ca sa aflati cat de repede vine Sfantul Efrem in ajutorul nostru, chiar si a celor nevrednici!

Multumesc Sfinte Efrem!

Draga Adriana, am impresia ca tu esti cea mai agreata persoana de catre Dumnezeu, ai norocul asta imens sa ti se intample tot felul de minuni, sa cunosti oameni, cum se zice, painea lui Dumnezeu, adica asa cum ii plac lui Dumnezeu in caz ca nu ai auzit expresia.

Daca ti se intampla ceva ce iti doresti nu inseamna musai ca nu stiu care sfant a pocnit din degete si brusc ai avut parte de ce ti-ai dorit. Tu si ceilalti care duceti credinta la extrem vedeti lucrurile in doua feluri.

1 - Daca se intampla ceva bun, e clar , e de la Dumnezu sau de la vreun sfant.

2 - Daca e ceva naspa, se intampla cu un scop, stie Dumnezeu de ce.


Parerea mea e ca nu trebuie sa atribui, asa zisei divinitati,orice ti se intampla.

Parerea ta, dupa parerea mea :1:, este gresita. Tot ce ni se intampla, tot ce ni se da este cu voia Domnului si asa si trebuie sa fie!:6:

Acest thread, nu doresc sa se transforme intr-unul de dispute, dupa cum il arata si numele este unul de marturii, de aceea deschide te rog un altul unde sa combati parerile noastre.
Multumesc.

Eu aș zice dimpotrivă. Dacă e ceva bun, e clar că e de la Dumnezeu.
17.Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Parintele luminilor, la care nu exista primenire sau umbra de schimbare . (IAC 1:17)

Dacă e de rău însă(doar după prerea mea e de rău), orice ar fi, tot de la El vine pentru că înainte El mi-a dat puterea de a trece încercarea.
S-ar putea să apreciez(deșart și incorect) că nimic rău nu vine de la Dumnezeu, fără să realizez că mai întâi El îmi dă puterea să trec peste orice rău, iar dacă nu trec, nu-mi rămâne decât să suport rezultatul de care m-am făcut vrednic neînțelegând Voia Lui dată mie mură-n gură.

Inca mai am ceva de marturisit despre marele ajutor ce l-am primit de curand de la Maicuta. Foarte mare ajutor. O sa scriu in curand.
Da Demetrius, asa consider si eu. Chiar si atunci cand noua ni se pare ca e rau, e de fapt spre indreptarea noastra si intoarcerea catre Dumnezeu.

Dumnezeu asculta rugaciunile oamenilor credinciosi si staruitori, asta stiu sigur.

Nu cred ca Adriana le spune spre lauda proprie, ci pentru a Ii aduce multumire Domnului si sfintilor sai, pentru a le face cunoscute minunile. Tuturor ni se intampla minuni, din multa iubire de oameni a Domnului, numai ca preferam sa le punem pe seama divinitatilor Noroc sau Coincidenta.

Chiar in prima postare am precizat de ce consider ca trebuie sa marturisim ajutorul primit.
Sa ne amintim:""Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi nevrednicii......""
Spre Slava lui Dumnezeu, spre a le fi de ajutor si altora care, aflati in nevoi, pregeta sa ceara ajutorul sfintilor lui Dumnezeu, Maicutei.
Tot ajutorul ne vine de la Dumnezeu, nu din alta parte, mijlocit de rugaciunile bineprimite ale Maicutei Sfante si ale Sfintilor Sai.
Si nu-l primim datorita vreunui merit de-al nostru, ca noi suntem nevrednici, ci datorita marei Sale Milostiviri. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ajutorul Maicii
 

De o buna vreme incoace am avut o problema legata de niste drepturi de munca.
A fost extrem de greu, pot spune ca a fost o mica lupta, lupta nu doar cu hartiile, cat cu o persoana (care tine balanta in mana, simbolic)- in mod deosebit- care se impotrivea parca sa-mi acorde un drept care imi revenea, asa cum li s-a acordat si altora aflati in situatia mea, astfel incat, la un momet dat, imi venea sa renunt.
Presupun ca aceasta era si intentia persoanei respective, de taraganare, de descurajare.
Ca intotdeauna cand nu mai fac fata cu puterile mele, am alergat cu rugaciunea la prietenii mei: Sfantul Ioan Rusul, Sfanta Xenia, Sfantul Mina, apoi vazand ca treaba se lungeste, si ca pun in dificultate pe cei care ma ajutau, am rugat-o pe Maicuta sa vina in ajutorul meu, macar aceia sa nu aibe vreun prejudiciu, chiar daca eu nu mi-as mai fi primit dreptul ce-l ceream.
Acest ajutor nu a intarziat, la ultima confruntare, am avut efectiv impresia ca acea persoana care mi se impotrivea era ""tinuta"" ca sa nu mai ""sara"" la mine!
Am primit mai mult decat ceream; renuntasem aproape la dreptul meu, am rugat-o pe Maicuta sa nu pateasca ceva neplacut cei ce m-au ajutat, toate s-au randuit, am primit si dreptul.
Vrand sa multumesc, am luat flori sa duc tuturor celor care m-au ajutat, uitand de Sfantul Mina.
A doua zi, cand voiam sa pun carticelele cu Acatiste la locul lor, o carticica, cum necum a ramas acolo: Sfantul Mina! Am realizat ca am gresit, uitand de ajutorul sau si m-am grabit sa repar greseala.
Multumesc Maicutei si Sfintilor mei dragi: Ioan Rusul, Mina si Xenia pentru tot ajutorul, pentru mijlocirea cu rugaciunile lor bineprimite inaintea lui Dumnezeu. Multumesc Domnului Hristos pentru milostivirea Sa catre mine cea nevrednica.