![]() |
Tot avva Theofil arhiepiscopul a venit odată la Sketis. Adunându-se frații, îi ziseră avvei Pamvó:
– Spune-i un cuvânt papei, ca să se folosească – Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu se va folosi. Pentru Avva Theofil arhiepiscopul, Patericul Egiptean |
Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului.
Sfantul Grigorie cel Mare |
Au venit odată părinții la Alexandria, chemați de Theofil arhiepiscopul, ca să facă rugăciune și să surpe templele. Și mâncând ei cu el, li s-a adus carne de vițel, și au mâncat, nebănuind nimica. Și luând episcopul un copan, îi dete bătrânului de lângă el, zicând:
– Ia un copan bun și mâncă, avvo. – Noi până acuma am mâncat verdețuri; dacă e carne, nu mâncăm. Și nici unul din ei n-a vrut să mai guste din ea. Pentru Avva Theofil arhiepiscopul, Patericul Egiptean |
A spus avva Theodor cel de la Sketis: vine gândul și mă frământă și mă stânjenește, dar fapt nu poate să facă, ci doar mă împiedică de la fapta bună; dar omul veghetor îl izgonește, sculându-se la rugăciune.
Pentru Avva Theodor cel de la Sketis, Patericul Egiptean |
L-a întrebat un frate:
– Ce este lucrarea sufletului, pe care acum o avem neînsemnată, și ce este lucrarea neînsemnată, care ne este acuma lucrare de căpetenie? – Toate cele care se fac din porunca lui Dumnezeu, sunt lucrarea sufletului; cele pe care le facem după mintea noastră, lucrând și strângând, trebuie să ne fie neînsemnate. – Lămurește-mă. – Dacă auzi despre mine că sunt bolnav și vrei să mă cercetezi și îți zici „trebuie să-mi las lucrul, și să plec acuma; hai să-l isprăvesc, și atunci plec” atunci îți mai vine și altceva și apoi nu mai pleci deloc. Apoi un alt frate îți zice: dă-mi mâna, frate! Și spui „trebuie să-mi las lucrul meu, și să plec să lucrez cu el”. Dacă nu mergi, lași porunca lui Dumnezeu, care este lucrarea sufletului, și faci ceea ce e lăturalnic, care este lucrul mâinilor. Pentru Avva Theodor al Fermei, Patericul Egiptean |
Citat:
|
Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul din chinovia peșterii avvei Sava și i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt. – În zilele părinților noștri erau iubite aceste trei virtuți: neaverea, blândețea și înfrânarea; acuma stăpânesc între monahi lăcomia de averi și de mâncare, ca și obrăznicia. Păzește-le pe care vrei. Pentru Avva Ilie, Patericul Egiptean |
Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul din chinovia peșterii avvei Sava și i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt. – În zilele părinților noștri erau iubite aceste trei virtuți: neaverea, blândețea și înfrânarea; acuma stăpânesc între monahi lăcomia de averi și de mâncare, ca și obrăznicia. Păzește-le pe care vrei. Pentru Avva Ilie, Patericul Egiptean |
A spus unul dintre părinți despre avva Xoïos tebanul, că s-a dus odată la muntele Sinai, și, când a plecat de acolo, i-a ieșit un frate înainte, care i-a zis cu suspin:
– Ne necăjim, avvo, de lipsa de ploaie. – Atunci de ce nu vă rugați și nu-i cereți lui Dumnezeu? – Ne și rugăm, facem și litanii, și tot nu plouă. – Negreșit nu vă rugați cu dinadinsul. Vrei să cunoști că așa este? Atunci își întinse mâinile la cer în rugăciune, și plouă îndată. Fratele văzu, spăimântându-se, și căzu cu fața în jos, închinându-i-se, dar bătrânul fugi. Fratele le dădu de știre tuturor ce se întâmplase, iar ascultătorii l-au slăvit pe Dumnezeu. Pentru avva Xoïos, Patericul Egiptean A mai zis: nu voi cum ți se pare ție, ci cum îi place lui Dumnezeu să ți se întâmple; și vei fi netulburat și mulțumit la rugăciunea ta. dacă vrei să te rogi cum se cade, nu amărî sufletul nimănui, că altfel în zadar alergi |
Spuneau despre avva Daniel, că atunci când au venit barbarii la Sketis, au fugit părinții. Iar bătrânul a spus: dacă nu poartă Dumnezeu grijă de mine, de ce să mai trăiesc? Și a plecat prin mijlocul barbarilor, și nu l-au văzut. Și atunci și-a spus: iată că s-a îngrijit Dumnezeu de tine, și n-ai murit. Poartă-te și tu omenește și fugi ca părinții.
Pentru Avva Daniel, Patericul Egiptean |
Ora este GMT +3. Ora este acum 06:04:35. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.