Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Cunoastere versus ignoranta. Rolul elitelor intelectuale (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=12062)

cristian67 01.02.2011 09:50:20

Citat:

În prealabil postat de tailgunner4A (Post 331013)
Fa-ne un desen, ca sa pricepem si noi.

:)pilda zilei

calator prin ploaie 01.02.2011 10:07:54

Credinta este o virtute in masura in care faptele demonstreaza aceasta....

FiulRisipitor 01.02.2011 13:51:47

Citat:

În prealabil postat de Pippo_ (Post 331033)
Desen:
----------------


Mai, ori eu sunt prost rau, ori desenul tau e o abureala totala....
Cred ca e corect credinta sa fie pe axa catre Dumnezeu si ratiuna catre om(lume).
Dar ai acolo o axa in graficul tau dar nici un punct de zero - nici o origine! Iar matematic vorbind, nu poti pune originea in partea in care l-ai pus pe Dumnezeu sau in partea celalata pentru ca astfel scara de reprezantere nu mai este corecta sau nu stim care e punctul de plecare pentru reprezentarea numerica a ratiunii! Nu-l poti pune nici in dreptul omului caci implicit revenim la problema reprezentarii numerice dar de data asta pentru RATIUNE.
Asadar punctul de origine se cuvine sa fie la mijlocul axei comun pentru ambele variabile!
Apai in aces caz.... scuza-ma dar din cata matematica pricep eu rezulta ca cu cat credinta este mai mare(ca valoare numerica) punctul reprezentat va fi mai aproape de Dumnezeu.

Traditie1 01.02.2011 13:57:12

Citat:

În prealabil postat de FiulRisipitor (Post 331358)
Mai, ori eu sunt prost rau, ori desenul tau e o abureala totala....
Cred ca e corect credinta sa fie pe axa catre Dumnezeu si ratiuna catre om(lume).
Dar ai acolo o axa in graficul tau dar nici un punct de zero - nici o origine! Iar matematic vorbind, nu poti pune originea in partea in care l-ai pus pe Dumnezeu sau in partea celalata pentru ca astfel scara de reprezantere nu mai este corecta sau nu stim care e punctul de plecare pentru reprezentarea numerica a ratiunii! Nu-l poti pune nici in dreptul omului caci implicit revenim la problema reprezentarii numerice dar de data asta pentru RATIUNE.
Asadar punctul de origine se cuvine sa fie la mijlocul axei comun pentru ambele variabile!
Apai in aces caz.... scuza-ma dar din cata matematica pricep eu rezulta ca cu cat credinta este mai mare(ca valoare numerica) punctul reprezentat va fi mai aproape de Dumnezeu.

Credința e opusă cunoașterii, fiind o părere sau niște păreri deja formate. Rațiunea investigativă este și ea opusă cunoașterii lui Dumnezeu, nu poate duce la această cunoaștere. Singura formă reală de cunoaștere a lui Dumnezeu este inspirația.

Mihailc 01.02.2011 14:04:54

Tradiție1, ce spui dumneata mai sus e totuna cu concluzia scolasticii.
Daca judeci credința cartezian, ea nu poate să conducă la cunoaștere. Dacă o iei bisericește, atunci credința este începutul oricărei cunoașteri cu adevărat folositoare. Pentru că credința deschide calea către cultura inimii și la simțirea înțelegătoare.
Oricum, interesată discuție ai deschis aici și sper să nu fie abandonată curând!

FiulRisipitor 01.02.2011 14:12:40

Acum daca tot trebuie sa fie si putina filosofie...
Perfect de acord cu Mihailc! Credinta este inceputul oricarei cunoasteri cu adevarat folositoare! Daca n-ai credinta in Dumnezeu, cat sa-L urmezi si sa-L imiti in dragostea lui fata de creatie, atunci cunoasterea te duce la... Bomba Atomica! Desi puteai foarte bine sa te limitezi la producerea de nergie sau alte lucruri folositoare omenirii.

Scotsman 01.02.2011 16:01:51

Discurs imaginar al lui Socrate: lupta ratiunii
 
,,Nu va speriati, nu mai am de gand sa ma apar. Dar renunt nu pentru ca m-as teme, ci pentru ca mi se pare zadarnic. Am crezut ca se poate discuta in acest proces. Am crezut ca poate exista dialog. M-am inselat. Voi nu acceptati decat monologul. Cine a starnit acesta ura si cum a pornit ea nu inteleg si zeii imi sunt martori ca nu mai vreau sa inteleg.Ce utilitate mai poate avea un adevar pe care voi, oricum, nu-l recunoasteti?As vrea sa va spun altceva inainte de a ne desparti. Si ma adresez acum acuzatorilor mei.

Mai intai, aflati ca sunteti la fel de singuri ca mine, dar mai demni de mila ca mine,deoarece sunteti singuri in haita. Intrucat orice om care nu cunoaste decat monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scapa de singuratate, or voi sunteti prea orbi si prea turbati ca sa-l puteti accepta. Voi nu mai sunteti in stare decat sa strigati impreuna o orbire care va face singuri. Trista soarta va pregatiti.

Apoi, va laudati ca iubiti Atena ? Imi repugna metoda voastra de a-i invinui pe altii ca n-o iubesc, de aceea nu voi spune ca mintiti. Dar daca iubiti Atena, o iubiti urat. O iubiti tarand acesta dragoste in nori, amestecand-o cu ura, cu denunturi si invinuiri nascocite. Eu as putea dovedi oricand sentimentele mele fata de Atena, dar mi se pare ca a ma lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer sa tac.

Tac intrucat stiu ca e inutil sa discuti cu cei condamnati de propria lor ura la monolog. Si rog zeii sa ma ajute sa infrunt mila ce mi-o inspirati, asteptand otrava pe care mi-o veti trimite la inchisoare."

Lucemferre 01.02.2011 16:38:34

Citat:

În prealabil postat de Traditie1 (Post 331196)
A spune că Dumnezeu poate fi cunoscut prin iubire e o formulă care sună savant, dar e incompletă. Dumnezeu este o Ființă concretă și poate fi cunoscut concret în măsura în care El se revelează, prin inspirație. Iar isihasmul e cel care ne deschide acestei inspirații. Orice altceva sunt filozofeli abstracte, proiecții ale minții noastre.

Întotdeauna mi s-a părut interesant cum alții îmi spun că cred că știu prea multe și că sunt mândru, dar imediat după încep să-mi construiască un portret vast, cu însușiri pe care le poți atribui numai după ce ai trăit alături de om și nu extrase așa... pe baza a câtorva propoziții.
Întâi de toate, te asigur că nu iubesc filosofia [ nu,în ansmablul ei, ci doar anumite părți]. Între filosofie și morală, educație, modelarea personalității e o diferență. Prima le cuprinde pe următoarele, dar elaborează și unele teorii cu privire la natura divinității complet străine de creștinism și, deci, prefer să nu "filozofesc" prea mult asupra vieții în loc s-o trăiesc. Dumnezeul meu e unul cât se poate de concret și este întruchipat în persoana lui Hristos. E și activ, împlinind rugăciunile atâtor oameni (uneori după ani, dar se împlinesc).
Acum, crezi că cunoașterea Sa printr-o dragoste profundă, de tip filia, sună savant, dar ce e contemplația?
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. Deci în spatele acestui exercițiu meditativ se ascunde emoția. Să știi că pentru mine, dragostea, atunci când se discută despre ea la modul abstract, capătă cele mai profunde înțelesuri; e acel sentiment din care izvorăște cea mai pură și intensă formă de altruism, care te face să te cobori până în iad să-ți salvezi aproapele cu unicul scop de a te apropia cât mai mult de Dumnezeu. Cum poți să contempli pe cineva fără să-l iubești, fără să-l dorești?

Sunt momente când rămân singur, fără nimic concret de făcut și mă așez lângă un geam, privind marea și norii și cerul; se mai întâmplă să cânte și un pescăruș răsunând ecoul în tot văzduhul și imediat mă cuprinde un fior lăuntric, o emoție care mă face să mă bucur că exist, că sunt creștin, că natura e atât de frumoasă și mă face să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru viață și să-L iubesc și mai mult. Atunci trăiesc, probabil, contemplația, dar ar fi imposibil în absența dragostei. Ea e cea care produce acea emoție ce dă naștere contemplației. Fără sentiment ar fi, simplu, o constatare a naturii. Și ziceam că dragostea este calea către o posibilă teofanie pentru că ea e cea care naște acea stare de admirație. Nu mi-am propus să încep să contemplu (așa cum îmi propun să mă rog)... ci pur și simplu a izvorât fără niciun impuls cognitiv.

Citat:

Tu ești convins că știi deja totul și asta e înșelător.
Chiar nu cred asta. :1:Atunci când afirm ceva, îmi expun doar punctul meu de vedere. Dacă expunerea lasă impresia de certitudine, înseamnă că am și argumente scripturistice.



Citat:

Deci, atât timp cât nu conștientizezi nevrednicia ta în fața lui Dumnezeu nu poți înțelege nici natura fricii de Dumnezeu. Iar pentru asta, trebuie întâi să ajungi la credința într-un Dumnezeu personal concret, nu un concept filozofic.
Repet, Dumnezeu pentru mine e complet străin de New Age și alte prostii filozofice. E cât se poate de personal. Tu chiar crezi că eu îl privesc pe Dumnezeu ca pe un egal și că mântuirea e ceva care mi se cuvine? Te pripești cu conluziile. Natura umană este decăzută, omului fiindu-i mai ușor să manifeste egoismul, mândria, dorința de slavă deșartă, decât virtuțile creștine. Tocmai faptul că Dumnezeu S-a sacrificat pentru om mă face să-L iubesc. Cum ai putea aprecia un sacrificiu, dacă nu ai fi conștient că e prea mult pentru cine ești, că nu meritai atât.. și dacă conștientizezi că nu meritai atât, nu înseamnă că ți-ai dat seama de popria-ți nevrednicie? Eu știu că sunt păcătos, dar mai știu și că Dumnezeu mă iubește, ca pe toți ceilalți și asta mă face să-mi fie rușine și să încerc să fiu altfel.



Citat:

Neînțelegând ce este Dumnezeu, nici omul, tu nu înțelegi nici ce este păcatul și ce urmări are. Neavând conștiința lui Dumnezeu ca Persoane concrete, tu nu înțelegi faptul că El își poate răci dragostea față de creaturile răzvrătite.
Nu mă interesează ce e păcatul. Filosofia mea e simplă: tot ce e pornit din cele 7 păcate capitale e păcat. Știu că e moartea, că e despărțirea de Dumnezeu. Atâta timp cât îmi voi analiza fiecare dorință, pornire și voi afla raționamentul profund de la care au pornit voi ști de e păcat sau nu.

Dacă Dumnezeu Și-ar răci dragostea, înseamnă că și-ar limita propria Lui existență. Am mai spus că în Cazul Său, dragostea nu e o calitatea pe care o posedă, pe care o manifestă limitat, ci e însuși modul Lui de "a fi", pentru că "Dumnezeu e dragoste", nu "Dumnezeu are dragoste". Despre oameni ce spunem: că sunt dragoste sau că au dragoste față de ceva/cineva?

Citat:

Nu sunt manifestări patologice ci doar o stare de înțelegere inferioară, când omul nu e preocupat de progresul duhovnicesc fiindcă nu are conștiința necesară și el caută prin fapte să fie cât mai plăcut lui Dumnezeu.
Nu băteam vreun apropo meschin cum că sfinții ar fi fost nebuni. Ziceam doar că mai bine cultivi smerenia și dragostea, decât să cultivi frica, pentru că sunt destui care au o sensibilitate mai aparte (fie din cauza educației, fie pe fond ereditar) și dacă o înțeleg prost, cad în sfera patologică. Dacă ajungi să-L iubești pe Dumnezeu nici nu mai trebuie să cenzurezi nimic. Atunci când iubești cauți să o faci fericită pe persoana pe care o iubești. Deci și în cazul lui Dumnezeu vei căuta mai mult decât să nu furi, să nu minți, să nu fii desfrânat... vei dori ca toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor. Deci pe lângă faptul că te abții să faci altuia rău, îi faci bine.
Hristos, cât a fost printre oameni, a inspirat frică? A spus cuiva să se teamă de El? Dintre câte-mi amintesc, a zis să ne temem de cel care poate și sufletul, și trupul în ghenă.

"29. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară. "
Vrea Hristos frica noastră? Pacea Lui ne-o lasă nouă.

Citat:

La fel greșești și tu când crezi că faptele bune sunt pe placul lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să facem binele, ci voia lui Dumnezeu.
Deci să facem și altora tot ce noi voim, să dăm un pahar de apă celor însetați, să-l îmbrăcăm
pe cel sărac, să-l săturăm pe flmămând nu sunt fapte bune? La astea mă refeream; la grija față de aproape. Și cred că e voia lui Dumnezeu, că tocmai El ne îndeamnă la asemenea fapte.

Citat:

Contemplația este starea minții înaintea lui Dumnezeu, fără vreo adresare, gând voluntar sau alt efort, stare în care noi suntem conștienți de prezența Lui și de noi înșine. Ea nu exclude activitățile lumești, cu condiția ca ele să nu afecteze această stare.
Din moment ce nu cere niciun efort mintal, nu e clar că trebuie să existe un fond afectiv care să întrețină această stare? Contemplație fără dragoste, nu cred că se poate (din moment ce ești și tu de-acord că exclude efortul activ), însă dragostea există și fără contemplare. Ultima e doar un produs al primei.
De ce mai are nevoie omul să i se revelze Dumnezeu, când Acesta S-a arătat întregii omeniri deja? Cine știe, poate toți cei care se vor mântui Îl vor cunoaște cum niciun sfânt nu a reușit pe Pământ. Dumnezeu ne-a creat din dragoste, și cred că dintre a-L cunoaște și a-L iubi, își dorește mai mult să-L iubim.

În Sfânta Scriptură vei găsi următoarea fericire:
8. Fericiți cei curați cu inima(inima adesea este simbolul dragostei, sentimentelor, afectivității în general), că aceia vor vedea(deci vor cunoaște) pe Dumnezeu.
Cred că asta spune tot, fără atâta filosofie.

dianagroza 01.02.2011 16:54:18

„Atunci avem credință, când nu ne mărginim numai la ochii trupului, ci vedem cu ochii minții cele ce nu se văd. Mai cu seamă pe acelea pe care le vedem cu ochii minții trebuie să le socotim mai vrednice de credință de cât pe cele pe care le vedem cu ochii trupului" . Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXIII, V, PSB, vol. 22, p. 298

„Credința este o cunoștință ce nu se poate dovedi. Iar dacă e cunoștin-ță ce nu se poate dovedi, atunci credința este o legătură mai presus de fire, prin care în chip neștiut și indemonstrabil ne unim cu Dumnezeu într-o unire mai presus de înțelegere" Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. III, p. 128

"simțirea și cele supuse simțurilor au fost create ca să slujească minții", încât „mintea fără simțuri nu-și arată nicidecum lucrările sale și nici simțurile, pe ale lor, fără minte " Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice și practice, cap. 34, în Filocalia, vol. VI, p. 66

calator prin ploaie 01.02.2011 17:06:17

Citat:

În prealabil postat de Scotsman (Post 331461)
,,Nu va speriati, nu mai am de gand sa ma apar. Dar renunt nu pentru ca m-as teme, ci pentru ca mi se pare zadarnic. Am crezut ca se poate discuta in acest proces. Am crezut ca poate exista dialog. M-am inselat. Voi nu acceptati decat monologul. Cine a starnit acesta ura si cum a pornit ea nu inteleg si zeii imi sunt martori ca nu mai vreau sa inteleg.Ce utilitate mai poate avea un adevar pe care voi, oricum, nu-l recunoasteti?As vrea sa va spun altceva inainte de a ne desparti. Si ma adresez acum acuzatorilor mei.

Mai intai, aflati ca sunteti la fel de singuri ca mine, dar mai demni de mila ca mine,deoarece sunteti singuri in haita. Intrucat orice om care nu cunoaste decat monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scapa de singuratate, or voi sunteti prea orbi si prea turbati ca sa-l puteti accepta. Voi nu mai sunteti in stare decat sa strigati impreuna o orbire care va face singuri. Trista soarta va pregatiti.

Apoi, va laudati ca iubiti Atena ? Imi repugna metoda voastra de a-i invinui pe altii ca n-o iubesc, de aceea nu voi spune ca mintiti. Dar daca iubiti Atena, o iubiti urat. O iubiti tarand acesta dragoste in nori, amestecand-o cu ura, cu denunturi si invinuiri nascocite. Eu as putea dovedi oricand sentimentele mele fata de Atena, dar mi se pare ca a ma lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer sa tac.

Tac intrucat stiu ca e inutil sa discuti cu cei condamnati de propria lor ura la monolog. Si rog zeii sa ma ajute sa infrunt mila ce mi-o inspirati, asteptand otrava pe care mi-o veti trimite la inchisoare."


Dragul meu Scotsman...trist dar cat de real in aici si acum, discursul....Nu fi necajit...nu mor caii cand vor cainii si in plus sunt destule urechi deschise ochilor mintii, patrunzand adevaruri dincolo de orice incorsetari...Amor Dei vincit omnia...

ab imo pectore !


Ora este GMT +3. Ora este acum 22:59:45.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.