Asa crezi tu. Iertarea pacatelor este doar un efect al rugaciunii, nu si rolul ei.
Nu exista păcate si păcăţele. Exista păcate si atât. Unele de moarte, altele strigatoare la cer, altele impotriva Duhului Sfant. Cum nu exista rău şi răuşor.
Răul e opusul binelui, păcatul e opusul vritutii. Sa nu incercam sa indulcim pacatul, invelindu-l frumuşel in staniol si prezentandu-l ca păcăţel.

Acum on topic.
Uneori si mie mai imi scapa un Fir-ar sa fie! sau mama ei de treaba!
Dar am observat cu tristete ca micii omuleti din preajma mea inregistreaza imediat si reproduc.
Ma cam rusinez atunci. Il rog pe Domnul, asemeni psalmistului Pune , Doamne, straja gurii mele....

Nu înţeleg ce spui. M-am referit la rugăciunea de cerere, de genul "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu iartă-mă şi mă mîntuieşte, că am fost slab şi am căzut".

Am dat de mai multe ori exemplul din Pelerinul rus şi cel al Sfîntului Ioan Gură de Aur din care reiese că, da, păcatele se iartă şi prin rugăciunea particulară sau publică, nu doar prin spovedanie. Asta dacă este credinţă.

Există păcate mari, ca avortul, sincretismul religios, tîlhăria, sminteala.
Există păcate mici ca acelea cu gîndul (neînfăptuite), minciuna involuntară, întristarea, lăcomia la masă.

Părintele Steinhardt a scris în Jurnalul său despre înşelarea unora din închisoare care nu făceau diferenţa de gravitate dintre a păcătui cu gîndul şi a comite păcatul fizic. Una e să cazi în plasa gîndurilor lascive şi alta e masturbarea. Ambele sînt rele, dar a doua este mai rea ca prima - iar unii credeau că dacă tot au comis păcatul cu gîndul pot să-l ducă pînă la sfîrşit, că tot aia e. Nu, nu e tot aia.

Chiar şi exclamaţia "zău" are la origini ceva legat de numele Lui Dumnezeu, de genul "pe Dumnezeul meu" - ceea ce presupune luarea numelui Lui în deşert.

Titlu mondial pentru injuraturi
 

Poate va amintiti de la TV ca anii trecuti (poate si in ultima vreme, dar nu mai stiu cum stau lucrurile in ultima vreme deoarece am renuntat la televizor de vreo trei ani, cam de cand il gaseam pe copilul de 3 ani butonind noaptea, pe ascuns, cu telecomanda) erau mediatizate unele competitii americane pe tema injuraturii, intreceri care culminau cu o finala de tip campionat mondial. Imi amintesc o secventa: o studenta la filosofie castigase in acel an (98? 2000? 2005? nu mai retin...) locul 1, motivatia juriului fiind ca i-a scos din sarite pe toti "expertii" de la tribuna iar unii chiar au sarit peste masa ca s-o bata pe concurenta, nemaiputindu-se stapani in fata modului cum ii injura.
Ce joc morbid o mai fi fost si acela? - asta ca sa formulez, cumva, o prima nedumerire. Pentru ca mai am o nedumerire: exista preconceptia ca una din functiile injuraturii este aceea de a ne ... descarca. Asa, cam ca bateriile si condensatorii. O eliberare, zic unii psihologi(zanti), fosti si-sau actuali ingineri. Oare asa sa fie?
Apoi imi amintesc, la polul opus al interpretarii, un paragraf din Marin Preda, nu mai retin scrierea, in orice caz acolo e vorba de un personaj, unul neamt, care renunta sa mai locuiasca in Romania in ciuda afacerilor prospere. De ce? "Prea mult pizdu masii" in tara noastra, zicea neamtul lui Preda (putem verifica textul marelui nostru clasic)...

Si iata ca am ajuns unde ma durea: in cultura romana contimporana, mai mult sau mai putin postmodernista.
Pai, fratilor, va amintiti oare ca acum 3-4 anisori (sau mai demult?) a fost un mare tun in Romania Literara, acela cand s-a incercat o tema inedita - Injuratura? Pe foi intregi, practic in tot ziarul nostru respectabil, s-au intrecut in a aborda subiectul tot felul de intelectuali. Zic la intamplare de doamna Aurora Liiceanu care prezenta, ca expert in sociologie, complexul rol (sanatos, dealtfel) al injuraturii ca liant (micro)social mai tare ca supergluul si foametea-cutremurul-potopul laolalta. Ori de scriitorul Agopian (Stefan) care pomenea de un loc mare, nesfarsit ce-i drept, insa extrem de murdar ... (exact asa spunea, cu o ironie de rafinat degustator)....... Iata ce mi-a tot pastrat memoria, ca doar am citit tot, pe atunci si mirat si amuzat si curios etc. etc.
Apoi a venit urmatorul numar al revistei, intrucat s-a constatat ca precedentul s-a vandut excelent cu tema aceasta. Si s-au intrecut a nuanta tema injuraturii: filosofi, psihologi, sociologi, psihanalisti, poeti, jurnalisti, medici, istorici, antropologi, etnlogi, diversi filologi ... toata intelighentia s-a dat in spectacol aratindu-si muschii mentali pe tema injuraturii, de parca toata cultura romaneasca farimitata de spadele istoriei noastre zbuciumate isi gasise dintr-odata numitorul comun mult asteptat, izbavitorul sens, marea vocatie....
Pare-mi-se a mai urmat un numar de la revedere, la scurt timp.

Acum o remarca: nu prea s-a legat nimeni de injuratura din perspectiva Bisericii. Vagi aluzii or fi fost, sau poate memoria ma insala. Oricum, pesemne nu ar fi interesat pe atunci... Riscau scaderea ratingului, desigur. Devenea ne-"interesant", nici foarte "dragut" nu ar fi fost, nici premiul "yuppy" nu ar fi luat si nici "dulcic" nu putea fi ... Au ma-nsel?

Dar astazi? Cand imi pare ca s-a intins o moda noua, asta cu intelectualii convertiti la crestinism... zic si io o opinie...

Tind sa cred ca ar fi tare haios sa vedem exact aceiasi autori (in frunte cu domnul Andrei Plesu) teologhisind, de data aceasta, stralucit desigur, pe tema injuraturii. Se va vinde bine si de data asta, ce ziceti?... Deh, pe gustul nesatiosului si vesnic schimbatorului nostru public telectualist si fotbalist (si un pic ecumenist).

P.S. Eu injur destul de des, cam zilnic, in ultima vreme. Imi pare rau. Dumnezeu sa ma ierte si sa ma iertati si voi, fratilor si surorilor, va rog.

Si eu m-m saturat. M-am saturat rau de tot, nici nu-mi mai vine sa ies din casa cateodata din cauza asta. Si mama mea si rudele mele care au locuri de munca in care vorbesc mai mult cu oamenii s-au obisnuit tot asa, sa vorbeasca vulgar si sa injure, aproape devenind o norma, expresii normale. Imi vine sa fac cum fac copiii aia rasfatati, cand aud ceva ce nu-mi place sa incep sa tzip pana inceteaza cu spurcaciunile spuse. Dar imi fac nervi, plec din preajma lor/ii evit, evit sa vb cu ei... Dar pe strada, in trafic, in supermarketuri... peste tot, o avalansa de injuraturi pe care nu le poti evita. Si, vb dvs, si-n scarile blocurilor si pe blocuri, pe garduri, peste tot numai injuraturi.
Si apropos de copii, datorita injuraturilor atat de spurcate parca nici nu mai sunt copii... e oribil.


Mi-aduc aminte, spunea odata un preot intr-o predica de faptul ca iubirea de oameni este greu de infaptuit pt ca in zilele noastre nici macar nu ne toleram, preferam sa ne izolam si si ne evitam om cu om pe strada. A continuat predica vbind despre iubirea de semeni, in fine... imi amintesc acum ce zicea si sunt absolut CONVINSA ca motivul acestei raceli intre oameni o reprezinta injuraturile si vulgaritatea. Nici nu stii de unde auzi cate-un cuvant d-esta, si cea mai educata persoana poate vorbi ca un marlan.Cunosc si eu astfel de persoane cu CV-uri care-ti taie rasuflarea, dar care vorbesc ca la usha cortului... Sau poate in timp ce stati si vorbiti (pe strada, in casa, etc) se aude de nu-stiu-unde cate o expresie de-asta extrem de vulgara care stanjeneste toata conversatia... si de multe ori cand am dat de pomana pe strada mi s-a multimit folosind expresii extrem de vulgare, va spun sincer ca de asta de multe ori si evit sa dau, ma gandesc "n-o scoate acuma o duma de-mi vine s-o iau la fuga"...

M-am saturat, mai bine as manca mere paduretze toata viatza, ca tot ar fi mai dulci decat sa aud si sa vad injuraturi tot timpul.

In biserica insa este minunat, lumea nu injura acolo- nici adulti, nici copiii- si nu sunt injuraturi scrijelite pe nicaieri. E asa un stres cu injuraturile astea ca unul din motivele pt care imi place sa ma duc la biserica (si ma duc de cate ori pot) asta este- nu injura nimeni.

Da. De multe ori prefer sa merg pe jos sau sau iau un microbuz ceva din cauza asta. Mi se pare efectiv de nesuportat situatia, e ca un fel de regula bine impamantenita injuratura (nu doar dracuieli, ci injuraturi extrem de vulgare) in trafic. Greseala nu are niciodata iertare, si pt orice incident, sunt gata sa se dea jos din masina si sa se ia la bataie, si se multe ori o si fac. Adesea am auzit chiar de barbati care au lovit femei, desi poate in mod normal nu ar face-o. Sofatul intr-adevar... scoate ce-i mai rau din oameni, fiind sofer, in trafic, esti efectiv intr-un "circuit al urii".

Mda, si eu mai injur, greu de scapat de patima asta. Bine, de multe ori o fac ironic, mai folosesc cuvinte vulgare, nu neaparat ca injur. Cu injuratul mai rar, dar oricum.

exista oare oameni care sa nu injure macar odata pe zi (afara de sfinti)?

Cum? Daca exista astfel de oameni? Pai de ce n-ar exista? La anumite persoane, ziua in care se foloseste un cuvant care sa semene intr-o parere cu injuratura, starneste in jur o reactie tare hazlie, mai ales fiindca aceea practic nu e o injuratura, ci o vorba nostima... Cei mai calmi oameni, dupa parerea mea, cred ca sunt prin Ardeal... Unii nu vorbesc zile in sir, sau vorbesc doar ce trebuie, iar "Dumnezeu, dragutzu nu trebe suparat daca treaba nu mere cum ni-i voia..."
Pentru altii (oricare dintre noi) renuntarea la injuratura (orice fel de injuratura, chiar si acelea care nu prea le consideram injuraturi, desi sunt), poate fi abandonata precum renuntarea la fumat sau la un alt viciu pe care il constientizam ca fiind pacat. Din moment ce ne-am decis sa nu mai folosim anumite vorbe, chiar daca un timp, inca ne mai pomenim pronuntandu-le involuntar, ele se raresc si chiar dispar ca si cum n-ar fi fost niciodata. Totusi,fara Harul lui Dumnezeu, nimic n-ar fi posibil. Dar un lucru trebuie bine-inteles... Daca am renuntat definitiv la injurat si la alte vorbe necuvioase, nu inseamna nici pe departe ca am devenit sfinti...

Iata ce spune Simion Mehedinti:

"Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile."

Sa ne ajute Dumnezeu sa implinim aceste cuvinte:

"Din gura noastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta" (Efes. 4, 29)

Bineinteles! Chiar foarte multi.