Prima varianta este corecta.

Iadul pare la fel de real cum este aceasta lume.

Fiecare minte experimenteaza felurite chinuri,
functie de propriile intunecimi.

De aceea trebuie curatita desavarsit
cu dragoste si cunoastere.

Aşa scrie în psalmul 138:

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

Orice existenţă este în Dumnezeu, proniată de Duhul Sfînt. Chiar şi Iadul este o împărăţie creată şi menţinută spre a fi locuită de cei care refuză ideile de vieţuire prezentate de Hristos. Iadul este o manifestare a libertăţii creaturilor şi a dreptăţii Creatorului. Dacă ideea de rău a apărut accidental, atunci Iadul a fost construit în consecinţă, ca necesitate de a-i izola pe cei buni de cei răi, fără ca aceştia din urmă să-şi piardă existenţa (faptul de a exista veşnic este una dintre caracteristicele chipului divin sădit în orice fiinţă raţională).

O precizare: deşi Dumnezeu este pretudindeni, El nu Se identifică cu creaţia Sa. Creaţia este în Duhul Sfînt, dar în acelaşi timp Duhul Sfînt nu este în Creaţie decît numai şi numai la invitaţia creaturilor Sale. Altfel alunecăm spre panteism, ceea ce ar fi o eroare gravă, o erezie.

Deci această Împărăţie a Întunericului nu este o despărţire totală de Dumnezeu, ci o îndepărtare de El. Dialogul dintre Hristos şi fiinţele pe care le-a gîndit rămîne veşnic, indiferent ce opţiune existenţială au ales respectivele raţiuni. Diferenţa dintre Rai şi Iad constă îndeosebi din felul în care creaturile percep dragostea Creatorului: răii I se vor împotrivi în continuare, neplăcîndu-le să iubească şi să-şi accepte chemarea pentru care au fost invitaţi la existenţă; bunii vor şti şi vor putea să răspundă cu dragoste dragostei divine, posibilitate dobîndită prin alegere proprie, din timpul vieţii de aici. Răii vor simţi dragostea Lui Hristos ca un chin, pe cînd cei mîntuiţi [de cel rău care cultivă ideea de rău] vor contempla fericiţi slava Lui Dumnezeu prin dialogul cu El, dialog care va continua în vecii vecilor şi în feluri pe care nici nu ni le putem imagina acum.

Ca sa putem spune despre electroni, protoni si neutroni ca exista, cu siguranta trebuie sa fi fost cineva in interiorul unui atom. Sau sa-i creada pe altii pe cuvant. Dar atunci nu mai stim cu siguranta...

Ierusalimul se afla sub conducere romana inca din 63 I.Hr. iar intre 68-73 d.Hr. in timpul razboiului iudeilor posibil ca romanii, odata cu distrugerea cetatii, sa fi distrus si unele scrieri, nu contest treaba asta. Mai mult, nu exclud definitiv si irevocabil existenta personajului Iisus, chiar si cu statutul de fiu al lui Dumnezeu, dar trebuie sa recunosc ca aceasta probabilitate este foarte mica, in lipsa dovezilor.

Nu are importanta de unde vin dovezile atata timp cat ele se dovedesc a fi valide si obiective.
Tin sa precizez ca aceasta convingere a mea rezulta din:
1. Lipsa mentiunilor extra-biblice contemporane despre omul Iisus(mai ales in conditiile in care acest om infaptuia lucruri extraordinare)
2.Asemanarea frapanta a povestii lui cu alte mituri similare, de ex. cultul lui Mithras, Apollonius din Tyana si chiar cu cea a lui Ioan botezatorul si altii...
3. In povestea lui se regasesc trasaturiile ce definesc binecunoscutul mit al eroului:
-concepere miraculoasa si nastere
-initierea copilului-erou
-retragerea din familie sau comunitate pentru meditatie si pregatire
-incercari şi provocari
-moartea(deseori violenta)
-pasul catre o alta lume
-invierea si renasterea
-iertarea pacatelor
Aceste trasaturi se regasesc la Osiris, Prometeu, Moise, Buddha si altii
4.Faptul ca evangheliile au fost scrise la cel putin 4 decade distanta fata de moartea lui Iisus, atunci cand probabil aproape toti martorii oculari murisera.
5.Inainte ca povestea lui Iisus sa fie scrisa ea s-a transmis pe cale orala, si a suferit multe deformari pana cand s-a decis cineva s-o scrie.
6. Evangheliile contin foarte multe erori/adaugiri/omisiuni(mi se pare curios cum Dumnezeu a permis asa ceva)
7.Nu avem originalele(nici unul)
8. Au fost scrise in greaca sau orice alta limba si nu aramaica(limba care se vorbea in israel pe timpul lui Iisus)
9. Au fost excluse alte scrieri ale crestinilor de la inceput.

Nu ai afirmat asta, asa este dar ai adus ca argument referinte extra-biblice scrierile apocrife in favoarea ideii ca Iisus este de natura divina.

“În acel timp a trăit Isus un om înţelept care era făcător de minuni, învăţător al oamenilor care primesc bucuros bucuroşi adevărul. El a tras la sine pe mulţi Iudei şi păgâni. El fost Mesia. Şi când Pilat în urma pârii fruntaşilor noştri L-a osândit la răstignire cei care-l iubiseră mai înainte nu s-au lepădat de el, căci a treia zi li s-a arătat din nou, viu, precum prezisese despre elaceasta şi multe alte lucruri minunate dumnezeşti proorocii. Şi nici acum nu a încetat neamul acela care se numesc după el creştini” (Iosif Flaviu - Antichităţi 18.3.3)

Alţi scriitori antici care Îl menţionează pe Iisus: Pliniu cel tânăr, Corneliu Tacit, Suetoniu, Lucian de Samosata. De asemenea, e menţionat şi în Talmud, unde e o referire a unui scriitor evreu contemporan cu Iisus.

Toate elementele astea arată faptul că în subconştientul colectiv al oamenilor din toate religiile era aşteptat erolul salvator, Mântuitorul. E şi unul din motivele pentru care creştinismul a putut fi primit de cei de alte credinţe.

Pentru cine are credinţă, nu este necesară nici Biblia. Pentru cine nu are credinţă, poate să fie menţionat Isus şi în Anuarul Statistic: degeaba.

Adevărat. De aceea cădem uneori într-un dialog al surzilor. Fiecare are propria perspectivă. Cine caută adevărul cu bună-credinţă, însă, poate ajunge şi la... credinţă.