Textul, in esenta, spune cum sa privim corect o carte, o cana, o floare.
Nu face referiri la dogme interconfesionale.

Recunosc, poate nu era cazul sa-l postez.
Insa elanul ne face uneori sa gresim.

Iarta-ma.

Pentru cei ce vor sa gaseasca paralele intre budism si crestinism, recomand cartea CALEA ACCEPTARII scrisa in romana (poate fi downlodata la aceasta adresa):

http://josho-adrian.blogspot.com/201...-tannisho.html

Dar crestinismul e centrat pe persoana Lui Hristos.
Iar budismul il considera pe Hristos doar un maestru spiritual, cu nimic diferit de Buddha.
Pe cand in crestinism, Mantuitorul spune : "Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine."

Bogdan,

Intentia postarilor mele nu este aceea de a face cititorii sa creada in Buddha.

Eu insumi ma consider crestin. Am crescut in aceasta religie, care vibreaza in fiecare fibra a fiintei mele.

Ceea ce vreau insa sa scot in evidenta este aspectul psihologic sau mai bine spus rationalitatea psihologica specifica gandirii religioase.

In budism am gasit mai multe repere si principii privind reflexele mintii atunci cand este abordata sacralitatea.

Cand identifici principii functionale, indiferent de domeniu, eficienta procesului creste remarcabil.

In general o afirmatie biblica are doua intelesuri: una periferica a carei functie este sa atraga atentia si una profunda care umple inima cu hrana cereasca.

Asa este si cu aceasta afirmatie "Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine."

Intelesul periferic este ca persoana Isus, Fiul Lui Dumnezeu, perceput conceptual, asa cum percepem in continuumul mental de exemplu o persoana X cu un anumit atribut jurisdictional, detine putere decizionala, in acest caz, de a oferi sau refuza bucuriile raiului.

Aceasta intelegere are aspectul sau pozitiv de necontestat, ne face sa ne angajam in actiuni virtuoase, adica “sa facem pe plac Lui Isus.” Insa daca nu-i depasim superficialitatea, ramanem poticniti intr-o dogma ingusta. Aceasta intelegere este o “intelegere copil”.

Intelegerea profunda este insa altceva, este “intelegerea omului matur”.
Aceasta identifica care este natura intima a Lui Isus, iL gusta direct pe Isus. Doar aceasta experienta este mantuitoare. Prima inca bate la usa.

Astfel, daca Isus nu este dragoste nemarginita…atunci nu este Isus.
Daca Isus nu are in sine toata creatia…atunci nu este Isus.
Daca in Isus nu este completa libertate si slobozire a mintii…atunci nu este Isus.
…si atributele pot continua.
Multi din cei ce se roaga, pot ajunge la natura persoanei Lui Isus, dar sa o desemneze altfel.

Doar Dumnezeu stie cum randuieste pentru fiecare mantuirea.

Asa zice Sfantul Maxim Marturisitorul: daca vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu, trebuie sa renunti la tot, sa-ti golesti mintea si inima, sa vezi in fata ta abisul divinitatii si sa te arunci in el .

Dracul e maestru iluzionist si sofist fara pereche. Ceea ce spune Maxim Marturisitorul e rupt dintr-un mare context, iar cei care cauta paralele intre budism si crestinism se bazeaza tocmai pe aceste fraze scoase din context. Parintele Maxim nu s-a referit la golirea facuta spre desfiintare ci spre comuniune cu Hristos.

Eu caut paralele intre budism si crestinism,
deci sunt sofist fara pereche.

Multumesc pt.apreciere.


Ca sa te umpli de Hristos, trebuie "sa te golesti de tine insuti".

"sa iti urasti sufletul pt ca altfel il pierzi"

"sa te lepezi de sine si sa Ma urmezi pe Mine"


Aceasta golire este golirea dragostei care se goleste pe sine si nu mai retine nicio forma.

Unde este dragoste nu este drac.

Insa putini stiu cum dragostea se goleste pe sine fara sa retina nicio forma.

Prin "predare totala", prin "lasarea cu totul in Voia Domnului", prin "credinta", prin "nadejde"...avem experiente similare "golirii de sine" (sau saracire a duhului), dar inca mai retinem forme.

O instruire adecvata in acest sens, deschide cheia spre vastitatea sufletului in comuniune cu Hristos - dragostea.

Eu am gasit-o in a doua expunere a Dharmei - Perfection of Wisdom.

In urma cu multi ani ma framanta sa gasesc rationalitatea rabdarii in fata agresiunii, altfel spus in limbaj crestin, "intoarcerea si celuilalt obraz".

Expresia hristica este sublima...dar care este de fapt substratul rational profund?

De ce doar o astfel de atitudine (nobila prin pacifismul ei) este o poarta spre Adevar?

Explicatia am gasit-o mult mai tarziu, dupa un studiu asiduu al budismului.

In sistemul de gandire crestin, rabdand izbitura violenta a palmei, se produce merit ("coronita cereasca" - o energie afectiva pozitiva in inima - pt ca se rabda pentru cel mult iubit - Hristos) dar nu se produce intelepciune (claritatea naturii subiectului, obiectului si procesului).

Daca nu gasim numitorul comun (natura ultima a realitatii) vom alerga reflex dupa placere si vom fugi intotdeauna de durere.

Aceasta miscare mecanica saboteaza cunoasterea naturii esentiale a realitatii.

Nu spun ca trebuie sa alergam dupa durere, ci ca experimentand-o plenar, esential vom descoperi ca este un excelent instructor. (insa este nevoie de o instruire corecta a modului in care mintea trebuie sa 'absoarba' durerea)

Daca ati vazut filmul Matrix - pentru a putea restabili echilibrul in matrice, Neo s-a relaxat si s-a lasat patruns de virus. Numai asa a putut decodifica "raul".

Este in fapt tot o parabola cristica- un act jertfelnic de asumare necesara a durerii pentru restabilirea armoniei.

Acelasi lucru este valabil si pentru noi , trebuie sa fim supli, relaxati si sa ne lasam 'imbibati' de experientele imediate si sa le decodificam in mod direct, instantaneu fie ca sunt placute, neutre sau dureroase.

Acesta este sensul profund al rabdarii.

Fara o instruire corespunzatoare in cea de a doua expunere a Dharmei - "Intelepciunea Perfecta"- este dificila "restabilirea echilibrului in matrice" prin gasirea naturii ultime, comuna tuturor experientelor.

The gross self-deception
 

To think that we shall live in this world permanently is a gross self-deception.

This world has no permanent residents.

...

Our body is an object loaned to us for only a short time.