În prealabil postat de ioanna
(Post 452992)
De fiecare data cand cineva ne cere dovezi pentru a crede sau spune trebuie sa vad pentru ca sa cred sau merge la spectacole evanghelice pe stadion, menite sa trezeasca credinta prin "minuni" facute live, imi aduc aminte de un pasaj din „Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credință” a lui Nicolae Steinhardt:
„Căci nu numai că nu bănuiau pe Cine spînzuraseră pe lemn, ci nu știau nici ce înseamnă „a crede” și foloseau cuvîntul fără a-l înțelege deloc. Dacă, următor injoncțiunii arhierești, Domnul ar fi coborît de pe crucea pe care, grăiește atît de frumos Fericita Caterina din Siena, nu piroanele, ci dragostea Îl ținea țintuit, cuvîntul „credință” ar fi fost desființat pentru totdeauna și năvalnic s-ar fi înscăunat împărăția lui Dumnezeu. Faptul coborîrii nu putea fi crezut, ci numai constatat, înregistrat, luat la cunoștință în plinătatea evidenței sale. S-ar fi impus ca atare și ar fi redus la zero orice supraviețuire a enigmaticului verb „a crede”. A crede nu este sinonim cu a dovedi, a demonstra, a fi evident; cu sintagma „a crede pentru că”. A crede înlătură orice dubiu, rezervă și motivație. Brusca apariție a unei imense păsări roșii căzute din cer i-ar pune pe oameni, scrie Kierkegaard, față în față cu un eveniment extraordinar și senzațional care nu le-ar mai îngădui să nu-și dea seama că au de-a face cu un semn cert, unul dintr-acelea stăruitor cerute de farisei, scribi și cărturari. Coborîrea de pe cruce, la Golgota, ar fi fost o asemenea uriașă pasăre colorată; după ivirea căreia arhiereilor și tuturor celor aflați în perimetrul acela nu le mai rămînea altceva de făcut decît să se supună evidenței, să îngenuncheze, să cînte osana. (...)
Coborîrea de pe cruce ar fi fost un act de autoritate, de constrîngere, de siluire a voinței și libertății, de înlocuire a credinței prin evidență. Cercetarea atentă a textelor evanghelice și meditarea lor ne îndeamnă să ajungem la concluzia că nu acesta a fost „stilul de lucru” al Domnului. Nu cu evidențe, cu dovezi, ci parcă, dimpotrivă, în mod tainic și dubitativ I-a plăcut să procedeze, lăsînd totdeauna posibilitatea sesizării unei doze de incertitudine și a conceperii validității unor îndoieli”.
„E de mirare că un popor atît de ascuțit la minte ca acela iudeu s-a putut opri asupra unui Mesia glorificat, coborînd din cer cu un alai definitiv care nu ar mai fi îngăduit nici cea mai mică îndoială, ci doar prosternarea, constatarea. Cum de n-au bănuit că planul divin va recurge la o cale mai puțin simplistă? Soluția mesianică închipuită de Iuda este de o naivitate egală cu soluția scenică a unui deus ex machina“. (Jurnalul Fericirii p.517)
Noi nu demonstram nimanui obiectivitatea realitatilor biblice, nu dorim sa convingem pe nimeni de nimic, pentru ca dovezile nu duc la credinta autentica. Daca demonstrez ca un om poate merge pe apa, nu e vestea cea buna a Evangheliei, nu asta inseamna "credinta". Vestea cea buna a Evangheliei presupune un mod de existenta, deci singurul anunt obiectiv compatibil cu evenimentul eclezial este invitatia “vino si vezi”, o chemare a omului sa participe la anumite relatii de impartasire a vietii in Biserica, iar acolo este punctul din care se naste credinta, prin deschiderea lui spre Dumnezeu.
|
