Este un pas mare inainte , faptul ca nu mai generalizati. In sfarsit ati folosit cuvantul uneori. Acum mai avem de discutat ceva despre locul unde traieste Hristos si cand Hristos traieste in noi si cum anume traieste in noi.

Acum insa putin despre acest"uneori". nu toata iubirea daruita de seaman cand face un bine este iubire de la Dumnezeu sau insusi Hristos. ca poate fi o iubire egoista , sau patimasa si sa faca un bine. de pilda sotul care isi iubeste nespus sotia, atat de mult incat nu mai are gand pentru Dumnezeu si tot ce face pentru ea, toate faptele bune sunt dominate de patima, de iubire patimasa. Pentru ca iubeste femeia din ea. acea iubire nu este de la Dumnezeu pentru ca e patimasa si trupeste si sufleteste. Sigur sotia se simte bine, si spune ca este un om foarte bun. dar acel om nu face ce face pentru Hristos si din iubire de Dumnezeu ci pentru femeia de langa el uitand cu desavarsire de Dumnezeu , chiar daca crede in Dumnezeu, el uita de Dumnezeu atunci cand iubeste femeia sa. Arhim. Sofronie spunea ca in relatia de iubire dintre soti trebuie sa exista si a treia persoana: Hristos , altfel casnicia schioapata , atat de mult pana ajunge la ruina.

Noi avem porunca sa ne iubim semenii ca pe noi insine. Insa cand noi insine ne iubim pe noi egoist, cu mandrie de sine sau patimas, la fel iubim si semenii. Atunci Hristos nu este in acel om.

Ceea ce vreau eu sa va spun este ca nu toata fapta buna este mantuitoare si nu toata fapta buna este intru Hristos. Aici dvs ati generalizat spunand Hristos este fapta buna sau Hristos este iubire. pentru ca nu toata iubirea daruita de oameni este intru Hristos.
Sigur ca cea mai buna cale de a descoperi pe Dumnezeu este iubirea de semeni insa trebuie sa fie inteleasa corect.

Va rog sa cugetati la aceasta porunca "iubeste aproapele ca pe tine insuti".

Daca tu esti un pacatos, care nu ti-ai spalat pacatele de pe haina sufletului tau, ca nu stii , ca nu vrei, ca nu poti, cum poti avea iubire buna, mantuitoare. iar atunci cand faci o fapta buna , insotita de iubirea ta asa cum e, stramba intr-o forma sau alta, cum crezi ca il ai pe Hristos?
Crezi ca Hristos intra in inima necuratita? Crezi ca Hristos da o iubire strambata de pacat?

In omul in care exista pacate exista si duhul acelor pacate. Acele duhuri ale pacatelor murdaresc iubirea sau sentimentele bune ale omului respectiv. pentru ca actiunea diavolului se rasfrange in simturi.
Sigur ca trebuie sa exersam iubirea de aproapele. este un mijloc de curatare si acesta. insa asta nu inseamna ca Hristos este iubirea omului cum ar fi ea, sau ca este sufletul omului cum ar fi el, sau ca este toata fapta buna cum ar fi ea, cum sustineati pana deunazi.

deci ma bucur ca ati ajuns la acest "uneori". Mai trebuie sa discutam cum Hristos nu este sentiment si cum si cand intra Hristos in inima.

Frumos spus. Crestinul este un om al bucuriei, asa spunea si Parintele Teofil. Ce paradox, Parintele Teofil care ar fi avut motive concrete de intristare, caci nu putea vedea, a fost marturie vie ca omul ce-L are pe Hristos in el e un om al bucuriei! Vesnica lui pomenire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Iubirea poate fi si egoista asa cum sustineti ,in exemplul cu sotul patimas,dar atunci nu este iubire.Este posesiune ,este dorinta de avea pe celalalt,dar nu iubire. Iubirea adevarata nu face rau . La fel si cu fapta buna . Fapta buna fara intelegerea nevoii celuilalt ,nu poate fi buna,caci nu stie adevarata nevoie a celuilalt. Dar daca cineva face o fapta cu adevarat buna ,inseamna ca a reusit sa patrunda in inima celuilalt,si asta nu se poate veni decat de la Dumnezeu . Nu a existat vreo fapta buna pe acest pamant ,buna in toate aspectele sale,care sa nu fie pe placul lui Dumnezeu . Si nu exista in om capacitatea de a face acest bine,cu adevarat bine,daca nu ar exista dinainte,sau ar aparea chiar atunci chipul lui Hristos in el.
Aici nu suntem de acord. Hristos poate aparea unde si in cine vrea .Caci daca nu ar fi asa,cuvintele sale nu ar mai fi un adevar universal ,ci unul cultural,al unei civilizatii. Oricine ajunge la iubirea din toata inima ,la uitarea de sine,la trairea pt celalt ,atunci,in aceiasi clipa ,Hristos prinde chip in el .
Nu neg prin aceasta desavarsirea data de Duhul prin Biserica,si faptul ca Hristos a lasat Biserica,pentru ca noi sa ajungem asemenea Lui,si sa dobandim infierea .Este cea mai sigura cale .Dar Duhul sufla unde vrea,El le poate judeca pe toate si pe El nu il poate judeca nimeni.
A iubi pe aproapele este bucurie ,a iubi pe Dumnezeu este bucurie .Unii incep cu prima,unii cu a doua ,unii raman doar la una din ele ,si vai ,unii nu pot iubi .
Sotul care isi iubeste nevasta sincer ,si face totul pentru ea ,este asemeni lui Hristos care iubeste Biserica. El va fi fericit ,si se va mantui prin bucurie.
Calugarul care isi iubeste chilia,si iubeste nevointa,si iubeste pe Dumnezeu mai mult ca viata sa insasi ,acela se va mantui tot prin bucurie .
Unii spun ca e greu drumul credintei,dar nici nu le-ar veni sa creada cata bucurie si indulgenta ascunde acesta ,doar daca e insotit de iubire .
Iubirea e atat de mare,incat include credinta ,si mai ramane loc si in afara

Sa ne bucuram ori de cate ori se intampla ceva frumos si in jurul nostru, nu doar cu noi. Sa nu trecem nepasatori pe langa ele, sa le adunam in noi si cine stie, poate intr-o zi le vom savarsi chiar noi, aducand bucurie altora.