Citat:
În prealabil postat de Dumitru73
(Post 433460)
da-mi un exemplu de episcop/mitropolit/patriarh care se imbraca smerit la sarbatori.
|
Ce coincidență, tocmai am dat astăzi peste o relatare despre
Sfântul Ioan Maximovici de Shanghai și San Francisco. A unui seminarist la vremea aceea, mai târziu Arhimandritul Gherman, egumenul mănăstirii "Sfântul Gherman (sau Herman) din Alaska".
"Era in noiembrie, 1959. Noi, seminariștii, ne pregăteam pentru praznicul Sfântului Ioan din Kronștadt. [...]
De obicei veneam în fiecare dimineață la biroul părintelui Vladimir pentru binecuvântare. Era o zi friguroasă. Și exact înainte de micul dejun am alergat la birou. Am bătut energic în ușă. Părintele Vladimir a deschis imediat, făcându-mi semn să vorbesc mai incet, căci în ajun sosise arhiepiscopul Ioan din Europa. Am rămas surprins. Iată relatarea părintelui Vladimir:
Seara târziu, în ajun, a văzut de la geamul chiliei sale aflate la etajul patru, în fața bisericii, o mașină ce sosise de curând, și figura familiară, scundă și încovoiată a Vlădicăi Ioan, care ieșea din mașină. Mai întâi arhiepiscopul Ioan a intrat în biserică împreună cu preoții care îl însoțeau. Pământul era acoperit cu un strat subțire de zăpadă și părintele Vladimir a observat că arhiepiscopul era încălțat în sandale, și cum vântul bătea în rafale, se vedea că picioarele lui erau goale - în frigul din noiembrie al climatului nostru nordic. [...]
După masă, părintele Iosif, dirijorul corului nostru a selectat pe cei mai buni cântăreți pentru slujba în cinstea praznicului Sfântului Ioan din Kronștadt. Nefiind deosebit de talentat la muzică, nu prea trăgeam nădejde să fac parte din lotul celor mai buni cântăreți, dar, spre surprinderea mea, părintele Iosif m-a ales în calitate de bariton. Am fost cuprins de bucurie la gândul că voi avea posibilitatea să observ mai îndeaproape figura enigmatică și să aud predica arhiepiscopului Ioan.
Am ajuns la biserică fără să întârziem și am cantat frumos și fără nici o greșeală. Atenția mea, firește, era captată de figura ciudată a arhiepiscopului Ioan, care părea și mai mic de statură, decât atunci când l-am văzut la birou. În timp ce-l înveșmântau în mijlocul bisericii, am văzut cât era de slab, numai pielea și oasele. Părea că n-avea deloc carne pe el, cu excepția a ceea ce semăna cu un abdomen proeminent, dar care s-a dovedit a fi o tolbă plină cu diferite obiecte pe care o purta totdeauna la el. În tolbă se afla o icoană - copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kursk, acoperită cu catifea purpurie, împreună cu relicve - părticele din moaștele patronului și strămoșului său îndepărtat- Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk; mai conținea, de bunăseamă și alte obiecte - epitrahilul său, mânecuțele liturgice s.a. Pe dedesubt purta un sacos de culoare azurie confecționat din cea mai ieftină țesătură chinezească. Veșmintele sale erau la fel de bizare. Cu toate că păreau veșminte arhierești, erau confecționate dintr-o pânză albă de in, având brodate peste tot mici cruciulițe purpurii și oranj - probabil, de către orfanii săi din Shanghai. Mitra, în loc să fie o magnifică podoabă pontificală, sclipitoare și rotundă ca un balon, nu era decât o mitră pliantă de călătorie ce semăna mai degrabă cu o scufie largită și diformă, sau cu un potcap călugaresc. Pentru a fi în ton cu veșmintele, mitra - de asemeni - avea o culoare albicioasă, cu mici cruciulițe cusute cu ață purpurie și oranj, iar pe din părți erau lipite iconițe ieftine de hârtie."
