Normal ca avem limite,insa vroiai sa intelegi acele cuvinte si eu am incercat sa le explic intr-un fel. Nici eu nu am ajuns la performanta de a ma gandi ca eu sunt demn de iad,si acolo imi e locul,si vad asta ca una din limitele si lipsurile mele.
Un alt mod de a aplica practic aceaste cuvinte :Tine mintea ta in iad....,ar putea fi : Cand esti intr-o suferinta din care nu vezi scaparea atat de usor,sau cand esti umilit,batjocorit si esti tentat sa iei atitudine ,sa replici,aceste cuvinte pot fi incurajatoare sa trecem peste ele,adica sa fim ca intr-un iad,in suferinta temporara si sa nu deznadajduim,sa asteptam izbavirea.

Referitor la remarca ta legata de Sfantul Siluan,el intr-adevar s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu,dar cu cate sacrificii! Noi nici nu visam sa punem in practica macar o particica din ce-a facut el. Posturile lui prelungite,privegherea de toata noaptea,izolarea de lume etc. Si cu toate acestea ,a fost si el vaduvit de vederea lui Dumnezeu o perioada,pana cand el a intervenit cu sfatul acela.... Daca vrei sa Ma vezi, Tine mintea ta in iad,si nu deznadajdui !

Mulţumesc :-)

Cu placere. Credinta e un dar,un talant care trebuie inmultit . Trebuie sa fim constienti ca noi de-abia acum invatam credinta,nu avem in noi modul concret de a se purta al unui crestin.Multi ne declaram ortodocsi insa cati inteleg si practica cu adevarat ?! Nu stim inca sa respingem aceasta lume ,inselatoare,sa avem mintea numai la Dumnezeu,sau cat mai mult la El,sa facem rugaciuni,posturi ,osteneli etc .

Prefer sa ma gandesc la cuvintele acestea ca la o metafora,mai curand,decat sa le iau mot a mot,in sensul ca este bine sa nu ne pierdem in lucrurile trecatoare din viata pe care o avem in aceasta lume si care oricum se va incheia.Sa ne amintim in fiecare clipa ca sufletul nostru si mantuirea sa sunt cele mai importante.
Imi e greu sa cred ca cineva care ar lua intelesul frazei de mai sus cuvant cu cuvant ar mai fi aproape de o viata crestina,pentru ca a investi atata energie in frica de iad si pedeapsa,nu stiu cum mai lasa loc de a avea timp sa iubesti...pentru ca pana la urma asta semnifica,dincolo de orice dogme,a fi crestin:

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

(Sf.Apostol Pavel)

Frica este exact opusul iubirii si nu poti invata sa iubesti..din frica.Este un nonsens.
Daca Dumnezeu si-ar fi dorit sa fim mai aproape de El prin frica,ar fi ales,probabil o alta cale,una teribila,terifianta prin care sa ne invete asta.In schimb,El L-a trimis pe Fiul Sau,pe Mantuitorul,care ne-a oferit cel mai impresionant si viu exemplu despre ceea ce Dumnezeu doreste de la noi,prin intreaga Sa viata,prin jerfa adusa si prin porunca noua pe care ne-a lasat-o:

"Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!"

Si imi este greu sa inteleg...pentru ce hranim atat de mult frica,teroarea iadului si atat de putin Iubirea?

Si atunci ce putem spune despre frica de Dumnezeu,privita ca o virtute de multi Sfinti Parinti?

Credinta sincera ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinta sincera ne ajuta sa ne punem serios problema vietii duhovnicesti. Solomon ne spune ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii" (Pilde 1, 7).

Ne reamintim faptul ca Sfantul Isaac Sirul vede o inlantuire logica a virtutilor. "Cunostinta naturala, spune el, ne convinge sa credem in Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenta. Si credinta produce in noi frica si frica ne sileste sa ne pocaim si sa lucram cele bune".

Personal,consider ca aceasta "frica" de Dumnezeu se refera la acea smerenie profunda a ta,o faramita de suflet,in fata Creatorului Tau si nu la frica in sensul de teroare,de groaza a pedepsei.
Atunci cand te smeresti profund si iti iubesti sincer Creatorul si creatia Sa,ce nevoie ai mai avea sa stii de frica?
Dumneavoastra,ati incercat pana acum sa iubiti pe cineva din frica?Ati reusit?Sau chiar facand apel la un exercitiu de imaginatie,ati putea iubi din ...frica?

Frica de Dumnezeu înseamnă nu neapărat numai smerenie ci mai înseamnă şi frica de a nu-I călca poruncile, de a nu cădea-n păcat.

Pai asta e ideea,ca pana ajungem la iubirea de Dumnezeu,trebuie sa avem frica de a nu-i calca poruncile,cu consecinta de a ajunge in iad.

Ţine...
 

E o poruncă tainică dată sfântului Siluan Athonitul...

E ceva de groază, căci cine îşi poate ţine mintea?.. Şi cine e nebunul care să vrea ca s-o ţie tocmai la iadul cel mai spurcat?.. adică acolo unde eul se mândreşte, ochiul pofteşte să răpească şi să spurce, faţa să făţărnicească, gura să hulească rânjind, inima să se mânie beată de sine şi să se răzbune pe nedrept pe nevinovat, mâna să fure sau să înfigă sau să arunce pietre, piciorul să lovească cu şpiţul sau cu genunchiul, maţele să chiorăie după carne şi plăcinte iar gâtul să cânte ca lebăda sau ca sirena după 'tărie'.

E o taină mare şi grozavă ca să te ţii de ceea ce nu-ţi place să te ţii şi să dai drumul şi să nu te mai ţii de ceea ce-ţi place şi vrei mereu să ţii şi să te ţii.

Dar accentul sfatului îngeresc cade pe ''... şi nu deznădăjdui'' adică pe nădejdea în dezbinare şi zice să nu ai o astfel de nădejde mincinoasă.

Mintea fiind ca o unealtă bună e important să o foloseşti la a face cu ea numai binele... deci se poate traduce cu: ţine mintea la răutăţile ascunse ale vicleniei eului răpit de poftele cele rele ale minciunii măririi de sine vrând să te dai exemplu ca fariseul şi nu-ţi smulge mânuţa din mâna lui Dumnezeu ca să nu te puie dracool să-ţi arăţi goliciunile de parcă te-ai spovedi.

Eu am inteles ideea exprimata in mesajele de mai sus,insa,nu inteleg cum poti ajunge sa Il iubesti pe Dumnezeu din teama?
Teama asta pare mai curand apropiata de teama aceea specifica superstitiilor,de aceea nici nu este de mirare ca de atatea ori vedem pe forum intrebari de genul: este pacat sa ceri plata pentru un serviciu de inchiriere? ,este pacat sa te speli in nu stiu care zi?,sa citesti carti altele decat cele cu tematica ortodoxa?dar sa asculti muzica? si cate si mai cate am auzit,citit etc.
Asa se explica cum,unii crestini fac milostenie ca sa respecte o dogma si nu pentru ca efectiv simt asta,merg la biserica,respecta toate posturile,randuielile ,insa te miri apoi ce ii apuca de se incaiera pe la sfintele moaste sau ce alte traznai mai fac.
Pentru ca ei stiu de teama,le este frica de pedeapsa Lui Dumnezeu,sa nu ajunga in iad,sa nu le mearga rau,insa teama aceasta nu poate tine loc de iubire si atunci cand controlul dispare,evident ca va iesi la suprafata trairea autentica din om,care este inca departe de cea a iubirii crestinesti.
Un om care traieste in spiritul iubirii hristice,este evident ca nu va putea vreodata sa ucida,sa fure,sa blasfemieze etc.El este smerit in fata Lui Dumnezeu si a creatiei Sale.
Pentru ce s-a intrupat Hristos si a adus "porunca noua"?Daca era suficient ca omul sa stie de teama ca in Vechiul Testament pentru a ajunge la Dumnezeu?
Sigur ca atat dpdv social, moral,spiritual sunt necesare trasarea unor conduite,norme,insa,din pacate,ceea ce vad in modul in care se face educatia in societate,dar si cateheza este o maniera bazata pe teama si nu pe iubire.Suntem sistematic,de mici copii, invatati sa ne temem si mult prea putin sa iubim,de aceea este si de inteles pentru ce ne este mai la indemana,familiara abordarea bazata pe teama,decat cea fundamentata pe iubire si cum de ajungem sa credem acest nonsens cum ca plecand de la frica vom ajunge vreodata sa iubim sau sa fim mai aproape de Hristos...