Odata cineva mi-a spus sa pun alaturi atitudinea in fata mortii ce se apropia a Apostolului Pavel,din II Timotei 4:6-8,cu cea a lui Ignatie Teoforul.Pavel astepta sa fie ,,turnat ca o jertfa de bautura"iar Ignatie astepta sa fie sfasiat de fiare ca sa ajunga ,,paine curata a lui Dumnezeu".Cum se implinesc in martiri cuvintele Lui.Am vazut inscriptii dintr-un vechi cimitir crestin,de undeva din primele doua secole.Cutremuratoare,simple cuvinte de ramas bun,credinta si incredere in ce va urma,parca ii vedeai in fata ta cum isi luau ramas bun si se reintalneau in eternitate,cuminti,sfiosi si tacuti,cu pacea Lui invaluindu-i.M-am simtit straniu,parca atinsesem o lume care prindea chip in jurul meu intr-un mod tainic dar nu era frica,ci doar pace.Cred ca pe langa durerea resimtita,umana,cumva traiau si o bucurie,precum a lui Pavel,de a se muta la Domnul.Este foarte greu sa vorbesti despre moarte,ceva in fiinta noastra pare a se impotrivi cu toata puterea.

Moartea. Moartea însăşi se împotriveşte, cât poate, punerii ei în lumină. Preferă să lucreze din umbră, nederanjată...

Asemenea Rigăi Crypto ("inimă ascunsă") care îi spune laponei Enigel:
"Să mă coc, Enigel,
Mult as vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l Enigel,
În somn fraged si răcoare."

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/21854/

Recunosc ca speram din tot sufletul sa spui o poezie :), alunga din gravitatea ce pare a se lasa peste noi de cate ori pomenim de ea,parca un vant rece ne cuprinde.Noapte buna Ioan,sa nu uiti,din cand in cand,sa mai postezi o poezie...

Adica lipsa simtirii celor duhovnicesti? Lipsa (ne) simtirea perceptiei Harului?

Iubind viata trecatoare cu iubirea noastra, in loc sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele cu iubirea (Harului?) pe care chiar Dumnezeu o daruieste celor ce il iubesc pe El (iubirea Lui Dumnezeu, Harul care invie sufletele celor ce il iubesc pe Dumnezeu si se straduie sa nu mai pacatuiasca, din dragoste pt El)?

Cred ca exista un cerc vicios pe undeva, cumva. Omul neiluminat de Har (fara intelegerea pe care o da Harul Lui Dumnezeu), cred ca nici nu constientizeaza, nu face foarte clar diferenta intre bine si rau, intre ce este pacat si ce e voia Lui Dumnezeu. Este ca un orb in intuneric care nu vede si nu intelege nimic in jur. Fara ca cineva (duhovnicul) sa il indrume, nu stie nici macar binele sa il faca pt ca nu il poate discerne clar (deoarece este intinat de pacat, de rau), deci fara indrumator duhovnic face (poate nu la un nivel f grosier, dar face) in continuare multe pacate, care ii vor tine in continuare in intuneric (si de care nu poate scapa decat prin spovedanie si dezlegarea preotului).
Ce sparge acest cerc vicios? Mila (dragostea) Lui Dumnezeu pe care omul o cere prin rugaciune si dorinta sincera (dar lipsita de putiinta prin ea insasi), insa manifestata prin stradanie, de a face binele si de a se apropia de Dumnezeu. Oare mai este ceva in afara de Sfintele Taine si de rugaciunea si stradania omului de a se apropia de Dumnezeu implinind poruncile?

Of, (N)Priceputule, cat de fine si delicate sint lucrurile acestea!!!
Iubirea discreta a sfintilor, dragostea delicata a lor, nobletea, delicatetea si discretia lor!... pina nu (ne straduim din rasputeri si continuu sa) dobandim acea finete... sintem ca un lut greoi si opac... atat de opaci si greoi (in inima noastra) ca piatra de pe mormant de care se intrebau mironositele cine le-o va pravali lor?

Poate săptămâna viitoare, totuşi...:)

Citesc chiar acum, în sfârşit...!...:)
Mulţumesc, frate
şi Slavă lui Dumnezeu!

Să fie cu folos!
Şi pentru că am văzut polemica ta cu Catalin pe topicul cu purcederea Duhului Sfânt recomand (fără nici o aluzie), de acelaşi autor: "Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor".

Săru-mâna!

P.S. Mai am puţin şi termin prima lectură din "Sufletul după moarte". Cu adevărat o carte foarte importantă, clarificatoare, evanghelizatoare - azi în special, când suntem prinşi între atâtea duhuri înşelătoare...!

Am terminat cartea.
Una peste alta, după mii de impresii, o bănuială: va trece neobservată, ca tot ce-i bun cu adevărat... (exceptînd pe nebunii care o vor lua în serios, ajută Doamne!)

DEJA e neobservată. Doar sunt 30..35 de ani de când a fost scrisă.