Zău, frate Cezare? Care apropieri, care experieri? Ceva dovezi, frate Cezare, în afară de afirmaţii fără fond ai, frate Cezare? Ba e cu totul nouă, frate Cezare, iar faptul că alte religii au avut "trinităţi" asta nu înseamnă că asta ar avea vreo legătură reală cu Sfânta Treime. Sfânta Treime nu este orice trinitate, iar faptul că şi alţii au ajuns să cugete la trinităţi, asta nu înseamnă că ar fi avut vreo intuiţie, vreo apropiere sau vreo experiere a Sfintei Treimi, decât dacă priveşti lucrurile dintr-o perspectivă misionară.

Aşa o fi pentru tine, frate Cezare, pentru noi, ortodocşii, pe lângă Jertfă mai este şi Înviere, şi Înălţare la Cer, şi Pogorârea Duhului Sfânt. Era cineva pe aici care ne spunea la un moment dat că Jertfa a fost totul, iar Învierea era ceva gen o reprezentaţie teatrală, dramatică cu nişte simple semnificaţii de "lămurire". Nu spun că şi dumneata ai avea exact aceeaşi viziune eronată, doar că pentru noi, pentru ortodocşi, lucrurile sunt şi se prezintă într-un chip mai deplin decât cum ai prezentat dumneata propriile-ţi învăţături.

Ba asta s-o crezi dumneata! Afirmaţiile lui Hristos, ale sfinţilor apostoli şi ale sfinţilor părinţi sunt foarte clare ca să credem ceea ce ai afirmat. Dimpotrivă, afirmaţia dumitale este cu adevărat separatistă, arbitrară, nefundamentată pe nimic din Sfânta Tradiţie şi în mod vădit para-, extra- şi ne-creştină. Aş spune chiar anti-creştină, dar nu vreau să fiu prea dur. Şi voi dovedi aceste lucruri într-un viitor foarte apropiat, aşa ca să nu mai lăsăm loc la tot felul de îndoieli sau, vai, de-a binelea înşelări.

Intre Pax Romana si crucificare
 

Pentru Vlad,cu tot respectul si bucuria unui dialog

Orice pasionat de istoria Imperiului Roman este familiarizat cu notiunea de ,,Pax Romana",o metoda ingenioasa si pragmatica de a tine sub control un imperiu multinational,multicultural si mai ales cu o uriasa diversitate de credinte si idei religioase.Insa ideea care a stat si sta la baza multor module politice ulterioare avea o limita: persoana Imparatului,notiunea fixa de care nimeni nu trebuia sa se atinga,sau sa o conteste si aici includem tot alaiul stralucitor al cultului sau.Orice actiune,fie si presupusa a fi,ce semnifica o atingere adusa acestui punct central iti arata unde se termina toleranta romana,deloc lipsita de un interes foarte concret,si unde incepea realitatea intunecata a pedepsei.Crucificarea era unul dintre cele mai puternice simboluri in intreg Imperiul Roman si nu era doar un mijloc dur de a-i lichida pe indezirabili.O facea cu maxim de degradare si umilinta,spunea tare si raspicat:,,Noi conducem.Voi sunteti supusii nostrii.Putem sa facem ce dorim cu voi".Insista,rece si brutal,asupra puterii absolute a Romei,si nu in ultima instanta sau mai ales cu privire la puterea absoluta a Cezarului,stapanul lumii si al destinelor milioanelor de oameni ce se nasteau,traiau si mureau pe tot cuprinsul imperiului sau.Ea,crucificarea,mai spunea si o poveste implicita,era mesajul subliminal al timpului,despre inutilitatea oricarei revolte si despre lipsa de mila a puterii imperiale.In particular ea transmitea la fel de clar urmatorul mesaj:,,Asta se intimpla tuturor liderilor rebeli".Crucificarea avea un simbolism clar cu un mesaj terifiant.

Multi cercetatori au pus problema daca in viziunea romana Isus a fost crucificat ca un lider rebel dar alte voci au sarit in contestarea temei,incercand cumva sa-l ,,salveze"pe Isus de realitatile politice lumesti in care a trait.Demersul este oarecum inutil,in lumea acelor timpuri nu exista o neutralitate politica,orice mesaj despre un posibil Mesia,fie ca vroiai sau nu,capata puternice conotatii politice intrucat viziunea iudaica a momentului era greu de disociat de ambitii politice si nationaliste.In iudaismul sec I notiunea de ,,Fiu al lui Dumnezeu"nu avea nimic in comun cu un trinitarism incipient,era o denumire ce cuprindea o puternica componenta politica,cu semnificatii de regalitate in cadrul asteptarilor mesianice.Iar una dintre caracteristicile unui Mesia in conceptia comuna a momentului era infrangerea dusmanilor lui Israel,printre care romanii evident ocupau un loc de cinste,un Mesia crucificat nu putea fi privit precum un Mesia,era un truism.Oricum problema nu este deloc asa simpla precum diferite teorii ,,revolutionare"au incercat sa zugravesca imagine momentului.Desi acuzatorii momentului pe acest motiv l-au predat iar Pilat pe acest motiv l-a execut nu este deloc greu sa afirmam ca ambele parti stiau foarte clar ca nu era vinovat de o asemenea acuzatie,realitatea din spatele acuzelor avand alte culori,mult mai personale sa spunem.Este adevarat ca predicarea Imparatiei de catre Isus a starnit inclusiv ecouri politice in mintea ascultatorilor Sai,desi este evident ca nu si-a dorit asta ci exact contrariul,insa evreii clipei intelegeau in urmatorul mod:daca YHWH vine sa stapaneasca in Imparatia Lui,aici pe pamant,atunci toti ceilalti lideri,de la Caesar in jos,isi pierdeau relevanta,ca sa nu spunem ca erau relativizati complet.Era genul de intelegere care ii facea pe legionarii romani sa ciuleasca cu mare atentie la soaptele de pe la colturi pt ca,exceptandu-L pe Isus,rezolvarea dilemei nu cuprindea mijloace pasnice.Privire incruntate,soapte conspirative,maini inclestate,nu era deloc imaginea blanda din Predica de pe Munte.

Insa redefinirea de catre Isus a conceptului de Imparatie,asa cum aparea in acceptiunea generala,atat in practica cat si in predicile Sale,arata oricui il observa cu atentie ca EL nu se incadra in aceleasi categorii precum Iuda Galileanul,inaintea Sa sau Simon bar Giora,ulterior Lui,o generatie mai tarziu.Desi poate romanii nu-L priveau cu un interes aparte,neavand nimic ostentativ dpdv al standardelor lor,totusi era inevitabil sa nu vada diferenta dintre EL si un ,,lestai"precum Barabas.Pilat,in nici o relatare care ne-a parvenit despre el,nu este descris drept un tip competent sau distins ci dimpotriva.Conducerea lui in Iudea fusese adesea provocatoare si proasta.Descrierea lui Philo,desi exagerata pt efect retoric,merita amintita.El descrie incidentul in care Pilat a vrut sa instaleze scuturi de aur specifice romane in palatul lui Irod,o aroganta teribila,in scopul proslavirii propriei sale persoane.O delegatie a printilor regali s-a opus,amenintandu-l ca vor spune lui Tiberius adevaratele lui intentii din spatele gestului.Reactia lui Pilat ii ilustreaza extrem de bine caracterul:,,S-a temut ca daca acestia vor trimite cu adevarat o delegatie atunci se va afla despre toata conduita sa ca si guvernator,despre mita,insultele,jafurile,nedreptatile si constantele executii fara judecata pe care le facea,despre cruzimea sa fara scrupule.Astfel,in ciuda temperamentului sau furios si a arogantei sale el se gasea intr-o pozitie dificila intrucat se gasea intre dorinta de a-si impune vointa tiranica si reticenta de a le face pe plac supusilor sai.Insa la fel de bine el stia politica lui Tiberuis in astfel de probleme....(nn.care amenintau Pax Romana)"(trad.aprox dupa Philo ,,Legum Allegoriae").
Acest incident arunca o interesanta lumina asupra momentului judecatii lui Isus din petspectiva lui Pilat.In ambele,datorita caracterului sau,Pilat va fi prins intre dorinta de a nu le face pe plac evreilor-iubea sa-i umileasca,dispretuindu-i profund,si frica ca Tiberius sa afle ceea ce facea el in realitate.,,Daca il eliberezi pe acesta nu esti prieten al Cezarului".....Presant de santajul religios la care era supus,avand drept punct vulnerabil propria lui conduita,Pilat actioneaza in faimoasa scena a spalatului pe maini cu maxim de cinism.Era guvernator,era responsabil pentru moartea lui Isus,sa-ti speli mainile era un simbol gol si pervers,pretinzand ca nu are nici o responsabilitate pentru ceva ce era direct in responsabilitatea lui.Ceea ce reiese cu claritate din materialele care ne dau informatii despre acest moment este ca Pilat nu dorea sa-l salveze pe Yeshua pt ca ar fi crezut despre EL ca era bun,nobil sau sfant ci pt ca sr fi preferat,prin aceasta iertare,sa-i mai umileasca iarasi pe liderii evrei,sa le arate,poate ca o mica razbunare sordida,cine avea ultimul cuvant.Acest mod orgolios si rau de abordare era un modus operandi pt Pilat.Insa si de data aceasta planul sau s-a intors contra lui.Descrierile sinoptice plasate in contextul mai larg al descrierii ioanine arunca o lumina neasteptata peste patru elemente.

In primul rand Pilat a stiut si a recunoscut ca Isus nu era un rebel,nu i-a gasit nici o vina in acest sens dpd al legislatiei romane.Putea fi un posibil Mesia,luand in calcul conotatiile politice alte notiunii,nu era primul despre care se spunea acest lucru si nici ultimul,dar era unul neobisnuit cel putin,extrem de departe de orice sablon clasic revolutionar.Insa cuvintele lui Isus (Luca 23:3-4)sunt dovada judecatii pe care Pilat o stia a exista in fata constiintei lui.In al doilea rand Pilat stia foarte clar ca desi liderii evrei i l-au prezentat sub acuza de rebel impotriva Romei ei avea un alt interes,acuza oficiala fiind doar un pretext prin care acestia se asigurau ca-i vor forta mana cu succes,el dandu-le suficiente motive de santaj de-a lungul timpului.In al treilea rand intreaga scena ii dadea posibilitatea de a face ceea ce ii placea sa faca,voia proprie dar a esuat.In al patrulea rand a esuat pt ca daca l-ar fi iertat atunci el ar fi fost acuzat de lipsa de loialitate fata de Caesar si cine va citi descrierea antica a regimului de teroare impus de Tiberius va realiza proportiile groazei si nervozitatii lui Pilat.Intr-o lume in care pe monezile romane Imparatul era ,,Pontifex Maximus"si un personaj divin nici un guvernator santajabil precum Pilat nu ar fi riscat o dubla acuzatie:lipsa de loialitate fata de Imparat si favorizarea unui posibil lider evreu care,in conceptia generala,predica o Imparatie ce ar fi pus in discutie nu numai stapanirea romana ci insusi natura divina pe care Imparatii si-o atribuiau.Era condamnare la moarte.

Din punct de vedere al autoritatilor romane raspunsul la intrebarea ,,De ce a murit Isus"era foarte simplu:nu numai ca Pilat a pus cinicele jocuri de putere in fata dreptatii,o constanta a timpurilor,ci si-a pus propriul sau interes personal in fata ambelor.Prins in plasa compromisurilor sale,lipsit de avantajul unei guvernari corecte care i-ar fi permis o pozitie demna, Pilat nu mai avea cale de intors si ca orice om dependent de scaunul sau a gasit o singura solutie la problema plina de nuante din fata sa:Isus trebuia sa moara.

Nota:aceasta mica prezentare are la orginie studii a lui NT Wright,din care s-a parafrazat.Cine doreste mai multe detalii cu privire la bibliografie le transmit via pm.

@Pelerinule: te rog frumos, scrii pe un forum ortodox. Numele Mântuitorului este IISUS HRISTOS.

Mai sus, în postarea anterioară era vorba doar despre opoziţie, dar vedem că nuanţările au avansat. Dar au avansat tot pe o cale greşită, pentru că întru adevăr există o totală separare, dintr-un anumit punct de vedere, între cultura Duhului şi cultura lumii, iar această separare este dată de şi constă în Însuşi Duhul Sfânt. Duhul Sfânt face şi diferenţa şi separaţia, oricât ar vrea unii să amestece lumina cu întunericul, binele că răul, sfinţenia cu lumescul, pe cei duhovniceşti cu cei lumeşti ori cu cei eretici.

Frate Cezare, încă o dată nu văd decât afirmaţii fără acoperire, şi nu aştept decât să îţi pregăteşti argumentele dacă ai cumva de gând ca cineva să ia de bun propriile-ţi învăţături, care te asigur şi voi demonstra, ţie şi altora, că nu sunt creştine şi că sunt greşite. Dar mai întâi eu spun că este cazul ca să aduci ceva în sprijinul afirmaţiilor, că de poezii e lumea plină, frate Cezare.

Din felul în care pui între ghilimele "noul" şi "noutatea" pare-se că pentru dumneata nici Jertfa nu ar fi cu adevărat noul şi noutatea.

Şi după cum am mai spus, pentru noi, creştinii ortodocşi, mai există şi alte lucruri noi, sau noutatea este mai deplină şi se prezintă într-un chip mai deplin, anume noutatea nu se opreşte la Jertfă, ci conţine şi Învierea, Înălţarea la Cer, Pogorârea Duhului Sfânt. Nu spun că ar sta lucrurile altfel şi pentru dumneata, dar din felul în care persişti în două postări în aceeaşi doctrină ciuntită, cred că obiecţiile mele sunt foarte binevenite.

Sigur Dragos,am sa fiu mai atent pe viitor dar totusi,ca sa nu fii ingrijoarat de o incalcare a legii traditiei de catre mine te asigur ca nici macar un singur apostol al Sau nu pronunta si scria numele Lui cum o faci tu,dupa 2000 de ani,in limba romana.Dupa cum spunea regretatul Petre Tutea(ceva de tipul),,Hristos nu s-a nascut la Vascauti".Intrebare:Maica Domnului,in copilaria Sa,cum crezi ca-L striga pe nume? :)

N-are nici o relevanţă, Maica Sa Sfântă poate L-a şi dojenit.

Corect,l-a iubit,l-a dojenit,eu nu m-am referit la un diminutiv,dar cu ce nume?Cu cel pe care il folosesti tu? Nu.Cu numele lui de evreu sau daca vrei,desi putin probabil,cu traducerea lui in greaca,adica ceva de tipul Iesous.Insa numele lui in ebraica,daca verifici,are o semnificatie sfanta,careia i-te inchini tu azi,in numele acelei semnificatii din numele Sau.O sa-L scriu cum mi-ai cerut,ca sa nu fie prilej de poticnire pt nimeni.Totusi iti explic diferenta.In limba greaca ,,Iisus"deriva de la viitorul verbului ,,iaomai"(iaino),adica a vindeca,viitor care in dialect ionic are forma ,,iisomai"care explica scrierea Iisus cu doi de ,,i".Daca erai in varianta latina era cu unul singur dar pt ca ai varianta greaca ai cu doi de ,,i".Nu este o problema dogmatica Dragos ci una gramaticala :)

Bine ar fi ca atunci cand faci o afirmatie, sa ne spui si de unde te-ai inspirat sau daca e parere personala. Asa ca fa te rog o exceptie si raspunde la intrebarea, care se refera la o afirmatie de-a ta, Cezar!

Ce este al lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu, iar ce este al cezarilor este al cezarilor,
sau despre opoziţia dintre înţelepciunea Duhului şi învăţătura lumii

Pentru că am făgăduit că voi răspunde fratelui Cezar, iată mai jos câteva dintre temeiurile Sfintei Tradiţii, din scripturi şi de la un sfânt părinte, care justifică în mod foarte clar, pentru unii ce-i drept după cum spune şi sfântul Pavel, opoziţia fundamentală între "cultura Duhului şi celelalte culturi", între "ale Dumnezeirii şi cele ale omului rătăcit", cu alte cuvinte faptul că ar exista anumite puncte comune între cele două, asta nu anulează opoziţia fundamentală dintre ele. Aşa ne învaţă pe noi ortodocşii Sfânta Tradiţie, adică Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi.

"Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o". Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul să se laude".

Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El ?" Noi însă avem gândul lui Hristos." (I Corinteni 1,17 - 2,16)

"Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte"." (I Corinteni 3,18-20)

"Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!" (Ioan 14,16-17)

"Căci El ne slujeşte nouă nu ca cineva străin de Dumnezeu, ci, ca să spun aşa, ca o putere a Dumnezeirii venită în noi, care se sălăşluieşte în Sfinţi şi rămâne totdeauna dacă, curăţindu-ne ochiul minţii noastre cu toată deplinătatea, păstrăm în noi cu toată străduinţa harul spre toată virtutea. Căci nu vine şi nu Se face văzut, zice Hristos, celor din lume, adică celor ce cugetă cele din lume şi aleg să iubească cele pământeşti, ci vine şi Se face văzut în Sfinţi. Pentru care pricină? Cei ce-şi menţin necurăţia nespălată şi şi-au umplut mintea cu ea, ca de nisip, nu văd frumuseţea firii dumnezeieşti, nici nu primesc legea Duhului, fiind tiranizaţi în tot felul de patimile trupului. Iar cei buni şi treji, eliberându-şi inima de cele din lume, fac loc în ea, cu voie, Mângâietorului, şi şi-o izbăvesc şi, primindu-L pe cât e cu putinţă oamenilor, Îl văd în chip spiritual şi primesc prin aceasta o trăire vrednică de râvnit. Căci îi sfinţeşte şi îi dovedeşte în stare să săvârşească toate bunătăţile, îi eliberează de ruşinea robiei omeneşti şi-i îmbracă în demnitatea filiaţiei. Şi va mărturisi aceasta Pavel, zicând: „Fiindcă sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, Care strigă: Avva, Părinte!” (Gal. 4, 6)." (Din sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan, 2000, p. 881, comentariu la Ioan 14,17)