Shakespeare era efectiv fascinat de cartea lui Iov, se spune ca o studia mereu :)

Scriitorul evreu de limbă idiş, Isaac Bashevis Singer, are o poveste cu o capră pe care ţin să o amintesc aici. Povestea apare în culegerea de povestiri şi nuvele cu titlul, în limba română, "Ghimpl netotul şi alte povestiri" - am citit-o în adolescenţă şi mi-a rămas vie în memorie. O consider o carte foarte frumoasă!

Din câte îmi amintesc, un ţăran foarte sărac se hotărăşte într-o zi de iarnă să meargă la târg ca să vândă ultimul bun al familiei lui numeroase: pe Zlate, capra Zlate.
Nu cu uşurinţă au ajuns cei ai casei la această hotărâre, dar în lipsa vreunei alternative, pe vreme de frig şi de foame, altă soluţie nu au găsit.
Şi a plecat ţăranul la târg, să vândă capra... Numai că, după câteva ore de mers (târgul era în alt sat, departe), s-a pornit din senin o fulguială, apoi s-a pus pe nins şi, treptat, un vifor în toată regula s-a abătut asupra câmpului pe care mergeau, solitari, omul şi capra...
A nins câteva zile neîncetat, cu vânt mare... Troienele acopereau satele şi câmpul... Un ocean de zăpadă se lăsase peste lume şi nimeni nu mai ştia ce se întâmplase,răstimp, cu evreul şi cu capra. După câteva zile, înţelegînd că se întâmplase o tragedie, familia şi alţi săteni au pornit pe urmele omului şi ale caprei, prin câmpie.
Într-un sfârşit, i-au găsit. Omul şi capra zăceau epuizaţi. Erau ... îmbrăţişaţi. Ea părea că se încălzeşte la pieptul lui. Iar el, pe toată durata viscolului, se ascunsese la pântecul caprei, sugînd, din timp în timp, un firicel de lapte cald...
Povestea spune că evreul nu a mai voit să vândă capra.

Ioan :) Locuitorii primitivi din zona Iranului stiau de proprietatile extraordinare ale laptelui de capra cu 10.000 de ani inaintea noastra.Cleopatra il folosea pt piele sanatoasa iar Hipocrate il amesteca in diverse medicamente. Termenul ebraic de ,,halab" putea include inclusiv laptele de capra. Acest tip de lapte este mentionat si in Scriptura, in Pilde 27.27

Eu spun ca sa nu te resemnezi dar sa incerci si sa nu te mai gandesti la asta, sa te framanti.
Stiu foarte bine ca e usor de spus si dificil de facut, dar trebuie sa ai rabdare cred.
Cum era vorba aia, cu rabdarea treci si marea...
Poate ca pentru fiecare dintre noi Dzeu are un plan si stie El mai bine ce este pentru noi sau ma rog...

Problema mea domnule Ioan Cezar este ca nu sunt o mare amatoare de carti. Le citesc insa nu ma ajuta cu mare lucru. Sunt bine 3 zile dupa ce le citesc si apoi revin la starea initiala. Dar va multumesc frumos ca ati vorbit "ca o moară stricată", poate intr-o zi ma voi folosi de aceasta moara :-). Insa ma ridica foarte mult lucrurile reale, din zilele noastre, vazand ca unii au de dus cruci mai grele decat mine. Nu intelegeti ca ma bucur pentru ei ca o duc mai greu, ci ma bucur sa constat/invat ca trebuie sa ma multumesc cu ce am si ca imi dau seama ca Dumnezeu ma iubeste, Va multumesc si dvs. si le multumesc pe aceasta cale si unor oameni deosebiti care m-au incurajat pe privat si aici, care, desi au probleme mai mari ca ale mele, m-au incurajat si au fost ingaduitori fata de framantarile mele.

Multumesc mult Gabero. O sa incerc sa imi amintesc de cuvintele acestea...nadajduiesc cat mai des cu putinta :-)

AGabriela

Gabriela, nimic nu poate ajuta mai mult decât rugăciunea inimii/minţii. E cel mai bun balsam, atât pentru suflet cât şi pentru trup.

De acord pentru cine vrea si poate sa o aplice/practice. Cine nu vrea poate va vrea mai incolo sau Dumnezeu stie ce se intampla cu el/ea. Momentan sunt limitata si nu reusesc sa practic/aplic tot ce mi se propune. La unii oameni starea de rugaciune nu este neaparat repetarea nesfarsita a unei fraze, chiar daca cuprinde in ea toata esenta mantuirii, ci rugaciunea reprezinta starea de bucurie din suflet sai/sau gandul neincetat la Dumnezeu..."Prezenta", dupa cum spunea parintele Arsenie Papacioc

"Prezenţa" se referă la starea de trezvie, ori trezvie fără o legătura permanentă cu Dumnezeu nu prea poţi să ai. Şi legătura noastră permanentă cu Dumnezeu o realizăm prin rugăciune. Cel mai bine ar fi vorbeşti toate aspectele astea cu părintele tău duhovnic.

AGabriela, am urmarit cu interes subiectul propus spre discutie de dvs.
In concluzie, dupa atatea pagini de discutat discutii, va rog sa va indreptati atentia si spre conceptul de „complacere” pentru ca e posibil ca acesta sa fie momentan dominant in viata dvs. Multi dintre noi credem ca acceptarea inseamna a sta si a privi spre cer fara a face nimic. Asta este doar complacere intr-o situatie deoarece cerul nu ne poate darui nimic din ceea ce noi nu facem si nu ne oferim activ aici pe pamant, chiar si din cea mai adanca mlastina.
S-a amintit in paginile anterioare si despre singuratate sau insingurare. Parintele Cleopa spunea ca „este cu neputinta ca omul sa lucreze la desavarsirea lui daca nu iubeste insingurarea“. Permanenta raportare la Hristos transforma singuratatea intr-un moment de intoarcere autentica spre sine. Folosita corect, aceasta insingurare devine una sanatoasa, fiind esentiala pentru a ne pune in contact cu ceea ce suntem cu adevarat.
Invatand sa fim cu Dumnezeu in fiecare clipa, invatam sa fim cu noi insine.

Adevarat, insa aceasta complacere vine dupa un timp in care am simtit ca m-am fortat sa fiu o "crestina" dupa tipic, cu rugaciuni lungi citite, cu mers la toate slujbele si unde am ajuns?...aproape de pragul disperarii pentru ca aveam asteptari prea mari: de la sfinti si Dumnezeu pe de o parte si de la mine pe de alta parte. Sigur ca incurajez pe cei ce pot face si pot fi prezenti la toate tipicurile, dar mai ales prezenta duminica la Sf Liturghie este obligatorie pentru cine poate. Dar pe de alta am ajuns la concluzia ca fiecare face cat poate si ce poate, de aceea fac si eu cat si ce pot, cam putin ce-i drept sau poate mai nimic...iar pentru restul mai vorbesc cu parintele la care ma spovedesc sau cu prietenii sau mai pun cate un post aici pe forum :)
Multumesc frumos oricum pentru parerea dvs. sincera. Sper sa mai recitesc aceste randuri din cand in cand