De obicei preotii dau dezlegare la impartasire (sau nu) dupa spovedanie. Spovedania poate fi facuta oricand, nu exista o restrictie, doar dorinta de a nu mai pacatui. Sunt preoti (cel putin aici) care si dupa dezlegare de impartasire intreaba daca esti pregatit. Adica daca doresti sa te impartasesesti (pentru ca trebuie sa se dea impartasania cu voia celui impartasit), daca nu ai mancat de dimineata sau daca ai tinut zilele de post (daca nu e in timpul posturilor). Asadar, daca preotul a dat dezlegare nu mai e nevoie sa decidem noi daca suntem vrednici sa ne impartasim.

Cine nu a primit de la duhovnic canon sa nu se impartaseasa si vrea sa se impartaseasca, sa nu mai stea pe ganduri! Constiinta ne va spune ca suntem pacatosi, dar Hristos ne primeste! Totul e sa vrem si noi!

Pacatele grele opresc pe om de la Sf. Impartasanie iar duhovnicul va fi primul care nu ne va ingadui apropierea de Aceasta. Daca el nu ne opreste, noi de ce sa ne punem bariere pe motiv ca inca facem pacate? Pacatosi suntem, pacate nu incetam sa facem. Dar daca vine moartea si ne gaseste neimpartasiti?

Smeriti si recunoscatori sa ne apropiem de Sf. Impartasanie, cu acordul duhovnicului!

ce ai vrut sa spui aici?

Încerc să mă prind care-i legătura între propoziţia comentată şi comentariu, însă nu reuşesc...

Din partea mea, facă fiecare cum îi este rânduiala, cum simte, cum este povăţuit. Creştinismul sănătos creşte în solul fertil al relaţiilor personale, întrucât fiecare ipostas al firii umane este ireductibil la grile standard şi mecanică procedurală.
Interesant e faptul că accentul se pune aproape exclusiv pe protocolul primirii Sfintei Împărtăşanii, ca şi cum imediat după ce ne îndepărtăm de Potir Hristos ar pleca de la noi.

Nu este nicio legatura, doar mi-a placut sa-mi anexez ideile la postarea ta.

Mno, asta nu mi-ar fi trecut prin cap veci!

Cred. Asa ciudatenie mai rar vezi.

Sa auzim numai si numai de bine! :6:

Desigur, numai ca in ciuda solului fertil unii au inventat ingrasamintele.
Unde mai gasesti azi nutrimente/relatii duhovnicesti eco?

Poate ca daca fiecare membru al relatiei si-ar aminti ca el si celalalt sunt unici, ca de la Adam si Eva nu a mai fost vreunul la fel cu vreunaltul (asadar nimeni de clonat, ca nu-i nici bine nici nevoie), atunci ar putea fi vorba de relatii personale sanatoase.
Deocamdata tot e bine ca ai amintit de standarduri si proceduri, ca de un refugiu stupid al tuturor marsaviilor trandaviei, oficializate si preamarite in sistemele (nu putine) de tip totalitar.
Unde falsul ideologiei troneaza, miscare vie nu prea vad sa fie. Doar spasmele victimelor amestecate sinistru cu rasul dement al celor satisfacuti de potlogarie.

N-am prea auzit să se predice în biserici despre persoană şi relaţii personale. Posibil să fie de vină pentru această situaţie şi preluarea falsificată în discursul neoprotestant, unde personal se confundă cu individual (în formule de genul "l-am primit pe Iisus ca Dumnezeu personal").

Până la extrema "eco" te poţi mulţumi cu orice brazdă însufleţită care tinde să se elibereze de ambele brăţări ale cătuşelor mediocrităţii: legea şi fărădelegea.

Că tot am pomenit de filmul "12", iată un extras elocvent din multele lui sugestii de îngândurare fertilă:

"Legea este puternică şi constantă, dar ce poate fi făcut atunci când mila are putere mai mare decât legea?"

Persoana si individul (respectiv personalitatea si individualitatea) sunt termeni simetrici.
Simetrici, nu identici.
dar cand tendinta spre obiectualitate e puternica, atunci persoana si individul sunt acelasi lucru. x indivizi e totuna cu x persoane. Se poate contabiliza, se poate masura cu acelasi cantar de la ceapeu, pe care pui calare sacii de cartofi.
Ori sfecla.
Rosie.

P.S. Ma paste un atac de furie....