Un caine se ataseaza de stapanii lui.
Lupii se ataseaza de cei din haita lor.
Sunt atatea animale care dau dovada de dragoste materna care este poate mai mult decat "un simplu instinct de apare al progeniturii".
Sunt animale care dau dovada de recunostinta.

Cand sunt mici puii de animale se joaca intre ei, nu sunt simpli robotei care merg la masa si gata. Adica exista si bucurie "animalica" acolo. Se bucura si puiutii respectivi intr-un fel. Iar bucuria unui pui de animal care a primit o jucarie depaseste cu mult conceptul de "nevoie primara". Cand e mic se joaca la fel ca orice copil.

Animalele sunt poate putin mai mult decat credem noi. Nu sunt oameni, dar nu sunt la nivelul viermilor care se tarasc, sunt mancati si atat.

Atribute ca "dragoste", "recunostinta", "bucurie", "joaca" sunt personificari a unor instincte/reflexe pe care omul le face.

"joaca" la animale nu e alungarea plictiselii sau "joaca" pur si simplu, ci exersarea unor instincte.

Asa cum un copil mic este simpatic prin anumite gesturi care sunt inascute nu se chinuie in mod special sa impresioneze.

Mai tarziu da, face legatura intre gesturi si atentia care o primeste si apasa pedeala pe unele, dar la inceput e pur instinct inascut.

La fel si cu joaca, la inceput, exerseaza niste miscari, ulterior o face din nevoi de ordin superior.

Ai avut sau ai animale de companie?

Eu am crescut cu multe animale,in special caini.
Toate animalele isi aleg un protector din randul familiei si nu pt ca acea persoana ar fi singura care ar avea grija de nevoile lor.
Toti din casa ii dau de mancare,vorbesc ,se joaca si scot cainele afara; totusi cainele are un favorit printre ei si chiar isi permit sa arate ostilitate fata de alt membru pe care nu il plac sau care nu se poarta frumos cu favoritul lor.

De sunt triste si afectate de disparitia celui de care se ataseaza?
Ar trebui conform instinctului de supravietuire sa accepte atentie,hrana si protectie din partea altor persoane si totusi nu asta predomina ci neconsolarea celui care lipseste din viata lor.

Alfa.
Cainii au instinctul de a urma un lider.

Probabil exista un mecanism psihologic care explica comportamentul.

Este posibil ca omul respectiv sa-i fi servit atat de bine nevoile si atat de mult timp, incat uita ca exista alternative.

Ceea ce noi atribuim unor calitati morale/afective s-ar putea f. bine sa fie un defect cognitiv.

Daca o persoana ar avea tendinta sa refuze hrana pana la a muri de foame pentru ca i-a murit cineva drag, am considera asta un comportament normal?
Binenteles ca nu, l-am duce la psiholog, i-am explica ca viata are mai multe variabile decat vede la momentul respectiv, etc.

Animalele au fost create pentru ca omul sa nu se simta sclav, pe de o parte si ca omul sa aiba un mediu unde sa-si exerseze sentimentele.
De aceea lumea animala are comportamente care interactioneaza cu sentimentele omului.
De exemplu animalele nu se despart dupa ce isi formeaza o familie. Sunt pasari care daca le moare partenerul nu-si mai cauta niciodata pereche etc

Problema apare in momentul in care omul supraevalueaza animalele si mai ales atunci cand le pune in balanta cu omul, cum ar fi cainii vagabonzi care ajung sa ucida oameni, in timp ce unele organizatii din domeniu se opun uciderii acestor caini. Astea deja sunt nebunii.

Iubim precum clipim, nu?! Ce simplu, din reflex asa..! La gunoi cu porunca!
De recunostinta nu mai spun, doar o simtim odata cu respiratia!

vulturii, spre exemplu