Ca sa-ti fie frica de ceva, cineva, trebuie sa crezi. Iar ca sa ajungi sa vezi si in adancul tau, nu doar in jurul tau, iti trebuie alti ochi. Exista o duminica sub denumirea "Duminica infricosatei judecati". Cred ca cei care se vor infricosa vor fi cei in care Hristos nu se regaseste. Daca am accepta ca exista o frica, ea s-ar traduce printr-o permanenta luare aminte la el, pentru a nu vietui in eroare. Pentru ca nu faci anumite lucruri de teama sa nu fii pedepsit, ci din iubire. Il iubesti si doresti sa fii cat mai asemanator cu el. Alfel, sa faci ca sa nu fii pedepsit, adevarul ramane distant si strain.

imi place f mult topicul asta si deasemenea imi place dragostea dintre voi cu care vorbiti ,citindu-va postarile am simtit o mare liniste si caldura dar am si eu o intrebare :ce se intampla cand cunoastem care sunt pacatele si ce trebuie sa facem pt schimbare dar nu avem putere ,nu putem sa iesim din acelea si sa ne schimbam,dar totusi stim ce e de facut at ce facem?

Dan, eu vorbesc de o teama pe care fiecare dintre noi am simtit-o la un moment dat. Ne era teama pentru ceea ce am facut, pentru ca suntem rai, pentru ca suntem necredinciosi. Dumnezeu ne randuieste astfel de momente in care sa ne simtim slabiciunea, neputinta. Nu e nevoie sa crezi ca sa iti fie frica de tine insuti!

Iosif, credinta implica relatia. Chiar si in cazul nostru este nevoie sa crezi. Sa crezi macar ca poti ajunge altceva, ca ceea ce esti nu-i finalitatea. Daca nu cred ca pot ajunge altceva, atunci de ce sa-mi mai fie frica de mine?

Da, insa pentru multi e doar o credinta de moment, nu o credinta reala. Nu mi-ar fi teama pentru ceea ce fac daca nu cred intr-o eventuala rasplata, asa e. Si totusi la un moment dat omul se indoieste de tot ceea ce crede. Si daca un necredincios se indoieste de necredinta lui, atunci face loc adevarului. Facand pentru o clipa loc adevarului se confrunta cu el insusi, fie si doar pentru o clipa, si atunci se sperie si prefera lucrurile frumoase despre el insusi, cele mai multe din ele construite de propria imaginatie.

Si totusi cati au curajul sa se puna cu sinceritatea fata-n fata cu Evanghelia si cu invatatura Bisericii? Stiu ca daca noi insine ne-am judeca in lumina adevarului adus de Hristos, atunci Dumnezeu nu ne-ar mai judeca.