Desigur, draga Cristian, ai distins cu claritate nuantele intermediare si m-am folosit de aceasta. Iti multumesc! Totusi, diplomatia ta (pe care o apreciez din toata inima si te felicit pentru asta) nu ajunge la un subiect grav, dezvoltat aici si in istoria Bisericii: rasul ca forma a pacatului. Mai precis, sunt oameni care sustin, cum am vazut deja impreuna, ca pur si simplu rasul e demonic. Aceasta grozavie a facut si mai face valuri in lumea noastra...
Exista in filmul "Numele trandafirului" un calugar care avea in suflet grozavia de care am pomenit. Stim din film ce s-a intamplat, nu mai amintesc detalii.
Exista in Fratii Karamazov doi calugari, un sfant si un ratacit, ultimul avind aceeasi pozitie fata de rasul omenesc ca si calugarul orb din "Numele trandafirului". Stim din carte ce s-a intamplat.
Exista pe youtube un calugar care spune o gluma si toti calugarii, inclusiv ierarhul din sala, izbucnesc in ras. Acel calugar este parintele Rafail Noica. Putem vedea scena, fiind postata pe youtube.
Exista mereu oameni care spun ca rasul omului este demonic si care spun ca lumina e intuneric etc.
Din pacate ei sunt activi printre noi, in lume... Ce putem face? Eu am gasit un singur raspuns corect, crestinesc: sa spun NU, nu este adevarat sau, mai bine: EU NU CRED ASTA. Mai departe nu mai e treaba mea.
Bunul Dumnezeu sa ne miluiasca, in veci!+

P.S. Of, rasul acela "calculat, moderat" nu imi da pace... O sa mai reflectez, totusi, poate gresesc eu pe undeva...

[quote=ioan cezar;358212]

Exista mereu oameni care spun ca rasul omului este demonic si care spun ca lumina e intuneric etc.
Din pacate ei sunt activi printre noi, in lume... Ce putem face?








Nu-mi vine sa cred ceea ce citesc! Bravos dragi crestini! Ceea ce se vrea a fi un "ospat al credintei" de fapt s-a transformat intr-un "ospat al parerilor personale" si mai ales al interpretarilor pur personale."l Si daca parerile difera, e bai mare! Ce putem face? Impuscati-i, puneti-i la zid, schiloditi-i sa nu mai fie activi pe cei cu pareri diferite, astfel veti obtine o lume mai buna, mai vesela, mai lipsita de suferinta. Si apoi va puteti reuni sa dansati o hora a unirii. Intr-un ritm calculat si moderat, bineinteles.

Si eu cred la fel. Exista o mare diferenta intre ce spunea Z.Lidia, de cei care rad de se tavalesc pe jos, rad nebuneste, se inrosesc la fata, chipul se schimonoseste.etc, si de monahul de care pomenea blackswan (Sf. Antonie cel Mare). Parca nu l-as vedea pe Sf. Antonie schimbandu-si fizionomia de atata ras. Daca rasul ar fi fost o virtute, cred ca am fi avut parte si de niste sfinti pictati cu gura pana la urechi, tinandu-se cu mana de burta de atat bunadispozitie(Doamne iarta-ma de prostiile ce le debitez)
Cat priveste copiii, cred ca rasul lor face parte din categoria rasului strain de pacat, ei inca nu cunosc pacatul in sine, de aceea spune Domnul " De nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor".
Si haideti sa fim seriosi, majoritatea radem in general de ceva ce are in substrat pacatul iar nu nevinovatia sau virtutea.

Desigur, rasul nu poate fi, in sine, un pacat. Insa el poate deveni grotesc, mitocanesc, grobian, demonic, pierzator de suflet.
Dupa cum s-a precizat in cadrul acestui topic, anumite rugaciuni ne amintesc ca L-am suparat pe Dumnezeu cand „nebuneste am ras”. Deci nu cand, simplu, am ras, ci in clipa in care rasul a devenit nebunesc.

Referitor la copilasi, cine nu se bucura cand ii aude razand? Veselia lor lumineaza chiar si sufletul unui posac. Dar si ei pot rade uneori cu pacat. Sa ne amintim un cutremurator episod scripturistic, in care Elisei, intrand in Betel, e intampinat de copii ce se veselesc. Un lucru frumos, la prima vedere: copiii il intampina, razand, pe profet. Dar acestia, de fapt, radeau de el, il batjocoreau. Iar rasul lor nebunesc le-a adus pedeapsa:

De acolo s-a dus el la Betel. Si cum mergea pe drum, au iesit din cetate niste copii si s-au apucat sa rada de el zicand: "Hai, plesuvule, hai!"Iar el, intorcandu-se si vazandu-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, iesind din padure doi ursi, au sfasiat din ei patruzeci si doi de copii (4 Regi, 2,23).

Bine ai spus acestea, George, concluzia ta e limpede, clara.
Si remarc in pericopa citata de tine expresia "sa rada de...".
Expresia "a rade de cineva" arata, fara echivoc, ca nu e vorba de ras ci de batjocura.

Rasul ca orice alta manifestare comportamentala este o expresie a starii inimii.

Daca inima este pura atunci si rasul este pur.
Doar priviti rasul cristalin al celor din paradisurile fara durere,
sau paradisurile manifestarilor incantatoare sau paradisurile celor multumiti...

Sau rasul plenar, nevinovat al copiilor...

Insa daca inima este corupta si rasul este corupt.

Unii sfinti se tem sa rada pentru ca sa nu se amestece in expresie
si pacatele subtile din inima.

Altii care accentueaza practica pocaintei, nu au motive sa rada.

Altii care privesc la suferintele prin care trece toate faptura, nu au motive sa rada.

Altii care privesc la bucuriile cerului, le rade inima cu multa stralucire.

Fiecare trebuie sa-si aleaga gandurile cu multa grija,
sa evite sa pice la stanga sau la dreapta,
in deznadejde sau veselie fara pazire.

precizare
 

Melissa

Probabil nu am facut o distinctie clara in termenii folositi in exprimare.
Rasul copiilor = veselie buna, sincera, spontana.

Rasul dracesc e cel fortat , premeditat, cu tâlc.

In nici un caz nu ma contrazic, ci doar nu ma explic suficient de bine.

Bine spus. Multumiri...

"Si rasului trebuie sa-i punem frau. Cand razi asa cum trebuie vadesti bunacuviinta; dar daca nu razi asa, vadesti ca esti desfranat. In general vorbind, nu trebuie sa suprimam toate insusirile firesti pe care le are omul, ci dimpotriva, sa le dam masura cuvenita si sa le savarsim la timp potrivit.

Omul e inzestrat cu capacitatea de a rade, dar nu trebuie sa rada de orice, ca nici calul nu necheaza intotdeauna, desi este un animal inzestrat cu capacitatea de a necheza. Noi, oamenii, fiindca suntem fiinte cugetatoare, trebuie sa ne purtam cu cumpatare, potolind in chip armonios asprimea si taria stradaniei noastre, fara, insa, sa ne molesim.

Destinderea cuviincioasa si armonioasa a fetei, ca sunetul armonic al unui instrument muzical, se numeste zambet - de veselie se destinde intreaga fata - si este rasul oamenilor intelepti; intinderea necuviincioasa a fetei ia numele de hlizit, daca e vorba de femei; este un ras desfranat; ia numele de hohot, daca e vorba de barbati si este un ras de petitor; e rasul unui om care plesneste de mandrie.

Scriptura spune: Nebunul cand rade isi inalta glasul; iar barbatul cuminte abia incet va zambi. Prin barbatul cuminte, Scriptura intelege pe omul cu judecata, care sta pe o pozitie contrara celui prost.

Rasul trebuie educat. Daca e vorba de lucruri de rusine, atunci trebuie mai degraba sa rosim decat sa zambim, ca sa nu para ca suntem din simpatie de acord; iar daca e vorba de lucruri triste, este potrivit sa fim vazuti tristi, nu veseli. Prima atitudine marturiseste ca judecam omeneste; a doua, da de banuit ca suntem cruzi.

Nu trebuie sa radem necontenit - ar fi o lipsa de masura -; nici nu trebuie sa radem in fata oamenilor batrani sau a altora care merita sa fie respectati, afara de cazul cand si ei ar face glume, ca sa ne inveseleasca; nu trebuie, de asemenea, sa radem in fata oricui s-ar intampla, nici in orice loc, nici fata de toti, nici pentru orice lucru" (Clement Alexandrinul).

Bine venit citatul ! Orice lucru normal, firesc , trebuie făcut cu bun simţ şi cumpătare . Da, şi banalul strănut , cer bun simţ ! Am un vecin la bloc distanţă care când strănută se zguduie cartierul ! Unii o fac voit, cică-i semn de sănătate, noroc şi alte cele . . . ! Chiar că de tot râsul , sau plânsul ! A, mi-am adus aminte şi de firescul, căscat. Câţi nu cască cu gura până la urechi de se vede omuleţul din gâtlej şi scot un zgomot tarzanian !