Despre prestiinta si predestinare

"Trebuie sa se stie ca Dumnezeu stie totul dinainte, dar nu le predestineaza pe toate. Cunoaste mai dinainte pe cele ce sunt in puterea noastra, dar nu le predestineaza. El nu voieste sa se faca raul si nici nu forteaza virtutea. Prin urmare predestinarea este opera poruncii prestiutoare a lui Dumnezeu. Predestineaza pe cele ce nu sunt in puterea noastra, potrivit prestiintei Lui" - Sfantul Ioan Damaschin

Discernamantul in citirea cartilor duhovnicesti

“Sa citesti, pe cat poti, vietile sfintilor care accentueaza pocainta, ca sa te folosesti. Nu citi carti dogmatice, deoarece nu sunt pt. incepatori. Dar chiar si mai tarziu, daca nu stii carte (daca nu ai suficienta pregatire duhovniceasca si carturareasca), sa nu le citesti, deoarece precum din pricina Filocaliei unul lipsit de carte cade in inselare, intelegand-o anapoda, la fel si cartile dogmatice te pot duce la o astfel de inselare. Inselarea din Filocalie (atunci cand Filocalia e inteleasa gresit) va pricinui o liniste diavoleasca a simtamantului fals ca nu esti decat cu putin mai jos (in smerenie) decat Sfantul Grigorie Sinaitul. Iar erminia dogmei il face pe cel fara carte, desi este o fiara salbatica si plin de invidie infricosata, sa creada ca este Sfantul Marcu Eugenicul.
Fireste, si studiul potrivit este si el o problema a staretului (sau a duhovnicului), dar in mod simplu voi pune si in aceasta gandul meu. La inceput un capitol pe zi din Evanghelie este absolut necesar si pentru sfintirea noastra, deoarece alunga toate cele rele. De asemenea, carti patristice, prin care sa poti intelege Evanghelia, deoarece toate cele patristice sunt rauri ce izvorasc din Evanghelie.
Cand mergem pe cursul raurilor aflam izvorul si nu cadem ca protestantii in vagauni. Sinaxarul ajuta mult deoarece in el fiecare poate afla orice fel de vitamina de care are nevoie sufletul sau. Este bun si sinaxarul zilei. De asemenea, Sfantul Ioan Scararul este absolut necesar pentru fiecare monah (ca prototip), precum si Patericul, Lavsaiconul, Limonariul, Sfantul Efrem, Razboiul Nevazut, Filocalia (daca esti cu carte) – afara de cele referitoare la Rugaciunea mintii, deoarece acolo este nevoie sa ai si nevointa ca sa intelegi si nu-ti va ajunge numai faptul ca esti invatat ( de nu vei avea si un povatuitor experimentat, care este foarte necesar). Deoarece este primejdios sa amestece cineva lacrimile sale ieftine cu cele pretioase ale Sfintilor Parinti si sa se insele. Iar aceasta este cu atat mai periculos pentru caracterele sentimentale.
Acelasi pericol, poate si mai mare, poate veni din lucrarile Sfantului Simeon Noul Teolog (prin intelegerea gresita, neduhovniceasca a lor ), deoarece unii ca acestia amesteca, afara de lacrimi, si dumnezeiasca dragoste a Sfantului cu propriile lor simtaminte, precum si dragostea Sfantului pe care o avea catre staretul sau, cu sentimentalismul lor de multe ori bolnav si plin de toxine duhovnicesti, lucru pe care este greu sa-l inteleaga" - Cuviosul Paisie Aghioritul

Despre osteneala cea buna

"Osteneala smereste trupul, iar trupul smerindu-se, se smereste impreuna cu el si sufletul" - Ava Dorotei

"Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala, caci simpla cunostinta ingamfa pe om.
Ostenelilor pentru evlavie le urmeaza mangaierea (duhovniceasca), iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin cunostinta.
Samanta nu va creste fara pamant si apa; iar omul nu se va folosi fara osteneli de bunavoie si fara ajutor dumnezeiesc" - Sf. Marcu Ascetul

Despre intarirea existentei prin savarsirea binelui

" Intarind prea mult trupul, intarim pentru un timp ceea ce e pieritor si slabim sufletul cel nemuritor, slabind puterea si libertatea noastra ca subiect. Sfintii Varsanufie si Ioan vad mantuirea omului prin intarirea a ceea ce e netrecator in fiinta lui. Cel bun e tare. Savarsirea binelui e o intarire a existentei. Ontologicul deplin implica eticul. Hristos intareste pe om pe Cruce si comunicandu-ne taria Lui de a suporta si noi greutatile, ispitele, ne face si fiinta noastra tare, pentru ca o face buna" Pr. Dumitru Staniloae

Despre poruncile lui Dumnezeu

"Poruncile lui Dumnezeu sunt mai presus de toate comorile lumii. Si cel ce le-a dobandit pe acestea inlauntrul lui il afla pe Dumnezeu" - Sfantul Isaac Sirul

"Dintre toate poruncile, cea mai cuprinzatoare este dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Iar aceasta ia fiinta din infranarea de la cele materiale si din linistirea gandurilor." - Sfantul Marcu Ascetul

"Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-l cauta pe El il gasesc pe masura implinirii lor." -Sfantul Marcu Ascetul

Nadejdea si iubirea

"Nadejdea in Dumnezeu desface mintea de toata impatimirea dupa cele pamantesti; in sfarsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu." - Sfantul Maxim Marturisitorul

"Taria iubirii este nadejdea. Caci prin aceasta asteptam plata iubirii" - Sfantul Ioan Scararul

"Plata iubirii nu poate fi decat iubirea. Iubim nadajduind ca vom iubi tot mai mult si ca vom fi si noi iubiti mai mult" - Pr. Dumitru Staniloae

am patit-o si eu de multe ori, credeam ca este un fel de superstitie...

Despre inima

"S-ar putea spune ca inima este simtirea adancului pe care il are omul in sine. Ca atare, ea e pe de o parte simtire, pe de alta o sesizare a adancului care nu se sfarseste in om, ci trece si dincolo de el, in infinit. Prin inima omul se leaga, nu prin cunoastere teoretica, ci real, atat simtitor cat si reflexiv, de Dumnezeu, asa cum se leaga prin simturile trupesti de lumea din afara sau traieste prin simtire starile trupului sau.
Prin inima omul simte si indefinitul semenului cu iubire sau cu dusmanie, aratandu-se si in aceasta ca indefinitul omenesc simtit si simtitor e persoana." - Pr. Dumitru Staniloae

Inima curata

"Inima curata este si se zice aceea care nu afla in sine nici o inchipuire sau gand lumesc, care e atat de daruita lui dumnezeu si de unita cu El, ca n-are nici o amintire, nici a lucrurilor suparatoare ale vietii, nici a celor pricinuitoare de bucurie, ci petrece in contemplatie ca in al treilea cer, si e rapita in rai (II Cor. 13, 2-4) si vede arvuna bunatatilor fagaduite sfintilor si se face martorul bunurilor vesnice pe cat e cu putinta firii omenesti. Acesta este semnul adevarat al inimii curate si dovada sigura prin care cunoaste cineva si masurile curatiei si se vede pe sine insusi ca intr-o oglinda." - Sfantul Simeon Noul Teolog

Aici trebuie sa avem mare atentie pentru a deosebi adevarul de inselare. Sfantul simeon Noul Teolog vorbeste de o reala rapire in rai, nu de inchipuirea unei astfel de rapiri. De aceea, sfatuirea cu un Parinte duhovnicesc este foarte importanta.
_________________

Despre chibzuinta

"Chibzuinta se naste din ratiune si sta la mijloc intre abilitate si prea multa ticluire, si intre nechibzuinta. Cea dintai atrage chibzuinta spre viclesug si spre vatamarea sufletului celui ce-o are si al celor pe care-i poate. Iar cealalta face mintea nesimtitoare si desarta si nu o lasa sa se ingrijeasca nici de lucrurile dumnezeiesti, nici de ceva din cele de folos sufletului sau aproapelui. Cea dintai se aseamana unui munte foarte inalt, cea de a doua unei prapastii. Cel ce calatoreste prin sesul care se afla in mijlocul lor este chibzuit. Iar cel ce calca alaturi cu drumul, sau va cadea jos, in prapastie, sau va incerca sa urce prea mult in sus si neavand carare se rostogoleste fara voie tot in prapastie. Dar cel ce a cazut in prapastie, roaga cu smerenie pe Cel ce poate sa-l aduca pe el la calea imparateasca a virtutii" - Sfantul Petru Damaschin

"In secolul al VI-lea, Ava Dorotei descria felul in care relatia omului cu semenii lui ii afecteaza acestuia relatia cu Dumnezeu, recurgand la imaginea unui compas:

"Sa ne inchipuim ca luam un compas, ii fixam varful intr-un punct si desenam un cerc. Punctul din centrul cercului se afla la aceeasi distanta fata de oricare din punctele circumferintei. (...) Apoi, sa ne inchipuim ca acest cerc este lumea si ca Dumnezeu este centrul; liniile drepte pe care le vom trasa de la circumferinta cercului la centru sunt vietile oamenilor."

Pentru a se apropia de Dumnezeu, continua Ava Dorotei, omul trebuie sa se deplaseze de la circumferinta spre centrul vietii:

"Cu cat mai mult se vor apropia liniile de Dumnezeu, cu atat mai mult se vor apropia una de cealalta; si cu cat se vor apropia mai mult una de cealalta, cu atat mai mult se vor apropia de Dumnezeu (...). Aceasta este insasi natura vietii. Cu cat mai mult ne vom indeparta de Dumnezeu si de dragostea de El, cu atat mai mare va fi distanta care ne va desparti de aproapele nostru." "

mi-a placut mult comparatia :)