Asa e, urzicuta. Omul e supus greselii, dar mai are si idei preconcepute. Sa-ti dau un exemplu: mie nu-mi plac urzicile. E firesc, caci ma inteapa. Ca urmare, nu ii sufar pe cei, care se numesc urzica sau urzicuta. Este ilogic, nu? si totusi se intampla, sa am aceasta idee preconceputa, ca tot ce vine de la urzica, urzicuta, imi este ostil, cand de fapt nu e nici urma de ostilitate din partea urzicii, care e o planta medicinala si imi poate face numai bine.
Fiind doar un exemplu, sper pe inteles, mai adaug ca mie imi plac urzicile si urzicutele.

:) si mie imi plac urzicile, mai ales cele facute piure! Iar aici le duc dorul, ca n-am vazut sa se gaseasca pe nicaieri...

dar revenind la subiectul topicului, raman la parerea ca iubirea, ca si iertarea, nu pot fi bagate pe gat cuiva. jenica este un fin observator si un bun sfatuitor - eu cel putin asa o percep - in cazurile acestea cred ca numai rugaciunea ajuta.

subscriu si la sfatul tau, cristi.

Ai dreptate, asa este. In realitate ne putem lovi de astfel de oameni. Vine insa intrebarea: Fara ispite ne-am mantui ? Apoi chiar tu ai pus la Citate diverse din Sfintii Parinti, urmatorul citat:
"CAND SUNTEM NEDREPTATITI DE CINEVA TREBUIE SA NE BUCURAM SI SA- L CONSIDERAM PE UNUL CA ACESTA UN MARE BINEFACATOR, PENTRU CA EL SE FACE PRICINA IMBOGATIRII NOASTRE DUHOVNICESTI IN CEALALTA VIATA"
Problema nu este a nu cunoaste mintea noastra toate cele de folos, ci cum infaptuim, cum traim in inima, efectiv, ceea ce bun este randuit pentru noi, pacatosii. Acesta este razboiul duhovnicesc, aici este lupta pe care crestinul trebuie sa o duca toata viata. Opinia mea este ca ne aflam pe o scara si straduindu-ne noi sa ajungem pe ultima treapta si de acolo tusti in Rai, aceasta Cale nu este usor de parcurs. Reprezentativ se afla pe coperta cartii "Scara Raiului" - Sfantul Ioan Scararu, cum oamenii pot cadea chiar si de pe ultima treapta a scarii. Important este pentru noi sa rabdam pana la capat si chiar daca nu am ajuns pe ultima treapta, Domnul o sa trimita pe ingerul nostru pazitor spre a ne lua pe aripi...si tot in Rai sa ajungem. Deci, problema pe care o pui tu aici, se rezolva doar de la o anumita treapta in sus. Nu poti, altfel. Toate trebuiesc facute cu inceputul si incet-incet, desi in fiecare zi spunem, ajuta-ma Doamne sa pun inceput bun. Trebuie vointa cea buna, trebuie dragoste pentru Domnul si pentru aproape. Tu stii ca acela saracul face cum face din cauza ca are probleme. Atunci tu il compatimesti, iti pare rau pentru el. Trebuie tact si blandete. Acestea vin in timp, nu peste noapte. Iata de ce mai intai trebuie sa ne curatim inima si mai apoi pe toate le putem vedea bune. Nu poti vedea dincolo de ceata, decat dupa ce s-a risipit ceata. Imi amintesc si de o vorba care mi-a placut:
A-l iubi pe cel nefericit pt. nefericirea lui, este o lege mult prea mare pentru a se naste altundeva decat intr-o inima nevinovata. Iata deci ca si de aici vedem ca trebuie mai intai sa ne curatim inima. Trebuie sa constientizam si sa fim convinsi de murdaria din noi, sa ne rugam la Domnul si Maicuta Lui, sa ne ajute in acest parcurs, caci spus este: Fara de mine nu puteti face nimic.
Doamne ajuta-ne.

mirelat: raman la parerea ca iubirea, ca si iertarea, nu pot fi bagate pe gat cuiva.

Atunci cand vorbim de dragoste si iertare, trebuie sa ne gandim la propria persoana, nu la celalalt. NOI sa dam dragoste si NOI sa iertam , nu celalalt sau ceilalti. In felul acesta nu vad cum i-am baga cuiva ceva pe gat, devreme ce atat dragostea cat si iertarea au loc in propriul suflet. Daca celalat vrea sau nu sa ne ierte, de multe ori suparat, ca si in cazul enuntat de tine mai sus, fara motiv, este alta poveste. Are liberul arbitru sa faca ce vrea si cat poate.
Cat despre rugaciune, ea este solutia cea mai buna in toate situatiile, in tot timpul si in tot locul. Ce ne-am face fara rugaciune?!?

Ovidiu, jos palaria ! Ai punctat extrem de bine si pe intelesul tuturor. Da , un element important este sa constientizam murdaria din noi. Este esential, capital chiar in drumul nostru catre pocainta. De aceea in multe rugaciuni se spune "eu sunt orb , TU deschidemi ochii, eu sunt slab, TU fama tare, eu sunt fricos ,TU. . . . . . .Far de EL nimic nu putem. MARELE ADEVAR. Si intradevar chiar de cadem sa avem puterea sa ne ridicam. Vezi, tu Ovidiu, te rog sa ma crezi ca tot timpul, la orice gest, vorba ,miscare, oriunde IL am in suflet si in minte si ma rog sa nu-L supar , sa nu-L mahnesc, sa nu pacatuiesc. E o stare continua a relatiei dintre mine si EL. Chiar azi pe parcursul zilei la serviciu am analizat instantaneu sa spun asa gesturile , cuvintele, comportamentul pentru a nu avea vreo cadere in pacat. Asta o fac zilnic in ultima perioada. Ma inec mai tot timpul ca "TIGANUL LA MAL", facand un gest sau avand o atitudine neconforma si asta dupa ce o zi intreaga am fost aproape ireprosabil . Si zic cu mare tristete "Doamne iarta-ma, imi pare tare rau ca te-am mahnit" si imi vin in cap toti Sfintii la care ma rog zilnic, rugaciunile pe care nu le-am respectat in totalitate. Este o stare greu de descris in cuvinte, este o traire si o lupta continua , e un zbucium venit din interior , e o dragoste continuua pentru EL, in paralel cu tristetea si remuscarile ce apar din neamplinirda promisiunilor facute in rugaciunile din fiece zi. Nu stiu, poate m-am facut neanteles, dar asta este trairea zilnica a mea.

Fratele meu drag,
se bucura sufletul meu, citind cele pe care le-ai scris aici. Imi amintesc acum de Maica Siluana, asa dintr-o data. De ce ? Fiindca ea fiind invitata la noi la Biserica, anul acesta, ne-a spus cuvinte de folos. Printre cuvinte, am retinut si urmatoarele: spunea sa fim noi insine in viata de zi cu zi, sa nu ne chinuim sa fim altcineva. Atunci cand lucram la noi, asupra noastra si nu numai, ci in fiecare lucru, sa o facem cu bucurie. Daca avem prea mare grija de ceva anume, atunci tocmai din prea marea grija se poate gresi. Tot ceea ce facem trebuie facut lin, frumos, nu cu o atentie extrema de a nu gresi. Mintea omeneasca este plina de ganduri bune si mai putin bune. E frumos sa o cultivam cu ganduri bune, e frumos sa gradinarim umanitatea din noi, dar e cel mai bine sa pastram o stare de echilibru. Sa fac o analogie, spre a fi mai bine inteles. Un sportiv trebuie sa-si dozeze efortul spre a termina cursa. Nu toti o sa primeasca premiul, dar cei care termina cursa, sunt sportivi antrenati si cu vointa. Ideea este ca noi crestinii sa rabdam pana la capat, dar drumul nostru sa fie bineplacut Domnului. Domnul spune ca daca vrem sa-i urmam Lui,sa ne lepadam de noi.
A ne lepada de noi inseamna a reusi sa scapam de patimi, inseamna a inmulti talantul, dar cel mai important lucru dintre toate este sa devenim din rai, buni. Sa lucram virtutea, dar sa lucram cu smerenie. Daca invatam sa iubim, toate vin de la sine. Daca iubim cu adevarat, toate le facem cu bucurie, nimic nu ni se pare greu. Timpul nostru, mintea noastra mai bine zis, caci timpul nu este al nostru, trebuie sa fie mereu ocupata. O masina daca o intretii cum trebuie te poti folosi mult timp de ea. Ii dai ulei cand trebuie, combustibil, intretii si schimbi piesele la timp, etc. Credinta noastra, daca uneori ne simtim mai slabi, sa ne straduim nitel, dar nu fortat. Daca eu turez prea tare motorul, el se poate gripa. Usor, constant, lin, frumos sa trecem prin credinta noastra si atunci in acest parcurs, putem sa vedem cine sta pe margine, cine face autostopul. La un moment dat o sa intalnim cuvantul bun, apoi blandetea, apoi iubirea, apoi smerenia, apoi pacea si linistea sufletului. Pe acestea toate sa le luam cu noi, sa oprim la autostop. Daca noi insa mergem in viteza si suntem mereu atenti exagerat la cine se afla pe margine, s-ar putea sa nu zarim copacul din fata noastra si facem un accident. Pai da, sa fim cu bagare de seama si asupra noastra, dar totul cu echilibru.
Va rog sa nu luati decat ca un gand ce spun eu, caci nu sunt acela in masura a da sfaturi.
Doamne ajuta !

Multumesc(multumim) Ovidiu, sunt tare de folos cele spuse de tine. Multumesc inca odata !

Pai sa revenim la oile noastre.:)
E bine sa ne ocolim vrajmasii, daca nu suntem in stare sa-i iertam ?

Da, da. Trebuie sa-i ocolim si sa fugim de tulburare pentru ca inca nu suntem desavarsiti.

Cum sa-mi educ mintea si inima asa incat sa nu ma mai vad deasupra celorlalti ?

Greu. Prin tot ce am zis pana acum. De ce te mandresti ? Esti Ilie, poti deschide si inchide cerurile prin rugaciunea ta ? Poti merge pe apa ? Poti aduce ploaia ? Poti invia mortii ? Ce mari fapte grozave faci ? Odata a venit un seminarist la Parintele Selafiil si l-a intrebat: "Parinte, cum sa ne luptam cu mandria ?" La care Parintele ii raspunde: "Dar ce, ma rog, asa fapte grozave ai facut ca te mandresti?" Asa ca, sa ne aducem aminte. Daca ne comparam cu ce vedem pe strada si la televizor, da, suntem niste crestini grozavi. Dar daca citim Vietile Sfintilor, ne uitam la prooroci, stam si noi cuminti, ca n-am facut nimic cu ce am putea sa ne mandrim.

Sunt multi care vin la mine si nu stiu cum sa le intorc dragostea, primesc prea mult din partea lor. Ce sa fac ?

Sa nu ne bucuram pentru ca ne iubesc pe noi oamenii, sa-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru.
Multumim lui Dumnezeu pentru dragostea pe care si-o revarsa asupra noastra prin oameni, pentru ca si aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu, dar nu prea tare sa luam seama la cum ne iubesc pe noi oamenii, pentru ca ne putem imbolnavi asa. « Vai voua, cand va vor vorbi toti oamenii de bine. » Poate veni vremea cand acesti oameni care te iubesc te vor vorbi de rau si atunci vei suferi. Nu, trebuie sa avem inclinatia sa-i vedem pe toti oamenii la fel, asta este masura pe care trebuie sa o ajungem. Sa ne socotim nevrednici de dragostea oamenilor si sa ne rugam pentru toata lumea. Mai bine sa credem ca toti oamenii ne iubesc si sa raspundem si noi dupa puteri.

Cum poti construi dragostea in cei pe care ii iubesti, dar te trateaza in cel mai bun caz cu indiferenta ?

Cum ? In ei s-o construiesti, sau in mine s-o construiesc ? In ei...
Dar. Ce treaba ai tu sa construiesti in ei dragostea ? In noi s-o construim ! Ce, asa fel de porunca avem noi : « Faceti-i pe vrajmasii vostri sa va iubeasca pe voi ? » Nu, « iubiti pe vrajmasii vostri »

Daca am judecat pe cineva, ne-am spovedit, dar nu ne-am linistit, ce-am putea face ? Persoana respectiva a murit intre timp.

Sa va rugati pentru ea cat mai mult si sa-ti ceri iertare, asa, de la ea, ca nu stii unde este. Asa arati ca ai nadejde de mantuire. Acum sa nu ajungem la paranoia pentru un caz, sa avem nadejde. Iarta, Doamne, tu le stii pe toate. Pune-o pe pomelnic, da-o la proscomidie si mergi inainte. Daca am fi ca Sfantul Macarie sau Sfantul Pimen, am face din asta o problema a vietii noastre, dar probabil mai judeci si din astia vii. Cand n-o sa-i mai judeci pe cei vii, sa fii sigur ca si pentru cel mort ti s-a iertat.

Daca nu pot accepta anumite comportamente ale unei persoane si o mustru, inseamna ca nu mai am iubire ?

Depinde si de "comportament". O data il mustri pe om, de doua ori, dar daca vezi ca o face tot pe a lui, nu-l mai schimbi. Ce-o sa te certi cu el pentru... Asa-i el. Acuma, si noi avem tot felul de deprinderi si de obiceiuri. Daca nu vrea sa primeasca, nu mai fa din asta prilej de cearta, lasa-l sa faca asa cum stie el.