si tatal meu a fost dintotdeauna un om f.slab si nu i-a pasat decat in felul lui de noi,cei din jur.sau poate,sa nu gresesc nu a constientizat cat rau ne provoaca.eu una tin minte ca ma izolasem la un moment dat intr-un colt al casei in care imi caram mancare si carti si ieseam cu teama pana si la baie cu mainile la urechi pt.a numai auzi cuvintele urate adresate mamei,jignirile vesnice.Cu mine era f.dur nu parea sa aiba intelegere pt.nimic,daca ar fi putut sa ma tina intr0o cusca,sa nu am porietene sa nu ma viziteze nimeni ar fi fost ok.oricum nu ma vizita nimeni fiindca imi era rusine9eram si eu adolescenta).Ca sa scap din tensiunea aceea sa nu mai aud interminabilele lor discutii si acuzatii vesnice"nu esti buna de nimic""esti la FEL CA MATA..."ETC.sincer as fi fugit in lume ,as fi devenit poate aurolaca..la firea rebela pe care mi-o construisem atunci..noroc cu restrictiile de pe vremea lui ceasca...si imi construisem o lume a mea cu muzicile mele ca un copil autist,au fost multi ani cand eu nu stiam sa comunic cu nimeni,eram timida si anxioasa,ma speriam si de umbra mea,imi era teama de oricine ar fi putut sa tipe la mine,sa ma jigneasca.Si am inceput sa citesc si am invatat sa ma autoeduc(atat cat m-am priceput),am facut efeorturi mari de vointa pentru a ma schimba,pentru a-mi infrange toate temerile.A fost o atmosfera de cosmar.Acum ne impacat bine..niciodata nu i-am reprosat tatei ca bea pentru ca nici acum nu am curaj sa-l infrunt(si oricum as starni o furtuna care nu ar ajuta la nimic).Suntem vecini,pe aceeasi strada,eu nu calc in casa aceea desi ii iubesc si-i respect ca si parinti,pentru mine casa lor e casa groazei.Si cand ma viziteaza el stau ca pe ace sa nu spun ceva gresit pentru ca dracuie sau scapa si acum cate om vorba de "duh"...am inca un blocaj emotional vis a vis de el si un sentiment de vinovatie ca nu-l pot ajuta sa renunte la alcool.Cat despre mama a tolerat cu stoicism situatia,dar din pacate si ea si-a construit o lume a ei,s-a inasprit peste masura,nu ca ar fi fost vreodata afectuoasa cu noi..le plang de mila.Nu va doresc sa aveti experientele mele...fiindca atitudinea tatei de indiferenta si respingerea (toate fetele sunt proaste-citat)m-au aruncat de multe ori din lac in put.Intr-adevar alcoolul e la fel de periculos ca drogul mai ales pentru cei din jurul alcoolicului,e ca si cum ai trai cu dracul in casa(iertata fie-mi expresia).

nu va mai povestesc de gandurile sinucigase pe care le aveam, de deprimarea si frustrarile mele..as putea scrie un roman.

Da DAR SUFLETELE LOR..!!?!

din pacate sufletele lor nu pot fi salvate daca la asta te referi mai grav e ca "trag"in jos si alte suflete de langa ei.

Dar oare ce i-a facut pe ei sa cada in patima asta, care era nemultumirea lor? Ar fi interesant de aflat ce au si EI de spus despre cei din jurul lor, povestea lor...

tatal meu a fost dintotdeuna un om slab(sufleteste),nemultumirile lui au fost probabil multe,cele pe care le-am observat eu:o casatorie nereusita,mama persoana dominatoare,posesiva,foarte indarjita in lupta cu viata,preocupata sa faca intotdeauna totul de una singura,ignorandu-ne total pe toti ai casei,preocupata sa aduca bani,iar tata un tip mai boem,mai fragil,flegmatic..imaginati-va doi oameni atat de diferiti cel mai puternic carandu-l dupa el taras pe cel mai slab mai mult pentru a salva aparente decat din considerente morale,incapacitatea lor de A gasi un mod de comunicare,lipsa de respect,de politete,de intelegere.E clar ca tata s-a simtit un neputincios,el fiind si un misogin(culmea ce nevasta a gasit!)chiar nefericit la nasterea mea sustinea ca fetele aduc ghinion ca nu-s bune de nimic,asta era "incurajarea "pe care am primit-o toata copilaria..asta ar fi motivul pe care l-am observat eu si or mai fi si altele habar n-am...nu pot sa comunic cu ei nici acum.Tata e tot timpul beat iar cand e treaz e f.nervos(tot din motivul asta)o singura data am incercat timid sa-l intreb de ce bea,de ce se autodistruge si mi-a inchis repede gura spunandu-mi sa nu ma mai iau dupa"proasta "de mama..ca si cum faptul ca el bea nu e evident.Daca ar recunoaste ca bea ar fi un mare pas spre indreptare...a avur cateva momente in care a mers la Biserica si parea sa inteleaga cate ceva din predicile parintelui..dar probabil ca lipsa de sustinere a mamei si rautatile cu care ea il rasplateste il doboara si mai tare.In fine e o cauza pierduta si eu personal am un mare sentiment de vinovatie,desi sincer ma rog pentru ei.Fata de mine tata a revenit la sentimente mai bune si deja nu ma mai considera inferioara fratelui meu,nici nu ma lauda9nu ca as merita)dar imi vorbeste frumos atata vreme cat evit discutiile jenante,stanjenitoare despre alcool,cu mama despre bani sau afacerile ei.Avem o relatie obisnuita,niciodata nu ne-am strans in brate,sa-mi declare ca ma iubesc niciodata nu s-a intamplat(eu fac asta de cel putin 10 ori pe zi cu copiii mei).Avem toti trei un blocaj emotional f.puternic.Poate ca daca n-ar fi baut altfel ar fi stat lucrurile..oricum nu recomand nimanui sa se castoreasca cu un alcoolic sau cu unul caruia ii place sa bea un paharel,pentru ca lucrurile pot scapa oricand de sub control.Si sincer dupa atatea tarasenii cate s-au intamplat in familia mea acum simt ca sunt in rai cu actuala si ADEVARATA mea familie,desi as avea oaresce lipsuri materiale.

scuze pentru exprimare nu mai stau sa corectez,sa pun virgulele, pe alocuri se cere...

Draga Urzicuta, m-a impresionat povestea ta, copilaria ratata din multe puncte de vedere , din cauza acestei patimi nenorocite. Trauma a ramas in sufletul tau adanc intiparita, dar te felicit pentru taria ta si multumeste- I Lui Dumnezeu, ca ai o familie reusita cu doi copii sanatosi si un sot pe masura, dupa cate stiu , preot. Roaga-te pentru ai tai, inclusiv pentru tatal tau. SARBATORI FERICITE !

multumesc la fel,se putea si mai rau,nu?oricum sotul meu m-a salvat de la si mai rau punandu-mi in brate cateva carti care mi-au schimbat complet perceptia pe care o aveam asupra lucrurilor.Acum cred ca intelege toata lumea de ce eu sunt un pic dusa cu pluta,sau cateodata cam artagoasa,sa stii ca intr-adevar raman niste cicatrice in sufletul copiilor traumatizati intr-un fel sau altul sau batuti.

Alcolicii ascund in aceasta patima o mare suferinta, deceptie. Pentru a trata aceasta boala trebuie cautata cauza. Tatal meu spre ex. bea cand isi aminteste ca locuieste intre moldoveni:D Asta este cea mai mare durere a lui. El un bucurestean crescut in Pajura a ajuns in moldova. Iubirea nu a reusit sa infranga mandria:( din pacate..