georgeval |
16.01.2008 22:53:38 |
Citat:
În prealabil postat de jeny11
Citat:
În prealabil postat de sadiy
Am si eu o nelamurire. Cat timp de la Boboteaza nu se spala? La mine a venit preotul pe 4.01 si am auzit ca 2 saptamani apale sunt sfintite. Dar am mai si auzit(de la diverse persoane) ca deja se spala
|
Nu-mi vine sa cred!In ce parte a tarii se intampla asta?cum poti sta nespalat atatea zile?
|
Odovania praznicului a fost. Raspunsul conteaza pentru viitor.
Iata un raspun autorizat(sursa ziarul Lumina) " în anumite zone ale țării, și în special în mediul rural, există un obicei destul de răspândit, potrivit căruia, nu se spală timp de nouă zile (5-14 ianuarie), considerând că în această perioadă apele sunt sfințite, iar spălatul ar întina această sfințire. Această tradiție se fundamentează pe faptul că prin sfințirea apei la Bobotează se repetă ceea ce s-a petrecut la Iordan, adică are loc sfințirea tuturor apelor. De altfel, într-una dintre cântările bisericești ale acestui praznic se afirmă "astăzi, firea apelor se sfințește".
Privitor la această tradiție se cuvine precizat că nu se poate susține că după oficierea slujbei Aghezmei mari toate apele se sfințesc, având aceeași putere sfințitoare asemenea aghezmei mari. A spăla sau a face curățenie, folosind apa, în perioada celor nouă zile după Bobotează, nu poate reprezenta o împietate. Liturgistul pr. prof. dr. Nicolae D. Necula consideră că "aceia care pot respecta această restricție tradițională fac un lucru bun, dar și cei care o încalcă nu greșesc".
|