auto-osandeste-te la iadul cel ma dureros , fara insa a intra in discutie cu gandurile demonice ale pacatelor si continua sa te rogi neincetat ...
iata intelepciunea duhovniceasca care va duce la vederea Luminii ...

emanuel2007: despatimit este numai acela care a ajuns singur ca si Hristos Cel Singur ;
Stim ca drumul catre Hristos este singuratic. Si totusi am citit ca Dumnezeu ii aduna pe cei ai Sai, tocmai pentru ca acest drum este atat de greu. Si dintr-odata nu mai esti singur. Cum se impaca acest lucru cu ceea ce scrii despre prieteni?
Exista si o vorba: "Apara-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma apar singur". Nu stiu daca e o zicala sau doar o cimilitura de pe vremea comunista, ca atunci am auzit spunandu-se acest lucru. Cu toate astea nu ne putem lipsi de prieteni. Deci cum sa intelegem singuratatea, in care nu e loc decat pentru Dumnezeu?

emanuel2007: sa te dedai pacatelor dintr-o asa-zisa smerenie ;

Multumesc, Rafael, pentru aceste cuvinte, caci cineva incerca sa ne convinga acum catava vreme, ca intreruperea postului este mai mare jertfa pentru un credincios, decat postul in sine.


[/i][/i]

:D
va raspund deoarece m-ati intrebat ... sper insa ca nu veti avea impresia ca doresc sa va conving de conceptiile mele ... sfintii parinti spun ca nu trebuie sa aduci niciodata argumente la ceea ce ai spus ci daca celalalt nu intelege sa taci si sa ignori orice provocare la discutie ... argumentarea se potriveste numai atunci cand cineva te intreaba sincer ce intelegi prin ceea ce ai spus ... in rest , orice argumentare este de la diavolul , caci este patima slavei desarte ...

chestia cu singuratatea eu o inteleg nu intr-o maniera egoista , adica ca sa urasti pe toti ... nici pe vrajmasi nu ai voie sa ii urasti , dapai pe prieteni ... insa , de exemplu un pustnic , nu poate sa se mai gandeasca aproape deloc la fostii prieteni pe care ii avea in lume ; apoi mai este si faptul ca , traind in lume , daca prietenia cu cineva te face sa nu te mai poti ruga neincetat cu rugaciunea Lui Iisus , inseamna ca acea prietenie este patimasa ... ori , in starea decazuta a omului , in care ne aflam noi , cu siguranta ca toti suntem furati de aceste ganduri de patimasa iubire caci nu ne rugam neincetat ci ne gandim la prietenii cu care tocmai ne-am intalnit ... de exemplu m-am intalnit cu cineva si in timp ce vorbesc cu el , ma pot ruga mai putin , daca dupa ce m-am despartit de el gandul imi ramane tot la el si nu imi mai pot reveni in rugaciune , inseamna ca am o legatura patimasa cu acea persoana ... apoi mai este ceva mai subtil : chiar si sfintii , oricat de sfiti ar fi , sunt persoane diferite , asa ca felul in care se raporteaza la aceeasi realitate este putin diferit , specific fiecarei persoane ... deci in sensul acesta iubirea dintre ei , desavarsita sa fie , totusi nu poate realiza o fuziune intre acestia ( intre sfinti ) pana la confundarea persoanelor lor ; persoana este unica si inconfundabila ; asta am vrut sa spun cu Hristos Cel Singur ... comunitatea sfintilor nu inseamna anularea personalitati fiecaruia , diferita de a oricarui altei persoane ; persoana nu se poate anula , caci este Principiul fundamental al existentei ... si ca sa fiu mai concret , exista un mod patimas de a te ruga la Hristos sau la sfinti : adica sa te rogi cu atata de multa simtire a dragostei fata de ei , incat ajungi sa te concentrezi asupra rugaciunii pana acolo incat ajungi sa respingi realitatea inconjuratoare si cazi in judecare ; iata un exemplu foarte clar de iubire patimasa chiar si fata de sfiti sau Hristos ; deci nici macar aceasta iubire fata de Insusi Persoana Dumnezeiasca nu poate merge la nesfarsit , caci prin asta ajungi sa te tradezi pe tine insuti , sa iti anulezi propria persoana ...
apoi , iata un exemplu : sa zicem ca cineva imi face niste declaratii de iubire ata de intense incat pretinde de la mine sa nu ma mai gandesc decat la acea persoana ; ori asta este patima cu siguranta ... acesta este modul prin care lucreaza diavolul prin prieteni ... de aceea a si zis Domnul ca : " cine iubeste pe altcineva mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine " ... aceasta patima a prieteniei exagerate este foarte des intalnita la crestini , apoximativ la toti ; caci noi nu ne punem nadejdea numai in Dumnezeu ci mai degraba in prietenii nostri ... de exemplu , atunci cand discutam pe teme duhovnicesti chiar , daca ne contrazicem intre noi , asta arata ca bolim sigur de slava desarta ; si vorbim cu ceilalti pe un ton amenintator chiar si daca folosim vorbe mieroase ( amenintarea se ascunde in spatele vorbelor , pe cand in duhul interior scopul urmarit este de a-i convinge pe ceilalti folosind un duh interior de respingere a persoanei cu care vorbesti ) , adica de fapt ii contrazicem si incercam sa ii convingem de parerea noastra ; asta arata ca avem slava desarta ; caci ne folosim de propria noastra influenta sociala ca sa convingem pe ceilalti ; ori aceasta este resimtita de ceilalti ca si o oarecare amenintare ; ca sa nu mai zic ca mai apar si cuvinte de scandal ...
de aceea un sfant parinte a spus : " nu te vei putea sa te mantuiesti decat daca vei ajunge singur numai tu si cu Dumnezeu " ... eu as completa acest cuvant intru-totul adevarat si cu faptul ca pe langa aceasta despatimire de patimile lumesti ( chiar si de prieteniile cele mai apropiate ) cu cuvantul , tot al sfintilor parinti , care zice ca : pentru a invinge ultima patima care mai poate sa o mai aiba crestinul dupa ce si-a invins patimile lumesti ( despre care vorbeam mai sus ) , adica pentru a invinge si mandria , principiul a tot raul , trebuie sa te consideri vrednic de toate chinurile , si de cele ale iadului , continuand sa te rogi neincetat ...
mai clar : patimile lumesti se biruie cu rugaciunea lui Iisus spusa cu atentie si dragoste , insa forma ultima a mandriei , si anume frica de iad este invinsa numai prin auto-osandirea la iad si la toate suferintele , continuand rugaciunea neincetata ...
dar a considera ca a te smeri prin auto-osandirea la iad inseamna sa te dedai pacatelor este desigur o inselaciune ; caci chiar daca te auto-osandesti la iad , te osandesti la suferintele iadului fara sa cazi in pacate ; adica te osandesti fara insa a intra in discutie cu gandurile pacatoase ; aceste gaduri exista si nu trebuie respinse insa nu trebuie sa luam aminte la ele si sa incepem sa discutam cu ele ; deci cine se auto-osandeste si apoi incepe sa discute cu patimile dupa care le lasa sa il stapaneasca , a fost pacalit de draci ; de aceea au si zis ca nu este usor sa porti permanent acest gand al auto-osandirii la iad , si marea majoritate nu sunt in stare sa inteleaga intelepciunea acestui cuvant de foc : sfantul Sisoe spunea referitor la acest cuvant : " cine poate sa poarte gandul lui Antonie ? cunosc insa un om care poate sa faca aceasta ( acel om rea Sisoe ) " ... deci iata ca nu este usor a intelege in mod crestin acest cuvant de foc care are in el puterea sa ne duca la desavrsire si sfintenie ... caci cine se apuca sa practice acest cuvant si prin el ajunge sa cada in pacate , inseamna clar ca inca nu si-a biruit patimile , adica se joaca cu focul ... caci trebuie sa te osandesti continuand insa sa te rogi neincetat fara sa iei seama la gandurile care iti vin ...
deci : gandurile ( patimile ) sunt biruite prin rugaciunea Lui Iisus , iar mandria este biruita prin auto-osandirea la iad ... simplu ...
nu trebuie cu alte cuvinte sa cazi nici de-a dreapta nici de-a stanga : nici sa discuti cu patimile , nici sa te impatimesti de Numele sau Persoana Lui Iisus si sa urasti iadul ... iadul este frica si nu poate fi biruita decat prin auto-osandirea la chinuri ...

Multumesc, Rafael; ai mai aruncat ceva lumina asupra acestor lucruri greu de priceput si si mai greu de realizat.
Am totusi un semn de intrebare refertor la cele scrise de tine:
citez " iata un exemplu foarte clar de iubire patimasa chiar si fata de sfinti sau Hristos ; deci nici macar aceasta iubire fata de Insasi Persoana Dumnezeiasca nu poate merge la nesfarsit , caci prin asta ajungi sa te tradezi pe tine insuti , sa iti anulezi propria persoana"
Sunt sfinti, care IN TIMPUL VIETII au ajuns sa spuna ca nu ei traiesc, ci Iisus traieste in ei. Nu se contrazice acest lucru cu cele afirmate de tine?
Cred ca e vorba de extremele, pe care trebuie sa le evitam; dar sa te auzim pe tine.

hmm ,
aici depinde cum interpretezi ...
caci intr-un anume sens iubirea fata de Dumnezeu trebuie sa mearga la infinit , dar aceasta se realizeaza numai in momentul in care cineva vede Lumina Necreata ( fara sa mai vada nimic altceva , nici imagini , nici sa aiba oarecare ganduri sau miscari ale mintii ) si numai in acele momente ... atunci mintea omeneasca devine si ea lumina nesfarsita , fara limite , deci este firesc ca in acele momente iubirea sa ajunga la infinit ... dar chiar si in acele momente in care omul devine vesnic la modul propriu , si ajunge sa traiasca exact starea de nesfarsire pe care Dumnezeu o traieste din vesnicie , totusi chiar si atunci persoanele raman diferentiate ; deci in sensul acesta iubirea chiar daca atunci devine infinita nu duce la confundarea persoanelor intre ele ; iar daca totusi persoanele raman distincte asta nu inseamna introducerea unei oarecare limite in iubirea dintre ele , ci inseamna o intrepatrundere infinita , o transparenta infinita intre ele ... asta este modul de existenta din Sfanta Treime ...

insa in rest , adica cand noi inca traim inca in timp si inca nu am ajuns sa fim lumina nesfarsita , nu numai persoanele sunt distincte ci si mintile noastre sunt limitate si despartite intre ele , adica intre ele exista anumite distante spirituale ... deci in aceasta situatie nu se poate vorbi despre o iubire infinita intre aceste minti ale noastre , deoarece aceasta ar fi o absurditate ... infinitul nu incape in ceva limitat , nu ? adica cat timp suntem limitati nu putem sa avem intre noi iubire infinita ... iar daca sfintii si Hristos se afla in cer , dar nu stau in Lumina Nesfarsita , si ei au anumite limite si deci nici ei intre ei nu se pot iubi nesfarsit intre ei ; asta nu presupune ca pacatuiesc cu ceva unii fata de altii , ci inseamna ca nu stau in lumina nesfarsita ci in anumite limite ; iata , de exemplu daca un sfant i se arata cuiva , acela il vede pe sfantul respectiv avand o anumita forma ( ca in icoana ) si inconjurat de lumina ; dar oricat de mare ar fi lumina aceea , atata timp cat exista si forma , lumina nu este inca nesfarsita ; lumina ajunge nesfarsita numai atunci cand din campul vizual al mintii dispare orice forma si orice gand cat de mic si ramane numai lumina ... deci in cer , sfintii au anumite limite , limite care dispar cu totul numai de-a dreapta Tatalui , in Lumina Nesfarsita ; insa in acea Lumina , atat sfintii cat si Hristos , nu stau mult , caci se coboara in cerurile de mai jos , devenind limitati ... si in momentul cand ei devin limitati si iubirea lor devine limitata de limitele existentei lor personale , iar intre persoanele limitate nu pot sa nu existe anumite distante , caci daca nu ar exista s-ar ajunge la confundarea persoanelor ... unirea desavarsita intre persoane este posibila numai in Lumina Nesfarsita , dar si acolo asta nu duce la confundarea persoanelor intre ele ... insa distantele dintre sfintii din cer nu sunt pacate ci sunt niste distante firesti , asa cum si intre ingeri sunt anumite distante firesti ... asta am vrut sa spun ca intre doua persoane limitate nu poate exista iubire infinita ...
si atunci cand sfintii au ajuns sa spuna ca " Hristos traieste in mine " s-au referit nu la faptul ca Hristos S-ar fi intrupat in ei si S-ar fi confundat cu ei , ci se refera la faptul ca starea de sfintenie a Lui s-a transmis si in mintea si inima lor ... cand Hristos spune : " voi veni la ei si imi voi face lacas in ei si Ma voi arata lor " se refera la acelasi lucru : ori se refera la faptul ca li se va arata in Lumina Nesfarsita si in acele momente exista o iubire infinita intre Hristos si persoanele respective si deci ei si Hristos devin infiniti si transparenti in mod infinit unul altuia fara a se anula persoanele lor ; ori se refera la faptul ca li se va arata intr-o oarecare lumina dumnezeiasca limitata , si le va transmite starea de sfintenie a Sa in ei , adica va ajunge sa traiasca in ei prin faptul ca le va transmite starea lui si nu in sensul ca sufletele lor se vor uni intre ele pana la a deveni un singur suflet ... si atata timp cat sufletele sunt inca distincte , intre ele exista distante , deci iubirea nu este inca infinita ci este limitata de limite firesti care nu sunt pacate ... deci atata timp cat suntem inca limitati , nu putem inca avea iubire infinita fata de nimeni , nici macar fata de Hristos , chiar daca El ar ajunge sa traiasca in noi prin starea de sfintenie pe care de la El am invata-o ... adica El ajunge sa traiasca in noi nu cu sufletul Lui ci in sensul ca ne va transmite numai starea de sfintenie a sufletului Lui ; sufletele raman distincte ... si daca eu m-as agata cu o iubire exagerata fata de o persoana sfanta , ca si cum as dori sa ajung sa ma unesc sufleteste deplin cu ea , am ajuns sa pacatuiesc , nu ? caci unirea deplina este posibila numai in Lumina Nesfarsita cum am spus ... de aceea rugaciunea Lui Iisus nu urmareste o unire deplina cu sufletul persoanei invocate ci numai sa iau de la persoana respectiva puterea de a nu mai pacatui ... asta am vrut sa spun ...

miscarile mintii trebuie sa se desfasoare in mod lin , cum zicea sf Porfirie ... nu trebuie sa existe concentrari , caci acestea sunt patimile ; vederea mintii trebuie sa fie senina ...
rugaciunea Lui Iisus are mai multe parti care au un sens contrar :
1. Numele Lui Dumnezeu care duce mintea spre Persoana dumnezeiasca , iar in sens opus sunt cuvintele " pe mine " care atrage mintea spre propria persoana
2. cuvantul " miluieste-ma " care atrage mintea spre interiorul inimii , si in sens contrar cuvantul " pacatosul " care condamna mintea la iad ...
deci mintea nu trebuie sa se concentreze in mod deosebit asupra nici unei parti dintre acestea 4 enumerate mai sus ... concentrarile sunt patimi ... bineinteles , mintea se poate misca in mod lin intr-o directie sau alta , insa numai inspre interiorul inimii ( prin cuvantul " miluieste-ma " ) se poate misca mult ... adica , daca in momentele rugaciunii , uneori mintea se poate misca foarte mult spre interiorul inimii , totusi in directia iadului nu se poate misca decat numai superficial ; adica iadul nu are voie sa patrunda decat la suprafata inimii , si niciodata in inima ; caci cel care se osandeste la iad cu toata inima a pierdut harul si a intrat in discutie cu gandurile pacatelor ; sunt multi care inteleg in acest mod gresit smerenia , dar asta este o ratacire ...
apoi inspre persoana proprie sau inspre Persoana dumnezeiasca mintea se poate misca in mod lin , cum am zis , insa intre aceste doua directii mintea nu are voie sa precumpaneasca : adica aceste doua directii fiind antagoniste , mintea nu trebuie sa se lase atrasa numai intr-una din acestea ; mintea trebuie sa fie atrasa in mod egal in cele doua directii astfel incat sa existe o situatie de echilibru ... apropierea mintii fata de propria persoana si spre Persoana dumnezeiasca se realizeaza atunci cand mintea se interiorizeaza prin accentuarea lina a cuvantului " miluieste-ma " ... deci cu alte cuvinte cand mintea merge lin in directia cuvantului " miluieste-ma " merge totodata si egal si in cele doua directii despre care am vorbit : spre persoana dumnezeiasca si spre propria persoana ...
insa in directia iadului mintea nu trebuie sa mearga niciodata prea mult ci sa il priveasca superficial , adica iadul nu are voie sa puna stapanire pe inima ... nu putem respinge existenta iadului si nu putem sa ne sustragem in mod absolut influentei lui , dar nu trebuie nici sa patrunda in inima ci numai la suprafata ; apoi iadul nu trebuie pomenit decat cand suntem siliti , nu de buna voie , caci a-l pomeni inseamna te supune intr-o oarecare masura influentei lui ... trebuie cautat ca mintea sa aiba cat mai mult timp legatura cu iubirea si lumina dumnezeiasca ...

bunatatea inimii trebuie sa izvorasca din rugaciunea Lui Iisus si trebuie sa o simtim ca pe o bunatate cereasca nu pamanteasca ... aceasta bunatate este insotita de o bucurie nepatimasa si de o lumina blanda si lina ( " lumina lina a sfintei Slave " ) care nu face diferenta intre oameni , ci ii iubeste pe toti la fel ...
osandirea la iad trebuie facuta din bunatatea inimii si inima trebuie sa ramana in aceasta bunatate cereasca chiar cand te osandesti ; deci osandirea la iad trebuie sa patrunda numai la suprafata sufletului oricat de deasa ar fi aceasta auto-osandire ...

cine isi retrage mintea din toate cele existente va decoperi inauntrul lui minunata si fericita lumina interioara ; miscarile acestei blande si fericite lumini interioare sunt cu totul minunate , in acord cu poruncile evangheliei ... minunat este Dumnezeu intru sfintii sai ... Doamne Iisuse ...
bucurati-va ...

intr-o comunitate cel mai important este ca toti sa caute mantuirea in acelasi fel ...

apoi cea mai neincetata rugaciune nu este cea cu cuvantul sau cu gandul ci cea cu simtamintele duhovnicesti ale inimii ; aceste siimtaminte nu inceteaza nici in timpul somnului ci sunt cu adevarat mai permanente ca insasi gandirea mintii ... simtamintele duhovnicesti sunt cele de iubire fata de Dumnezeu , fata de adevar , fata de aroapele si fata de vrajmasi , simtamintele de mila si compasiune , de iertare , de pocainta si umilinta , de smerenie si bucurie , de ignorare ( nepomenire ) a raului si a desertaciunii , nu ?