Sfantul Ioan Scararul spune ca "in toate lucrarile noastre cele dupa Dumnezeu, dracii ne sapa trei gropi.
Intai lupta ca sa impiedice sa se faca binele. Al doilea, dupa cea dintai infragere a lor, ca sa nu se faca aceasta dupa Dumnezeu. Cand nu-si ating talharii nici tinta aceasta, venind linistit dupa sufletul nostru, ne fericesc ca vietuim in toate dupa Dumnezeu.
Dusmana celei dintai dintai ispite este sarguinta si gandul la moarte. A celei de a doua este supunerea si ocara; a celei de a treia, defaimarea neincetata de sine".

George, nu prea mi-e clar acest text. Ii lipsesc ceva predicate. Ai putea explica mai clar care sunt cele trei gropi? :6:

Daca am inteles eu bine, lucurile stau cam asa:
1.Nu faci binele.
2. Daca totusi il faci, nu il faci cum trebuie, dupa voia Domnului.
3.Daca totusi faci binele cum trebuie, te incearca mandria ca esti bun in fata lui Dumnezeu.

Adică ei nu suferă pe Dumnezeu, îi descriu acuma pe ei, nu-L suportă aşa cum e El şi când ei simt taina umilinţei la cineva, sau taina recunoaşterii păcătoşeniei de sine, sau a recunoaşterii neputinţei omului, sau a recunoştinţei fără linguşeli ei se înfurie din pismă atât de violent şi de tare şi de brusc încât trimit pe oricine în ispită ca să oprească ceea ce se întâmplă, să smintească lucrurile văzute printr-o ceartă iscată pentru ''ascultare'' de ochii gLumii şi pentru respectarea făţarnică a unor funcţii părinteşti ca să se supună careva, conform cu nălucelile pripite şi îl scot în evidenţă ca nesupus pe Acela prin tactica asta nenorocită ce prinde la fricoşi:

hoţul strigă hoţii, trădătorul trădătroii, satana strigă satana ca în tulburarea respectivă iscată şi în sminteala stârnită să te surpi apoi singur după ce a trecut vijelia căutând răspunsuri, sfârşind prin a fi copleşit de căutarea motivelor zi şi noapte... dar nu există răspunsuri şi nici motive ci iarăşi a fost diavolul, ispititorul care nesuportând mântuirea iscă mare tărăboi pentru nimicuri... baalamuc iscat din năluceli pripite şi nenorociri iminente, cade drobul de sare de pe dulap pe copil, ca din grijă şi frică superstiţioasă să te atragă în război, să fi parte la scandal, să aprobi judecăţile gLumii crezând apoi unul sau altul cu viclenie că vor fi şi ei începători ai mântuirii... sau au participat la soluţionarea problemei,

defapt sunt uitările omeneşti, uitările ascultării, pe care unul le vede altuia şi ar dori ca musai celălalt să le fi ţinut cum trebuie ca să nu se fi ajuns aici, în veşnica nemulţumire pentru neajunsurile şi trădările altuia.

Adică dracii te ''ajută'':

1.Să uiţi să faci binele, promisiunea, lucrul tău... din iubire sfântă.
2. Daca totusi il faci, să nu il faci cum trebuie, nicidecum dupa voia Domnului şi felul şi timpul şi rostul cu care ar fi trebuit făcut.
3.Daca totusi faci binele cum trebuie, întreg, te bagă la socoteli unde te încearca mandria vicleniei ca esti tu autor al binelui şi te visează frumos că iată ai intrat în ispistorie şi numai tu ai merite in faţa lui Dumnezeu, uneori chiar mai mari ca ale Lui sau ale altora cu atât mai mult cu cât tu ai un păcat mai mic decât a celui căruia i-ai făcut binele.

Aşa-i cu prietenul... deci nu te împrieteni cu gândul, cu gândul răzbunării ci dacă tot ai ajuns victimă, măcar stai aşa şi nu răzbuna răul cu rău căci cade pe nevinovat şi nu întărâtându-vă unii pe alţii la dezbinare şi ceartă pentru ca să acoperiţi făţărnicia păcatelor cu păcatele... mele, ci stai aşa nu ca o victimă supărată aşteptând de frică scuzele care oricum nu vor mai venii niciodată, ci fii ca o victimă care din vina ei a ajuns cea mai mare victimă a tuturor timpurilor. Asemănaţi-vă cu Iuda Iscarioteanul dar fără să-L vindeţi pe Dumnezeu cu ce ştiu eu ce mijloc şi fără să vă puneţi gâtul în laţ apoi ci acceptaţi-vă situaţia de victimă care nu vrea să ştie de bărbat, nu vrea să cunoască îndeletnicirile păcatelor ascunse puse la cale... în cale... drept răzbunare ca model de uitare.

E rău când te bate ''tata''... ca să te mustre definitiv.

Şi ce-i mai place supăratului ca să fie pururea supărat...... de ce? Păi pentru ca să aibă motiv. Motiv de ceartă. Ce artă, păi artă marţială şi joială, aşa ca-ntre farisei şi pigmei.

Multumim, glykys, si eu sunt de parere ca acestea ar fi "gropile" pe care cel rau ni le pregateste.

As vrea, pornind de la cuvintele Sfantului Ioan, sa fac referire la rugaciune, una dintre "lucrarile noastre cele dupa Dumnezeu".
Stim ca diavolului nu-i e nicidecum placut dialogul omului cu Cel Bun; va incerca sa ne determine, in diverse moduri, sa nu rostim rugaciuni. Dar, avand moartea inaintea ochilor nostri, nu vom cadea in cursa diavoleasca. Ne vom gandi ca, amanand rugaciunea, riscam sa murim instrainati de Dumnezeu.

Insa trebuie sa constientizam ca diavolul va continua sa ne intinda alte curse, fiind neobosit in a ne razboi; se va stradui, de pilda, sa ne abata atentia de la cuvintele rugaciunii. El stie bine ca rugaciunea facuta doar cu buzele, si nu din inima, nu-i e placuta lui Dumnezeu (Poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe – Isaia 29,15). Vom evita si aceasta capcana demonica cautand indrumarea unui parinte duhovnicesc, primind sfaturile sale, chiar mustrarile acestuia.

In cazul in care rostim rugaciuni placute lui Dumnezeu, fara a avea mintea imprastiata, ispititorul va arunca in sufletul nostru semintele mandriei, soptindu-ne ca suntem rugatori adevarati, ca rugaciunile noastre sunt pe placul Domnului etc. In aceasta situatie se cuvine sa avem constiinta propriei nimicnicii, a faptului ca, fara Dumnezeu, nu putem face nimic, ca rugaciunea curata este un dar, iar noi nu avem niciun merit in dobandirea acestuia.

poate avea Dumnezeu rival?

"Loviturile pe care ni le da vrasmasul fie pe vazute, fie pe nevazute, adeseori le simtim si le vedem. Dar chinurile si durerile ce le sufera el de la noi, cand devenim uneori virtuosi, sau ne caim pentru gresale, sau rabdam indelung si rezistam in necazuri, sau ne rugam si implinim cu ravna toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, facut sa se tanguie, lovit, - toate acestea, dupa iconomia dumnezeiasca noi nu le vedem, ca sa nu ne mandrim si molesim. Caci drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce ne necajesc pe noi -2 Tesaloniceni, 1,6 (Ioan Carpatiul, O suta capete de mangaiere, c.79, Filocalia IV).

Asta suna a deznadejde - lipsa nadejdii in iertarea (din mila, din iubirea) Lui Dumnezeu si in faptul ca, cu ajutorul Lui Dumnezeu, se pot apropia de Dumnezeu incercand sa-I faca voia in viitor.

"Diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita, impreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu inceteze niciodata atentia inimii, trezvia, impotrivirea si rugaciunea catre Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla in toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si inselaciunile dracilor.

Asadar sufletul sa se increada in Hristos si sa-L cheme pe El si sa nu se infricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu infricosatul Imparat Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute"(Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, c.39, Filocalia IV).

Asa este, dar aici nu stiu daca e vorba de apocatastaza. Aceasta spune ca pana la urma si diavolii , datorita suferintelor din iadse vor mantui ca Dumnezeu nu poate sa-i chinuie vesnic.
Dar la Sfantul Antonie cel Mare, care are acea vedenie cu diavolii,si il intreaba pe Dumnezeu daca diavolii se vor mantui primeste raspunsul ca se vor mantui daca se vor pocai.
Deci, daca exista pocainta, mantuirea este permisa oricui. Dar diavolii nu se pot pocai , deoarece pacatul lor e unul al stiintei si nu al neputintei.