Ce frumoase sunt! Da,cred ca semeni cu aceasta floare care pentru mine inseamna tinerete fara batranete.Mirosul ei te duce cu gandul la putere,hotarare,curatenie,ordine,prin infinitatea de culori imi sugereaza imaginatia bogata si posibilitatea de a deveni ceea ce vrei sa devii.

Copilaria intr un oras precum Bucuresti, e putin mai altfel, mai rece, mai fortata, dar am avut marea sansa sa ma nasc intr un loc linistit, ferit de aglomeratie, de praf si betoane. M-am nascut intr un cartier vechi plin de vile de pe timpul regimului daramat cu atata brutalitate de comunisti. Este cartierul celor mai frumoase amintiri si a perioadei celei mai linistite din viata mea. Cartierul Cotroceni, un cartier aparte cu iz burghez , cu o Biserica minunata si foarte veche ce poarta hramul Sf.Elefterie. Aici am facut scoala primara la Scoala 146 din Panduri. Am avut sansa sa ma imprietenesc cu florile, cu natura , cu atmosfera parcurilor vechi amenajate cu bun gust. Mi-aduc aminte cu multa placere de prietenii mei, de guvernanta ce ne invata "nemteste" si ne purta pe strada pe copiii cu o sforicica ce o tineam toti in mana dreapta ca sa nu ne pierdem. Va dati seama ce comic imi pare acum cand imi aduc aminte imaginea a 7-9 copiii insirati cu o sforicica in mana , ca sa nu ne pierdem. Imi aduc aminte tot din acea perioada de mirosul parchetului din clasa ce era impregnat cu un fel de motorina. Tot cu multa placere imi aduc aminte de invatatoarea mea, ce ne mai batea la palma cand liniutele ce le faceam o cam luau razna, de numaratoarea cu bile de lemn, de jocurile vremii, de nebuniile mele, de atmosfera din casa, de mirosul cafelei proaspat rasnite la o manina manuala de alama, de mirosul cartilor foarte vechi. Cum a trecut timpul Doamne ! . . .

Am uitat multe sa mai spun si nu ar avea rost, dar mi-am adus aminte de palmutele ce le luam de la maica mea cand ma prindea ascultand Vocea Americii la radioul vremii cu "ochi magic". Naravul asta de a asculta Vocea Americii ( cu toate ca nu prea pricepeam ceva) il aveam tot de la ai mei , pentru ca ei erau mari fani ai acestui post de radio. Europa Libera, am descoperito ceva mai tarziu. Era o perioada in care daca erai filat ca asculti asa ceva , nu era de bine. Mi-am adus aminte de Icoana cea f. veche a Sf.Stefan pe lemn masiv, pe care pe la 6 ani am retusat-o pentru ca mi se parea mie ( in mintea mea tampa ) ca are culorile cam sterse. Si ca sa nu fiu incorect fata de voi, imi aduc aminte de prima mea "dragoste", cam pe la 8 ani . Se numea Simona, o dragoste la prima vedere ! Ehe, cate ar mai fi. . . .

Va multumesc d-na Dorina.....mama e cea cu sufletul imaculat....incerc prin tot ce fac sa fiu ca ea ....dar uneori nu reusesc.....

copilaria?
 

A fost o frumoasa perioada din viata mea,fiind primul copil al parintilor mei,venit dupa ani de asteptari eram rasfatata familiei,ma luau peste tot cu ei,aveam parte de cele mai frumoase jucarii dar in dragostea ei mama uita de dorintele mele.Ma purta cu parul lung pieptanat in doua codite cu fonte mari si rosii iar pieptanatul dimineata devenise un chin pt mine.Plangeam sa ma tunda ca ceilalti copii dar mama imi spunea ca asa sunt frumoasa.Abia peste ani am reusit sa-mi tai parul cand eram deja mare dar nu uit sa-i amintesc mamei nici acum si sa ne amuzam patema asta.

Multumesc Teodora pentru trandafiri.Cat de mult am crezut cu totii in dcembrie 89 ca trandafirii,ne vor face fericiti...

Mamele de fete intodeauna vor ca fata lor sa fie cea mai frumoasa!Sunt convinsa ca esti frumoasa si cu si fara parul lung dar,nu este podoaba mai mare pentru o fata cum este parul daca ne referim la frumusetea fizica.
Dar sufletul curat si inima credincioasa sunt cu mult mai importante si nu pier niciodata!

Tatal meu era un om dur, violent.(Dumnezeu sa-l odihneasca!).Ne era tare frica de el caci,avea o curelusa pe care uneori, cand mama nu mai putea face fata situatie o folosea altoindu-ne ,lasand pe pielea noastra frageda niste semne intai rosii iar apoi vinete si drepte asemenea sfintei dreptatii parintesti.
La o tombola organizate la serviciul tatalui meu acesta a castigat un aparat de fotografiat.Ce frumusete!!!! Avea o cutie patrata de catifea,albastru inchis,captusita cu matase fina pe interior.Ce mai ,era mununat.
Eu nu eram la scoala asadar nu stiam sa citesc,iar in cutie sub aparat era un certificat de garantie cu instructiunile de folosire ale aparatului.
Cand eram doar eu singura acasa, caci surorile mergeau la scoala mangaiam cutia aparatului iar uneori indrazneam sa ridic capacul pentru a-l privi.Nu am indraznit niciodata sa fac mai mult.
Intr-o seara,tatal nostru ii spune mamaei:
-Ia chiama fetele la mine.
Mama femeie supusa, caci era casnica si cel care aducea banii in casa era doar tata a alergat sa ne aduca.
Eram vesele si fara griji dar,cand am vazut pe masa langa pachetul de tigari Marasesti curelusa ni s-au cam inmuiat picioarele.
-Care a umblat la aparatul de fotografiat? a intrebat tata .
Tacere!
-Va mai intreb o data !
Iarasi tacere.
-Aceasta e ultima data cand va intreb si apoi pun in functiune cureaua.
Eu tremuram toata stiind ca ridicasem capacul cutiutei cu o zi inainte.
Ne-a luat pe rand incepand cu cea mai mare.
-Nu.nu a fost raspunsul lor.
Cand mi-a venit randul si m-a intrebat am spus:
-Eu am unblat taticule te rog sa ma ierti!
-Pentru ca ai fost sincera te iert,duceti-va la culcare.
In pat,surorile mele ca niciodata nu mai conteneau cu atentiile una dintre ele oferindu-mi chiar o bomboana spirtoasa din ziua precedenta, pe jumatate consumata,pe care o pastrase din seara precedenta.
A doua zi tata a mers cu aparatul de fotografiat la reparat si multi ani nu am inteles cum s-a putut strica acesta numai ridicand capacul cutii.
Nu am aflat niciodata cine l-a stricat dar, ce pot sa va spun este ca surorile mele s-au descurcat mult mai bine in viata decat mine caci, a invata de mic sa minti este esential !
Altruismul este o forma decadenta si demodata de manifestare care nici atunci si nici acum nu sunt de folos in lumea materiala.

Copilaria mea a insemnat prietenii de pe casa scarii blocului. A insemnat lungi zile de vacanta, cand ieseam de foarte de dimineata si faceam "cort" pe pajistea din fata blocului si ne jucam de-a mama si de-a tata, pana cand spre seara incepeam "urmarita" sau "de-a v-ati ascunselea". Inseamna zile cand mergeam in padurea din micul nostru orasel sa culegem muguri de brad pentru sirop sau flori de soc pentru socata, insemna drumetii pazite de cel mai bun prieten al nostru, o catelusa a blocului nostru, Ela, la a carui sfarsit am stat toti si am vegheat ( inclusiv parintii si alti vecini) si am incercat sa o salvam. A mai insemnat zile de vacanta cand mergeam cu parintii la tara, la legat la vie, la cules de struguri, si alte munci ale campului, la cules de bureti, de flori de camp, de urzici, a insemna dupa-amiezi de vara petrecute pe cararile din vie sau in apa incalzita de soare din curtea casei unde ne balaceam noi copii. Insemna vacante de iarna cu ore lungi petrecute pe derdelus, cu oameni de zapada, cu case cu ziduri si camere facute din zapada ( ce vremuri!), seri lungi care nu se terminau decat atunci cand reuseam sa rezolv problemele la matematica si de scris tema lafiecare obiect de 3 ori ( pe caietul de acasa, pe caietul de teme, eventual pe un caiet special sau pe caietul de clasa). O doamna invatatoare la care visam ca la mama mea, povesti nemuritoare, romanele lui Jules Verne,poeziile lui Toparceanu, povestirile lui Emil garleanu.. spectacole ale vietii care curgeau pe strazile sau pe esplanada orasului ( inmormantari, nunti, hore), cofetaria la care ne duceau parintii in fiecare duminica.

Satul copilariei este asezat intr-o vagauna asemenea unor indecente rotunjimi (de unde probabil ii vine si denumirea la fel pe indecenta).La impreunarea lor,incep codri nesfarsiti ai Rafailei paduri seculare cum rar intalnesti prin acea parte a Moldovei.
Datorita falnicilor codri, pe acele meleaguri cadeau nistre ploi strasnice de vara.
Cand incepea ploaia alergam in casa dar aveam grija sa ne luam cate o poala de prune tocmai date in copt.Asteptam cu nasurile lipite de geam si din cand in cand ne distram iesind pe prispa pentru a scoate limba sa vedem ce gust are ploaia.
La vreo suta de metri din-sus de casa era o nisiparie cu un nisip fin si auriu care,atunci cand venea apa mare pava cararea, parca anume facuta pentru a indrepta nisipul in directia paraului astfel incat intr-un proces continu si natural totul se transforma si se reaseza acolo de unde venea.
Ieseam in drum desculte si cu piciorusele, saream in balti stigand fericite :"colacei,colacei ,na la mama la purcei" , pe buna dreptate, caci pana si purceii erau mai curati decat noi !
Cand ploaia se oprea adeseori, iesea curcubeul care unea intr-o arcada de culori, cele doua orizonturi.Atunci,ma duceam in brate la matusa mea si ii sopteam la ureche:
-Tante Ileana,tare as vrea sa merg si eu acolo unde incepe curcubeul(caci,auzisem eu intr-o poveste cum ca,ajuns acolo te transformi inr-o secunda din fata in baiat!")
De fiecare data razand matusica imi spunea:
-Lasa ai rabdare ca mergem data viitoare
Dar,nu am ajuns niciodata pana acolo dovada este faptul ca tot fata am ramas.....!