Cat de nefireasca este invidia si cat de nefericiti suntem atunci cand ea se strecoara in sufletul noastru! Nu stim oare ca trebuie "sa te bucuri cu cel ce se bucura si sa plangi cu cel ce plange"? Stim, dar lipsa dragostei ne face atat de fatarnici. Sa luam seama cu luare aminte la toate aceste porniri nefiresti ale inimii noastre.

M-am gandit la vorbele tale , si vroiam sa te contrazic , sa gasesc ceva lumesc bun in ale competitiei . M-am tot gandit , si-mi veni in minte sportul , dar vai noua cate patimi naste si acesta "indelednicire " , ce se vrea fara de pata ! ! !

Feriţi-vă de oamenii care au zâmbetul pe buze, dar nu şi in privire.

In rest: mila Domnului, căci nu ştim ce planuri are El pentru ei.

"Zavistia - spune Cuviosul Sofronie Saharov - este proprie tuturor oamenilor, indiferent de starea lor sociala.
Desigur, totdeauna se gaseste cineva mai tare decat noi. Ceilalti au intotdeauna ceva ce am dori si noi sa avem.
Prin zavistie lepadam pe ceilalti; iar viata devine cu adevarat un fel de chip intunecat si tulbure al lui Dumnezeu".

Hai sa vedem , ce spun si cei din popor . . .
 

Invidiosului nu-i vine indigestia din ce manaca el, ci din ce manaca ceilalti. Invidia a murit dar a lasat multi urmasi.

Invidia nu are odihna.

Invidia este un graunte de nisip in ochi.

Invidia dusmanului e proprie sa pedeapsa.

Sa moara capra vecinului.

Daca invidia ar fi o boala, multi ar suferi.

Nu arunca cu pietre in pomul cu fructe.

. . .
 

Pe cei care merg în soare îi urmează în mod necesar umbra; iar pe cei care păşesc prin glorie îi însoţeşte invidia.( SOCRATE )






Invidiosul îşi pricinuieşte suferinţa ca unui duşman. ( DEMOCRIT )







Invidioşii nu se bucură atât de propria lor fericire, cât mai ales de nenorocirea altora. ( AGATHON )







După cum fierul e ros de rugină, astfel e ros invidiosul de propriul său caracter. ( ANTISTHENES)

In cateva cuvinte , aproape tot despre invidie : Parintele Rafail Noica
 

Am zis că nu există păcat și nu există viciu și nu există iad. Invidia? Există o invidie sfântă. Invidia, ca și toate păcatele și viciile, este numai o deformare a unui lucru bun, a unei dreptăți, a unei virtuți. Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai mult har. Cum se face?“. Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru ca nevoința acestui om să fie mai deplină. Nevoitorul acesta invidia harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună: tu cum ai ajuns la asta și eu nu? O zicală a românului zice: „Dacă a murit capra mea, să moară și cea a vecinului“. Ce tâmpenie! De ce? Dacă erați prieteni și tu nu mai ai capra ta, îți dă vecinul câte puțin lapte, cât ai nevoie; dacă moare și a lui ce faceți? Ce tâmpenie este păcatul! Ce întuneric! Ce urâciune! Am văzut două lucruri în invidie: poftesc lucrul pe care eu nu-l am și celălalt îl are, iar al doilea este că îl urăsc și vreau să moară și capra lui. Dacă e vorba de un lucru material, aurul pe care-l are aproapele nu-l pot avea, ci trebuie să găsesc altul. Însă când e vorba de lucruri duhovnicești, darul sau harul pe care-l are cineva nu-l pot avea și eu? E sărăcit Dumnezeu? Nu poate să dea același tuturor? Ca lumina: o lumânare poate să aprindă sute și mii de alte lumânări și nu-și pierde focul. Așa și cu cele duhovnicești mai ales, că vorbesc de cele duhovnicești întâi, care au importanță veșnică. Există însă și o invidie duhovnicească despre care spunea Părintele Sofronie că e periculoasă și foarte greu de biruit în unele cazuri. Aș putea zice despre o nevoință a invidiei: „Doamne, dă-i însutit și înmiit, dar – cum zice prochimenul – nu uita pe săracii tăi până în sfârșit“. Asta mi-a fost rugăciunea și cu asta ai putea să te bucuri pentru bucuria aproapelui. Ce înseamnă a doua poruncă: „Să iubești pe aproapele ca însuți pe tine“? Cine nu este în mine în lumea întreagă? Cine-mi este aproapele sau cine-mi este departele într-o lume în care pot să vorbesc acum pe internet în Japonia sau Australia și să ne vedem față către față? Chiar fără internet tot aproape mi-ar fi duhovnicește și esențial.

Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai crede cu adevărat că averea, ca şi slava lumii acesteia nu înseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă priveşti acestea cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici.“

Este adevarat,insa invidia exista si in afara sferei materiale a existentei.Poti invidia pe cineva ca are o casnicie mai buna decat a ta,ca a intalnit un partener care ti-ar fi placut si tie,ca are copii mai frumosi si mai destepti(sau doar ca-i are).Invidia poate imbraca multe forme.

Foarte corecta observatia ta , si asa este , dar o putem numi noi oare o "invidie constructiva " , pe aceasta ? Caci , a invidia e una , a admira e complet altceva , dar sa fim onesti , de multe ori le combinam pe amandoua , admiratie cu invidie . Da , bine , poti sa-mi spui , dar asta ma mobilizeaza si pe mine sa-mi caut un partener de viata , sa am copii multi si frumosi . . . ! Corect si aici , si atunci oare ma intreb : omul nu poate "progresa" decat prin invidie , luand exemplu de le altii , cum mai spun unii in mod delicat !
In fine sunt multe de spus , draga Yasmina , dar oricum invidia e un pacat clar si subliniat de Sfintii Parinti !