Exista si riscul ca atunci cand omul nu mai are incredere in capacitatile sale, sa ajunga sa spuna - eu nu pot nimic, nu sunt bun la ceva si asa ajunge la nelucrare. Ori nelucrarea nu-i un lucru placut lui Dumnezeu.

Cred ca Bogdan se refera la activitatea spirituala. Ori acolo trebuie sa ascultam de Dumnezeu si de duhovnic, intrucat increderea in propriile forte ne poate duce in directia gresita.

Depinde de lucrare ! Sa avem incredere in capacitatile noastre , dar sa fim mai mereu constienti ca buna functionare a acestor capacitati este strans legata de felul in care decurge relatia noastra cu Dumnezeu . Deci , atentie in ce directie si in ce scop folosim aceste capacitati si mai ales pe cine slujim !

Iacata raspunsul la acest topic!

cand l-am intrebat pe duhovnicul meu cum e cu increderea in sine mi-a spus printre altele o anecdota...cica un budist un ortodox si un catolic se hotarasc sa vada a cui credinta este cea adevarata...ca sa faca asta iau o lumanare sa se roage pe rand sa se aprinda si sa vada cui i se indeplineste cererea...se roaga catolicul nimic, vine randul budistului, se roaga si el tot degeaba, vine randul ortodoxului incepe sa se roage si in timp ce se ruga socate o cutie de chibrituri si aprinde lumanarea.....cu alte cuvinte trebuie sa facem "ce este al nostru"...deci daca starea aia de letargie de care vorbeai o numim "incredere zero in fortele proprii" clar trebuie sa ne ferim de "increderea zero in fortele proprii" :)

In viata trebuie sa ne ferim de increderea amagitoare in Dumnezeu si increderea doar in noi insine. Se intampla sa ne dorim ca noi sa nu mai lucram nimic, ca totul sa vina de la Dumnezeu. Un preot a raspuns la acuzatia unei mame - ca fiul sau nu a luat un examen pentru ca el nu a citit acatistul: "Eu am citit, el n-a citit".

Pe de alta parte increderea doar in propriile puteri este trufie. De multe ori uitam de acest lucru: "Fara de Mine nu puteti sa faceti nimic".

Toate astea fac parte din calea de mijloc, adică : DREAPTA SOCOTEALĂ !

Pareri prea radicale si parca, fara continut ; " sa nu ai incredere in sine,. ..sa ai incredere totala in Dumnezeu..."
Cine a spus ca daca are si incredere in sine, are intru totul incredere in sine, sau cine spune ca ESTE posibil sa ai incredere doar in Dumnezeu. Noi vorbim, dar astfel de lucruri nu se realizeaza, daca ar fi sa incercam a constientiza amploarea lucrurilor interioare si exterioare, adevarul acestora din viata noastra care nu se manifesta chiar atat de simplu .
Eu ii dau dreptate lui Coralina si-mi pare cea mai echilibrata din ceea ce a incercat sa exprime despre acest subiect, tocmai pentru ca numai o fatarnicie ar putea pretinde ca avem incredere doar in Dumnezeu, si numai o idee nesanatoasa ar putea pretinde ca nu trebuie sa avem incredere in sine, deloc.
Sinele nostru constituie tocmai esenta pe care a oferit-o Dumnezeu fiintei noastre, esenta din care va sustrage raspunsul la felul cum ne-am administrat viata pe care ne-a daruit-o, de el depinde, de fapt, cat ne apropiem sau nu de Dumnezeu.
Nu ai cum sa pretinzi ca te lepezi de sine, ca nu ai incredere deloc in sine, insa te increzi in Dumnezeu, acest sine este tocmai spiritul nostru supus incercarii si frumusetii capabile de credinta, a crede fara el, fara increderea prealabila in calitatea lui, este ca si cum ar crede in Dumnezeu un lucru fara suflet, deci fara esenta.
Daca apropierea de Dumnezeu inseamna spiritualitate, atunci cu acest spirit al nostru incercam sa infaptuim apropierea, pe acest spirit incercam sa-l infrumusetam luand din el lucrurile bune si creand in jur lucruri frumoase.
Intotdeauna m-au deranjat exagerarile de gen ; " sa ne lepadam de toate placerile, sa ne lepadam de lume, sa ne lepadam in totalitate de sine....sa traim doar intru Domnul, sa iubim doar pe Domnul..." si altele care nu au relevanta si nici vre-o consistenta veridica in viata oamenilor doar exprimate atat de succint .
Par, mai degraba, expresii vagi ale unor aspiratii imposibil de intrupat, daca nu intelegem mai inainte de toate simplitatea si lucrurile ce pot fi infaptuite din jurul nostru.
Tocmai de aceia raman aproape mereu...atat de vagi.
Animalele nu au incredere in sine, nu au rationament si se manifesta absolut instinciv...sa inteleg ca si oameni trebuie sa se manifeste la fel, pentru a da dovada de " credinta " ?
Pentru mine, increderea in sine echivaleaza cu credinta in Dumnezeu, pentru ca numai intelegandu-te pe sine si respectandu-te indeajuns poti sa-ti coordonezi simtirile si fiinta spre ceva maret, respectiv spre credinta.
Daca pe tine te consideri un nimeni, un non sens, un gol imens de nimicnicie, o spurcaciune dezolanta...cu aceasta " consideratie " josnica vei incerca sa-L slavesti pe Dumnezeu, si tot astfel ii respecti lucrul Mainilor Sale. Astfel, nu mi se pare o atitudine in virtutea credintei, ci, mai degraba o oarecare amagire, tocmai de aceia ajunge , de multe ori, credinta sa fie inteleasca si intreprinsa gresit, sau, si gresit.
Prin urmare, increderea in sine nu reprezinta narcisism si nici mandrie, ci, mai degraba o necesitate direct proportionala cu credinta ce dorim sa o plamadim din noi, in functie de ceea ce este in jur...pentru Dumnezeu.

este obligatoriu sa ai incredere in tine altfel cazi in deznadejde si apoi in depresie. aceasta incredere in tine poate fi cultivata asa: doamne am incredere in mine datorita tie, vino si te salasluieste in mine si voi invinge peste tot(interviuri etc) si nu se mai pune problema de mandrie. mandrie este atunci cand te crezi tu foarte puternic si ai impresia ca nu ai nevoie de Dumnezeu, ptr ca esti tu tare.

Îngrijorarea prea mare şi teama de eşec pot fi datorate şi temperamentului persoanei respective (mai ales cel melancolic), nu neapărat neîncrederii în Dumnezeu.