Da intr-adevar pare lipsit de smerenie sa tot astept rezulatele rugaciunilor si daca sper ca asta nu e dintr-o mandrie mascata bine in spatele unei imense mile sau grije,atunci ma gandeam ca nu se intampla nimic deoarece:
-ea este cea care trebuie sa se intoarca la Dumnezeu
-rugaciunile nu sunt ascultate deoarece eu nu am indeajunsa credinta.

Si nu sunt convinsa ca rugaciunile mele o vor intoarce la credinta deoarece cum spuneam fiecare persoana este libera sa aleaga ce fel de viata doreste sa duca.
Faptul ca de atatia ani duce viata amara pe care o duce,imi da increderea ca aceasta este calea pe care vrea sa mearga netulburata.
Cum sa-i afecteze rugaciunile mele liberul arbitru?
Poate ca nu cunosc eu destule despre rugaciune,dar cum sa mantuim pe cineva sau sa-l aducem la credinta fara participarea lui voita?

De aceea,imi luasem gandul ca eu as putea sa fac ceva in directia asta,insa ma intrebam ce as putea face pt copilul nenascut?
Cam putine,avand in vedere ca nici macar nu are un nume dupa care sa-l pomenesti la rugaciune,la pomeni,nimic.

Si am ajuns la concluzia asta(sa aleg sa ma implic)deoarece parintii ei stiu dar nu sunt credinciosi si pur si simplu nu se roaga nimeni pt linistea lui.
Aceste ganduri,mi-au venit mai mult dupa ce mi-am deschis cont aici si am citit foarte multe materiale despre avort si avortati.

L-au adus,draga Adam dar nu in stare de inconstienta :)
Era si el prezent cu spiritul,a avut dorinta si vointa sa vina,numai ca nu putea merge si atunci l-au adus ceilalti.

Este intr-adevar o predica foarte frumoasa,multumim!

Cati ani ai? Esti singura? Esti casatorita? Tatal copilului....? Familia ta....?

Ana, sunt aproape șapte ani de când a fost scris mesajul acela.

Vezi, toate pot fi adevarate, si tocmai de aceea nu are sens vreodata sa avem vreo asteptare ca rugaciunea ta (sau a altcuiva) va aduce la crediinta pe cineva (adica sa ai vreo asteptare asupra unui lucru specific pe care il doresti tu). Si tocmai de aceea mereu sintem datori sa ne cercetam pozitia noastra (pt ca de noi insine sintem intradevar raspunzatori!) - de aceea ti-am pus problema sa te cercetezi pe tine, nu pt ca te-as fi banuit de ceva (Doamne fereste!). Pe ceilalti nu e treaba noastra sa ii cercetam (ci bine ar fi sa le vedem neputiintele!), dar pe noi da, caci numai asa putem progresa (asta vrusesem sa pun problema si te rog sa ma ierti daca nu am facut-o cu suficienta claritate, tact si delicatete).
Insa poti sa fii convinsa ca rugaciunea - si a ta si a oricui altcuiva, cu atat mai mult a preotilor - sigur o va ajuta (sigur nu va trece neauzita de Dumnezeu).

Omul are decizia daca vrea sau nu sa se intoarca spre Dumnezeu, insa Dumnezeu este cel care il cheama pe om si care creaza conjunctura / conjuncturile favorabile la nivelul fiecarui om, ca omul sa se intoarca.
Dumnezeu ii intinde fiecarui om mana Sa si il cheama - si asta nu doar o data in viata ci de nenumarate ori (si rugaciunile celorlalti ajuta acestui aspect), dar daca omul in cauza este cu atentia in alta parte (spre sine sau spre vreo patima sau pacat), poate sa il ignore pe Dumnezeu pt ca nu il vede in momentul ala, nu prinde momentul (si are libertatea aceasta, e la liberul lui arbitru). Dar poate va prinde urmatorul moment cand Dumnezeu il va chema cu putere. Si tot asa. Pina la urma, cu rugaciunile celorlalti (si eu cred ca cu cati mai multi se roaga, cu atat mai bine), va lua directia corecta spre Dumnezeu intr-una din acele conjuncturi favorabile.

Nu-i neaparat asa. Uneori ne dam seama cand sintem in eroare, insa nu gasim drumul inapoi singuri, alteori ne dam seama ca ar trebui sa mergem spre Dumnezeu dar nu gasim exact iesirea din labirintul pacatului, alteori suferim dar nu ne dam seama ca este urmarea unor pacate si despre care pacate e vorba, alteori constientizam si pacatul dar nu sintem in stare sa-l biruim, etc.
Trebuie sa avem intelegere fata de neputiintele semenilor si sa nu ii consideram rau-voitori (in sensul ca e voia lor expresa) - poate fi vorba de o neputiinta despre care daca cercetam adanc in noi constientizam ca poate si noi am avut genul acela de neputiinta insa in cu totul alta directie si poate de aceea ne e greu sa o vedem. Poate chiar este cazul celui care e neputiincios (macar in sensul ca nu intelege ce i se intimpla si de unde ii vine suferinta), iar rugaciunea celorlalti ajuta mult.
Insa intotdeauna Dumnezeu este cel ce poate aduce intelegerea si luminarea mintii si a inimii omului neputiincios (si a semenilor) ca sa vada neputiinta si sa ii ajute sa o treaca, inteleptindu-l si aducandu-i pricepere si intelegere cum sa treaca ispita.
De aceea rugaciunea ajuta in toate aceste situatii - pentru ca cere ajutorul Dumnezeiesc.

Liberul arbitru nu, insa decizia de a merge spre Dumnezeu sau nu, poate fi influentata de conjuncturile favorabile pe care pune Dumnezeu in viata omului si il cheama spre El - caci Dumnezeu este cel care din mila Lui bogata aduce pe om la crediinta. Nu noi ca oameni. Doar prezenta puterii Lui Dumnezeu. De aceea sfintii au atata putere, pt ca este Dumnezeu cu ei permanent. Nu sfantul face, ci Dumnezeu, care este cu sfantul, face. Noi insa ne putem ruga Lui Dumnezeu.
Iar in aceasta priviinta, de a cere mila Lui Dumnezeu pt omul acela, rugaciunea ajuta! Nu stiu ce altceva ar putea ajuta.
In concluzie, ia-ti gandul ca tu ai putea face ceva in priviinta aceasta, ca nici un om nu are o astfel de putere. Doar Dumnezeu poate sa cheme pe om la crediinta. Iar in priviinta asta rugaciunea ajuta. Cat priveste omul, pastrand liberul sau arbitru, poate constientiza si decide sa mearga spre Dumnezeu oricand in vreunul din momentele vietii (un frumos exemplu este al Sf Bonifatie; sau talharul de pe cruce), deci nu deznadajduii si nu spune ca nu se poate, ci doar te roaga fara asteptari.

Sa stiti ca cunosc femei care chiar daca au facut o data sau poate de mai multe ori greseala asta, si si-au dat seama si le-a parut rau, la scurt timp dupa aceea, chiar un an-doi, le-a ajutat Dumnezeu si si-au reparat greseala, casatorindu-se (unele chiar cu barbatul "vinovat", sa zicem, altele nu) si dand nastere la prunci, unul sau mai multi. Altele intr-adevar s-au chinuit mai mult dar pana la urma tot S-a milostivit Dumnezeu de ele si le-a dat copii, cand nu mai spera nimeni; putine, insa, n-au avut, cel putin deocamdata, norocul asta (din cate am inteles ar fi necesari cam 7 ani de pocainta pentru ca sa ti se ierte un asemenea pacat...)

Știu și eu pe cineva care a comis-o la tinerețe și nu a mai putut avea copii după aceea. Acum are cam 50 de ani.

E nevoie de Spovedanie ca sa ti se ierte un asemenea pacat.

Canonul opreste de la Sf Impartasanie 7 ani pentru avort. Doar pentru primul. Daca sunt mai multe, doar pe patul de moarte.

Doar pe patul de moarte? De unde ai scos tu o asemenea judecata in locul Lui Dumnezeu? Poti tu sa stii si sa judeci cand are Dumnezeu de gand sa ierte pe cineva? Oare pe Sf Ap Pavel nu l-a iertat Dumnezeu cand l-a intors si facut apostol, desi ucisese si prigonise atatia crestini inainte si participase chiar la uciderea unui sfant?