Cuvantul "slava" are etimologie greaca, iar cuvantul "marire" etimologie latina. aceasta este diferenta dintre cele doua notiuni, iar "slava" este cu mult mai mare decat "marirea" in termeni de lauda adusi lui Dumnezeu.

Mie mi se pare important de clarificat aceasta intrebare. Pariez ca majoritatea nu stiu ce inseamna aceasta cerere catre Tatal Ceresc.

Ne rugam pentru desavarsirea in noi si printre noi a Imparatiei Lui Dumnezeu, despre care ne-a vorbit Domnul nostru Iisus Hristos-Fiul Sau-.Vrem sa nu mai fim dominati de pacate,de patimi trupesti si sa se statorniceasca in noi si printre noi Imparatia Lui Dumnezeu.

Vie Imparatia Ta = sa vina Imparatia Ta = sa vina Duhul Tau cel Sfant

A nu se intelege ca Imparatia Ta este vie...

Este scopul nostru suprem de dobandire a Duhului Sfant inca de pe acum. Este tendinta spre desavarsire, cum spuneai mai sus.

La parohia mea, preotul spune aşa: "vină Impărăţia Ta", adică "să vină".

Din Biblia in original:

Luca 11, 2:
εἶπεν δὲ αὐτοῖσ, ὅταν προσεύχησθε, λέγετε, πάτερ, ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου: ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου
Matei 6, 10:
ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου, γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ γῆς.

Sfantul Ioan Gura de Aur ne talcuieste:

Si aceste cuvinte sunt iarasi cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste câtre Tatal si doreste cu înfocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pamânt.

si

Olivier Clement ne spune:

[SIZE=2]Dupã Tatãl si Cuvântul prin care acesta se reveleazã, iatã-L si pe Duhul Sfânt. Cãci o variantã foarte veche a Evangheliei dupã Luca înlocuieste "Vie Împãrãtia Ta" prin "vie Duhul Tãu cel Sfânt".[/SIZE]
[SIZE=2]Sã vinã Duhul tãu cel Sfânt si sã ne împãrtãseascã de Împãrãtia Ta: slava Ta, schekhinah, energiile Tale, harul Tãu, lumina Ta, viata Ta, puterea Ta, bucuria Ta... toate acestea înseamnã un singur lucru.[/SIZE]

In afara de explicatia cu Sfantul Duh, cred ca ar mai fi una, legata de ea:

Imparatia lui Dumnezeu, ne spune Hristos, este deja printre noi, si in acelasi timp va fi aici cu putere, deplin, abia la a doua venire a lui Hristos. Este o antinomie sau un paradox, ca mai totul in crestinism.
Imparatia lui Dumnezeu este comuniunea cu El.
Noi prin botez si sfintele taine suntem deja cu EL, dar asta este ca o samanta pe care mai trebuie sa o si udam ca sa creasca. Trebuie sa 'colaboram' cu Dumnezeu.

Cand cerem sa vina Imparatia, cerem ca Imparatia, care este deja prezenta, sa ni se reveleze; sa fie 'activa' in noi, mai ales; sa creasca planta. Sa ne dea adica Dumnezeu apa cu care sa udam planta, pentru ca de udat si noi trebuie sa o udam.

Cerem sa deschida Dumnezeu usa la care bate ('Eu stau la usa si bat').

Asta a fost un raspuns habarnist! :-)

Imparatia lui Dumnezeu din inimi este Duhul Sfant care Se salasluieste in inimile sfintilor. Imparatia din viata viitoare este tot o viata in Duhul Sfant.

Prin Taine, noi avem acces la harul lui Dumnezeu, dar El nu intra in camara decat daca este curata, purificata, sfanta. Asta e diferenta dintre sfinti si ceilalti crestini, ei avandu-L pe Hristos in inima, pe cand ceilalti sunt inca in cautarea Lui, in drumul spre desavarsire.

Da, ce spui tu si ce spun eu nu cred ca sunt lucruri care se contrazic ci se complecteaza.

De fapt, si noi crestinii care inca nu am ajuns la sfintenie il avem pe Hristos in inima, numai ca nu stim. El sta la usa si bate, dar noi nu-i deschidem tot timpul.
Odata cu Botezul si Mirungerea, fiecare crestin este mort si inviat intru Hristos, deci fiecate este potential sfant. Primii crestini se numeau unii pe altii 'sfinti' - si asta nu pentru ca erau ei mai sfinti ca noi (desi multi or fi fost), ci pentru ca stiau ca participa la sfintenia lui Dumnezeu..