Da, asa este, de obicei se ajunge in acest stadiu "amarat", dupa o iubire bazata doar pe patima, pe o alchimie ciudata si necontrolata...pe altceva, decat iubire.

...pe indiferenta...
un sentiment mult mai ticalos decat ura...

Interesant acest citat, din care mi-au atras atentia ultimele doua fraze.
Mai intai nu inteleg cum poate suferinta sa ne energizeze? La mine cel putin se intampla invers, adica ma stoarce.
Pe urma:
Depinde ce ce face acel sfat sau om iluminat cu omul. De multe ori nu este suficient numai sa traiesti langa el, ci trebuie o comunicare, ceva care sa-l traga pe omul disperat din starea sa, ceva care sa-i dea forta de viata, forta de a lupta cu necazurile. Adica intre cei doi trebuie sa functioneze ceva reciproc.
Salvezi un om de la inec, sau de la un accident nu numai tragandu-l de acolo, ci dandu-i primul ajutor, vorbind cu el, dandu-i respiratie si curaj.
Si revenind la subiect:
Se poate ajunge de la un sentiment la altul, uneori f.usor, printr-un gest sau o vorba care poate cantari enorm.
Si nu este vorba aici de pasiuni, sau relatii sexuale, pentru trecerea de la iubire la ura, se poate intampla in orice relatie, nu numai intre parteneri de viata ci si intre frati, parinti si copii, prieteni etc.
Daca ai investit efort si sentimente intr-un om si aceasta iti raspunde cu ranire si nerecunostinta, durerea porvocata poate imbraca diferite forme, pana la ura.
Indiferenta este mai rea decat ura? Depinde. Macar cu indiferenta nu faci rau. Cu ura poti face lucruri rele, atat tie cat si celorlalti.

...
 

toti cautam sabloane cand e vorba de iubire. unele legate de fizic altele legate de personalitate. ne place o persoana draguta, eventual cu un fizic atragator, si apoi incepem sa o/il imbracam. ii punem credinta, inteligenta, simtul umorului, sinceritate, virtute dupa virtute... (nu neaparat in ordinea si componenta de mai sus)
partea cea mai amuzanta e ca niciodata alegerea noastra nu bate cu punctul de start... partea interesanta intervine cand, rand pe rand, inlaturam defectele si lucram la compromisuri...
partea frustranta are un exemplu putin mai lung: la inceput, cand iubim, totul vedem prin ochii partenerului... e senin afara doar pentru ca ea/el iti zambeste, timpul trece ca nebunul doar pentru ca sunteti impreuna, melodii nesuferitoare altadata - acum ti se par chiar simpatice pentru ca ei/lui ii plac etc... cand lucrurile se schimba, intervine tacerea... tacerea care doare... si incepi sa nu mai comunici, sa eviti, sa te motivezi, sa-ti alimentezi "dreptatea"...
pe axa asta se intampla toate.
cat de multi isi doresc sa se intoarca inapoi sa indrepte balanta?

...
 

ura te poate motiva sau, vorba ta, te poate stoarce. insa indiferenta te poate duce la deznadejde... si, crede-ma, e mult mai rea decat ura...

Asa este axios, inaintea urii cuiva mai ai puterea sau imaginatia sa protestezi cumva, sa-i plici o oarecare intelegere, un gest, o rabufnire. Insa, inaintea indiferentei, nu mai ai ce face, te simti total dezarmat, indignat, golit de sens,de indrumare...de orice cale pentru remediere a situatie. Trebuie sa te resemnezi, dar, cu o resemnare secata de principii si, destul de dureroasa.
...apoi, nu mai e nevoie sa simti aeoape nimic ! ! !
Vad ca si leutul din imaginea ta este putin suparat....

...
 

nu e suparat... doar a stat prea mult impreuna cu strutul...

De la iubire la ura ..nu-i nevoie de un pas ..este suficient un cuvant ca un suierat de crivat care-ti ingheata inima , o privire care spune cum arata pustiul , un zambet schitat din culorile dispretului ...este suficienta o secunda atat de lunga incat sa te tot intrebi ingrozit ..Dumnezeule ,omul asta ma iubeste sau ma uraste ?

De la "iubire", adica acea manifestare sentimentala pe care in mod conventional (si gresit) o numim astfel, pana la IUBIRE, adica ceea ce ne cere Dumnezeu este o cale foarte lunga.
Iar "IUBIREA" se afla intr-o atat de evidenta si permanenta opozitie cu ura, asa cum lumina este fata de intuneric.

Insa de la "iubire" la ura (autentica) este evident ca drumul este foarte scurt..

De la iubire la ura este intr-adevar doar un pas. Si in momentul in care simti ca totul in jur se prabuseste pasul ala e atat de mic... Totusi, cred ca daca a fost cu adevarat iubire (dar iubire inspirata din Iubirea Divina, asa cum amintea cineva in postarile precedente), deci daca a fost cu adevarat iubire, nu se poate transforma in ura. Niciodata !

Doamne-ajuta!