Ba Ratacitorul are dreptate in ceea ce spune. Cred ca n-ai inteles mesajul lui.
In primul rand nu toti preotii sunt duhovnici.
Am inteles ca li se face o ierurgie/investire speciala.
Nu confunda hirotonia cu darul duhovniciei.
La hirotonie preotul capata har de la Dumnezeu sa fie preot, duhovnicul mai prim este apoi un har suplimentar.

Si pe urma mai sunt oameni, ca in orice profesie/meserie, care sunt facuti pentru ea, sau nu.
Exista preoti si monahi de exceptie, cu haruri deosebite, care sunt cautati de multi. Care "vad" si simt anumite lucruri ca nimeni altul, care pot da sfaturi bune, sau ajuta in im prejurari deosebite.
Acesti oameni au mai intai un talant special de la Dumnezeu, au o pregatire deosebita (facultate, citesc mult, studiaza psihologie, etc.), au suflet mare etc.
Iti dau un exemplu practic: Parintele Galeriu.
Altii iti vor spune de Par. Cleopa, sau de Parintele Teofil Paraianu.
Fiecare cum simte.
Duhovnicul trebuie sa fie si potrivit cu fiul/fiica sau/sa duhovnicesc/duhovniceasca. Unul se simte bine cu Parintele Galeriu, altul cu Parintele Cleopa.

Prin parohii, toti preotii sunt duhovnici, mai ales acolo unde parohia are un singur preot. Dupa hirotonie, fie imediat, fie dupa o perioada oarecare, preotul este chemat de episcop spre a fi hirotesit intru duhovnic. Hirotesia nu aduce un "har suplimentar", ci numai o binecuvantare arhiereasca speciala, in urma careia preotul are voie sa savarseasca Taina Spovedaniei. Daca preotul poate savarsi Sfanta Liturghie incepand cu ziua hirotoniei, nu cred ca putem spune ca nu are suficient har pentru a savarsi Taina Spovedaniei, toti fiind de acord ca dumnezeiasca Liturghie este cea mai inalta slujba pe care o poate savarsi un cleric. In urma "hirotesiei", preotului i se da numai voie sa savarseasca Taina Spovedaniei, puterea de a o face avand'o inca din ziua hirotoniei.

Desi inteleg foarte bine ce ai vrut sa spui, nadajduiesc sa intelegi si tu ce vreau sa spun. Toti preotii sunt duhovnici, Sophia. Din mila lui Dumnezeu, pentru dispozitia buna a inimii celui care se spovedeste, Domnul indruma sufletele a nenumarati ucenici ai unor duhovnici sunt, poate, mai putin virtuosi. Nimeni nu cunoaste clipele de pocainta sau de regret ale unui preot, pocainta pentru vreo cadere si regretul pentru lipsa unor roade duhovnicesti.

Domnul ne cere sa avem smerenie si pocainta, iar nu sa fim ucenici ai unor duhovnici cu viata sfanta.
Marii duhovnici se imputineaza precum se imputineaza si ucenicii ascultatori si smeriti.
Chiar si asa insa, Domnul va lucra in continuare prin preotii Sai, indiferent de neputintele lor morale.

Cat ne rugam pentru duhovnicul nostru... ori pentru preotul din parohie ?!

Cam ai dreptate. Cu exceptiile pe care le-am notat mai sus.
Eu poate gresesc in multe, dar altfel am inteles institutia duhovnicului (poate legat de ceea ce as avea eu nevoie si nu primesc) si de aceea spun ca unui preot ii trebuie mai multe ca sa fie si duhovnic.

Asa este, insa atunci cand nu gasim unul langa care sa ne simtim acasa, putem avea foloase reale de la oricare altul, mergand la el cu smerenie, cu credinta si cu dragoste. Sunt convins ca nu te va lasa Dumnezeu, ci vei afla un duhovnic pentru inima ta. Si eu m'am spovedit ani de zile la "un preot cu agenda plina", insa tot eu am fost de vina pentru lenevirea si pacatele din acea perioada, nu el. Acum am un duhovnic pe care nu il merit, si iarasi sunt intristat, vazand cat de curat vietuieste el si cat ma chinui eu. Fie neputincios duhovnicul, fie sfant, tot numai noi suntem de vina pentru lenevirea si irascibilitatea noastra sufleteasca.

Dupa mine, cel mai bun sfaturitor este chiar Dumenzeu, care te invata prin intamplarile tale si prin oamenii pe care ii intalnesti. El va gasi o cale sa te indrume, chiar si fara un duhovnic cu "diploma". Problema adevarata dupa mine este ca noua (sau cel putin mie) imi trebuie sfaturi mura-in-gura de multe ori, pt asa inteleg cel mai bine voia Lui. Insa eu cred ca primim sfaturi prin orice lucru care ni se intampla, chiar si chestii marunte, sau suferinta. Desi nu avem inteligenta necesara sa intelegem in intregime voia Domnului, el nu renunta sa ne invete in fiecare zi cate ceva. Este doar parerea mea.
Eu am descoperit ca suferita mea vine din cauza ca astept lucruri pe care nu e necesar sa le astept. Lucuri pe care societatea ne impune sa le asteptam, sa le dorim. Lucruri ca satisfactia primirii admiratiei pt realizari profesionale, dovedirea calitatilor tale in fata atora, familia perfecta, lucruri materiale, etc.

Tipic, tipic, şi la inimă nimic!
 

Învăţătura Sf Simeon Noul Teolog, ca şi a celorlalţi părinţi autentici ai Tradiţiei autentice a Bisericii susţineau şi susţin că de fapt la duhovnicia sacramentală trebuie să înainteze cei care au deja pe cea harismatică sau viaţă autentică în Duhul Sfânt. Prin asta se vede încă o dată cât de mult contrazice biserica ortodoxă actuală doctrina Sfintei Tradiţii, cât de mult, în fapt, în afara Sfintei Tradiţii se situează adunarea ortodoxistă actuală. În schimb "marii duhovnici" negociatori de cele sfinte ai ortodoxiştilor, ai ortodocşilor de tarabă, de negoţ, recomandă şi pun accent pe cu totul alte aspecte decât viaţa spirituală autentică, mergând pe principiul consacrat de măreţii pseudo-ortodocşi: "Tipic, tipic, şi la inimă nimic!". Să facă ritual, să îşi umfle pipotele la strană, să se ţină de "Tipic" şi să o ia de la capăt (că la altceva nu se mai pricep şi nici nu prea au de unde să se priceapă), cam astea sunt criteriile după care se recomandă aşa zişii "buni duhovnici", adică după criterii în general exact împotriva criteriilor după care funcţionează Sfânta Tradiţie a Bisericii. Cine ia şi compară aceste "criterii" ortodoxiste cu învăţăturile unui Simeon Noul Teolog şi cu ale altora din aceeaşi categorie vede cât de mare este distanţa între adevărata Biserică a lui Hristos, reprezentată de unii ca Sf Simeon Noul Teolog, şi falsa biserică a lui Hristos, pseudo-ortodoxia, ortodoxia de larg consum, practicată cu febră de toţi dezorientaţii care se autoînchipuie pe ei mari oameni ai Duhului, dezorientaţi care la rândul lor îi duc pe alţii la dezorientare, aşa cum bine se vede spre exemplu în societatea rumânească pseudo-ortodoxă.

Norocul ortodoxiştilor că rumânilor puţin le pasă de biserică, de adevăr, de Dumnezeu, de mântuire şi că astfel pot să îşi ducă mizeria şi pseudo-ortodoxia mai departe fără a fi deranjaţi prea mult (măcar pe un termen scurt şi mediu, că oricum pe termen lung deja se cristalizează prăpădul "ortodoxiei" la rumâni), fără a avea prea multe reclamaţii, în ciuda nenumăratelor acte de malpraxis duhovnicesc pe care le comit cu onor "iscusiţii" "duhovnici"; în hărmălaia asta, în muşuroiul acesta de oameni nesimţiţi şi nesimţitori faţă de cele ale Duhului, în gloata asta de mulţi (şi paraleli) îşi pune biserica pseudo-ortodoxă rumânească toată baza; fără ei şi fără marele lor sprijin, în special financiar, dar şi acela de indiferenţă, probabil sistemul ticăloşit al pseudo-ortodoxiei ar capitula sau ar fi capitulat de mult. De aceea cârdăşia indiferenţilor paraleli cu biserica este atât de mult răsplătită de oamenii sistemului ticăloşit, de aceea oamenii de spirit sunt atât de dispreţuiţi şi de marginalizaţi de pseudo-aleşii lui Dumnezeu aici la porţile orientului unde totul este luat în batjocură, inclusiv, şi în mod special, numele lui Dumnezeu şi Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Atat scrierile cat si modelul de credinta intruchipate de catre Sfantul Simeon Noul Teolog cred ca depasesc posibilitatile unei analize intr-un cadru virtual pt ca vorbim efectiv de o personalitate extraordinara care a trait complet ceea ce a predicat si in ceea ce a crezut.Ar fi util de analizat invatatura sa si in contextul istoric al vietii sale,cu multe asemanari,mai mult sau mai putin vizibile cu prezentul,pe anumite aspecte insa cred problema este foarte complexa pt ca exemplul sau este unul aproape radical ca si intensitate a trairii si atunci este greu,la nivel general,sa se ridice toti la acest nivel.Pe mine m-a impresionat profund si chiar vroiam sa scriu la sectiunea ,,Patrologie"un articol compilatie despre el,si anuntasem asta, dar acum ezit pt ca este foarte dificil,nu stiu cum sa spun exact,sa gasesti in prezentare echilibrul intre o asemenea personalitate de exceptie,care te poate intimida cumva si modul cum sa-i scoti in relief mesajul scrierilor sale pt ca acest om a ars cumva efectiv in credinta,nu a cunoscut jumatati de masura,aceasta este impresia pe care mi-au produs-o scrierile sale.Intradevar mi-am pus si eu intrebari din perspectiva prezentului dar acesta este efectul unui sfant,ne arunca-n derizoriu falsele zbateri si ne pune sa ne intrebam in ce masura traim si in ce masura mimam trairea.

Ca o simpla parere,ce nu trebuie inteleasa mai mult de atat,eu nu l-as in include intr-o discutie polemica,desi in viata lui au existat lupte spirituale cu cei din jurul sau,pt ca este foarte usor de cazut intr-o extrema despre care ar fi multe de spus dar nu cred ca este momentul acum,cand toti se pregatesc de sarbatorit finalul acestui an si sunt mai putin dispusi la o captatio
benevolentiae. Marea majoritate stiu foarte putine despre el,aproape nimeni nu discuta despre el sau despre scrierile sale la nivel de simplu credincios si orin urmare ar trebui abordata o cale sistematica de catre cineva capabil de asa ceva.Pasul de la o viata traita-n sfintenie, cu tumultul ei,si luat furca-n mana de entuziasm poate putin prea aprins este foarte scurt dar nu toti se pot ridica la nivelul lui.De fapt cred ca foarte putini se pot ridica la nivelul lui si asta ma duce cu gandul la aceea veche polemica despre care ar fi multe de spus.

Sa nu va suparati pt simpla mea opinie,am o intelegere limitata dar sunt un expert in a deveni radical fara sa judec prea mult si din acesta perspectiva am incercat sa-mi spun temerile.Numai bine!

Dacă dragoste nu este, nimic nu este!
 

În primul rând că duhovnicul are ca răspundere naşterea şi devenirea spirituală a celor care se convertesc la Hristos şi la Evanghelie şi care intră prin pocăinţă şi botez în Biserică. În mod normal ar trebui să poată ajuta şi în probleme conceret, numai că sistemul la noi este cam ticăloşit şi preoţii "duhovnici" nu prea au cum să se ocupe de aşa ceva. Şi în primul rând pentru că preoţii ortodocşi nu sunt născuţim crescuţi şi pregătiţi pentru a fi adevăraţi apostoli, misionari sau duhovnici; dacă unii reuşesc o fac printr-un har special de la Dumnezeu şi cu înfruntarea unui teribil de sistem ticăloşit ca o caracatiţă, pentru că sistemul tinde să asimileze oportuniştii care fac bani şi să rejecteze adevăraţii oamenii de Spirit. Preoţii ortodocşi sunt pregătiţi pentru alte scopuri, nu pentru apostolat, nu pentru misiune, nu pentru viaţă spirituală autentică (pe care nici ei nu o au de fapt), ci pentru bani şi pentru a presta servicii pseudo-religioase masei de prostime care nu pune întrebări şi nu deranjează cu nimic Sistemul. Ferească-te Dumnezeu să începi să pui întrebări, că începe să ţi se vadă sfârşitul în Sistem. Chiar am auzit pe doi studenţi "teologi" că discutau şi unul dintre ei spune clar celuilalt: "Lasă, bă, că dacă ajungi preot duci viaţă uşoară, duci viaţă bună". Nu întâmplător numea cineva biserica pseudo-ortodoxă drept Cooperativa de botezuri, nunţi, înmormântări şi parastase. Pentru asta sunt pregătiţi ei, puţin le pasă de fapt, şi se vede cu ochiul liber, de problemele cuiva, fie ele spirituale sau "concrete".

Corect.

În mod normal între creştini adevăraţi un preot ar putea să ajute pe cineva cu aceste probleme de sărăcie, etc. Dar asta ar fi valabil în cazul în care aşezământul bisericesc ar fi unul autentic, în care dragostea, cooperarea şi într-ajutorarea să fie pe primul plan între cei care se recunosc între ei în Duhul Adevărului că sunt creştini. Numai că aşezământul fiind aşa cum am spus mai sus nu se pot rezolva astfel de probleme, pentru că preoţii la rândul lor au nişte relaţii extrem de distante, de indiferente faţă de "enoriaşi" şi "ucenici". Dacă ar fi fost o structură autentică bisericească, ei bine, acolo fraţii adevăraţi creştini s-ar ajuta între ei, şi-ar fi cu adevărat fraţi, iar nu "cunoştinţe" indiferente aşa cum se întâmplă acum, când toţi aşa zişii "fraţi", în special preoţii, te lasă să suferi şi să pătimeşti de unul singur până îţi dai cu capul de pereţi şi până renunţi de unul singur să mai apelezi la "specialităţile" servite de sistemul ticăloşit, sistem care s-ar fi prăbuşit de mult dacă nevrednicia şi nesimţirea strigătoare la cer a preoţilor nu ar fi şi nu ar fi fost acoperite de puterea dumnezeiască a lui Hristos.

Păi cine crezi că are interesul să te scoată din probleme? Ba dimpotrivă cu cât ai mai multe probleme, cu atât eşti mai dependent de biserică şi de slujbele şi serviciile sau deserviciile religioase ale clericilor.

Încă un mod este aici prezent de distorsionare a adevăratului creştinism de către sistemul mistificator şi falsificator al adevăratelor valori spirituale. În creştinismul adevărat accentul cade pe apostolat, în cazul celor aşezaţi de Dumnezeu, şi pe misiune, apostolii, misionarii fiind cei care în primul rând caută ucenici, ies în întâmpinarea lor, umblă mări şi ţări ca să îi găsească şi să îi aducă în adunarea lui Dumnezeu. Însă în sistemul degradat de poftele oamenilor păcătoase şi puse în prim plan, nu oamenii Duhului trebuie să îşi caute ucenici, ci bieţii de oameni, dispreţuiţii, marginalizaţii, desconsideraţii, batjocoriţii, ale căror suflete nu sunt luate în seamă de sistemul DOMNOŞILOR, al clericilor însetaţi de bani şi de viaţă uşoară şi bună, ei aceşti bieţi de oameni trebuie să meargă, să se ploconească, să se milogească, să se înjosească precum ultimii oameni ca să fie măcar băgaţi în seamă de clericii care ard gazul prin parohii. Nici preoţii nefiind născuţi cu adevărat la o viaţă spirituală autentică nu ştiu cum să îi călăuzească pe alţii şi atunci încep cu reţetarele lor de posturi, rugăciuni şi canoane. Pentru că asta este plăcerea multora să se bage în sufletele oamenilor, deşi mulţi habar nu au să o facă, ca să le "aplice" cu micimea lor sfintele canoane şi pentru ca să îşi spună ei lor cât sunt ei de nepăcătoşi în comparaţie cu aceşti păcătoşi. Asta este realitatea răsturnată în care trăim, în care apostolatul a fost înlocuit de "aşezare", iar adevărata îndrumare spirituală în Duhul Adevărului a fost înlocuită de reţetarul, pus în aplicare de nişte presupuşi cunoscători, de rugi, ritualuri şi canoane. Care naştere spirituală, care viaţă duhovnicească, de unde viaţă în Hristos? Lasă că poţi trece cu picioarele şi cu bocancii peste TOATĂ evanghelia, că îţi găseşte reţetarul o reţetă de canoane, neapărat sfintele canoane ale răsăritului, ca să te "mântuiască" de toată nesimţirea ta faţă de Hristos şi de Sfânta Jertfă de pe Sfânta Cruce.