draga luminita ,daca ai credinta cu adevarat nu trebuie sa te indoiesti de nimic.sa ai curajul sa traiesti in continuare asa cum simti,chiar daca nu ai posibilitatea sa mergi la biserica ,sa asculti sfinta liturghie sa te impartasesti.daca tu acasa sau in locul unde stai poti sa tii post ,sa faci rugaciuni ,dumnezeu v-a vedea asta si te v-a ierta.nu ti-ai pus intrebarea ca poate chiar el te-a trimis in acele locuri pentru a te intari in dreapta credinta?dumnezeu are un plan cu noi toti.deci si tu faci parte din acel plan.bucarate de faptul ca ai ajuns in acea tara ca totul e determinat.si poate cind te vei intoarce acasa vei fi mult mai inteleapta si cu mult mai multa credinta decit noi ceilalti care avem posibilitatea de a merge la biserica si a asculta sfinta liturghie.si eu lucrez in strainatate si ma bucur sa avem o biserica ortodoxa si avem parte de toate cele duhovnicesti.am sa ma rog pentru tine duminica la sfinta liturghie,sa te ajute duhl sfint sa fii mai putenica si mai inteleapta.iti urez sa ai parte numai de liniste si pace si sa te lumineze bunul dumnezeu.sanatate si bucurii.tineti sufletul deschis la lucruri pozitive si frumoase.doamne ajuta.
.

iti multumesc din suflet, draga Solentina.Mult noroc si liniste in sufle.Domnul fie cu tine si cei dragi

Draga Maria, asculta-l pe Hristos. Asta e rezolvarea. Ce spune Hristos? L-ai intrebat?
Daca nu stii cum sa-l intrebi iti spun imediat: Te duci la un preot ortodox si te spovedesti. Toate cuvintele pe care le vei primi de la Parintele dupa spovedanie asculta-le si urmeaza-le cu sfintenie. Acele cuvinte sunt de la Hristos. Cu totii pacatuim, nu esti tu prima si nu vei fi nici ultima. Dar nu cu totii ne si pocaim dupa pacat. Asa ca ia-ti inima in dinti si spovedeste-te curat, nu numai cu pacatul asta, ci cu toate pacatele. Daca nu-i spui preotului un pacat spovedania nu are valoare. Nu-ti e iertat nici-unul. Asa ca sa ai mare atentie. Uite mai jos ce spune Cuviosul Paisie Aghioritul, citeste ca sa fii pregatita:
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL NE INVATA:
“- Părinte, intru în panică atunci când am căderi în nevoinţa mea.

- Nu te teme. Este luptă şi vom avea şi răni. Acestea se vindecă prin spovedanie. Iată, soldaţii aflaţi în război, atunci când sunt răniţi într-o luptă, aleargă imediat la medic, îşi leagă rana şi continuă să se lupte cu mărime de suflet. Intre timp dobândesc şi experienţă din rănire şi se păzesc tot mai bine, astfel încât să nu mai fie răniţi. Aşa şi noi, atunci când suntem răniţi în nevoinţa noastră, nu trebuie să ne pierdem curajul, ci să alergăm la medic - la duhovnic - să-i arătăm rana să ne vindecăm duhovniceşte şi să continuăm din nou “lupta cea bună”[1]. Rău este atunci când nu căutăm să-i aflăm pe vrăjmaşii cei înfricoşători ai sufletului, patimile, şi nu ne nevoim ca să-i omoram.

- Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. “Fiindcă se poate să mai fac aceeaşi greşeală, spun ei, pentru care pricină să merg şi s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?”.

- Aceasta nu este corect! Este ca şi cum un soldat ar spune atunci când este rănit: “Fiindcă războiul nu s-a terminat şi se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?”. Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie şi va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, in cele din urmă se vor netrebnici. Şi vezi, diavolul exploatează până şi harismele. Dacă nu ne curăţim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem şi ne murdărim, socotind că iarăşi vom cădea şi ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi şi după aceea este greu să ne curăţim.



Nevoia de mărturisire
- Părinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: “Cel cunoscător nu se mărturiseşte lui Dumnezeu prin amintirea căderilor sale, ci prin răbdarea întristărilor ce vin pe urmă”. Oare la ce se referă?

- Trebuie să se facă şi una, şi cealaltă. Cel credincios se mărturiseşte la duhovnic, dar se mărturiseşte şi mai înainte prin rugăciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: “Dumnezeul meu, am greşit, sunt aşa şi aşa”. In acelaşi timp primeşte şi mâhnirile ce i se întâmplă ca pe un medicament. Sfântul nu spune să nu faci prima şi a doua mărturisire, ci numai să suferi întristările. Dar ce înseamnă “mărturisesc”? Oare nu înseamnă “a scoate afară ceea ce am înlăuntrul meu”? Dacă ai bune înlăuntrul tău, “te mărturiseşti Domnului“[2], adică îl slavosloveşti pe Dumnezeu. Dacă ai rele îţi mărturiseşti păcatele tale.

- Părinte, când va merge cineva pentru prima dată să se mărturisească, îi va spune duhovnicului său toată viaţa sa de mai înainte?

- Prima dată va face o mărturisire generală. Precum bolnavul, atunci când intră în spital, îşi spune istoricul său, ca de pildă: “Am avut o afecţiune a plămânilor, dar acum a trecut; am făcut o operaţie cu anestezie totală sau locală etc.”, tot astfel şi la prima mărturisire, cel ce se mărturiseşte, dacă va încerca să spună duhovnicului amănunte din viaţa sa, acela va afla rana şi o va vindeca. De multe ori o lovitură căreia nu-i dai importanţă va avea consecinţe după aceea. Desigur, prima oară când va merge la duhovnic va spune, să presupunem, o sută de păcate. A doua oară va spune o sută zece, pentru că diavolul îl va lupta mai mult, fiindcă s-a spovedit şi i-a stricat treaba. A treia oară se poate să spună o sută cincizeci, dar după aceea le va micşora mereu numărul, până când va merge la mărturisire şi va avea de spus foarte puţine păcate.



Mărturisirea corectă
- De ce uneori nu facem nevoinţa care trebuie ca să ne îndreptăm, deşi ne mustră conştiinţa?

- Aceasta se poate întâmpla şi dintr-o lovitură sufletească. Atunci când cineva a intrat în panică din pricina vreunei ispite, ar vrea să se nevoiască, dar nu are dispoziţie, nu are putere sufletească. Atunci trebuie să se aranjeze lăuntric prin spovedanie. Prin spovedanie este mângâiat, este întărit şi, cu harul lui Dumnezeu, îşi regăseşte curajul pentru nevoinţă. Dacă nu se aranjează îi poate veni şi o altă ispită şi astfel, întristat cum este, se frânge mai tare, îl îneacă gândurile, deznădăjduieşte şi după aceea nu se mai poate nevoi deloc.

- Şi dacă aceasta se întâmplă adeseori?

- Dacă se întâmplă adeseori, omul trebuie să se aranjeze adeseori, să-şi deschidă inima sa duhovnicului, ca să prindă curaj. Şi atunci când se aranjează, trebuie să pună maşina să alerge, adică să se nevoiască cu mărime de suflet şi intensiv, pentru ca vrăjmaşul s-o ia la picior.

- Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

- Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este taină. Să mergi şi în mod simplu să-ţi spui păcatele tale. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? “M-am mâniat, am judecat …”, şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar şi păcatele mici au şi ele greutatea lor. Atunci când mergeam la Părintele Tihon[3] să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: “Nisip, fiul meu, nisip!”. Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici. Dacă îţi cercetezi însă condiţiile în care ai crescut tu şi pe cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el.

Să încerci de asemenea să fii mai concretă în mărturisirea ta. Nu ajunge să spună cineva, de pildă, “invidiez, mă manii etc”, ci trebuie să spună căderile sale concrete pertru ca să poată fi ajutat. Şi atunci când este vorba ce ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună şi cum a gândit şi cum a acţionat, căci altfel îşi bate joc de Hristos. Dacă omul nu mărturiseşte adevărul la duhovnic, nu-i descoperă greşeala sa astfel ca sa-l poată ajuta, păţeşte vătămare, precum cel bolnav îşi pricinuieşte un mare rău sănătăţii sale atunci când îşi ascunde de medic boala sa. In timp ce dacă se arată pe sine exact aşa cum este, atunci duhovnicul îl poate cunoaşte mai bine şi îl poate ajuta mai eficient.

Daca vrei sa stii mai multe poti citi aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...-facem-corect/

Lovemariuta, si eu am varsta ta si am trecut si eu prin ceva asemanator cu ce ai trecut tu,in sensul ca stiu ce inseamna disperarea si iubirea oarba si inselatoare, dar in acel timp nu aveam parinte duhovnic si de aceea rataceam asa... Parintele meu mi-a spus clar: Daca va fi voia Domnului sa ramai cu el, vei ramane, daca nu, nu. Ai rabdare si asteapta, nu face prostii!
Degeaba ti-as spune eu acum ca sunt in asentimentul celor care au scris pana acum si te-au indemnat de bine sa il uiti si sa pleci, pentru ca stiu ca aceste vorbe nu te vor atinge decat foarte putin. Uite-te putin in jurul tau si ai sa iti dai seama ce viata te-ar astepta alaturi de el. Sa zicem, treaca de la noi, ca ar accepta sa isi paraseasca familia pentru tine (desi un musulman nu face asta), cum ai putea trai tu cu constiinta ca ai despartit o femeie si doi copii mici de tatal lor? Cum ai putea trai tu cu constiinta ca ti-ai tradat principiile, religia? Asa cum si-a inselat sotia, asa te va insela si pe tine. Iarta-ma, dar ce crezi ca ai tu in plus fata de femeia care i-a daruit doi copii, care e de aceeasi religie cu el, care a fost crescuta in mijlocul acelorasi obiceiuri si mentalitati? O sa spui ca te iubeste, dar, asa cum te intrebai si tu, de ce oare nu poate parasi totul pentru a fi cu tine? Nu iti irosi anii alaturi de cine nu te merita! Stiu cat de greu este si stiu ca ratiunea nu face nimic in astfel de cazuri, insa rugaciunea face minuni. mergi la o biserica, cauta-ti un duhovnic si roaga-te sa se faca voia Domnului, ca El stie mai bine de ce avem fiecare nevoie. Te rog sa ma ierti daca am fost mai dura, dar nu suport cand vad atatea si atatea fete inselate... Tu ai sacrificat pana acum multe pentru el, dar te rog sa nu iti sacrifici si credinta pentru nimeni in lumea asta!

Cu siguranta nu Dumnezeu te-a facut sa te indragostesti de un barbat insurat si cu doi copii! E mai bine sa fii sincera cu tine si sa recunosti ca e doar gresala ta!
Sper sa intelegi candva ce inseamana sa fii parinte. Tu ai toate sansele sa iti gasesti un alt barbat, copiii lui nu isi vor gasi niciodata un alt tata. De asemena sper sa intelegi ce inseamna sa te straduiesti sa fi cinstit.
Persoana iubita este adesea trecatoare, copiii tai, parintii tai, religia ta sunt valori peste care un om matur nu poate trece. In plus e musullman din Pakistan... ai putea sa fii a doua lui sotie! Poate ca asteapta sa intelegi tu asta.
DAAAAAAAAAAA!!!!

Iubirea creaza nu distruge. Tu i-ai distruge familia, i-ai umple de durere pe copiii lui, intr-un fel i-ai sfasia lui sufletul. Iubirea ta e dureroasa pentru ca e patimasa, lipsita de Harul Lui Dumnezeu... e "indragosteala" placuta, ametitoare ca vinul... dupa care uremaza mahmureala, durerea de cap, etc.

Iarta-mi asprimea, dar sunt sotie si mama a 4 copii... Cum oare ar trebui sa fie biata lui sotie, cu doi copii mici, abia iesita din lauzie, venita intr-o tara straina si sa se trezeasca lepadata de sotul ei care si-a gasit amanta. Ea creste copii singura, munceste pentru ei (si crede-ma ca e foarte greu), se lupta singura cu greutatile sarcinii, nasterii, lauziei, vine atata drum cu avionul cu doi copii mici in tara straina, iar tu calci totul in picioare, iubirea ta se inalta peste cadavre. Ai auzit de depresia postnatala. Uneori ia forme grave ducand pana la sinucidere... toate femeile au niste zile negre in primele luni dupa nastere, dar daca mai apare si o astfel de nenorocire in viata ei, poate o arunci in adancul depresiei si se sinucide... si vei avea doi copii de crescut, vei fi urata de rudele lui, vei fi urata poate si de copiii lui cand vor afla de la rude cine esti tu de fapt.... NUUUUUUUU!!!!! Sa nu faci asta niciodata! Pleaca din Londra, pleaca din Anglia, pleaca si pe luna, oriunde... lasa-i cu viata lor, cu cultura lor, cu armonia lor, roaga-te sa poate si el sa treaca usor peste ruptura legaturii voastre, iar femeia lui nevinovata si copiii lui sa nu afle niciodata ca tatal lor era cat pe ce sa-i paraseasca.

Tie iti este greu pentru ca nu sti ce sa faci. Cand ai sa te incredintezi ce este corect sa faci, totul va deveni mult mai usor. Schimba locul de munca, schimba si orasul si intr-o luna vei zambi iar.

CURAJ! LEAPADA-TI POVARA PE CARE TU SINGURA TI-AI AGONISIT-O!
DOAMNE AJUTA!

Mariuta, scumpa mea si eu am trecut prin ceva asemanator si inca trec. Eu sunt doar trista, furioasa, nervoasa, foarte geloasa si ma cert cu toti. Scumpa mea, ce vreau eu sa spun este ca eram pierduta. Pana ieri seara, cand un om cu suflet mare m-a sfatuit sa citesc Acatistul Sfantului Ciprian. Dupa ce am citit primul Condac si primul Icos m-am simtit mult mai bine, chiar foarte linistita. Scumpa mea, am simtit ca am gasit pacea sufleteasca care imi lipsea atat de mult! Desigur o sa-l citesc in continuare! Dar scumpa mea, ce vreau eu sa-ti spun tie, este ca eu am ajuns sa fiu asa de cand am reinceput o veche relatie. Intamplarile noastre semana putin. Tot ce vreau eu sa-ti spun este ca NIMENI si dragostea NIMANUI nu e mai presus de Dumnezeu si dragostea Sa. Gandeste-te ca nu e drept ce faci...strici o casnicie. El are o sotie...este asa ceva drept in fata lui Dumnezeu? Scumpa mea, nici nu stii cata mila mi s-a facut...pentru ca si eu eram si inca sunt ( cat de cat) intr-o astfel de stare...dar nu atat de grava. Mie imi este greu asa, dar cred ca tie iti este foarte greu. Mariuta draga, roaga-te din tot sufletul ca Dumnezeu sa te aduca pe calea cea buna. Cat despre barbatul pe care tu il iubesti, gandeste-te ca faci o nedreptate...Numai bine si Dumnezeu sa te aduca pe calea cea buna!

Lovemariuta, la multi ani, sa fii sanatoasa si sa te lumineze Maica Domnului, sa te pazeasca de ispite si de rele!