Exemplu' din trecut:

Ora de italiana. Dupa "n" exercitii, am luat toti o pauza de 5 minute. Noi romanii am inceput sa vorbim romaneste. Profa, <<Vorbiti italiana...>>

Si de aici a inceput conflictul...

Ai si tu dreptate! Dar ... daca e necesar!



Bun!


Sceptica? :(

Asa e, n-ai inteles ce am vrut sa spun. Din cate imi dau eu seama tu inveti fiindca trebuie, nu fiindca vrei, sau gasesti ceva interesant in ceea ce inveti. Daca tot ai aceasta deschidere de a trai in alta cultura, si nu multi o au, ce ar fi daca ai incerca sa vezi si partile bune? Ce ar fi daca ai incerca sa vezi si ceea ce este interesant in cultura italiana? Ce ar fi daca ai incerca sa o si indragesti, fiindca pana la urma te-a crescut, willy nilly. A indragi o cultura nu inseamna ca face un amestec din ceea ce crezi tu ca este cultura ta, si cealalta. Inseamna sa o respecti, sa o admiri pentru ceea ce este si ceea ce a dat umanitatii, etc... A trai intr-o cultura straina, daca asa a vrut Dumnezeu sa ti se intample tie, inseamna ca este unul dintre talantii pe care ti i-a dat Dumnezeu. Ar fi pacat sa-l irosesti...

In fine, observ din ceea ce citesc pe forum ca ai prea putin respect fata de alte culturi, alte italienii, evreii (jidanii??) si mai stiu eu cine. Nu-i bine. Asta nu inseamna sa fii crestin.

Tre' sa invat, n'am ce face. La fel cum tre' sa invat si despre evolutionism din pacate. Te opui insa... iti da 2 si ce faci dupa? Insa Dumnezeu e mare si le vede pe toate!

Insa sa privim partea buna: literatura italieneasca este interesanta! Mai ales Petrarca, cu oscilarile lui intre gloria omeneasca si iubirea Dumnezeiasca. Sau Macchiavelli cu tratatele sale despre politica.

Dar imi pare rau, ca nu pot invata despre poetii nostri, despre literatura noastra!

Nu ca n'am respect pentru alte culturi! Nu vreau sa ma integrez in ele. Nu vreau sa fac un harcea-parcea! Sunt impotriva culturei americane, de tip ketchup, mcdonalds, hollywood, etc!

Avem pareri diferite...!

Iata un articol interesant, publicat in “Origini – Romanian roots” – SUA

"Nu ne poate fi deloc indiferenta imaginea pe care strainii, dusmani declarati sau prieteni presupusi, ne-au fixat-o de-a lungul timpului în diverse împrejurari, cu atât mai mult cu cât aceasta imagine si nu alta ar putea fi alterata de un strat mai subtire sau mai gros de subiectivism, de cele mai multe ori daunator, chiar si atunci când vor sa fie admirativi.

Un mare prieten al culturii române – René Alecu De Flers, stabilit dupa al doilea razboi mondial în Germania, si care vorbeste si scrie perfect româneste, a cunoscut românul “la el acasa”: “Am fost întotdeauna stupefiat de ospitalitatea lui, un fenomen pe care nu-l pot uita. Ca strain de neam, am cautat întotdeauna sa apar neamul românesc, am apelat si la intelectualitatea româna din exil si cred ca nu este nevoie sa-l mentionez pe Emil Cioran care îmi ceruse sa vorbesc o franceza mai eleganta ca a lui. sau sa vorbesc de un George Cioranescu, Octavian Vuia si multi alti români de la Europa Libera, care abia asteptau sa-si încaseze salariul la sfârsitul lunii, fara sa gândeasca la pericolul care îi astepta pe cei care ascultau în tara acest post de radio cu inima la gura.”
Emigrând în lumea libera, mi s-a întâmplat si mie ca si altora sa fiu întrebat daca vorbesc tiganeste, multi americani identificând pe români cu natia tiganeasca. Am încercat sa explic ca tiganii migreaza în toata Europa nu ca sa aiba o viata mai buna ci ca sa însele, sa fure si sa tâlhareasca; si asa cum sunt în România tigani asa sunt si în Franta si în Spania si în Italia si în Rusia si în Ungaria. Si, culmea, peste tot se numesc tigani – numai ai nostri poarta numele de romi!
Profesorul german Klaus Heitmann, contemporan noua, care a adunat o serie de enunturi asupra românilor publicate între 1775 si 1918 în istoriografia germana, face afirmatia ca românii, indiferent de apartenenta lor statala, au fost considerati o entitate etnica omogena, având particularitati care s-au cristalizat într-un mod de viata si într-un fel anume de a vedea lumea. Alegerea anului 1918 ca moment de încheiere a cercetarii istoriografice nu este întâmplatoare, ea semnificând în cuvintele autorului “sfârsitul unui lung capitol din istoria imago-ului german si austriac despre români”.

Adevarata natura, nefalsificata, a unei natiuni trebuie cautata în rândurile taranimii, asa cum avea sa remarce Michael Lebrecht (1772). El atrage atentia asupra îndaratniciei valahilor de a pastra obiceiuri si datini mostenite, dar remarca ca aceasta tendinta pare evidenta doar la “omul simplu si la tarani”. Începând cu secolul al XIX-lea, în istoriografia germana va domina opinia ca doar taranimea e purtatoarea adevaratei românitati.
Ideea o întâlnim în câteva articole germane ale vremii, ca si în relatarile unor calatori ce sugereaza ca pentru a dobândi o imagine cât mai adecvata despre tara si despre oamenii ei e nevoie de o buna cunoastere a poporului, prin observarea ocupatiilor si îndeletnicirilor sale. Pe acesta îl poti gasi, potrivit unei surse citate, adesea decazut si depravat, dar neatins de suflarea unei false civilizatii, asemenea clasei privilegiatilor. Alti observatori considera taranul român drept “principalul reprezentant al poporului” si ca viitorul tarii depinde numai de taran.

Ieri ca si azi se impune a se face o demarcatie clara între marea masa a populatiei si “mica clica de boieri, avocati si jurnalisti care guverneaza tara, în ciuda mascaradei constitutionale”. (Karl Emil Fronzos)

Opiniile de principiu despre specificul national românesc privesc doar masa mare a populatiei, nu minoritatea, clica care detine controlul politic al tarii.

Alte comentarii ale vremii neaga total existenta unui specific national.
Heinric Schultz afirma într-o lucrare a sa din 1903: “E greu de crezut ca în vinele acestui popor curge mult sânge roman, dat fiind ca el e constituit din componente tracice, slave si poate si ilirice, iar prin faptura si firea lui se deosebeste prea putin de celelalte popoare est-europene.”

In ceea ce priveste atitudinea fata de munca,blamul la adresa barbatilor este contrabalansat de elogiul adus femeilor, a caror harnicie este elogiata de multi observatori.
Unii considera ca nu se poate vorbi însa de “o reala indolenta”, ci mai degraba – dupa spusa profesorului Heitmann – de “lipsa activitatii si de indiferenta fata de viitor”.
Un alt observator, Zucker (1834), care i-a studiat pe moldoveni în Basarabia, înclina sa creada ca starea materiala a taranului nu e determinata de înclinarea spre trândavie, ci de marele numar de sarbatori înscrise în calendarul ortodox sau de credintele populare prin care se interzice orice activitate în anumite perioade ale anului. Von Dungern (1916) reia ulterior ideea încurajarii trândaviei de catre multimea sarbatorilor crestin-ortodoxe afirmând ca taranul nostru nu munceste decât 115 zile pe an.
Un alt neamt, Velburg (1930) ajunge la concluzia ca ar exista 156 de sarbatori anual din cele 365 de zile.
La fel si scriitoarea Mite Kremnitz (1880) arata într-o scrisoare privata ca lungile zile de post si abstinenta la români nu reprezinta decât un argument pozitiv: “Indolenti? Da, sunt, dar mai bine de 200 de zile pe an românul n-are voie sa manânce nici un pic de carne, nici un ou, sa nu bea lapte – si în restul zilelor nu le are.” La toate acestea se adauga extremele climei care si ele îngreuneaza pofta de mâncare: 40 de grade la umbra vara si minus 20 de grade iarna.
Klaus Heitmann ajunge pentru perioada amintita la urmatoarea imagine cadru: “Valahii sau românii sunt oameni cu mult farmec în aspectul lor exterior. Ei alcatuiesc un tip uman frumos, impunator, cu o statura robusta si în acelasi timp gratioasa, cu un profil agreabil si fete cu trasaturi pregnante. În mod cu totul deosebit se disting prin frumusete, desi temporar, femeile. În constitutia fizica si mai cu seama în fizionomie, se vadeste descendenta romana a poporului. O nota distinctiva a felului lor de a fi si a modului lor de viata este curatenia, evidenta mai ales în gospodariile taranilor. Elogii suscita ordinea si farmecul interiorului caselor mereu proaspat vopsite.

Un defect national este însa redusa apetenta catre munca. Acest lucru este valabil numai pentru sexul barbatesc, întrucât româncele, carora le incumba munca din gospodarie si principala povara a lucrarilor agricole, iar pe deasupra si grija pentru copii si confectionarea îmbracamintei pentru întreaga familie, merita cele mai mari laude pentru vrednicia lor.”
Profesorul Heitmann remarca cumpatarea si simplitatea poporului sub aspect material, apoi “sobrietatea taranimii” vadita în hrana, îmbracamintea, casa si mobilierul ei, ca si în bunatatea si blândetea românului care se manifesta în ospitalitatea si amabilitate dezinteresata pe care le manifesta fata de straini. În ceea ce priveste conceptia despre viata si lume a românului, autorul remarca o anumita impregnare de melancolie care se exprima în muzica populara, dar si o anumita “nepasare stoica sau oriental – fatalista fata de viata”. De aici si neconditionata încredere în deciziile providentei, supunerea în fata destinului.
Ilustrative sau nu pentru “sufletul românesc”, aceste “imagini etnice”, fie calitati fie defecte ale “caracterului national” nu pot fi considerate ca fiind exhaustive, definitive, batute în cuie, cum se spune.

Valorile se schimba si în consecinta si imaginile strainilor despre români.

Nu cred ca românii ar trebui sa se rusineze ca sunt caracterizati putin mai lenesi decât ceilalti, mai oportunisti si mai avizi de câstig în comparatie cu alte natii, ca sunt mai lipsiti de caracter decât altii, chiar daca au fost în permanenta schiloditi sufleteste de tot felul de evenimente si aruncati în vâltoarea istoriei, suferind mult mai mult decât alte popoare.
Sa nu ne miram însa ca, de mai bine de un deceniu, strainii oficiali sau privati sunt socati de comportamentul straniu al guvernantilor, care folosesc cu abilitate minciuna si zâmbetul larg dar fals pentru a ramâne la putere. Un politician mai putin abil, dat jos din marele post de dregator al natiunii declara mai ieri ca nu mai e nimic de furat în tara româneasca. Poate ca avea dreptate, poate ca nu. Daca se gândea la fondul de valori materiale probabil ca avea dreptate; tara saracita lucrând cu o industrie la jumatatea capacitatii sale a devenit o sursa buna de materii prime pentru straini. Nu avea dreptate daca se referea la valorile morale, spirituale si sufletesti ale românilor care nu-s un bun de vânzare.


Cioran în "Schimbarea la fata", considera ca în genere românii dovedesc multa umilinta care-l aseaza întotdeauna sub lucruri si nu deasupra lor.

Tot el spune ca sentimentul umilintei ne-a umbrit istoria: “Parca de secole n-am fi opus mizeriilor ce veneau de la alte popoare decât raspunsul întelepciunii pasive a taranului: “Sa treaca de la noi!”
Lucien Romier risca afirmatia la început de secol XX ca românul este omul cel mai tolerant din Europa. E suficienta oare azi aceasta toleranta pentru a fi si european?"

Foarte interesant.
Articolul are si o bibliografie anexata?

Articolul comenteaza, in principal, remarcabilul studiu de “imagologie” apartinând profesorului german, Klaus Heitmann.

Studiul se intituleaza “Imaginea românilor în spatiul lingvistic german” si a aparut initial în 1965 la o editura din Köln, iar în traducere româneasca, la zece ani diferenta, la Editura Univers.

Oh nuuuuuuuu, mi se pare normal sa duc dorul a tot ceea ce este romanesc ( excepting gropile si drumurile proaste, manelele, gratarele zgomotoase si aglomerate...etc), insa desi cautam ceva...ducem lispa si la ce am lasat frumos in urma, practic lasam ceva in urma din sufletul nostru si castigam alte lucruri la fel de frumoase. :105:

Da, mie imi lipseste Ortodoxia, Iasiul, Judetul Neamt, Manastirile si Bisericile, banca din Sighisoara de sus de la cetate, aleile pavate, Sibiul...dar oare nu toti strainii care aleg sa migreze spre alte taramuri, duc dorul lucrurilor frumoase din trecutul lor.

Hai sa-ti spun ceva, inainte de a ajunge la destinatie am facut un mic tur al Europei si am vizitat: Ungaria( Budapesta care mi s-a parut amazing, era iarna si erau lumini, am vizitat castele si de acolo de sus totul era liniste si sublim), Austria( Salzburg in care mi-a ramas inima la o banca izolata undeva pe o esplanada de pe care puteai vedea tot orasul, la un Restaurant de sus de pe un deal in aceeasi zona in care mi-am lasat o bucatita de inima si mi-am spus " As vrea sa ma reintorc aici someday!", la stradutele inguste inguste pe care ne-am aventurat cu masina ...si Viena), Elvetia ( Laussane, care iarasi mi s-a parut superb si mi-as dori sa revin in acel mic port pe care l-am vizitat si sa privesc marea), Franta (Strasbourg..un oras absolut suuuperb, cu oameni moderni si deschisi...in care din cazua ploii mi s-au desprins sandalele si am mers desculta prin oras si nu exista nici un risc, m-am simtit bine si oamenii zambeau cand ma vedeau cum merg cu sandalele in mana :105:, Reims...un oras superb iarasi), Londra ( un oras sofisticat, cosmopolit, cu oameni frumosi si foarte uschiti...si cu de toate frumoase).

Revazand pozele, imi dau seama ca mi se face dor de toate...

Cine suntem???? Suntem noi, cu amintirile noastre, cu dorurile noastre...si cred ca pana la urma si romanii care pleaca din orasul natal pentru a locui in alta parte a tarii, se gandesc cu drag la locurile si amintirile legate de orasul lor si de trecut.....

Multumesc.

Am iesit putin in afara de tara, dar durerea si trauma mea au fost prea mari si abia am asteptat sa ajung 'acasa'. Durerea mea a fost legata de sentimentele mele in raport cu realitatea lor. Am crezut ca suntem persoane bine educate , cu principii si chiar mai mult o viziune autentic crestina, chiar neo.. crestina in principii si practica.Am ajuns intr-o tabara neoprotestanta in Elvetia unde am respectat cu stictete toate regulile, adica ne-am straduit pana la absurd.Sentimentul de umilinta,de injosire, de dispret din partea acelei comunitati m-a facut sa-mi doresc foarte mult sa ajung acasa. Da, erau 'superiori' din toate pc. de vedere.Aveau avantajul de a trai intr-o in cea mai prospera si civilizata tara, intr-o comunitate pur crestin neoprotestanta cu familiiile si locuintele si serviciul si toate in comun ca si primii crestini.Cam acesta era scopul de a se izola de lumea atee si de a trai si a-si educa copiii in alta atmosfera, deci sub alta influenta decat materialismul darwinist si alte influente pagane.Cu toate ca am dorit foarte mult sa fim la inaltimea asteptarilor lor si chiar am facut tot ceea ce eram in stare la nivelul nostru de cultura si pricepere, totusi , nu toti cei din grup au putut intelege asteptarile lor.Unele persoane erau poate prea gurmande( sau pofticioase) si au indraznit sa-si puna 2 portii de mancare. Eu am indraznit sa pun un sedwichi in buzunar pentru copil, altii au dorit sa faca excursii prin imprejurimi( ceea ce a creat mare panica)altele au indraznit sa-si dea sutienele jos pe pajiste.Altii au cules flori din spatiul protejat( considerat infractiune), copiii au luat fructe( de pe jos) si au folosit jucariile altora nefiind garduri ceea ce a creat mari scandaluri( romanii fura).Am ajuns in diferite posturi pe care nu le mai experimentasem si nu din rea vointa si nici din prostie ci poate din lipsa de experienta am fost desconsiderati si priviti ca niste ciudatenii si infractori.Eram mereu in colimatorul lor, ne era studiata orice miscare si gest. Chiar si 'darnicia in cutia milei" ne-a fost analizata.Umilinta a fost maxima. Atat in randul neoprotestantilor , cat si a nativilor cu care am luat contact.O asemenea umilinta este greu de imaginat. In primul rand esti privit tu ca om, dar si ca grup etnic.Porti povara tuturor celor de o etnie cu tine, mari si mici.Ne-am separat de toti si de toate, am incercat sa ne pastram demnitatea, cat de cat, si sa o stergem acasa cat de repede.Am avut si nenorocirea cu biata noastra "Dacie" careia i s-a fisurat motorul si care nici macar nu era a nostra a avut tot felul de probleme:ba i s-a distrus un pneu, ba i s-a fisurat blocul motor ,VA IMAGINATI PRIN CE-AM TRRECUT. Costa mai mult remorcatul decat valoarea masinii.Cand ne-am vazut in Ungaria am avut sentimentul ca suntem acasa. Am platit la un 'service' si ni s-a reparat defectiunea. Cand am ajuns la Oradea si pe Piatra Craiului,desi ne-au zburat capacele la pneuri din pricina drumurilor dezastruoase si a lipsei de marcarje,sotul meu s-a simtit cel mai fericit si motivat om de pe fata pamantului.
Nu am mai avut nici o dorinta sa iesim 'afara'.

Am gasit 'ceva ' aici, in spatiul nostru etnic si propriu si 'al nostru'.In muzeul satului, in casutele structurate atat de practic, in morile si piuele si toate ustensilele scumpilor si dragilor nostrii strabuni, in acele 4 grinzi de stejar de 1000 de ani cu care s-a facut casa din muzeul de la Sighet, In aceste noi descoperiri din spatiul Hategului, ca fiind cea mai veche vatra de civilizatie europeana cu cele mai vechi urme de dinozauri din Europa.Cu cetate de 4000 de ani, cu urme de canalizare si aductiuni prin tuburi de cerammica de 6000 de ani, cu cei doi oameni ,( de peste 4000 de ani) descoperiti si analizati in Anglia.
Desi neoprotestantismul ,prin ideologie,sterge si desconsidera si nesocoteste orice urme si vestigii, considerand ca sunt neimportante, totusi,toate aceste dovezi realmente dovedite stiintific, ma fac sa simt si sa fiu si sa vreu sa fiu fiica a cestui neam,incredibil de vechi si puternic si binecuvantat,