A.Dumas spunea: "Toate generalizarile sint periculoase, inclusiv aceasta".
S-au facut destule studii, rezulta clar ca nu exista decit o slaba corelare intre pacatele parintilor si viata urmasilor, corelarea rezultind numai prin mostenire genetica si modalitatea de crestere a copiilor.

Nu am gasit citate care spun inversul. Poti sa mai citesti si Deuteronom 28 , de exemplu.

2 De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, vor veni asupra ta toate binecuvântările acestea şi se vor împlini asupra ta:......urmeaza un sir de binecuvantari


15 Iar dacă nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să împlineşti toate poruncile şi hotărârile Lui pe care îi le poruncesc eu astăzi, să vină asupra ta toate blestemele acestea şi să te ajungă:.....urmeaza un sir de blesteme


Toata Biblia are aceeasi idee: ascultarea de Dumnezeu aduce binecuvantare, neascultarea aduce blestem, deoarece ne indeparteaza de Dumnezeu si face loc celui rau sa ne atace.

Era vorba de mostenirea efectelor pacatului peste generatii

Merita citit:
http://www.scribd.com/doc/13400946/Despre-blesteme

Ai fost subtila aici, Anna :67:
Da, ma supara interpretarea leglista a pacatului si conceptia de tip calvinist ca suntem nascuti pentru moarte sau boala, si chiar pentru damnare (de la una pana la alta nu-i decat un pas, din moment ce p. Boca spune ca copiii conceputi in post sau ai carei mame a facut dragoste in timpul sarcinii vor deveni curvari.
Ma supara, ma intristeaza faptul ca tot ce a spus Hristos si apostolii in Noul Testament despre libertate si sfarsitul domniei Legii si inceputul domniei Duhului nu mai este in mare parte inteles.
Si cand asemenea idei se strecoara si la marii sfinti, ma intristeaza si mai tare.
(Ma intristeaza si ca acest mare sfant, sf. Serafim de Sarvov, se ruga in fata icoanelor dulcegi din sec al 19lea; ceea ce nu l-a impiedicat sa fie sfant, totusi)

Este adevarat ca este o ispita umana sa ne refugiem in definitii contabile si legaliste ale pacatului. Este de fapt mai simplu: luam o lista pe care o verificam. Dupa aia le spovedim si gata, ne-am linistit constiinta.
In schimb, morala libertatii este mai grea. Ea cere dezvoltarea discernamantului, a dreptei socotinte, a maturitatii spirituale. Trebuie mereu sa ne cercetam sa vedem de ce facem un anume lucru, de ce nu facem altul, chiar daca acele lucruri nu sunt pe lista indreptarelor de spovedanie, respectiv sunt. Trebuie mereu sa ne intrebam daca vrem sa ne indreptatim pe noi insine ca fariseul ('multumesc Doamne ca eu nu sunt ca altii, postesc etc').

Doamna Profesoară, te rog fără supăprări şi mâhniri aiurea , căci ele ne îndepărtează cu adevărat de la credinţă, ne slăbesc, ne rătăcesc . Vb. extrem de serios ! Urmează-ţi Calea şi Vocea Conştinţei şi totul e OK ! Supărările pe Sfinţi , chiar că nu-şi au rostul ! Avem de unde alege, Dragă Fani , după inima şi sufletul fiecăruia ! Toate bune ţie !

De ce folosesti atat de des conceptul acesta de blestem ca fiind ceva implacabil si pentru totdeauna??? Nu cred ca Dumnezeu blestema, El ne cearta doar pentru ca isi doreste sa ne indreptam, sa constientizam indepartarea de calea de dreapta si sa manifestam parere de rau prin pocainta si spovedanie. Cei care persista in greseli si refuza sa se corecteze...se autopedepsesc practic, aceasta fiind alegerea lor....

Exact, exact, de aceea am insistat ieri într o postare de a mea să nu mai amestecăm lucrurile , mai ales când vorbim de blestem . Este o "zonă minată", periculoasă şi nu este cu folos a discuta despre blestem oriunde, oricând şi în necunoştinţă !

Am o dilema. Bun, sunt foarte de acord, pacatul este ceea ce te indeparteaza de Dumnezeu, ceea ce intrerupe relatia ta cu Dumnezeu. Ceea ce poate sa insemne multe lucruri pentru multi oameni. De exemplu in mai toate indreptarele de spovedanie in care m-am uitat scrie ca purtatul margelelor, cerceilor, spalatul cu sapun parfumat ( :21:) este un pacat. Dar eu nu simt ca asa ceva ma indeparteaza de Dumnezeu. Practic marea majoritate a timpului nici nu constientizez faptul ca am cercei in urechi. La fel, astazi absolut toate sapunurile sunt parfumate, deci aproape ca nici nu bag in seama lucrul asta cand ma spal pe maini, de exemplu. Deci fiindca mie nu mi se pare normal ca astfel de lucruri sa fie pacate, sau ca ma indeparteaza in vreun fel de Dumnezeu nu le voi mentiona la spovedanie.

Problema este: exista pericolul de a spune ca un anumit lucru este sau nu este pacat doar fiindca nu simt eu ca este pacat, sau nu simt eu ca ma indeparteaza de Dumnezeu. Poate ca acel sapun parfumat chiar ma poate indeparta , macar putin de Dumnezeu daca e super scump, fiindca nu este un exemplu de viata cumpatata. Apoi in societatea de azi atatea lucruri care sunt anormale, sau care de fapt indeparetaza de Dumnezeu au devenit absolut normale. De exemplu, am auzit de nenumarate ori cupluri necasatorite care stau impreuna spunand ca daca ei se iubesc din inima, Dumnezeu nu are cum sa se supere pentru dragostea lor, ceea ce inseamna ca ei nu simt ca ceea ce fac este un pacat, sau ca ii indeparteaza de Dumnezeu. Si totusi...

Ceea ce vreau sa spun este ca o interpretare a pacatului in sensul de fapta care indeparteaza de Dumnezeu necesita o maturitate spirituala mare, poate chiar foarte/prea mare. Daca nu ai fost crescut cat de cat in spirit crestin, daca nu prea ai fost la biserica, daca traiesti intr-o societate foarte secularizata, de unde sa iti dai seama cand te indepartezi de Dumnezeu? Si de aici unii pot sa traga concluzia ca daca nu simti ca te indepartezi de Dumnezeu, ce rost mai are spovedania, daca Dumnezeu este dragoste, si tot ce fac este sa caut dargostea?....

Total de acord, cred ca e chiar un termen inteles gresit de unii...si mai mult decat atat a capatat chiar conotatii aparte in cadrul sectelor pentru a-si justifica ratacirea...