În prealabil postat de Marius22
(Post 191776)
Redau, mai joi, un fragment dintr-un interviu al parintelui Nikolai Ozoline. Argumentarea sa cu privire la necesitatea sfintirii icoanelor mi s-a parut intemeiata.
" - Cum putem intelege sfintirea icoanelor in traditia noastra? In cea greceasca, de pilda, nu exista o astfel de obligativitate.
- De buna seama, in vechime nu exista practica sfintirii icoanelor. Gasim o marturie in acest sens in documentele celui de-al VII-lea Conciliu Ecumenic, care afirma ca icoana este sfintita prin imaginea celui reprezentat, si prin insemnarea numelui, care confirma prezenta.
Necesitatea sfintirii icoanei a aparut intr-o vreme in care imaginea a incetat sa fie conforma cu "chipul" zugravit, in acceptiunea straveche a cuvantului. Adica, atunci cand au incetat sa exprime in mod vadit sfintenia celui reprezentat. Credinciosii, dupa toate aparentele, erau ingrijorati de aceasta neconcordanta, si veneau la preot pentru ca slujitorul sa faca ceva pentru ca imaginea sa devina sfintita.
Practica sfintirii a aparut initial in Occident. Ritualul includea pe langa o rugaciune de sfintire, stopirea icoanei cu apa sfintita.
Trebuie sa formulam urmatoarea intrebare: ce sens are o astfel de practica, si poate, oare, ritualul sfintirii sa faca dintr-o imagine nesfintita o imagine sfanta? Valabil e doar un singur raspuns -- nu. Pentru ca daca imaginea asta prin stilul sau si particularitatile stilistice nu este o icoana, ea nu poate deveni icoana doar prin stropirea cu aghiazma.
De aici rezulta ca singura acceptiune a actului sfintirii icoanei este acela in care chipul pictat este acceptat de Biserica, adica prin aceasta sa se recunoasca ca respectivul chip (prin calitatile sale) poate participa la viata liturgica a Bisericii. Iar credinciosii intradevar se pot ruga in fata acestei icoane, iar chipul trebuie sa ajute rugaciunea. In acest caz, preotul sau episcopul poate savarsi sfintirea: dupa o examinare atenta (slujitorul trebuie sa inteleaga astfel de chestiuni), acesta poate spune "da", daca vom sfinti acest chip, el va putea sluji intereselor Bisericii.
Daca reprezentarea nu intruneste calitatile necesare, atunci slujitorul poate spune categoric: "nu, aceasta imagine nu o voi sfinti, pentru ca sfintirea ne-icoanei nu va face din ea o icoana".
Prin aceasta atitudine clerul are o posibilitate unica de a educa in randul credinciosilor deosebirea duhurilor in materie de iconografie. Iata de ce, trebuie sa incepem prin educarea clerului, iar pentru asta exista o disciplina care se numeste "teologia icoanei" sau "iconomie pravoslavnica (iconologie)". De aceste lucruri, urmandu-i lui Uspensky, ma ocup si eu in mod nemijlocit."
|
