Si eu as fi facut la fel. Sa stii ca pana si sfintii se mai enervau.

Nu neg ca profesoara de care a povestit glyckys nu ar fi putut sa puna in practica ceea ce a spus. Dar e foarte adevarat si ceea ce presupune zoridezi, anume ca de la teorie la practica e cale lunga. Si eu in urma cu aproape 20 de ani cand am inceput sa merg la biserica credeam tot ce mi se spunea, le vedeam pe toate bune si frumoase. Iar pe parcurs am devenit mai retinuta in aprecieri de genul: ,,cutare e foaaaarte credincios´´´, sau : ,,vai ce necredincios e X sau Y´´. E foarte usor sa mimezi credinta, gen persoane care merg des la biserica si toata ziua sunt in gura cu citate din Biblie sau parintele Cleopa, Argatu s.a.....dar cand vine vorba sa renunte la un bun material pt. a face o fapta buna sau sa puna mana pe o matura pt a face curat in biserica ...credinta se reduca numai la vorbe.
Pe de alta parte , am avut surpriza ca pesroane pe care le credeam mai putin credincioase sa acioneze corect in situatia potrivita.
Revenind la intrebarea cu laptopul, m-as bucura din tot sufletul ca profesoara sa fie in stare sa reactioneze asa cum a zis. Dar cum laptopul a scapat teafar, nu vom sti niciodata.Dar cel putin ca intentie, gandul ei a fost bun.

Adevarat este ca vedem barna din ochiul altuia!

Asta asa este. Si la tine se aplica din moment ce-mi faci observatie (judecata) ;)

Of, of... pana si in societatea civila este un principiu: nimeni nu e vinovat, pana la proba contrarie. La cate a patit femeia aceea, ar fi fost o nimica toata daca i s-ar fi spart laptopul.
Eu ma intreb: daca noi nu ne credem unii pe altii, atunci cum reusim sa credem in Dumnezeu?
Calyo, e posibil sa fie cum zici tu, ca incepatorii au mai multa ravna si vad lucrurile mult mai frumoase decat sunt de fapt, si ca, dupa un timp, ai alta perceptie asupra lucrurilor inconjuratoare. Prima mea impresie a fost: atunci vreau sa fiu asa mereu, sa vad numai lucruri frumoase! Dar apoi mi-am spus: probabil ca atunci voi avea si alta perceptie asupra pacatelor mele, criterii mai aspre in judecata mea si, implicit, a celorlalti. Deci nu se modifica perceptia, ci se inaspresc criteriile dupa careare loc perceptia. Interesant. Pana atunci, toate vin spre folosul nostru, la vremea cuvenita.

Daca Dumnezeu a ingaduit ca acestia sa fie prezenti langa noi, sa fim siguri ca ne-a dat si puterea sa vietuim langa ei. Raman la parerea ca un om care se roaga lui Dumnezeu, nu-si pierde linistea. Numai cel ce nu se roaga, adanceste nelinistea.

Am tot scris si am tot sters. Nu stiam daca mai are rost un sfat in plus... Lumea e plina de sfaturi.
Oricum pana acum, postarile de aici sunt printre cele mai mangaietoare, in rest, aproape ca imi pare rau ca m-am inscris pe forum. E mai multa sminteala decat bucurie, sau aflare a vreunui lucru bun.
Dar nici eu nu sunt mai breaza, deci nu imi permit sa critic sau sa judec pe altul.
Slava Domnului sunt si oameni buni aici pe site, care chiar sunt de ajutor, cel putin cu o vorba buna, fie ei ortodocsi, catolici, atei sau de alta credinta.

O sa scriu pe scurt ceea ce am dorit sa spun: vroiam sa recomand o carte mangaietoare de suflet "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" a Sfantului Siluan Athonitul. Abunda de dragoste de Dumnezeu si de om, de dragoste pura, frumoasa si buna. Si este si un acatist facut in cistea unei icoane care o infatiseaza pe Maica Domnului. Se numeste "Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra". Cata putere si cata dragoste!

Si apoi, iar foarte pe scurt: singurul ajutor adevarat pe care l-am gasit mereu a fost in Spovedanie, ascultarea de preot si in plangerile si multumirile mele catre Dumnezeu. Acolo este adevarata stare de bine. O secunda daca am intors fata de la toate astea, am cazut in deprimare, in stari de nervi si nemultumire. si nimeni, om sau orice alta vietate de pe pamant nu le-a putut alunga, in afara de Dumnezeu si bunatatea Lui.
Dar repet: Spovedanie deasa, ascultare de un duhovnic bun si multa rugaciune, din inima sau citita din carti, Dumnezeu o primeste mereu.

In inima ta sta tot secretul. Inlauntrul tau. Cineva spunea: "Pentru fiecare om, arena in care se desfasoara lupta sa duhovniceasca e inainte de toate propria sa inima." Trebuie sa te cunosti pe tine insuti si sa iti curatesti inima(si ma straduiesc si ma lupt sa imi urmez propriul sfat). Daca ii daruiesti lui Dumnezeu inima ta ranita, el iti daruieste vindecare, El oblojeste toate ranile.

Oameni buni si rai vor fi tot timpul. Si prieteni adevarati si prieteni falsi. Si unii te vor ajuta si unii iti vor pune piedici, dar Dumnezeu nu isi va intoarce fata de la tine niciodata, important este sa nu te intorci tu cu spatele. Important e sa nu ne intoarcem nici unul cu spatele la Dumnezeu. Pentru ca o fi Dumnezeu bun si iarta, dar daca tu nu Il doresti, El cu forta nu intra in inima si viata ta.

Dar mai buna decat orice vorba scrisa aici, decat orice sfat, este o rugaciune catre Dumnezeu pentru tine Sophia si pentru toata lumea.

Dumnezeu sa te ajute sa treci peste clipele grele si sa te bucuri de cele frumoase.

Sunt si oameni buni pe pamant. Foarte buni. Citesc despre ei, aud despre ei, ii intalnesc, vorbesc cu ei. SI si ei ma ajuta sa cred si in bunatatea pamanteasca si in bunatatea cereasca.

Nu deznadajdui, iar daca o faci, striga repede catre Dumnezeu!

Pff, si totusi m-am cam intins cu vorba.
Sper sa nu fi fost spre sminteala nimanui si sa nu fi gresit. Am scris doar din inima si din suflet.

Singura care te ingradeste Tu esti!