Mai ce-mi place... fiecare cu tabara lui! FEMEILE vs BARBATII!
Toti aveti dreptate, fiecare in oarecare masura. Nu stiu daca FEMEILE au observat ca aici unul din barbati a cerut ajutor: sotul si nu sotia, si daca putem atunci sa-l ajutam. Nu contest ca merita si putin scuturat, si sunt de acord cu "merita ceea ce se intampla", e clar ca treburile nu au fost in ordine mai demult, dar trebuie sa fim mai blanzi putin, si daca certam certam cu dragoste nu cu cu tonul "toti barbatii sunt la fel - niste ratati".
Nu m-am bagat in seama doar ca sa observ "barna din ochiul celuilalt". Voiam doar sa-i spun lui eduard sa faca putin "soricul gros" si sa citeasca chiar si posturile agresive, dar asa printre randuri, ca are destule de invatat.
Daca toti dintre noi am privi lucrurile cu ochi buni, in final toate ar fi bune. Toate situatiile de care povestiti: ala nu-i da atentie lu ala, alalalt ascunde ce are pe suflet, etc etc... este evident ca puteau fi evitate, este evident ca sunt obsolut nocive; dar acum problema este cum se poate repara? si nu vreau sa aud - NU SE POATE!!! noi ne numim crestini si dupa X ani gata - nu putem ierta nimic; nu sa iertam, dar macar sa mai acordam o sansa. Si multe asemenea....
Vina nu se poate atribui unuia sau celuilalt! Amandoi sunt la feld e vinovati! Daca stam sa cautam vina.... tot arucam "matza" dintr-o parte in alta.... acum se cauta solutii! Problema aici este ca numai unul cauta - Eduard (sau asa vedem noi)! Deci totusi Eduard incepe sa se trezeasca. Divort nu este cazul!!! Si asta nu pentru ca "o casnicie e pe viata" ci pur si simplu nu inteleg de ce se sare direct la solutia extrema? De asta tind sa-i atribui si ei egala vina.
Nu sunt in masura de a da sfaturi (prea tanar cu putina eperienta casnica), dar dragilor nici la concluzii nu putem sari.
Doamne ajuta!

Pai nu cu mine ar trebui sa te rafuesti si cu Eduard nici atat, pentru ca asta faci, nici macar nu-l cunosti, nici nu l-ai intrebat nimic ca sa vezi daca suspiciunile tale sunt justificate si probabil nici nu i-ai citit toate postarile dar in schimb ai turnat ce te doare pe tine din ce ai vazut si auzit prin alte parti, iar experienta ta care are un anumit subiectivism (de familii a caror probleme au aparut de la femei, n-ai auzit?) iti face si gandirea la fel.

Nu, poate n-a fost lapte si miere (unde este asa???) dar reprosurile au inceput in urma cu cateva luni si asta face lucrurile destul de clare.

Eduard, tu cand munceai sotia ce facea? Lucra si ea si avea grija si de copil sau copil era singura ei grija de fapt?
A crescut copilul singura sau a ajutat-o si mama/soacra?

Cat de des in cei 14 ani ti-a facut reprosuri de genul celor pe care ti le-a facut in ultima vreme? A mai pus problema despartirii?

Parintii vostri ce spun despre lucrul asta (cu despartirea, etc.)?

Cand eram plecat se muta soacra la noi si o ajuta.
Neam mai certat dar foarte rar pot sa numar pe degete (nu am fost violent fara sa o ating , doar verbal), dar ne impacam si era totul bine si frumos.
Parintii nu sant de acord cu divortul nici mama ei nici parintii mei si sufera alaturi de noi
De despartire nu a fost vorba niciodata.

Eduard, nu te supara, am impresia ca nu spui tot.
Nu pot crede ca tu nu stii ce anume v-a indepartat unul de altul.
Asta cu ajutatul.. da, este neplacut sa nu ai nici un sprijin (dar ma refer la sprijin moral, mai ales, cum a observat Aurelia Popescu. Ingrijitul copiilor nu te rupe in doua, este ok, dar lipsa sprijinului moral este groaznica).
Dar de la lipsa de sprijin, la divort este cale f lunga.
Poate ar trebui sa te gandesti ce ai facut tu, nu ce face ea.

Si citeste si ce a spus Andrei Cozia.. nu cumva tu pozezi in victima inocenta, iar restul sunt "pacatosi"?
Poate ca ea considera prelegerile tale biblice ca o culme a ipocriziei.
Nu sunt cea mai in masura sa dau sfaturi, poate ar trebui sa gasesti un duhovnic sa te indrume.
Eu cred ca de la acest punct ar trebui sa-ti examinezi propria viata si constiinta (nu poseta sotiei).
Si sprijinul tot la Dumnezeu il vei gasi, dar cum va vrea El, nu cum vrem noi.

Am scris prea multe si se pierde ideea esentiala: cauta-ti duhovnic.
(cititul Bibliei nu mantuieste. Reia legatura cu biserica, incearca sa duci o viata crestina.. duhovnicul te va invata!)

Pai nu cred ca a avut o viata atat de grea ca sa-ti reproseze acum.
Daca ar fi alergat intre 2 joburi si 5 copii singura si fara nici un ajutor, ar mai fi fost ceva dar asa..

Din cate mi-ai spus o duceti destul de bine dpdv financiar.

Intreab-o si daca doreste asa mult sa se desparta de tine incat ar putea pleca fara copil si fara tot ce ai realizat tu dpdv financiar in cei 14 ani de casatorie.

Pentru ca din cate se pare, doar tu te gandesti la binele copilului si daca munca ta din ultimii 14 ani a ajuns sa fie pentru ea motiv de divort si vrea sa te lase fara lucrurile in care ai investit acesti ani din viata ta (familie, copil, situatie materiala), poate ar fi mai bine sa isi imagineze cum s-ar descurca ea fara toate astea.

O casatorie nu este un parteneriat in care fiecare isi ia jucariile si pleca cand i se pune pata. Credinta, nadejdea si dragostea trebuie practicate pana la moarte care este si termenul de valabilitate a casatoriei. Nici o secunda mai putin.

Biblia spune clar, singurul motiv de divort valabil in fata lui Dumnezeu este curvia.

Biserica nu binecuvinteaza divortul, nici a doua casatorie ci doar o ingaduie pentru a nu se face loc unui rau si mai mare (desfranarea).

Eduard, sa ne spui si noua daca ai ridicat problema cum ti-am zis (in postarea asta si cele dinainte) in fata sotiei si ce ti-a raspuns.

Dar poate ca se gandeste acum mai mult ca inainte la binele copilului spre binele lui...ca un mijloc de santaj pentru sotie.

Santaj? De ce ar fi santaj?

Nu poti sa dai cu piciorul la munca celuilalt pe motiv ca a ta a fost mult mai importanta si sa pleci si cu sacul plin.

Alegerile au consecinte si daca sunt proaste, consecintele sunt proaste, numai ca omul care se crede smecher vrea sa faca si prostia si sa ia si bucuria..

Tu sti foarte bine ca e total aiurea sa pui in gura noastra vorbe pe care nu le-am rostit sau insinuat!
Eu personal nu am afirmat ca toti barbatii sunt la fel, Doamne fereste, cum ar putea fi? am cunoscut si unii barbati de exceptie, ca tati, ca soti.
Noi aici discutam derspre cazul de fata si altele asemenea lui.
Si nici macar in acest caz nu am folosit cuvantul ratat... si nici nu a fost insinuat!

Fiule(risipitor) mi-au trebuit ceva ani de viata si de intamplari mai mult sau mai putin placute, ca sa renunt la naivitatea de a crede ca oamenii se schimba!!! Poate pentru o perioada, poate fortat, poate ca sa isi atinga scopurile, insa niciodata definitiv.Intelegi????
Asa ca ceea ce spui tu despre sotul care si-a vazut greseala si de acum inainte se va schimba, bla,bla, bla e praf in ochi... acest lucru nu il cred cu putinta... poate o vreme, ca sa o recastige, apoi, cand va fi ceva mai sigur pe el, va reveni la starea lui normala. Asta e viata,cred ca toti reactionam mai mult sau mai putin asa.....

Nu stau deloc prost la capitolul autocritica .... inainte de a face postarea, am analizat si barna din ochiul meu, de asta sa nu te indoiesti! Iar ceea ce ai citit, nu e duritate ci a spune lucrurilor pe nume, asa cum o fac si fata de propria-mi persoana... lui nu-i trebuiesc lingai si catelusi acum! Nu cred ca a venit pe acest forum ptr ca noi sa ii spunem ceea ce urechile lui ar fi mangaiate sa auda...
Tu crezi ca viata nu m-a taxat de fiecare data cand am gresit??? ohohohoh.. si inca cum!!!De multe ori m-a taxat poate inzecit, fata de greseala facuta. Si pentru ca nu imi invatasem lectia, am persistat in ignoranta, de fiecare data stiind ca "rasplata" nu se va lasa asteptata...Insa n-am stat sa imi plang in poala... E mult mai importanta atitudinea pe care o avem in fata unor astfel de intamplari... suntem capabili sa ne asumam responsabilitatea propriilor greseli??? propriilor ganduri si fapte??? Multumesc lui Dumnezeu ca m-a lasat sa privesc cu obiectivism si sa inteleg ca nu sunt victima, ci ca fiecare pana la urma suntem vinovati...vinovatii tristetii si singuratatii noastre.

Se pare ca toti trec cu vederea ca victima principala este copilul :((.
Apoi chiar si Eduard si sotia lui sunt in suferinta.. eu nu cred ca divortul este o solutie.

Nu sunt cea mai in masura sa dau sfaturi despre casnicie, nu le dau din prea multa stiinta, ci pentru ca poate Eduard va folosi ceva din ele.
Eu cred cu tarie ca orice apropiere de cineva incepe cu iertarea. Cred ca ar trebui sa-si ierte sotia din toata inima (chiar daca ea, foarte posibil, il inseala) si sa o iubeasca asa cum este.
Cred ca oamenii sunt sensibili la iubire si sunt capabili sa discearna iubirea de pretentii egoiste/egocentriste.

Eu am ajuns in punctul in care orice comunicare cu cineva era imposibila si am gasit cuvintele Par. Rafail Noica: Toate se leaga si se dezleaga in Duh si in nevazut
Le-am incercat de multe ori.. Cheama-L pe Hristos mijlocitor intre voi.

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...si-in-nevazut/

Eduard, trebuie sa ai incredere in Dumnezeu. Tu vii aici pe forum.. cat putem sa te ajutam noi?
Vorbeste-I lui Dumnezeu despre problemele tale, du-I Lui grijile tale. Vorbeste-I despre sotia ta, despre copilul tau. (Dar cred ca inainte de asta trebuie sa ierti sotia din tot sufletul.)

Poate ca o sa fiu considerata foarte ciudata, dar daca banuiesti ca sotia are legatura cu un coleg.. si pe acela ar trebui sa-l ierti.
(Aveam pe cineva care-mi pricinuia neplaceri, aveam ganduri de razbunare etc.. Imi dadeam seama ca nu ar trebui sa simt dusmanie, dar asta simteam. Nu stiam cum sa rezolv situatia si in disperare de cauza, am zis hai sa ma rog pentru omul acela. Si la inceput m-am rugat in sila.. dar si asa fortata, cu incetul toata dusmania si supararea s-au risipit. Imi era dusman, nu-mi mai este.. Ai si tu incredere in Dumnezeu).