Nu este nici o contradicţie. Eu cred că poţi fi bun creştin şi te poţi mântui şi dacă nu ai convingerea absolută că toate impulsurile trupeşti vin direct de la dracul. Părerea mea.
Ura asta împotriva celor ale trupului eu nu o pot înţelege. Nu-mi dau seama dacă e chestie de confesiune sau chestie de culturi diferite (est-vest). Nu pot înţelege călugării care umblă cu părul năclăit, care nu se spală Duminica, sau care chiar nu se spală în general (am întâlnit cazuri). Eu nu cred că lui Hristos-Dumnezeu îi eşti mai plăcut dacă dispreţuieşti trupul şi îi interzici orice plăcere care este mai mult decât strictul necesar ca să supravieţuieşti sau ca să te reproduci.

Poate ca nu prea inteleg eu atitudinea anumitor crestini de pe acest forum, si nici separarea gravitatii anumitor aspecte negative aparute in anumite casnicii, dar totusi care ar putea fi logica sfatuirii femeilor inselate si batute sa isi duca crucea, sa aiba rabdare...iar pe cele care sunt " supuse" la perversiuni sexuale...sa nu se lase umilite, sa ia atitudine, ba chiar sa dea divort?

Adica o femeie batuta, sau inselata nu e umilita, ba chiar are o cruce de dus si o ajuta sa se mantuiasca(!?!)...si numai perversiunile sexuale umilesc o fiinta?:39:

Mihnea, te invit, cu mare drag, sa citesti articolul Parintelui Dumitru Staniloaie- un mare teolog al secolului XX.Mie mi-a placut foarte mult si in aceasta lumina vad eu lucrurile, dar nu le pot spune atat de frumos, atat de adanc , atat de inspirat- vezi in postarile anterioare.

Foarte bine punctat!

As adauga faptul ca tot ce aduce atingere persoanei este un act de umilinta.

Sunt de acord cu dv aici.
Ce m-a deranjat mai sus a fost definitia mult prea exacta a ceea ce sotii pot sau nu pot face, cu explicitarea amanuntita a intentiilor etc.
Si, dupa definitia asta, daca nu ma insel, un preludiu care nu se finalizeaza, chiar daca nu binclude felatie, este pacatos, pentru ca manhgaierile care nu duc la un act eventual procreator nu intra in finalitatea actului trupesc?
Sau inteleg eu gresit?
Nu stiu, mi se pare ca se introduce prea multa analiza intr-un act care ar trebui sa fie spontan, necalculat.

Cam asa gandesc si eu, totusi, se stie ce trebuie facut numai prin foarte multa rugaciune, asa reusim sa evitam pacatele mari.

Marele Arhitect?!? Aceasta denumire ma duce cu gandul la masonerie.

A cunoaşte cu exactitate ceea ce este păcat şi ceea ce nu este păcat, a şti ce îţi este permis şi ce nu este permis, nu alterează cu nimic spontaneitatea vieţii conjugale, după cum nu alterează frumuseţea vieţii în general. De multe ori, între păcat şi liceitate abia încape o gămălie de ac. Ceea ce vedem noi este gri, şi atunci vine ştiinţa moralei să arunce o lumină. Pur şi simplu morala (şi religia în general) ne ajută să vedem mai bine. Cel care câştigă în ascuţimea vederii, pierde oare în spontaneitate ? Morala ne ajută să deosebim în ceea ce ne pare un mixaj, albul de negru. Grâul de neghină. Pentru aceasta, morala trebuie să fie la fel de exactă ca matematica sau gramatica, segregând ceea ce este corect sau doar tolerat de ceea ce este incorect şi stabilind nivelul de gravitate al erorii. Eu cred că Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar ca să deosebim în felurimea nesfârşită a lumii binele de rău. Ne-a dat principiile şi legile morale, ne-a dat discernământul. De aceea, părerea mea e că nu poate să existe o problemă morală insolubilă, care să îl găsească pe om nepregătit de a da un răspuns în termeni de "da" sau "nu". Ceea ce se poate întâmpla este ca noi personal, într-o anumită privinţă, să nu ştim răspunsul. În acest caz, nu înseamnă că soluţia nu există, ci că trebuie să consultăm pe maica şi învăţătoarea noastră, care are atât priceperea cât şi inspiraţia de a da un răspuns calificat. Aşa facem şi în faţa unei dificile probleme de matematică, de ce credeţi că la morală ar fi altfel ?

Mai întâi, să observăm că preludiul, pentru a rămânea preludiu, trebuie să fi avut cel puţin finalizarea în intenţie. Altfel nu e preludiu, ci mângâiere sau cum vreţi să-i spuneţi. Acuma, dacă e vorba numai de mângâieri, faptul că preludiul a fost întrerupt în desfăşurare este neesenţial, deoarece (şi aici sper să fie de acord până şi fratele Zaharia), a-ţi mângâia nevasta pe creştet nu este un păcat în nici o situaţie.
Deci, mângâierea cu sau fără finalizare este act licit: nu s-a consumat nici un păcat. Nu este necesar să fii teolog ca să ajungi la acest răspuns.

Acuma, dacă schimbăm un pic datele ipotezei, şi în loc de "mângâiere" (pe creştet) vom pune "mângâierea zonelor erogene", folosind penrtu aceasta degetele sau alte părţi ale trupului, ajungem la o problemă morală un pic mai complicată, dar foarte departe de a fi cu adevărat grea. Să amintim că am presupus că pe cei doi soţi, care se angajaseră pe drumul actului matrimonial, ceva i-a întrerupt. Ei bine, părerea mea e că esenţial pentru judecata morală este acel factor care a putut să-i întrerupă. Dacă, spre exemplu, a sunat telefonul, adică, mai general, factorul care i-a întrerupt a fost 1) de ordin obiectiv 2) imprevizibil în mod rezonabil 3) nu este folosit ca pretext, ci sinceritatea celor doi e prezumată, atunci se poate spune că nu s-a consumat nici un păcat. Au vrut, dar nu au putut. Dacă, dimpotrivă, e vorba, să zicem, de o întrerupere care e folosită ca pretext pentru nefinalizarea actului matrimonial, atunci se produce păcat prin disocierea plăcerii actului de scopul său principal.

Unirea conjugală este un dar al lui Dumnezeu. E ca o prăjitură. Are pandişpan şi are stafide. Pandişpanul, sau baza prăjiturii pe care o avem de mâncat este funcţia procreatoare. Stafidele sunt darurile supraadăugate: plăcerea unirii conjugale. Oare ce ar spune gazda noastră care ne-a dăruit această prăjitură dacă ne-ar vedea cum scobim ca să luăm numai stafidele ? Dar nu e înţelept nici să luăm numai blatul, lăsând stafidele neatinse şi zicând că astfel ne înduhovnicim, când nu facem decât să creştem în acreală.

si este foarte bine sa postim.

Multumesc pentru raspuns,Rodica,nu sunt eu prea lamurita,tot imi pare ca pluteste o mare ambiguitate asupra subiectului,insa macar spusele tale sunt "rostite" cu blandete si se vede ca ai disponibilitate in comunicarea interumana.Multumesc!

La cata ura manifestati impotriva sexualitatii,nu ma mira,printre altele, de ce razbate atata agresivitate din spusele dvs.Uram in ceilalti ceea ce uram in noi,poate asta ar trebui sa va spuna ceva...
Iisus a stat la masa cu tot felul de pacatosi si nu s-a mai simtit murdarit de acestia,deci,cu toate cartile pe care mi le dati exemplu,eu nu stiu ce credinta urmati,insa fie la dvs acolo,eu nu vreau sa stiu de o religie,asa cum o inteleg unii,ce dizolva personalitatea umana,incat cel in cauza nu mai poate avea o parere proprie,nu se mai poate manifesta liber asa cum l-a lasat Domnul Dumnezeu,in schimb sa fie indarjit nevoie mare impotriva aproapelui.
Pentru mine modelul de urmat este doar Iisus Hristos,iar el a fost bland,smerit si iubitor de oameni,ceea ce nu gasesc nici pe departe in astfel de atitudini extremiste.
Ma iertati ca am indraznit sa ma adresez dvs,considerand, dupa patosul pe care il depuneati in postarile dvs ca pot gasi un partener de discutie rational care sa imi lamureasca niste intrebari.Sa fiti sigur ca nu se va mai intampla,o zi frumoasa!

Cred ca nici ei nu inteleg,dovada fiind faptul ca in afara unor citate nu se poate lega un dialog deschis cu acestia.Daca incerci sa afli mai multe,ba nu stiu ce sa raspunda si eventual mai baga niste citate,ba devin agresivi precum anumite personaje de mai sus...

Cand nu te poti iubi si accepta pe tine insuti asa cum ai fost facut de Creator,evident ca nu o sa o poti face nici cu cei din jurul tau,dar in schimb ai pretentia ca esti crestin si urmezi, calea iubirii neconditionate,acea iubire reala ce ofera libertate omului.Este un paradox...
Din pacate mi se intareste din ce in ce mai mult convingerea ca putini mai sunt aceia care traiesc un crestinism autentic si ca,din pacate,religia ajunge pentru unii sa fie distorsionata in fel si chip si folosita drept paravan pentru frustrarile si blocajele interioare.
Chiar nu vreau sa ofensez pe cineva,insa in ultima vreme mi-a fost dat sa vad prea multe aspecte "stranii",ca sa ma exprim elegant, ale unor crestini din acestia inversunati,care in schimb,in viata de zi cu zi te uluiau cu anumite fapte,care numai crestinesti si morale nu erau.

Domnule , va atrag atentia , vorbim de perversiuni sexuale ! Mai ingrat si de scirbos decit asa ceva nu mai este decit coprofagia si urinofilia. Cred ca uitati despre ce discutam . Vedeti daca aveti sertarele sufletului ocupate cu perversiuni sexuale , de unde sa va mai intre si viata duhovniceasca ? unde sa mai intre ... nu mai aveti sertare libere , le-ati ocupat cu spurcaciuni , de aceea nu puteti pricepe nimic din atitudinea mea ! Nici credinta ortodoxa nu mai sunteti in stare sa o simtiti, asa marturisiti ! Ce are aface pilda mintuitorului de care pomeniti si scirboseniile sexuale ? Iertati-ma , dar sunteti tare strain de ortodoxie , de Evanghelie ce sa mai vorbim . Uite asa , in timpurile din urma se mai de pe fata cite un ,,frate" care pina acum l-au tinut ispitele ascuns dindu-i o fata civica ! Vai, vai ! Vad ca si personaliatea umana , asazis dizolvata de ortodoxie, la dvs. are fundament in perversiuni sexuale . Domnule, va atrag atentia inca o data , stiti despre ce vorbiti ?
Spuneti ca pt. dvs. modelul este Hristos. Ce smecherie , asta asa ca sa iesiti chipurile basma curata din rusinea in care v-ati bagat , sa nu zic eu ca cine, cu capul inainte ? Dupa ce ii dati cu liberattea umana fara frontiere, cu sexualitate liber consimtita, ce v-ati gindit ? sa puneti si numele lui Hristos laolalta ca sa dea bine ! Domnule , credeti ca ne jucam de-a copii prosti ? Dvs. puteti crede si incerca orice dar pt. mine cel putin , aveti arama deja pusa pe fata . Sincer si smerit ar fi fost sa procedati altfel dar revin la sertarele sufletului ...le aveti ocupate cu ... rusinarii !

Primim urarile dvs. din gura cu conditia... sa va fi primenit anterior !

Nici nu pot sa te contrazic, heaven, caci intr-adevar putini mai sunt aceia, care sa traiasca un crestinism autentic, dar nu din motivul indicat de tine mai sus, ci pur si simplu pentru ca putini mai sunt dispusi sa faca ceea ce se cere pentru a se ridica la nivel de crestinism autentic.
Omul nu a fost creat perfect, ci perfectibil; dovada cadera lui Adam din rai.
Iubirea de sine, care tie ti se pare necesara, imi aminteste prea mult de reclamele TV, care iti motiveaza ispitele cu sloganul: "pentru ca meriti!"
Oare asta ne invata crestinismul: ca meritam? Da, meritam, dar nu ceea ce ne fac reclamele publicitare sa credem, ci meritam mantuirea in masura in care ne-am straduit sa o obtinem, incat Dumnezeu sa ne-o faca cadou. Lucru greu, care cere o anumita disciplina si renuntare de sine; daca nu de la inceputul vietii, macar pornind dintr-un moment critic.
Faptul ca observi la altii ruptura dintre credinta si fapta, este pentru ca si tu suferi de unele pacate, ca orice om. Noi dezaprobam la altii lucruri, pe care din pacate si noi le facem sau le-am face, insa vazandu-le la altii, mai usor ne dam seama, ca ele nu sunt bune. Este un mecanism pe care il avem in noi si care functioneaza de la sine. Vine un moment in viata, cand incepem sa ne vedem greselile si ne miram cum de am putut fi de acord sa facem acele fapte. De ce le-am facut? Pentru ca in momentul in care le faci, deciziile se iau la nivelul duhovnicesc pe care il ai atunci.

Inteleg ca doresti un dialog; dar nu vad cu ce ar sta citatele biblice in calea acestui dialog?
Petre Tutea a explicat, ca nu exista idei originale, ci doar pareri care se bazeaza pe bagajul de cunostite al individului. Este deci cam greu, daca nu imposibil, sa fim originali. Si atunci de ce deranjeaza citatele? Banuiesc, pentru ca cel in cauza nu poate "jongla" cu alte materiale decat cele citite de el. Respingand citatele biblice, acela isi arata de fapt o lipsa. Spun acest lucru in general si fara o referire la o anumita persoana, caci de multa vreme am fost intrigata de respingerea de catre unii a citatelor ortodoxe pe acest forum, care isi spune "crestin-ortodox". Pentru mine personal, aceste citate fac parte din limitele intre care incerc sa vietuiesc...

Frate Zaharia, nu cred ca "heaven", care este o fata tanara, cu putin trecuta de 20 ani, merita aceste cuvinte. Dar noi toti, fara exceptie le meritam cu prisosinta. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa ne cutratam de tot ce e rau in noi. Doamne ajuta-ne!

Intrebarile mele nu se refereau la perversiunile sexuale in mod deosebit,ci la anumite delimitari care nu sunt clare,insa furia va intuneca mintea pentru a mai putea raspunde cu calm si detasare.

La cum va exprimati,nu stiu care dintre noi doi are intr-adevar ocupata mintea cu "rusinarii",dar nu ma supar,frate,stiu ca frustrarea sexuala si agresivitatea merg de multe ori mana in mana...
Stai linistit,pentru ca indiferent ce vei mai scrie nu iti voi mai raspunde,chiar nu vreau sa te am pe constiinta ca faci vreo comotie cerebrala.
Iertare ca te-am suparat si o zi linistita sa ai!

Acum draga "heaven", nu cred nici ca Zaharia merita cuvintele tale...

"Iar toti cei ce umbla dupa placeri de orice fel, nu vor scapa de primejdie, caci sub orice placere se ascunde un sarpe. Numai atata mangaiere putem aduce intre oaemni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i mangaiem..." (Pr. Arsenie Boca)

Iti multumesc pentru raspuns,Miha-Anca!
Eu cand ma refer la iubirea de sine,nu vorbesc despre egoism,iubirea de sine semnifica cu totul altceva,insa nu stiu daca este acum momentul sa o detaliez,pe alte topicuri am mai facut-o.
Pe mine m-a deranjat doar ca am pus niste intrebari,destul de pertinente,incercand sa inteleg care sunt anume delimitarile despre care se vorbeste,pentru ca,totusi,nu este prea clar.In schimb m-am ales cu o morala pe cinste si cu o atitudine agresiva de care am vazut ca au "beneficiat" si alti useri.
Nu ma deranjeaza citatele,recomandarile,insa imi doresc pe langa asta sa pot avea si un dialog deschis,nu sa am sentimentul ca discut cu niste persoane care nu pot emite o opinie personala sau,mai rau,daca cer lamuriri sa se intoarca impotriva mea,pentru ca o astfel de atitudine te face sa iti pui intrebari serioase despre cat de crestin este cel in cauza.
Ajungi sa fii confuz si sa te intrebi cum niste persoane care doresc sa ii urmeze lui Iisus,pot fi aparent intr-atat de morale,insa fara sa te faca sa le simti iubirea de semeni,blandetea,smerenia,indelung-rabdarea,ci opusul.
Sunt de acord ca omul este perfectibil,de aceea pun si intrebari,vreau sa inteleg,o viata cred ca putem invata,de absolut oriunde si de la oricine.Sunt una dintre persoanele care considera ca poate invata de la erudit,pana la vanzatorul de la coltul strazii,de la o floare pana la complexitatea universului,peste tot in jurul nostru sunt lectii de viata.
In privinta pacatelor,cu siguranta am si eu garla,sunt de acord ca de multe ori ne deranjeaza in ceilalti,ceea ce in realitate ne supara in noi si incerc sa fiu in fiecare moment atenta la aceste aspecte,sa fiu propriul meu martor,sa imi pun intrebari mie insami si sa caut sa ma corijez pe cat cu putinta,insa,sa ma ierte Dumnezeu,dar nu pot considera crestinism aceasta moralitate crestina,care in fondul ei este buna,insa ajunge pe buzele unor oameni care dau cu parul si o amesteca cu tot felul de vulgaritati,dupa care te acuza tot pe tine ca te gandesti la "rusinarii"!
Multumesc inca o data pentru mesajul tau,Doamne ajuta!

Nu stiu, poate gresesc, dar nu tin minte sa se vorbeasca in biblie sau scrierile bisericesti despre iubirea de sine, altfel decat in legatura cu iubirea de aproapele, caruia ii esti dator ca si tie, sa ii dai de mancare, cand ii e foame, si sa-i dai o haina, pentru a-i acoperi corpul. Eu atata inteleg ca suntem datori si fata de noi insine si fata de aproapele. Ce e in plus, tine de pacate, nu de virtuti.

"Sensul vietii omenesti consta in aceea de a lucra necontenit asupra ta. Oricine ti-ar zice ceva sau te-ar jigni, sa consideri ca Domnul a ingaduit si ca aceasta trebuie sa se intample.
Daca te-au jignit si te-au umilit, primeste aceasta cu bucurie si cu rabdare, ca din mana lui Dumnezeu. Atunci iti va fi foarte usor in viata: nici mahnirea nu te va apasa, si vei avea numai bucurii." (Vladica Antonie Marturisitorul).

Mi-au placut mult aceste cuvinte, pe care le consider intelepciune a vietii; ti le trimit cu toata dragostea si tie, heaven.

Se gaseste si in Biblie: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"
Cum vom sti sa ne iubim aproapele daca pe noi insine nu stim cum? :)
A avea stima de sine,cea mai importanta componenta a ei fiind iubirea de sine,semnifica sa te apreciezi obiectiv in privinta calitatilor si defectelor pe care le ai,insa sa nu iti creezi un complex din ultimele sau sa traiesti permanent cu teama de esec sau de a fi judecat,ci sa fii capabil sa poti depasi incercarile vietii,sa traiesti intr-un mod echilibrat,fara a cadea in disperare atunci cand esti incercat si sa poti sa iti gasesti reursele necesare in tine pentru a te dezvolta si evolua ca fiinta umana in toata complexitatea sa.

Preluat de pe site-ul unui cabinet de psihoterapie:

Subiectul iubirii de sine nu exista in Evanghelie . Este un hatis cu multe capcane , rapide si f. dese ! Asta nu inseamna ca omul nu trebuie sa se gindeasca la el . Cine crede ca este in stare (adica sa se pazeasca strasnic de pacate !) a-i face fata ... este treaba lui . Dar atunci cind sfintii parinti l-au abordat cit de cit a fost tocmai pt. a-i arata primejdiile si nu pt. a-l infrumuseta sau elogia .
Despre lucrurile care nu sunt recomandate sau prohibite a se face vorbire sau cu atit mai mult practica se face o singura vorbire , care defapt este precizarea cum ca ele sunt pacatoase, patimase si cad sub judecarea canoanelor .
Despre lucruri si fapte care sunt condamnate de canoane , numai cei fara experienta duhovniceasca doresc sa le discute, sa le rastalmaceasca , sa gaseasca macar ceva bun in ele, sa faca un pic de ,,dreptate" (ca si cum parintii facatori de canoane nu mai au nici o autoritate prezenta). Cei care au patimit si au simtit amarul pe pielea lor dar au hotarit sa o rupa cu asemenea pacate stiu ca unii diavoli nu pot fi biruiti prin lupta (macar de am fi noi atit de induhovniciti incit sa ne incumetam la lupta cu ispititorul de orice tarie !) si de aceea trebuie ferit sau fugit de ei . Cine insa se alinta si se ingina cu ei au sansa sa vada ca de fiecare data cad in aceleasi pacate !
Nu exista pacat amar sau gretos sau greu de implinit . Pacatele sunt dulci , atit de dulci incit iti vine sa tot faci pina dai ochii cu ispititorul insasi si de atunci incepe groaza mare , mare de tot de te cuprinde frica in asa hal incit iti este frica sa stai singura in casa sau uneori frica te striveste chiar in mijlocul alor tai . Ispititorul nu se joaca cu nimeni ! Intii te prosteste si te pacaleste pt. ca atunci cind vrei sa-i intorci spatele da cu tine de pamint la propriu ! te lupta pina te face neom . Numai cei trecuti prin asemenea experiente , de multe ori tragice, stiu puterea ispititorului dar mai ales cruzimea si vehementa lui . Si nu de putine ori , cautind un duhovnic care sa te ajute si sa te scape din vlaguirea dobindita dar si din lupta care pare ca nu se mai termina, sa-ti faca de exemplu molitvele Sf. Vasile cel mare , descoperi ca luptatorii cu adevarat din oastea lui Hristos care se incumeta la mari lupte sunt extrem de putini . Tocmai ca stiu si cunosc taria unei asemenea lupte .
Satana nici o data nu iti spune ca esti prost, ca nu ai scoala sau ca ai facut-o degeaba,ca esti urit, ca nu esti in stare de nimic, ca nu esti si tu un ,,cineva"... nu , nici pe departe . El te fura dindu-ti sa maninci din marul lui Adam cel inselat prin care te ridica in slavi parindu-te ca te face sa fi deopotriva cu D.zeu . Si de acolo incepe tragedia !

In sfirsit, sa nu depasim subiectul . Revenind , nu am intilnit nici personal si nici pe la sfintii parinti elogiat sau prezentat in pilde pozitive sau in extenso subiectul iubirii de sine . Doar sfintii il talmacesc in idea descoperirii lui ca o mare capcana pt. suflet si a tot ceea ce decurge de aici !

Foarte frumos spus!

@ heaven
 

In teorie suna bine.. pentru unii cel putin.
In practica, stima de sine presupune a te alinia valorilor lumii actuale. Adica nu celor crestine.

Stiu ca psihologia pare utila si interesanta, dar in realitate este doar suma unor teorii si observatii NE-crestine. Adica lipseste suportul esential: invatatura adevarata despre om.


Eu nu am gasit inca nici o sursa crestina care sa ne inverte sa ne iubim pe noi. (Sa iubim ce? Un morman de pacate si idei preconcepute la care tinem cu dintii?)
Plus ca eu nu inteleg cum impaci pocainta cu iubirea de sine.
Adica faci o pocainta "rationala", analitica.. Cum?
Ca daca nu te vezi pacatos si stricat pana in maduva oaselor nu ai cum sa te schimbi. Ci schimbi doar niste obiceiuri dar nu te schimbi in esenta.

Te increzi prea mult in niste invataturi omenesti. (Adica nu poti sa le opui celor crestine, nu? Si crestinismul ne invata ca fara de Hristos nimic nu putem face... adica nu ne zice fara "stima de sine/incredere in sine" sau alte notiuni similare).
(Scapa de ele.. cu prietenie te sfatuieste un fost psiholog :) )

Am cateva nedumeriri pe marginea celor scrise de tine, Anna:
- daca te vezi pacatos si "stricat pana in maduva oaselor" (asa cum formulezi tu), zi de zi, clipa de clipa, nu dai in depresie? Iti mai permiti (tie inseti) sa te bucuri de ceva in viata? Cum impaci viata de familie (copii, sot) cu atitudinea permanenta de auto-flagelare pentru pacatele facute?
- cum putem face pocainta daca nu realizam / analizam ceea ce este gresit in viata noastra? Considerati ca aceasta "analiza" (numita in alte contexte si "cercetare de sine") transforma pocainta in actiune "analitica"?
- Heaven invoca "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti"; daca pe noi insine nu avem voie sa ne iubim ("iubim" este, de fapt, mult spus), cum ajungem, concret, sa nutrim sentimente de iubire fata de aproapele?
- cum realizezi ca ai schimbat macar 0,00000001% din tine prin pocainta daca "datoria" ta este sa te consideri 24 ore / zi "un morman de pacate"?

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

Amin!! :63:
Doamne ajuta!

Coralina:Diferenta dintre omul, care nu isi cunoaste pacatele si cel, care si le cunoaste, e ca de la carul din curte, la Carul de pe cer, scria Carl G. Jung.
Cand omul se vede pacatos, acesta este efectul Duhului Sfant, Care il lumineaza sa isi vada pacatele si Care ii da si puterea si dorinta de a le indrepta. Acest om, desi se vede tot numai cu pacate, are totusi speranta ca se poate indrepta, curata si sfinti. Este o mare speranta, pe care Duhul Sfant il sadeste in inima celui care se smereste in fata lui Dumnezeu.
Acest "morman de pacate" ne ajuta sa intelegem ce e bine si ce e rau; ne ajuta sa facem ordine in viata noastra si sa ne luam la tranta cu aceste pacate. Facand acest lucru intelegem mai bine mecanismele vietii. Regretand, ne indreptam si ne smerim. Smerindu-ne, reducem din mandrie: scadem noi la dimensiunile noastre reale si creste cel, pe care il desconsideram sau il uram.
Ori, daca ne iubim, ne supradiensionam, iar mandria creste proportional. Cele mai multe greseli le facem din mandrie.

Bun, dar cum se impaca ipostaza de "cel mai pacatos de pe pamant", in care trebuie sa ne vizualizam necontenit, cu speranta de indreptare de care pomenesti? E o fractura de logica pe undeva in acest discurs: daca ma consider cel mai rau dintre cei mai rai incontinuu, cand mai are timp sa se sadeasca speranta?
Iar daca, sa zicem, aceasta speranta este (totusi) sadita, am voie s-o recunosc ca atare sau mi se considera acest lucru un act de mandrie?

Tot in aceasta ordine de idei, de ce oare aleg ortodocsii cu preponderenta extremele? De exemplu, din multele povete pe care Sfintii Parinti le-au dat de-a lungul timpului celor casatoriti, tendinta aproape unanima este sa i se dea cel mai mult credit parintelui Arsenie Boca, asadar celui care se plaseaza prin afirmatiile sale la o extrema rigida a opiniilor pe marginea subiectului.

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi".

Cum vine asta asta?

Aceasta afirmatie are cu totul alt sens ! Ma mir ca puneti aceasta intrebare ! Nu ati citit nici o carte de zidire sufleteasca ? Eu ma si mir ce turnura a luat discutia pe o panta perfida in care se ridica la rang de cinste ,,iubirea de sine" tocmai cea care sta stavila, ca mare pavaza impotriva mintuirii omului .
Daca ati fi citit cu atentie macar o carte duhovniceasca ati fi vazut ca primul , dar primul lucru care atrage atentia la viata unui cuvios, ori sfint, ori ... orice om imbunatatit este plingerea indelungata a pacatelor proprii si nici decum iubirea sau stima de sine. Oho, total pe departe ! Ori acesti oameni mergeau de tineri cruzi in monahism , adica ce mari pacate sa fi avut in asa fel incit sa le plinga o viata intreaga? Dara-mi-te noi care traim in lumea lume si ne desfatam cu sexul oral, de exemplu, si cu alte mii si mii de pacate , precum stima si porcaria de sine infuzata in subconstientul omului de stintele moderne , stinte care insa nu pomenesc un cuvint, unul singur de D.zeu ! Spuneti-mi, va rog deosebit, dvs. macar o carte a vreunui duhovnic cunoscut , sfint sau nu , in care sa aprecieze sau sa eleogieze iubirea si stima de sine ! Pai daca este cea mai mare piedica impotriva mintuirii eu unul va recomand nici sa nu cugetati la a incerca asa ceva ca va faceti de ris ! Dar poate dvs. ginditi altfe, si atunci va veti osirdui !
Si revenind la cuviosi si sfinti : daca ati fi citit macar o carte recenta : Iosif Monahul Vatopedinul : ,,Batrinul Iosif Sihastrul" ati fi vazut acolo ca un mare,mare pacat pe care l-a plins pina in clipa mortii la 62 de ani acest sfint monah Iosif Sihastrul , a fost faptul ca in copilarie a tinut de ,,6" pe alti copii care furau smochine . Ei , aparent ce mare pacat ? Da, dar el stia ca in spatele unei aparente stau ingropate inca multe alte pacate serioase chiar daca era copil . Deci unii isi pling pacatele o viata intreaga, pacatele cele f. mici iar noi dupa ce implinim ,,deliciosul" act al cunilinctiei sau al felatiei, linistiti, fericiti de tremuram din toate oasele de implinire si liniste sufleteasca, incepem sa ne gindim la stima de sine si sa ne gindim ca de, suntem si noi cineva si ca daca cumva nu am gindi asa , vai, am intra in depresie . Pai cine te pune sa faci sex oral , tot acela te baga si in depresie si tot el te prosteste ca ai fi ajuns cineva , asta pt. o credinta mai sus un pic de genunchiul broastei . Si inca nici nu mai vorbesc de cite carti serioase scrise de parinti imbunatatiti sunt despre subiecte precum depresia, akedia, boli psihice , s.a.m.d. Dar pe acestea nu vrea crestinul sa le citeasca , cica nu este motivat, nu are interes, nu este curios ! El citeste doar stiinta , pai atunci sa se duca pe la vreun profesor universitar psiholog sau sociolog si sa se spovedeasca sau mai ales sa se mintuiasca, nu ?
Revenind la ce incercati sa sustineti dvs. iluzoriu(daca asta este intentia, de a sustine !) . Parerea mea este sa renuntati la asemenea cugetari pt. ca va v-a batjocoti acelasi ispititor cit de curind cu ginduri de marire pina veti ajunge chiar sa le credeti . Deci , subiectul iubirii de sine si nu o propozitie ca cea pe care mi-o dati dvs. mai sus , ei, acest subiect nu exista in evenghelie de sine statator decit absolut indirect in unele pilde si prin care se arata unde duce iubirea de sine adulata si nici decum incuviintarea ei : asa este pilda lucratorilor viei, a fiului risipitor, a bogatului nemilostiv (care-si indeamna sufletul sau pretios sa manince si sa bea desfatindu-se ca cica ar merita... si saracul Lazar !) Asadar , Mintuitorul stiind bine cit de mare este iubirea de sine care zace in noi in fiecare a incercat prin aceasta sa dea masura iubirii aproapelui , desi mai inainte spusese cu adevarat si comparativ, masura iubiri divine : din toata inima ta , cu tot sufletul tau, cu toata virtutea ta , cu tot cugetul tau . Dar pt. a fi sigur ca tinarul respectiv (bogat fiind , adica egoist la maxim ca de accea voia sa tina numai pt. el averea si orbit de iubirea de sine care era extrem de mare !) va intelege masura din cuvintele spuse i-a intarit afirmatia cu o comparatie in care termenul discutat il aseamana cu propria iubire de sine ! Adica , dumnezeirea se adora in termenii spusi initial iar aproapele cu diferenta ,dar pt. cei care au totusi nedumeriri in a o intelege ori pt orbi si surzi (orbitii de propria lor iubire si surzitii de propriul lor suflet in elogii permanente) a facut aceasta comparatie . Femeii desfrinate , de exemplu, nu a fost nevoie sa-i spuna acesta diferenta deoarece ea a fost vazuta ca a trecut de la iubirea de sine (iubind o viata intreaga propriile desfatari ale sufletului in desfrinari , precum doamnele si domnii aici de fata care au aceleasi pareri !) la iubirea lui D.zeu, o cu totul alta treapta de iubire, dar pe care o si manifesta, adica o marturiseste prin marea pocainta . Prin pocainta si despatimire , femeia desfrinata a putut sa-l descopere pe D.zeu , a putut sa inteleaga si sa treaca la o alta treapta superioara de iubire decit cea a iubirii de sine , singura maxima de care in mod nativ suntem in stare toti ! La iubirea lui D.zeu se ajunge insa prin mare efort si nu nativ ! Sa nu fiu inteles gresit , ceea ce am spus nu inseamna ca femeia desfrinata nu mai iubea aproapele, nicidecum (stiu ca ati fi tentata sa interpretati peiorativ !, este mai la indemina, mai rapid !) ci a reusit prin marea pocainta sa il vada pe D.zeu si ale Sale porunci , comparativ cu propria-i iubire de sine !

Deci ce era de neinteles sau mai bine zis unde face Mintuitorul vreo pilda sau vreo vorbire propriuzisa despre iubirea de sine ?
Discutiile pe care le-am urmarit sunt tragic de socante deoarece ele nu arata in primul rind ca multa lume este instrainata de credinta curata in D.zeu alintindu-se cu te miri ce stiinte sau si mai rau cu indemnuri satanice , ci ele arata in primul rind lipsa lecturii asidue si serioase duhovnicesti, printre preocuparile cotidiene, si indiferenta reala fata de dumnezeire , de viata in duh si adevar, de propria mintuire . Asa cum ne spune Mintuitorul : ,,...taci tu, sa vorbeasca faptele tale" ,oamenii se judeca dupa fapte si nu dupa vorbele lor, ca din vorbe nu vedeti, suntem psihologi si sociologi, si medici, si liberschimbisti si limbisti si bunul dumnezeu mai stie cum , dar din fapte ...cu totul si cu totul altceva !
Nu vi se pare frapant ca cei mai multi asazisi crestini nu se entuziasmeaza si nu vor sa urmeze la viata curata in duh si adevar, desi isi spun ,,crestini", incercind sa copieze pe duhovnicii rigurosi si pretentiosi cu viata in duh dar se linistesc si chiar devin partizanii pacatelor atunci cind vad ca si altii mai fac draciile pe care le fac ei insisi si ca aha, multa lume sunt in situatia lor ! Pt. ca satana este un maestru in vinarea sufletelor . De aceea si Mintuitorul spune ca tare ingusta este calea mintuirii si larga cea a pierzarii .
Ma intrebau fratii si surorile nu cu multe postari in urma , incununati de nonconformista Ynaf, ca unde scrie ca perversiunile sunt incriminate direct in biblie .
Pai nu ne spune sf. ap. Pavel ca ,, ...nici un desfrinat, sodomist, bautor si nici altii asemenea lor nu vor intra in imparatia cerurilor" Si ca pilda Sodomei si a Gomorei nu este destula, glumeau desigur ! Ori credeti ca sodomia ar fi ceva groaznic de rau si gomaria ar fi o desfatare permisa de Hristos .
Pt. crestinii seriosi , preocupati de ortodoxie , de mintuire ca de altfel si de aspectul altor religionari si credinte straine de ortodoxie acest thread este desavirsit ca exemplu de activitate si inselare draceasca prin substanta care o contine si ceea ce se propune cu vehementa . Da, este uimitor cit de mult se sustin pacatele si mai ales citi ortodocsi sar in ajutorul denigratorilor de credinta curata ! Din anumite pacate grele se da in altele si mai grele , precum este cel al iubirii de sine , de ramii surprins de energia pe care o varsa oamenii pt. a-si cere ,,dreptul la pacate " ! Ce paradox real !

Vis-a-vis de toate porcariile si ticalosiile si abjurarea de la ortodoxie sub o forma sau alta (fie mascat,emancipata, telectuala, umanista ...fie cit mai pe fata si fara nici o teama , ca jena s-a consumat de mult !) a ortodocsilor care inca se declara asa , deci fata in fata cu acestea imi vin mereu in minte motoul /semnatura sorei Miha-anca :"Fiecare cuvant al nostru trebuie cugetat cu grija, caci la fiecare cuvant se pune in joc adevarul". – Parintele Serafim Rose... peste care nimeni nu se mai uita sau nu mai este atras , dara-mi-te sa mai si citim carti ale duhovnicilor imbunatatiti sau ale sfintilor !???

A te iubi pe sine nu inseamna egoism si o voi repeta pana se va intelege!
Sinele si ego-ul sunt doua lucruri diferite.Tocmai ca ego-ul este falsul nostru sine care nu ne lasa sa vedem cine suntem cu adevarat,asa cum am fost creati de Tatal Ceresc,exact asa cum ne comportam cand eram copilasi micuti: naturali,inocenti,iubeam pe toata lumea in mod firesc,ne exprimam liber fara ingradirile in care traim ca adulti si care ne-au fost trasate inca din copilarie incepand cu parintii si continuand cu restul societatii.Va mai amintiti cum erati atunci?Unde este copilul din voi?
Am fost invatati ca nu putem fi noi,am trait si ne-am dezvoltat sub "n" conditionari,pana am ajuns sa ne identificam si noi cu ceea ce credeau ei,propriul lor sistem de valori,ne-am dezvoltat acel sine fals,ego-ul si am ajuns sa uitam...cine suntem noi.
Ana21,spui ca esti un fost psiholog,eu inca nu ma pot denumi asa,ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu pot spera sa reusesc pe acest drum si sunt sigura ca daca El va dori,voi fi acolo,insa chiar nu inteleg cum poti sa confunzi ego-ul cu sinele si cum de nu ai inteles ca eu nu vorbeam despre iubirea de ego.
Imi vorbesti de teorie,da,adevarat,pe un forum nu poti face mai mult de atat,insa cu siguranta practica este de baza si in psihologie si in spiritualitate.
Imi e greu sa cred ca ai ajuns la procesul de autocunoastere sau ca te-ai format ca si consilier sau psihoterapeut,dupa care ai ajuns la aceste concluzii.
Mi se pare practic imposibil ca odata ce ai luat contact direct cu propria ta fiinta sa nu intelegi ceea ce inseamna iubirea de sine si ce anume ne produce blocajele in care stam inchistati,unii si o viata.
Psihologia si spiritualitatea nu fac altceva decat sa se completeze una pe cealalta.
In ziua de astazi psihologia s-a dezvoltat mult si sunt psihoterapii care imbina stiinta psihologiei cu spiritualitatea.Este vorba de unificarea trup-minte-spirit.
Si eu iti pot da un sfat: mergi la cateva ore de dezvoltare personala in psihoterapie experientiala si povesteste-mi daca tot aceleasi convingeri ti le pastrezi.
Sau,poate gasesti o alta care sa rezoneze cu sufletul tau.
Iar,revenind la Dumnezeu,El a spus foarte limpede:"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"
Este cat se poate de simplu,chiar si un copil ar intelege,ca daca eu vad ceva rau in a ma iubi pe mine,voi proceda exact la fel cu aproapele...

Mihnea a inteles foarte bine acest lucru,pentru ca nu trebuie sa fii psiholog,erudit sau preot pentru asta.Sufletul fiecaruia dintre noi le stie si are nevoie de iubire ca de aer,insa,din pacate, nu vrem sa il ascultam...

Cel care se iubeste pe sine incearca sa fie obiectiv,sa se analizeze (si nu doar dpdv rational cum spunea cineva),sa lucreze cu el insusi pentru evolutia sa spirituala si pe toate planurile,doar ca face asta incearcand sa se cunoasca si sa isi asculte fiinta in fiecare clipa,pentru ca este vie si comunica cu noi:trupul ne da semnale,mintea,spiritul,dar n-avem ochi sa vedem si nici urechi s'auzim,de aceea ne zbatem intr-o continua suferinta,pentru ca din lipsa iubirii ni se trag toate pacatele.

Trebuie sa va spun inca un secret :

Dumnezeu este drept judecator ! El nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu !
Deci nu voieste moartea decit a celui care se intoarce , se pocaieste, se leapada de viata de placeri si desfatari a iubirii de sine si incepe sa faca poruncile Lui !
Despre cei care nu voiesc sa se intoarca in mod clar ii lasa mortii atunci cind zice : ,,...plecati de la mine blestematilor in focul cel vesnic gatit diavolului si ingerilor sai caci nu va cunosc pe voi" . Si aceasta deoarece : ,,...nu cel ce-mi zice mie doamne, doamne , v-a intra in imparatia cerurilor ci tot cel care face poruncile tatalui care m-a trimis pe mine " si care desigur se pocaieste, se intoarce !

Acest secret se spune in cuvinte putine deoarece este f. clar !


Si nu uitati : ,,...nimic nu puteti fara mine" (Ev. M. Cap. XV) ... care lucru cu tine insuti pt. progres propriu spiritual ?

"Era odata un calugar imbunatatit,iar in manastirea sa venise de ceva vreme un frate care se nevoia mai cu sarg decat toti ceilalti si toate ale Lui Dumnezeu le tinea.
Dupa un timp,fratele acesta moare,iar calugarul se ruga Lui Dumnezeu sa ii arate ce este cu acesta,fiind aproape sigur ca se afla in rai.
Intr-o noapte,calugarul are un vis in care il vede pe respectivul frate cum se chinuia in iad.Mahnit,Il intreaba pe Dumnezeu: "Doamne,cum de fratele acesta se afla in iad,cand el toate ale Tale le facea,tinea posturile,randuielile si se nevoia mai mult decat ceilalti frati din manastire?"
Dumnezeu ii raspunse:"Acesta se afla in iad pentru ca iubire nu a avut,ci toate cate le facea,din trufie le savarsea!"

Sper sa nu va mai suparati pe mine si de data asta daca mai vin si eu cu o completare:)

'' Tu ai un Dumnezeu care te iubeste cu mai multa tandrete decat un tata, cu o staruinta mai activa decat cea a unei mame; un Dumnezeu care te indrageste cu o pasiune mai arzatoare dacat cea a tinerilor casatoriti; un Dumnezeu care este incantat de mantuirea ta si care se bucura mai mult decat tine ca ai scapat de pericole si de moarte; un Dumnezeu care marturiseste toate formele de afectiune: afectiunea unui tata pentru fiii sai, a unei mame pentru copiii sai, a unui agricultor pentru plantele sale, a unui arhitect pentru opera sa, a unui sot pentru sotia sa; un Dumnezeu care vrea sa indeparteze de la tine relele, asa cum Rasaritul este indepartat de Apus, asa cum Cerul este ridicat deasupra pamantului...sau mai degraba, nu numai asa cum, ci inca mai mult...'' ( Sf Ioan Gura de Aur )

Dumnezeu nu va omora nici un pacatos, atata timp cat crede ca are sanse de intoarcere prin pocainta.

Eu de exemplu sunt convinsa ca stima de sine este cea care se cristalizeaza din toate invataturile crestine, astfel incat suntem invatati sa ne pastram demnitatea, si sa nu devenim bataia de joc a celor din jur...sau supusi la ce vrea fiecare sa ne supuna, din incapacitatea noastra de a face vizibile valorile dupa care ne ghidam.

Nu inteleg un lucru...daca cineva se considera cel mai pacatos de pe pamant, ar insemna cumva ca trebuie sa accepte sa fie supus la perversiuni sexuale, la batai...considerand ca asta merita...sau cum?

Dupa modul cum inteleg eu ceea ce ai scris, ar rezulta ca nu se mai ia in considerare faptul ca un crestin/om nu a facut cunoscut faptul ca el nu accepta ceva anume (pentru ca ar avea clar anumite probleme de comunicare, dar si cu respectul de sine) si ajungand sa fie supus anumitor tratamente umilitoare din greseala lui...el chiar persista in greseala, incepe sa isi gaseasca vina, cum ca e cel mai pacatos din univers..si ar trebui sa accepte in continuare sa fie supus la ce vrea partenerul sa il supuna...asta insemnand ca persoana care a gresit pentru ca a permis sa se intample acest lucru...ar fi crestin!!!:46:

Amin! Sarut mana, parinte!

(Doar pentru cazul de fata!!!:105:)