Crezul spune Una Sfanta, Soborniceasca (desi pentru catolici nu e necesar ca papa face cat tot soborul) si Apostoleasca (desi pentru catolici e suficient Sf Ap Petru de restul nu mai e nevoie).

Arsenie Boca
 

Despre Ecumenism
Pr. Arsenie Boca: Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!

Ce este ecumenismul?
Ecumenismul s-a născut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unităţii pentru o lume protestantă împărţită în nenumărate grupări şi ramificaţii. Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut "întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi." Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme ca "bisericile" "catolice" şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor", ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestante, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un "Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor." (Din concluziile conferintei teologice inter-ortodoxe "
Bazele ecumenismului
Ecumenismul nu are nici o baza in traditia si istoria Bisericii Ortodoxe: nici un sfant ortodox nu a fost vreodata ecumenist, nu a participat la intalniri cu ereticii ca sa faca schimb de experienta, nu s-a rugat impreuna cu ereticii. Ba din contra, falsele "uniri" care s-au realizat in Istoria Ortodoxiei au fost anatemizate si cei care s-au opus tradarii au fost trecuti in randul sfintilor si cinstiti de poporul drept-credincios care nu s-a unit cu minciuna si a aparat dreapta si sfanta credinta ortodoxa cu pretul sangelui.
Canonul 45 al Sfintilor Apostoli
Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se, sa se afuriseasca numai; Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca. - PIDALION (Carma Bisericii Ortodoxe)

Am fost acum o saptamana si jumatate intr-o marti la biserica romano-catolica din Suceava, s-au citit rugaciuni catre Sf Anton de Padova, dupa Sf. Liturghie. Cam jumatate (din multii) participanti, erau ne-catolici, dupa cati au primit Sf. Impartasanie. Ma gandesc ca erau ortodocsi, nu protestanti, dupa felul in care isi faceau cruce.

Deci Cristi, poti sa postezi cate fragmente vrei, realitatea este cu totul alta. Sfintii sunt cei care ii aduc pe crestini impreuna.

In cazul asta nu prea. "Sfintii" catiloci nu sunt sfinti si am explicat, daca vreti sa cititi, de ce nu trebuie cinstiti de catre ortodocsi. Daca vor sa se lase de credinta lor sunt liberi sa o faca. Dar nu pot sa le faca pe amandoua: nu pot sa ii slujeasca si lui Dumnezeu si lui Mamona.

Da , Sfintii Ortodocsi

Mmm, pai eu am dat un exemplu de sfant catolic care aduna impreuna atatia (cam 200) crestini, intr-o seara de marti oarecare din ianuarie...

Realitatea pentru mine in acest moment este ca sunt pe un site ORTODOX , si nu am observat ca Adrian Cocosila , administratorul acestui site sa fi introdus in calendarul zilei un "sfant"catolic . Realitati sunt multe , precum si trecerea ta la catolici , facuta cu atata tam-tam pe acest forum ORTODOX . Tot o realitate este ca acest topic este dedicat 100% BISERICII ORTODOXE , iar voi musafirii nostri , nu aveti minimul de bun simt de a va limita cat de cat la spatiul dedicat voua ! Cum se face ca apari si dumneata dupa o lunga absenta in postari , tocmai acum si aici ? Deci , genul asta de ataca in haita nu-l voi accepta nicicand !
Noapte buna !

Eu stiam ca Sf. Anton de Padova este sfant catolic. Deci de ce nu ar interveni catolicii intr-o discutie despre un sfant catolic?

Trecerea mea la catolici nu a fost facuta pe forum. :)

Atentie , initiatoarea threadului , asa zisa Victoria , era o provocatoare catolica , drept pentru care a fost banata . Atentie , te afli pe un Topic al Bisericii Ortodoxe , deci cu mintea ta cea buna discuta de sfintisorii tai cat vrei , impreuna cu Mihnea si ceilalti colegi ai tai , pe Topicul dedicat Bisericii catolice . Sau esti cumva tu insati o provocatoare , precum ca Vitoria banata , initiatoarea acestui thred ?

Eu nici macar nu sunt impotriva ca un catolic sa intervina intr- astfel de discutie. Dar tema era alta. De ce ar cinsti un ortodox un sfant catolic. Indiferent care e acesta. Si am spus de ce nu. Pentru ca asa ne invata BO. Daca vor sa ramana in BO nu pot incalca invataturile BO. Nu poti fi partial ortodox, nu te poti partial mantui.

Domnule, Sfinta Scriptura ne spune ca nici un fir de par din capul nostru nu devine alb fara voia Tatalui Ceresc. Budismul sau mahomedanismul exista pe pamint cu voia Tatalui. Daca afirmati contrariul, dupa parerea mea, este ca si cum ati afirma ca cel rau e mai puternic decit Tatal Ceresc.

De ce a facut Domnul asta? Nu stiu si nici nu cred ca e treaba mea. De altfel, acum vreo 10 ani cind am ajuns in Turcia, iar acolo am intilnit oameni foarte buni, mult mai buni decit multi dintre conationalii nostri, chiar m-am intrebat daca Domnul ii va condamna la moarte vesnica. Insa mi-a trecut prin cap ca nu e treaba mea sa stiu care sint planurile Domnului. Daca El a permis sa se intimple un lucru, cu siguranta ca l-a permis pentru binele nostru, chiar daca noi nu intelegem. Asa ca, eu personal nu-mi mai bat capul cu ce se intimpla cu cei dint alte religii. Va avea Domnul grija de ei. Eu de as putea avea grija de mine insami, pentru ca pentru mine voi da socoteala, pentru felul in care l-am iubit si ajutat pe aproapele si nu pentru mahomedani sau budisti.

Imi cer scuze daca noi, catolicii, am intrat cu bocancii in casa sau sufletul cuiva. Aici doar incercam sa ne aparam un sfint tare drag noua, sfintul Anton de Padova. Va rog sa verificati cine a reinceput discutia despre acest sfint; nu un catolic. Pe de alta parte va invit sa mergeti intr-o marti in orice biserica catolica si veti constata ca sint destui de multi ortodocsi care se roaga acestui sfint. Iar cum in tara noastra exista destul de multe familii in care unul din soti e catolic, iar celalalt ortodox, intransigenta dumneavoastra fata de sfintii catolici nu o veti gasi la toti ortodocsii. O parte din ortodocsii care sint casatoriti cu catolici practicanti si ortodocsii care chiar au obtinut ajutor rugindu-se la acest sfint, chiar il cinstesc pe sfintul Anton. Aceasta este pur si simplu realitatea.

PS Cred ca trebuie sa ne gindim serios la faptul ca musafirii vin, dar mai si pleaca.

Cred ca ati uitat ceva. Cu voia Tatalul inseamna ca El tolereaza existenta lor, nu ca sunt de la El. Vedeti ca diferenta e uriasa.

Poate nu ati inteles ideea topicului. Discutia nu e daca sunt ortodocsi care se roaga la Anton de Padova sau nu, ci daca e bine sa faca asta. Iar raspunsul nu lasa loc de interpretari si e unul singur: NU.

Părintele Arsenie Boca:

"Ne putem închina la sfinţii catolici, numai să nu-i uităm şi pe ai noştri"

Deci ?

Doamna mea...inseamna ca bunul Dumnezeu a vrut sa aiba loc cele 2 razboaie mondiale? De liberul arbitru ati auzit? Una e ca Dumnezeu sa ingaduie ceva, fiinda omul are acesta libertate, si alta este vointa lui Dumnezeu. In plus eu nu m-am legat de mantuirea musulmanilior, asa ca nu-mi puneti in gura cuvinte pe care nu le-am zis. Am spus doar ca Dumnezeu a lasat pe pamant o singura credinta, CEA CRESTINA. Si daca tot ati adus in discutie subiectul "mantuirea musulmanilor" uitati ce zice Biblia la Marcu 16:15-16:
"Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi."
Mai exista alternativa? Atat timp cat musulmanul a auzit de Evanghelie si de Iisus si-l respinge, acel om nu se mai mantuieste doamna. Nu o spun eu ci Iisus Hristos.
Doamne ajuta!

unde ai gasit citatul acesta? Doamne ajuta!

1. Subiectul ce vrea si ce nu vrea Domul nostru e prea complicat pentru mine. Dar stiu ca tot ce misca sub soare se misca cu voia Domnului. CIne sint eu sa spun ca nu-mi convine ceva sau sa vorbesc despre ce nu inteleg? Daca exista musulmani, exista pentru ca Domnul nostru a ingaduit asta si nu ma voi grabi sa condamn la moarte vesnica niste oamnei care este foarte posibil sa fie mai buni ca mine. Domnul va avea grija de ei.
2. Daca tot ati dat exemplul versetelor din Marcu: primele cuvinte sint "Mergeti in toata lumea..."; oare ce ati facut dumneavoastra care v-ati nascut ortodocsi, si considerati ca sinteti singurii care detineti mintuirea, ca sa raspinditi Cuvintul Lui Dumnezeu? Cam nimic. In acest context, cind dumeavoastra ii condamnati pe bolnavii pe care nu i-ati vizitat, pot sa cred ca ortodoxia e ca un club in care intra numai niste elite, insa nu e nici un caz o religie a iubirii.

Într-o carte despre Părintele, evident.

Dacă tot vorbim despre Sfântul Anton, poate nu ar strica să şi ştim, mai exact, despre cine vorbim:

Naşterea şi tinereţea Sfântului Anton

Lisabona, frumoasa capitală a Portugaliei, este locul unde s-a născut Sfântul Anton, la 15 august 1195, dintr-o familie coborâtoare din nobila viţă a Bouillonilor. Tatăl său se chema Martin de Bouillon, om de vază la curte, ministru şi vistiernic regesc, dar mai presus de toate, un bun creştin.

Mama sa a fost Maria Tereza Treveira, nobilă şi ea de sânge, dar şi mai nobilă prin virtute. La botez primi numele de Ferdinand. Mai apoi, însă, când a întrat în Cinul Franciscan, şi l-a schimbat în acela de Anton. Sub ochii veghetori ai părinţilor, Ferdinand şi-a crescut copilul curat la suflet şi la trup, ca şi crinul alb din grădina cerului. Îi plăcea rugăciunea şi petrecea bucuros ceasuri întregi, zilnic, în casa Domnului, închinându-se cu credinţă şi slujind preoţilor la sfântul altar. Avea o minte ageră, pătrundea uşor orice adevăr, de aceea de timpuriu s-a apucat de învăţătură şi, ca să poată să se adâncească mai liber în ştiinţă, a intrat în seminarul catedralei - pe atunci singura şcoală superioară căutată. Inima lui cea bună, milostivă cu cei săraci, avea să se desăvârşească aici şi mai mult şi, prin virtuţile creştineşti deprinse, să se facă vrednic de daruri minunate suprafireşti.

Odată, voind să alunge o ispită de neîncredere în Dumnezeu, cu care diavolul îl necăjea, pe când se ruga la altarul Maicii Domnului, făcu o cruce cu degetul pe scara de marmoră. Ispita dispăru, însă crucea rămase întipărită, ca şi cum ar fi fost făcută pe o ceară moale. Cu această minune începe seria de biruinţe pe care acest om al lui Dumnezeu avea să le câştige asupra diavolului.

Când împlini 15 ani, cunoscu pe deplin deşertăciunea pământească şi, pentru a-şi pune la adăpost virtuţile îngereşti, pe de o parte, şi pentru a se şti dăruit cu totul în slujba lui Dumnezeu, pe de altă parte, se călugări în Mănăstirea Canonicilor regulari ai Sfântului Augustin, din apropierea oraşului său natal Lisabona. Dorind apoi o deplină singurătate după care se zbătea sufletul său, trecu în mănăstirea din Coimbra.

Râvna cea mare cu care a pornit pentru deprinderea virtuţilor călugăreşti şi ştiinţa luminoasă ce o agonisise timp de 9 ani, îl duc la darul preoţiei, pe care l-a primit în anul 1219. Întâmplările minunate se ţin de acum lanţ în viaţa lui Ferdinand. A însănătoşit un călugăr grav bolnav, învelindu-l cu haina sa. Într-o dimineaţă, aude clopotul ce vestea timpul cel mai însemnat al liturghiei, dorinţa i se aprinde să se închine şi el Sfintei Euharistii, şi zidurile casei se dau în lături iar el poate astfel să se închine ca şi cum ar fi fost acolo de faţă.

(preluat de pe profamilia.ro)

Nu sunteti corecta doamna. Cand Stefan cel Mare se lupta cu turcii musulmani, ce au facut romano catolicii cu papa lor? Nimic, cu toate ca Stefan i-a cerut ajutorul papei Sixtus al IV-lea.Asa ca Vaticanul dumneavostra nu a facut nimic in apararea credintei crestine secole de-a randul. Ba da, a facut. A sposorizat razboaiele religioase intre romano catolici si protestanti, ca sa nu m-ai zic de Inchizitie si de cruciade. Si de cand ortodoxia este un club in care INTRA DOAR ELITELE? Ati vrut sa intrati si nu ati fost primita? Stiti pe cineva care a vrut sa intre in acest "club select" si i s-a inchis usa in nas? Dati-mi un exemplu. Doamne ajuta!

Sfântul Anton Franciscan

În anul 1220 se aduc cu mare cinste în Coimbra moaştele celor dintâi martiri din Cinul Franciscan: Bernard, Petru, Acursiu, Audiut şi Oton. Trimişi de Sfântul Francisc în Maroc, aceşti călugări au predicat Evanghelia cu mare curaj şi au luminat pe mulţi cu învăţătura lui Cristos. Pentru acest lucru, sultanul Miramolin i-a pus în lanţuri şi a poruncit să fie apoi tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi la câini. Însă Dumnezeu a preamărit moartea aceasta groaznică a slugilor Sale cu mari minuni şi creştinii s-au grăbit să adune şi să cinstească moaştele lor, aducându-le în ţară creştină cu mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire şi, cuprins de dorul muceniciei, trece la Franciscani, ca să poată merge şi el în misiuni, şi aici să-şi dea viaţa pentru credinţă. Avea atunci 25 de ani.

Despărţirea lui Ferdinand de confraţii Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula cinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: "Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt". Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană, fratele Anton este un exemplu pentru toţi. Credinţa vie, nădejdea neclintită, dar mai ales dragostea aprinsă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele îi fac sufletul tare şi îi dau curaj pentru lucruri mari. El cere să plece în Africa, în urma confraţilor săi, morţi nu demult pentru credinţă. Dorinţa i se împlineşte şi pleacă fericit cu o corabie spre Maroc. Însă Pronia dumnezeiască îl voia în altă muncă apostolică. Ajuns în Africa, se îmbolnăveşte şi e obligat să se întoarcă. O furtună se dezlănţuie cu mare furie pe mare şi, în cele din urmă, după grele încercări, ajunge în Sicilia (Italia).

În acel an 1221, Sfântul Francisc, întemeietorul Franciscanilor, ţinu în Assisi marea adunare a tuturor fiilor săi sufleteşti, rămasă în istorie sub numele de Adunarea Rogojinilor, pentru că cei 5000 de călugări au stat în câmpul Sfânta Maria degli Angeli sub corturi de rogojini. Anton plecă şi el cu ceilalţi călugări din Sicilia şi-atunci cunoscu şi vorbi întâia oară cu Sfântul Francisc. Nimeni nu descoperi însă virtuţile cele frumoase ale lui Anton. După adunare a fost luat de superiorul Graziani din Romagna în mănăstirea Monte Paolo, lângă Bologna. Viaţa lui în acest schit, retras între munţi, a fost rugăciunea, învăţătura şi munca în cele mai umile îndeletniciri. Însă este scris că cine se smereşte va fi înălţat. Sosise în sfârşit şi pentru Anton timpul măririi.

Ştefan cel Mare s-a luptat cu turcii musulmani secole de-a rândul ?! Doamne Dumnezeule, o fi fost, te pomeneşti, taica Noe...

Apropo, dacă vă interesează cine şi cum şi când a repurtat victoriile cheie, care au oprit în mod miraculos avansul Islamului în Europa, citiţi şi despre Covadonga, Valencia, Lepanto, Viena sau Tours, nu doar despre Vaslui...

Sfântul Anton, predicator şi făcător de minuni

Era în anul 1222. Se ţinea sfinţire de preoţi la Florii şi, nefiind cine să predice, Anton fiind de faţă, primi poruncă să se urce în amvon şi să ţină el predica de ocazie. A fost o revelaţie!

Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu.

Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor şi alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste şi moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de ştiinţa teologică ce o stăpânea, şi mai ales sfinţenia vieţii lui, aduceau însă în suflete lumina şi tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoţea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele şi le duceau la îndreptare adevărată.

Oraşul Rimini era în stăpânirea ereticilor Valdensi şi în nici un chip locuitorii nu veneau la calea cea bună. Sfântul, văzându-i peste măsură de îndărătnici, îi lăsă şi merse la malul mării, chemă peştii ca să asculte ei cuvântul lui Dumnezeu. Şi iată că, spre mirarea celor de faţă, o mulţime mare de peşti se apropie de mal şi, cu mare luare aminte, ascultă vorbele Sfântului. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află trupul şi sângele lui Isus Cristos cu adevărat, Sfântul a făcut ca un asin să lase la o parte nutreţul şi să cadă în genunchi înaintea Sfintei Cuminecături. Ereticul şi tovarăşii lui s-au convertit la credinţa adevărată.

În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toţi călugării săi să se îndeletnicească cu viaţa de rugăciune şi de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăţa teologia şi celelalte ştiinţe sacre.

Sfântul Anton a fost ales, de însuşi Sfântul Francisc, ca să înveţe teologia pe ceilalţi călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obştea.

După câtăva vreme trecu în Franţa ca superior al mănăstirilor din partea de miazăzi. Franciscanii descălecaseră în Franţa încă din 1217. În acest loc n-a încetat Anton însă a predica. Căile pe care umbla el erau tot atâtea raze de lumină, pentru că-i lumina pe cei neştiutori, îi mângâia pe cei întristaţi, aducea la pocăinţă sufletele împovărate de păcate şi de patimile cele rele, iar ereticii Albigensi din acele locuri au fost învinşi.

Câteodată Dumnezeu îi dădea putere să rostească cuvinte de prorocire, cum s-a întămplat la Le-Puy, la Bourges, prorociri care s-au şi împlinit întocmai. Ca om de conducere în familia Franciscană, a ridicat mai multe mănăstiri şi tot în acest timp şi-a scris şi predicile sale preafrumoase asupra Psalmilor. Minunile au rămas totuşi oriunde semnele cele mai vădite care au arătat sfinţenia şi puterea cerească cu care îl înzestrase Dumnezeu s-au împlinit.

Să enumerăm pe scurt câteva:

Nişte broaşte gălăgioase împiedicau laudele lui Dumnezeu. Anton le-a poruncit să tacă. Şi nu s-au mai auzit niciodată. A făcut să înceteze ploile care distrugeau semănăturile.

Credincioşii şi confraţii lui l-au văzut în mai multe locuri deodată. A înviat un copil sufocat din nebăgarea de seamă a mamei. O femeie care fusese la predici, întorcându-se acasă îşi găsi copilul căzut într-un cazan cu apă fierbinte, însă spre fericirea ei, copilul se juca voios ca într-o baie plăcută. Pe mulţi ispitiţi de poftele rele i-a scăpat şi a vindecat mulţi bolnavi. Bunătatea inimii lui faţă de binefăcătorii mănăstirii în care locuia, s-a arătat mai ales atunci când, aflând că femeia bună, care trimitea pomeni la mănăstire, fusese atâta de tare maltratată de bărbatul său, încât îi smulsese tot părul, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată părul i-a crescut la loc. Cu această minune l-a întors la calea dreaptă şi pe acel soţ rău.

Cinstitor cuvios al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa şi acum se străduia să arate tuturor, prin predicile sale, câtă slavă are Maria Fecioara în ceruri şi cât mijloceşte ea pentru noi oamenii, la Fiul său dumnezeiesc, Isus Cristos. Se întrista însă văzând inimile cele încremenite ale ereticilor care bârfeau în tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l răspândi pentru dragostea lui fiască şi a-l mângâia în muncile cele grele ale apostoliei, în ziua de 15 august, când se prăznuieşte în toată Biserica creştină adormirea ei cea slăvită, Fecioara Maria i s-a arătat în toată strălucirea de Regină a Cerului, asigurându-l astfel, încă o dată, că credinţa care susţine că ea a fost ridicată la ceruri şi cu trupul, este adevărată şi toţi trebuie s-o creadă. Sfântul, îmbărbătat de această vedenie, a pus şi mai mare râvnă în slujba Preacuratei.

Sfântul Anton de Padova

Din Franţa, Sfântul Anton se întoarce în Italia prin Sicilia, în anul morţii Sfântului Francisc (1226), ca să ia parte la adunarea din anul următor de la Assisi. La Roma îl primeşte cu dragoste de părinte fostul protector al ordinului, Papa Grigore al IX-lea, care, auzindu-l predicând, l-a numit "Sicriul legii". În adunarea de la Assisi din 1227, a fost făcut superior în Emilia, provincie care cuprindea toată Italia de Nord.

Puterea cu care s-a pus la lucru în via aceasta a Domnului pentru a-i întoarce pe păcătoşi şi a-i lumina pe cei rătăciţi de la adevărul credinţei, trebuie să-i întărească faima de Ciocan al Ereticilor.

Oraşele şi satele îl ascultau uimite şi zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar oraşul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraş, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale şi s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Aici i-a devenit tovarăş de luptă pentru binele sufletelor fericitul Belludi, care îl însoţea oriunde mergea să predice. Numărul sufletelor câştigate pentru o viaţă sfântă era nespus de mare, iar virtuţile lor creştineşti ni le arată fericita Elena Enselmini, ridicată la cinstea altarelor. Toată provincia a fost străbătută , în lung şi în lat, de Sfântul Anton. Între minunile ce le-a făcut în timpul acesta se înscriu şi cele descrise mai jos.

A pus la loc piciorul ce şi-l tăiase un tânăr, din căinţă că lovise cu el pe tatăl său. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum se ştergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un om, voind să-şi bată joc de dânsul, culcă pe feciorul său în carul cu boi şi-i zise să se facă mort, ca voind sfântul să-l învieze, el să se scoale fără veste. Însă treaba n-a mers după plan. Tânărul, pedepsit de Dumnezeu, muri într-adevăr, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, şi omul lui Dumnezeu, iertător şi blând, îl readuse la viaţă. Puterea de a face minuni a întrebuinţat-o o dată sfântul şi pentru tatăl său, la Lisabona. Era învinovăţit de crimă, pentru că în grădina lui se aflase cadavrul unui om. În zadar contele de Bouillon se apărase, fu dus în închisoare şi era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăţia tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis şi îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăşi gura lui că contele de Bouillon era nevinovat.

Pe când era odată la Camposampiero, orăşel aproape de Padova, şi veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare şi se lăsă luat în braţe şi dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu şi auzi totul şi povesti şi altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în braţe.

De la Padova, Sfântul Anton s-a coborât la Bassano, la Verona, şi în alte locuri. Vizita lui la Bassano e vestită pentru că aici l-a îmblânzit pe tiranul Ezelin, care, din cel mai crud om ce era, s-a făcut blând şi i-a cerut Sfântului să se roage pentru dânsul pentru a-l izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu.

La Ferrara aduse pace într-o familie, făcând să vorbească un copil nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soţului. Dar o minune şi mai zguduitoare a făcut la Florenţa, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciţii îşi ţin inima în lada de bani. Şi pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceştia, s-a căutat şi s-a găsit într-adevăr şi inima plină de sânge a lui tot în cufărul cu bani. Şi lung ar fi pomelnicul minunilor făcute de Sfântul Anton, dacă am vrea să le înşirăm pe toate.

În anul 1230 se reîntoarce la Padova. De data aceasta vine pentru a muri aici, însă aceasta avea să se întâmple numai după un an. Cum a petrecut anul cel din urmă al vieţii sale acest harnic slujitor al lui Dumnezeu, e cu neputinţă de spus, atât de zelos şi harnic a fost. Mănăstirea Franciscanilor, zişi şi Conventuali, din Padova datează şi ea tot de atunci. Preocuparea lui de predilecţie a fost însă predicarea cuvântului Domnului.

Predica într-o limbă şi era înţeles de toate naţiile. Cuvântările lui, deşi rostite cu glas obişnuit, se auzeau până la mari depărteri.

Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârşeşte. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobişnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de măreţe şi l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumeşte cu dânsul ca şi cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit şi a încânta în acest fel lumea.

preietene, nu fii si tu smecher ca prietenul osutafaraunu. Am zis eu ca Stean a luptat cu turcii secole de-a randul? Am zis ca Vaticanul nu a facut nimic secole de-a randul pentru credinta crestina, mai ales in contextul in care i s-a cerut ajutorul. Iar acum veniti voi romano catolicii si ne reprosati ca nu am dus cuvantul Domnului pana la marginile pamantului. Cand era sa o faca cand turcii erau la portile Europei Orientale? Ca sa nu mai zic de Imperiul Habsburgic romano catolic. Sub a cui binecuvantare a fost cucerit Imperiul Bizantin de cruciatii romano-catolici, fapt care a sprijinit expansiunea musulmana catre Europa Orientala?

Moartea Sfântului Anton

O viaţă atât de rodnică în virtuţi şi fapte bune merită însă răsplata, şi Dumnezeu se grăbi să-şi răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, îşi luă zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos şi a Maicii Sale, care au venit să-l mângâie şi să-i ducă în cer sufletul. Chiliuţa în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă şi astăzi în picioare şi e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea oraşului Padova. Vestea morţii lui a fost răspândită de o mulţime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus şi înmormântat în oraş cu mare alai. Sicriul cu moaştele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toţi orbii, şchiopii şi cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului.

După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat şi s-au înmulţit; aşa că deabia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IX-lea, aflându-se în oraşul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinţilor, dând astfel creştinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu şi un exemplu strălucit de urmat.

Dumnezeu a preamărit acest act solemn şi cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine.

În anul 1263, când se termină construcţia bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaştele sub altarul din capela închinată lui.

Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie şi frumoasă ca şi la un om viu, pe când restul trupului era cenuşă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de faţă şi sărutând-o, zise: "O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu şi ai făcut ca şi alţii să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în faţa lui Dumnezeu". Şi tot atunci a scris şi Troparul: De doreşti să ai minuni. Această limbă minunată e aşezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe şi se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine.

Iată şi portretul Sfântului Anton. Era de statură mijlocie, brunet şi delicat. Avea o faţă rotundă şi plinuţă, care îl făcea să pară mai tânăr decât era. Ochii negri şi vioi, fruntea înaltă, serioasă, şi toată înfăţişarea lui veselă, îngerească şi atrăgătoare. Deşi făcea pocăinţe aspre şi muncea mereu în via Domnului, el îşi păstra pururi înfăţişarea neschimbată ce avea un farmec ceresc şi impunea respect şi cinste. Minte ageră şi voinţă întreprinzătoare, nu se dădea înapoi de la nici o greutate când era vorba de slava lui Dumnezeu. Ştia, ca nimeni altul, Sfânta Scriptură şi fu numit: "Sicriul legii", iar pentru dibăcia cu care se folosea de această sfântă ştiinţă întru apărarea adevărului şi stârpirea ereziilor, i s-a dat numele de "Ciocanul ereticilor". Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost şi va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creştinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna aşteptărilor pline de nădejde şi credinţă ale acelora care au alergat la dânsul.

Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleţi, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulţumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele şi lumânări aprinse de recunoştinţa credincioşilor. Pe pereţii bisericii stau atârnate mii şi mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutaţi.

Un buletin numit: Vestitorul Sfântului Anton ce se tipăreşte în 75.000 de exemplare lunar, răspândeşte în lumea întreagă vestea minunilor şi a harurilor dobândite la mormântul lui binecuvântat.

Haideti sa lasam povestile. Ati spus ca postati astazi pagina scanata. Asa ca asteptam.
In plus si daca veti gasi asa ceva eu deja v-am raspuns si nu mai insistati cu aceeasi prostie: Daca parintele a afirmat asa ceva a gresit. Parintele Arsenie Boca nu e un fel de papa la catolici. Nu este infailibil si invataturile lui nu au caracter de dogma. Invatatura Bisericii e una indiferent de ce spune oricine din ortodoxie. Vi s-a mai spus asta, daca maine toti ortodocsii vor trece la catolicism si vor marturisii ca aceea este dreapta credinta, toti cu excoptia unei babute, babuta reprezinta dreapta credinta pe baza invataturilor apostolice.

Ma acuzati cumva de minciuna ? Daca da, aveti curajul s-o faceti pe faţă.

Apropo, de ce vorbiţi la plural ? E cumva pluralul majestăţii, sau aţi fost numit putătorul e cuvânt al vreunui grup ?

Cine sunteţi dumneavoastră să îl judecaţi pe Părintele Arsenie Boca ?! Chiar nu aveţi pic de ruşine ? Dumneavoastră, ortodocşii, vă judecaţi Sfinţii, vă judecaţi patriarhii, vă bârfiţi preoţii - oare asta să fie biserica despre care Cristos a spus că nu va fi biruită de porţile iadului ?!!!

Şi încă ceva: mai devreme aţi afirmat că o condţie pentru sfinţenie este ca sfântul să fi pstrat întraga ortodoxie a credinţei, întreaga învăţătură a BO. Acum spuneţi că sfinţii pot greşi. Păi ? Ori vă contraziceţi, ori susţineţi că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt (ţinând cont de faptul că nu doar a spus că pot fi veneraţi sfinţii catolici, că a mai spus şi că cele două biserici, ortodoxă şi catolică, sunt ca două strane ale aceleiaşi biserici; mai mult, l-a pictat între sfinţi, la biserica Drăgănescu, pe Sf. Francisc de Assissi, şi a pictat bisericile Sfânta Sophia şi Sf. Petru împreună).

Deci ? Fiţi măcar bărbat, asumaţi-vă propriile convingeri şi declaraţi sus şi tare că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt.

Lasati diversiunile si raspundeti la intrebare. Aveti sau nu dovada ca parintele Arsenie ar fi afirmat asa ceva?

Inca o data diversiune. Ce legatura are asta cu discutia de fata?



Iar diversiune. Nu este vorba de a judeca pe nimeni si de a respecta invataturile de credinta ale Bisericii. Daca cineva, oricine, si indiferent de fapta nu respecta invataturile Bisericii cel mai mare pacatos din Biserica il poate corecta. La noi nu exista unii infailibili.

Noi nu judecam pe nimeni. Dar macar noi avem bunul simt de a recunoaste ca toti sunt oameni si supusi greselii. Noi nu am spus ca avem curvari, incestuosi, criminali infailibili. Noi suntem pacatosi, dar noi tinem invatatura lui Hristos si nu o schimbam in functie de interese politice, financiare sau de ce visam noaptea.

Am spus si sustin ca sfintii pot gresi. Inclusiv in marerie de invatatura. Si am dat si exemplu Sfantului Petru Movila. Dar cel ce greseste se poate indrepta. In cazul in care se indreapta poate fi sfant. Daca ramane in ratacire pana la moarte nu poate fi sfant.
Nu sunt eu in masura sa ma pronunt daca parintele poate fi sfant.Daca a gresit (pana nu vad dovada imi rezerv dreptul de a ma indoi) si s-a indreptat poate fi sfant. Daca nu raspunsul ramane acelasi nu poate fi sfant.

Stiti cum se numeste asta. Diversiune de tip sectant. Incercati sa ii faceti pe cei care citesc postarile pe acesta tema sa creada ca as fi afirmat altceva despre parintele Arsenie Boca. Asta in conditiile in care eu nu am spus nici o data ca parintele a gresit. Am spus ca sunt necesare dovezi. Si daca acestea exista si parintele a afirmat acele lucruri a gresit. Nu conteaza cine face afirmatiile. Daca ele nu sunt in conformitate cu invataturile Bisericii sunt gresite. Daca a gresit si s-a corectat este foarte bine. Daca nu il va judeca Dumnezeu pentru asta.

"Nu am spus că a greşit", "dar dacă a afirmat ceea ce nu-mi convine mie a greşit", "dar eu nu-l judec", etc.. etc...

Vă mai întreb o dată: Mă credeţi pe cuvânt când vă spun că în cartea "Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca", editura Agaton, 2005, la pag 78, se afirmă despre Părintele că ar fi spus că avem voie să venerăm sfinţii catolici ?

Mă credeţi pe cuvânt sau mă faceţi mincinos ? Una din două.

cartea acesta e scrisa de Arsenie Boca sau de altcineva care a cules invataturi ale parintelui Boca? Pentru ca daca acesta carte e scrisa de altcineva lucrurile se schimba in sensul ca se pot strecura neadevaruri si cuvinte in carte pe care parintele Arsenie Boca nu le-a spus. Chiar si tu prietene ai scris ca " Parintele AR FI SPUS...", deci nici tu nu esti sigur ca acele cuvinte ii apartin. Doamne ajuta!

Ati tot insistat sa fac mincinos. Bine sunteti un mincinos. Si va dau si posibilitatea sa demonstrati ca nu e asa. Sa imi aratati unde am spus eu ca "dacă a afirmat ceea ce nu-mi convine mie a greşit". Mintiti. Am repetat de nenumarate ori "dacă a afirmat ceva in contradictie cu invataturile Bisericii a greşit".
Chiar va rog sa raspundeti. Si spuneti mintiti sau nu? Daca spuneti ca nu mintiti aduceti dovada. E foarte simplu. Aratati-mi postarea.

Nu va fac mincinos, in acesta afirmatie. Dar nici nu va cred pe cuvant. Am sa verific.
De fapt daca ma poate ajuta cu verificarea cineva care are acesta carte ii multumesc.

Cred că nu pricepeţi, este o chestiune de logică primară, totuşi. Prin "învăţăturile bisericii se înţeleg, printre altele, învăţăturile Sfinţilor Bisericii; prin urmare, dacă dumneavoastră, dintre învăţăturile acestor sfinţi, le alegeţi doar pe acelea care vă convin, înseamnă că, de fapt, îi judecaţi pe ceilalţi şi contrapuneţi propriile păreri despre ceea ce înseamnă învăţătura Bisericii cu ceea ce este în realitate învăţătura Bisericii.

Este unul şi acelaşi lucru. Eu am cartea în faţă. Mă credeţi ?

Pentru domnul stefan florin - este vorba despre o mărturie despre Părintele Arsenie Boca, după cum spune şi titlul cărţii. Iar mărturia este perfect credibilă, deoarece este coroborată şi cu alte fapte incontestabile, de exemplu chipul Sfântului Francisc pictat tot de Părintele.

Cred ca dvs nu pricepeti. Invatatura BO, spre deosebire ce cea al BC prin care se inteleg invataturile papei, este reprezentata de invataturile statornicite la cele 7 Sinoade Ecumenice. Pe care in plus noi nu le-am schimbat. Daca parintele Arsenie a spus ceva care nu este in conformitate cu invatarurile acestea inseamna ca a gresit.

Ati spus ca postati astazi pagina scanata. Puteti sa faceti asta, va rog? Sunt mai sceptic de felul meu. Stiu ca Hristos a spus "Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut", dar in cazul asta eu ma bazez mai mult pe "Cauta si vei afla".

In ceea ce priveste pictura respectiva nu va contrazic. Acolo sigur parintele a gresit.

Mai multe neadevăruri în postarea dumneavoastră:

1. Învăţătura Bisericii nu se rezumă nici pe departe la Sinoadele Ecumenice.
2. Învăţătura BC nu se rezumă nici pe departe la învăţăturile Papei.
3. BC nu a schimbat nimic din învăţăturile primelor 7 Sinoade.
4. Problema dezbătută nu are nimic în comun cu învăţăturile primelor 7 Sinoade.

Am să postez imaginea abia după ce vă veţi hotărî să răspundeţi foarte clar şi precis la întrebarea mea: mă credeţi pe cuvânt sau mă faceţi mincinos în faţă ?


Şi când te gândeşti că pe alt thread v-aţi inflamat şi m-aţi numit mincinos pentru că am spus despre dumneavoastră că îi judecaţi pe sfinţi.....

Domnule Erethorn, poate că ar fi bine să scanaţi pagina despre care vorbiţi şi să-mi trimiteţi fişierul, preferabil în format *.jpg . Eu am să mă ocup de upload.

Desigur că, în ceea ce mă priveşte, nu am nici cel mai mic dubiu asupra onestităţii dv intelectuale când spuneţi că aţi citit asta. Pe de altă parte, sunt la fel de convins că demersul dv este, din nefericire, inutil: oamenii sunt mereu înclinaţi să citească o sursă în lumina preconcepţiilor lor, este un subiectivism care ţine de natura umană. Dacă atâţia ortodocşi şi protestanţi citesc în însăşi Sfânta Scriptură că Isus a fondat Biserica Sa pe Petru şi totuşi ei înţeleg că Isus a spus altceva decât a spus, cum credeţi dv că veţi convinge cu dovada autenticităţii unui citat din părintele Arsenie ? Să reuşească păr Arsenie acolo unde Cristos a eşuat ?

Haideti sa le luam pe rand:

Dati un singur exemplu.
Nu se rezuma la invataturile papei. Dar papa de capul lui poate spune "parutu-sa Duhului Sfant si noua" si gata o noua invatatura. Si asta o poate face cand curveste cu amantele. Sau cu sotiile cand e in concediu de la "Sfantul Scaun".
Cum ar fi filioque, nu?
Aici aveti dreptate. Dar eu am argumentat de mult de ce potrivit invataturilor BO Anton de Padova nu trebuie cinstit de ortodocsi. Dvs ati dus discutia intr-o alta directie.



V-am mai raspuns si la acesta intrebare: nu va fac mincinos (in acesta afirmatie, ati mintit in ceea ce priveste alte afirmatii) dar nici nu va cred pe cuvant. Imi rezerv dreptul de a nu imi exprima o opinie pana nu vad si dovada.




Normal ca v-am facut mincinos cand ati spus ca ii judec pe sfinti.
1. Parintele Aresnie nu e canonizat de BOR (fac precizarea asta pentru ca dupa va legati de ea si veti spune ca statutul de sfant il da BOR) Nu sunt eu in masura sa ma pronunt daca parintele e sau nu sfant. Daca va fi canonizat de catre Biserica inseamna ca se vor fi analizat toate aspectele relevante si s-a constatat ca nu a gresit sau s-a indreptat in greseala.
2. Daca spun ca cineva (inclusiv in sfant, iar pentru a fi sfant inseamna sa se fi corectat) a gresit pentru ca nu a respectat invataturile Bisericii nu inseamna ca il judec.

Daca atatia catolicii citesc in insasi Sfanta Scriptura ca Hristos a invatat ca Duhul Sfant purcede de la Tatal, si ei totusi sustin ca purcede si de la Fiul cum am putea noi oameni pacatosi sa ii convingem pe acestia de adevar?

Domnule Lucian, în mod implicit m-aţi acuzat de minciună. Aştept scuzele dumneavoastră.