Uite, de împărtăşirea unei experienţe de viaţă ca a ta (a voastră) e nevoie. E extraordinar când cineva, după 25 de ani (sau mai mulţi), poate spune că a ajuns aproape la identificare cu celălalt.
Şi, mai ales, dacă în scrierile ascetice sunt descrise uneori foarte amănunţit etapele vieţii duhovniceşti, bine ar fi de am putea şi noi încropi o schiţă a treptelor iubirii prin care trece o căsnicie de la tinereţe la bătrâneţe. Cum se transfigurează iubirea de la început, care sunt ispitele prin care trece şi cum e gustul vinului (duhovcnicesc) de pe urmă?

dacă în fraza îngroșată se înlocuiește „familiei noastre” cu „celor din jur” cred că se observă cum tiparul este același, în viața de familie, în viața de dinainte de cununie, în văduvie, și chiar în monahism cred eu. O să salvez mesajul ăsta în calculator fiindcă m-am folosit mult. Dumnezeu ți-a luminat gândul când l-ai scris. Îți mulțumesc!

Hristos în mijlocul nostru!

Eu stiam de la sotul meu, pentru ca el cunoaste Biblia mult mai bine decat mine, ca divortul este permis doar in caz de adulter dupa cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.

Care este pozitia oficiala a Bisericii ortodoxe legat de acest subiect, si nu ma refer la ceva scris pe un blog ci la o declaratie oficiala cu privire la divort?

Este intr-adevar divortul permis de Biserica in caz de violenta, avort, sodomie, apostazie, impotenta?

Pentru ca , in acest caz nu prea corespunde cu ce scrie in Biblie.

Deobicei sotia se asemana mai mult cu barbatul. Ar fi si o explicatie - datorita completarii endocrine pe care o primeste de la barbat.

Parca incep sa se linisteasca apele...E BINE ca s-au tulburat, e BINE ca se linistesc. Acest forum e populat de oameni si nu de sfinti, mi se pare...Deci orice idee sau experienta personala aduce diverse reactii OMENESTI. Si bine zicea Mihnea Dragomir ca noi de-am pus pecete de familist, nu calugar. In continuare ne punem stampila de CALUGAR sau candidat de SFANT pe noi, mare tulburata...Una e sa tinzi spre sfintenie si sa o faci cu gura mica sau mai bine inchisa, vazandu-ti nimicnicia si alta e sa te lauzi in gura mare ca esti ortodox sau catolic sau penticostal, daca tu ca OM nu faci inca fata. Om esti si in Patagonia si in India si in orice alta parte a lumii. Eu vad o ruptura interioara in majoritatea celor care merg pe drumul sfinteniei: tin de omul vechi (patimi, porniri neconstientizate sau nedeplin asumate), dar vor sa zboare (cu aceste greutati legate de picior) spre omul nou.
Cred ca atunci cand cineva vorbeste de lucruri atat de personale ca si viata de familie, cruce pentru unii, sa nu-l judecam sau sa-l desconsideram, ca poate acolo cineva se sfinteste...el sau jumatatea lui...ci, mai de graba, cu sfaturi sa-l ajutam si incurajam. Daca el si-a pus sufletul inaintea noastra, el are mare INCREDERE in cei de aici. Asta nu e forum despre masini, ci despre suflete. Iar cu sufletele e bine sa ne comportam delicat. "Vorba dulce mult aduce".
De putina vreme am aflat de lucruri de genul:
comunicare non violent
http://www.scribd.com/doc/26321997/C...ll-b-Rozenberg
inteligenta emotionala
http://www.scribd.com/doc/7528624/Da...nta-Emotionala
Limbajul nostru in mod normal-Anormal este centrat pe informatii, spirit critic, si nu sentimente-intelegere-acceptare. Nu departe de acest fel este si limbajul pe forum, coafat sub un limbaj religios. Pe cei care vor sa sara contra mea ii rog sa o faca DUPA ce vor citi cele doua carti de mai sus, ca sa discutam in cunostinta de cauza. Nu este vorba de lucrari pentru psihologi, new-age sau alte "secte". Este limbajul nostru natural, dar care a fost profund distorsionat de un sistem de educatie si invatamant pe care societatea consumista l-a IMPUS in familie si societate.
Imi doresc din tot sufletul ca acest forum sa se schimbe, mai bine zis sa traiasca in duhul crestin, nu in duh lumesc, in acel duh pe care toti il dorim manifest in noi, in familia si aproapele nostru.
___________________
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

Am pus acestă întrebare unui preot care mi-a răspus scurt "ce a legat Dumnezeu nici un om nu poate dezlega." "Din punctul de vedere al bisericii nu există divorţ.
Mi-am amintit o povestioară pe care o voi povesti pe scurt:
Într-o familie soţul bea mereu. Venea seară acasă târziu beat iar soţia îi purta de grijă şi nu-l certa fiind cu adevărat credincioasă. Omul se lăuda cu minunata lui soţie beţivilor care mânaţi de curiozitate au dorit să-i facă o vizită pentru a se convinge că este adevărat. Când a mers acasă acel bărbat beat cu alţii beţi la oră târzie femeia s-a purtat la fel de frumos. Unul dintre ei a întrebat-o cum poate fi aşa răbdătoare căci pe el soţia l-a părăsit de mult timp. Femeia i-a răspuns senină "Lasă-l să se bucure acum în acestă scurtă viaţă dacă aşa doreşte, eu mă voi bucura în veşnicie"

Oau, chiar ca s-a creat valva mare...
Si totusi, cineva a vrut sa doar sa dea doar un exemplu de "asa nu ", despre cum a gresit si s-a pocait. Ceva de genul am facut si eu la inceput, crezand ca poate mai sunt persoane in situatia mea.
Lore, nu cred ca el (Cezar) nu e cununat cu sotia, ci eu.
Glykys, nu am crezut niciodata ca esti rea si nu te-am acuzat de nimic, ai avut intotdeauna dreptate cel putin in privinta mea. Tu aici pe forum esti o "trambita a dreptatii", care le aduci aminte la toti unde au gresit. Problema e ca Cezar nu avea nevoie la acel moment sa i se reaminteasca unde a gresit, ca stia si el, ci sa ne arate (sa ne dea un exemplu) cum si-a vazut greselile si cum a incercat sa le indrepte. Cel putin eu asa am avut impresia, dar poate gresesc.
Anna, scuze ca te mai pomenesc la pers. a 3a, dar nu prea te prind online. Sa stii ca totusi nu-mi idolatrizez logodnicul si nu ma cred mai prejos decat el, nicicum, si cred ca-n sinea lui nici el nu crede asta, doar ca si el, ca si multi altii, abordeaza acest stil de a "incuraja" oamenii, mai din topor, asa, stil "moromete", adica daca ai un moment de slabiciune, ca sa te ambitioneze iti zice "hai, misca, nu esti bun de nimic, etc". Probabil asa a fost si el la randul lui incurajat de-ai lui. Nu toata lumea, pe vremea cand eram noi mici, ducea copiii la psiholog cand intimpinau dificultati.
In orice caz, toti cei care intra si scriu pe un forum public chestii personale, trebuie sa fie pregatiti sa primeasca nu doar incurajari, cum poate se asteapta unii, ci mai ales critici si poate chiar si ironii, uneori.

De acord in cazul acesta, femeia se mantie prin rabdare.
dar cand sotul o obliga sa comita crima sau pacate impotriva firii nu cred ca mai e un impediment la divort.
Poti sta alaturi de un om pana cand vietuirea alaturi de el te-ar obliga sa comiti pacate grave, care iti primejduiesc mantuirea.
Nu cred ca femeia se va putea folosi la judecata de circumstante atenuante zicand: Din cauza barbatului am comis crime, din cauza lui am facut pacate impotriva firii.
cred ca vietuirea alaturi de barbat e ingaduita pana la pacat.(una e sa nu poti tine post, sau sa respecti randuiala din zilele de marti si joi ca asa vrea sotul si alta e sa faci avort ca asa vrea sotul).
In definitiv pacatele impotriva firii sunt tot desfranare, iar avortul e crima(cu mult mai grav).

În situaţiile enumereate de Diana duhovnicul sau episcopul dacă este cazul poate da sfatul corect.
Mă intrigă însă ultimul motiv din acea enumereare şi anume "impotenţa". Dacă ar fi spus "neputinţa unuia dintre cei doi de a procreea" nu aş fi spus nimic. Ori impoenţa este deja o suferinţă fizică ce poate apărea după un timp între cei doi. Nu vreau să continu dezbatearea dar acesta nu poate fi un motiv de divorţ decât pentru o persoană care pune foarte mult accent pe relaţia fizică dintre cei doi. În astfel de situaţii trebuie mult discernământ.
Suntem mame de fete în aceiaşi măsură în care suntem şi mame de fete dar suntem şi soţii. Nu e simplu deloc!

Totuşi, cred că nu trebuie să pierdem din vedere că nu atât despărţirea în sine este condamnată de Domnul, cât adulterul pe care-l presupune alipirea de un alt trup.

vai de noi!!!!!!!!!!
 

Tocmai astazi am primit de la Manastirea Petru Voda,o carte (pe care am solicitat-o eu ,fiind recomandata uneia din fiicele mele ,de la manastirea Frasinei)este vorba despre "Cartea omului-sau un barbat si o femeie,de la facerea si pina la innoirea acestei lumi"..autor =Florin Stuparu.Abia am apucat sa citesc citeva pagini ,dar intrand pe acest forum,am avut surpriza sa gasesc aceasta discutie(de altfel,avind legatura cu cartea primita de mine)...si mi=am zis ca ar trebui sa intervin si eu ,avand experienta celor 31 ani de casnicie. In primul rand il apreciez foarte mult pe "ioan cezar",ptr,deschiderea sufletului si ptr,sinceritatea debordanta de care a dat dovada (multi ,nu sunt in stare sa o faca....si stim de ce)...ii doresc din tot sufletul sa reuseasca impreuna cu sotia si copiii lui pe acest "drum anevoios"al mantuirii. Mi-am amintit ,ca de fapt ,acum vreo 20de ani,am inceput si eu aceasta "zbatere" sa-i spunem,pentru a gasi "calea mantuirii"....si da...este o zbatere in adevaratul sens al cuvantului. Pot spune ,ca dupa atatia ani,am reusit intr-un fel impreuna cu sotul meu,sa ne "inghesuim"...la intrarea acestei minunate "cai"...drept care ii multumim Bunului Dumnezeu, pentru Mana intinsa,pe care am simtit-o de nenumarate ori,in caderile noastre.....si suntem inca la inceput.....deci...concluzia....ptr.mantuire trebuie "lupta"...fara intrerupere.......va recomand sa incercati cartea ,pe care am pomenit-o mai sus.....Doamne Ajuta!!!!!!!!!!

Sunt de parere ca adulterul,despartirea,conflictele,sunt doar niste efecte.Este de dorit sa se vada putin dincolo de ele,in adevarata cauza,radacina a problemelor.Evitand sa se atinga aceasta cauza (pentru ca de cele mai multe ori doare si poate genera conflicte),nu se reuseste decat sa se tensioneze si mai mult ,in timp, situatia,sa se acumuleze frustrari,pana la punctul in care ajunge de nesuportat si chiar se poate ajunge la ruptura.Confruntarea cu problema este singura solutie.
Eu nu stiu ce se intampla in viata ta,insa indiferent despre ce ar fi vorba,comunicarea deschisa este cea mai importanta,insa si introspectia,observarea si auto-observarea (ganduri,emotii,comportament si descoperirea cauzei care le genereaza).
Deasemenea,multi dintre noi cand intram intr-o relatie (casnicie),traim cu iluzia ca celalalt ne este dator sa ne faca fericiti si proiectam asupra lui propriile noastre nevoi afective,mai mult sau mai putin implinite in copilarie,ceea ce inevitabil va duce,mai devreme ori mai tarziu, la nemultumire si la dorinta de a-l schimba pe celalalt si sfarsind prin a cere altcuiva,ceea ce noua insine nu ne oferim...
Iar partenerul vine cu aceiasi poveste interioara.Asa cum bine au sesizat multi,in cuplu totul functioneaza ca intr-o oglinda,o oglinda,care ne provoaca necontenit sa invatam impreuna.Poti sparge oglinda,atunci cand te infurii,sa o arunci cat colo,insa cand vei intalni alte si alte oglinzi,ele toate iti vor arata acelasi lucru...pe tine insuti! :)
De aceea,pentru a schimba ceea ce nu functioneaza in relatie,in primul rand cu noi insine este nevoie sa lucram,iar prin comunicare,sinceritate,deschidere,asertivitate,ala turi de fiinta iubita sa vindecam,sa transformam relatia.
Legaturile de iubire sunt ca vinul...in timp pentru unii se transforma in otet,in timp ce pentru altii intr-o licoare de soi ales! :)

Am avut si eu curiozitatea sa citesc acest fir .
A fost o senzatie tare stranie , asemanatoare cu acum vreo 2 ani cind la discutii participau ,,celebrele" userite Ory si Fany, Andreicozia , Geonektarios si nu numai .
A fost o senzatie de: unde dai si unde crapa!
In orice caz , eroismul credintei , sinceritatea debordanta , smerenia marasmica si induiosarea maladiva a lui Caesar ma trimite negresit cu gindul la spasitul Geonektarios. Iar aceste atribute folosite de mine sunt enumerate la modul cel mai serios si descriptiv. Da ma rog , este treaba fiecaruia cum doreste sa traiasca dumnezeirea.
Unde dai si unde crapa, deci : mai nimeni nu a vrut sa inteleaga sensul observatiei facute la un moment dat de Glykys si ca urmare au luat-o la buseli care cum a prins-o .
Aici m-au desgusta de-a dreptul surorile care i-au adresat intrebari de-a dreptul stupide : de ce vorbesti tu , ce tu esti casatorita , tu ai copii...? Exact cum sunt inteventiile penibile nenumarate si facute de multi useri in care se imbraca aceasta atitudine total aiurea .
Dar f. corect si frumos a raspuns Glykis : ,,... nu este nevoie sa fiu, dar este nevoie sa marturisesc poruncile Domnului " si a rupt gura tirgului . Cine are discernamint de om matur poate intelege ca a facut o greseala bagindu-o ,,in corzi".
Dupa parerea mea, poti fi om grozav, sa pictezi zeci de tablouri, sa fi artist nu gluma , sa ai publicate ... nu mai stiu ce , dar daca imi pui o asemenea intrebare , te rog sa ma intelegi sora ca esti stupida ! Iti tai craca de sub picioare astfel, ca sa nu zic altcumva .
O alta sora , desi pina la urma a cotit-o, a considerat ea bine ca sa ne spuna ca defapt toti suntem niste desfrinati . Prostia asta ma duce cu gindul la un jenant user banat de mult , care era extrem de slobod la gura si care afirma pe un fir de discutie despre malahie ca in fond : ,,...toti barbatii au facut asa ceva , iar cei care nu recunosc sunt niste ipocriti !"
Noroc ca au fost totusi voci care au indreptat categoric si bine situatia ... dar idea arata ca multi sunt oamenii care gindesc gaunos !
Iarasi am avut o senzatie stranie ca multi, prea multi crestini nu stiu cind biserica accepta deslegarea unei casatorii (canoanele , de, ce sa facem, daca nu le suportam ?; numai cind le vom suporta atunci le vom si cunoaste) dar ca fabuleaza fiecare dupa cum il tine imaginatia . Ba cei/cele care sunt mai pietre de moara in contra credintei amesteca venial criteriile civile, ,,sociale", de bun simt , cu cele de ordin duhovnicesc , si facindu-se oarecum ,,vocea patriotului nationale" reusesc un coctail, cica duhovnicesc .

Dar peste toate aceste intimplari ramine pt. mine concluzia trista ca multi , prea multi inca, inteleg sa raspunda despre galos cind ei sunt intrebati de soson. Adica , fie nu sunt intelese, patrunse , corect ideile celui care scrie , fie se trezeste pacatul exact in cine nu te astepti si mai ales in locul in care credeai mai putin, si incepe sa dea raspuns !

Mi-am permis sa scriu aceste impresii in primul rind ca nu am participat la discutii , adica fara a crea vreo influenta in discutii , ci am ,,ascultat" de pe margine cum se ciorovaie.
In al doilea rind , acestea sunt impresiile mele , si sunt indrituit pt. ele, nefiind obligat sa le imprumut pe ale altuia .
Cine mi le impartaseste bine , cine nu ...la fel . Eu nici o data nu am fost macinat de ispita de a fi pe placul cuiva, de a fi in postura rabinului din banc : vai, tu ai dreptate, dar si tu ai ... aaa, si si tu ai dreptate ! Nu, eu imi marturisesc gindurile mele, si atit !
Dar daca cumva sunt si frati care s-au tulburat de parerile mele atunci le recomand frateste sa nu se mai arunce cu capul inainte la greseli , ca doar acestia sunt supusi tulburarii !
Ma bucur insa, in incheiere, ca a rinduit Dumnezeu ca sa i se intimple si unui alt user ceea ce mi se intimpla mie mai des : sa te trezesti total pe dos luat la intrebari despre subiectul de discutie , si sa fi facut praf in cuvinte , comparatii si constatari jenante (pt. cel care ti le arunca) cind defapt tu sti f. bine ca marturisesti Adevarul adevarat (si nu relativ) si ca nu voiesti sa faci nici un rabat de la El.
Pacea si linistea mea , de mult, este aceasta :
,, Daca pe Mine m-au prigonit si m-au ocarit , si pe voi va vor prigoni"
si inca
,,Fericiti veti fi cind va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvintul rau importiva voastra ... marturisind pt. Mine"

O seara cu pace fratilor forumisti !:18:

Convorbiri cu Pr.Cleopa
 

132. In ce conditii Biserica Ortodoxa aproba divortul ?

Dupa invatatura data noua de Dumnezeu, casatoria este indisolubila, adica una singura pe toata viata : " Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta " ( Matei 19, 6 ) . Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soti. Totusi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor intre ei prin divort. Iar divortul este desfacerea casatoriei pe care o provoaca sotii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvantare sau hotarare juridica oficiala. De aceea, nici nu se prevede vreo slujba bisericeasca la divort. Adevarata legiuitate a nuntii consta numai in casatoria intaia. Desfacerea ei legala o face numai moartea unuia dintre soti, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soti, caci dupa moarte " sunt ca ingerii, necasatoriti " ( Matei 22, 30 ) .

Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, tinand seama de scopul moral al casatoriei, inca din vremea apostolilor a dat ingaduinta vaduvei ramasa prin deces de a se recasatori. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative : a vaduvei prea superioare, in deplina stapanire de sine ( Luca 2, 36-37 ) si a desfraului prea pacatos, i s-a indicat calea de mijloc a casatoriei celei de a doua ( I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14 ) , cum spune asa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentala Prsvila Bisericeasca.

133. Care sunt cauzele canonice ale divortului ?

Motivele canonice de divort sunt :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.
c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta impiedica scopul casatoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.

II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta - apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .

III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, " ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului " ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48 ) . Insa " cel ce-si lasa ( prin divort neingaduit ) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie " , dupa Sfantul Vasile cel Mare.

134. Cand se considera incheiat divortul canonic ? Adica in ce moment cei doi soti sunt liberi sa se casatoreasca, din punct de vedere canonic ?

Divortul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de divort aratate mai sus ( adica : adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in monahism etc ) . Trebuie, insa, pe langa motivele canonice aratate mai sus, sa se tina seama si de motivele de divort hotarate de legislatia civila.

135. Care sunt efectele divortului canonic ?

Efectele de drept ale divortului canonic se refera pe de o parte la sotii divortati, iar pe de alta parte la copiii nascuti din casatorie. Divortul canonic desface in orice privinta legatura conjugala si pune pe soti in acel raport in care se gaseau inainte de casatorie ( dupa Dreptul bisericesc oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202 ) .

128. Cate casatorii ingaduie Biserica ?

Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta : " Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas vaduvi de tineri prin deces si n-au copii " . Iar Sfantul Apostol Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate " mai poate sa se casatoreasca, decat sa arda " ( I Corinteni 7, 39 ) . " Casatoria a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se impartasi, iar a treia casatorie trei ani " , zice Sfantul Nichifor in canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, " unii ca aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani si metanii cate 24 pe zi " ', zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. " Cel casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit " ( Apostolic 17; VI Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12 ) . Slujba cununiei a doua se face simpla si fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor ( Neocezareea, 7 ) . Preotul, daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totusi indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia si nu mai are voie sa savarseasca nimic din cele ale preotiei ( Sfantul Vasile, 6 ) .

Casatoria a treia se ingaduie de Biserica " numai de mare nevoie, acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani " . Sfantul Vasile zice ca " la trigami sa se aplice afiurisire ( oprim de la Sfanta Impartasanie ) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. " ( Canon 4 ) . " Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este calcare de lege " , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este " afurisit si lipsit de toata slujba Bisericii " pana se desparte de acea persoana si se pocaieste opt ani.

" Daca o femeie sau barbat moare si sotul ramas se casatoreste, nu pacatuieste ... dar daca ramane vaduv ( pana la moarte ) isi agoniseste mai multa slava la Dumnezeu " ( Pastorul lui Herma ) . Iar Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, in cartea sa Apologia, spune despre a doua casatorie : " Dupa Dascalul nostru, cei ce s-au casatorit a doua oara dupa legea omeneasca sunt pacatosi, precum si cei ce cauta la femeie spre a o pofti. Ca nu numai cel ce preacurveste cu fapta este preacurvar, ci si cel ce voieste a preacurvi, fiindca nu numai faptele ci si gandurile sunt vazute la Dumnezeu... " . Iar pe cei ce fac mai multe casatorii, Sfintii Parinti ii numesc poligami. Deci, dupa a doua nunta nu mai este nunta, ci poligamie. De aceea a zis Domnul samarinencei care pacatuise cu cinci barbati : " Pe care il ai, nu-ti este tie barbat " ( Ioan 4, 18 ) . " Cei ce au trecut peste a doua nunta, nu merita sa fie numiti barbati si soti " , zice Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 4. Tot el spune pentru a treia nunta : " Sfinti Parinti au trecut sub tacere nunta a treia ( poligamia ) si au socotit-o ca pe o pofta dobitoceasca si straina de vrednicia omului crestin. Noua ni se pare ca acest pacat este mai mare decat curvia... " ( Canonul 80 ) .

129. Care este scopul evanghelic al nuntii crestine ?

Scopul principal al nuntii crestine, dupa porunca lui Dumnezeu ( Facere 1, 28; 2, 18-24 ) si dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este unirea prin iubire a celor doi soti in numele Domnului pentru nasterea de copii, spre inmultirea neamului omenesc. Apoi, ajutorarea sotilor intre ei, pentru usurarea vietii; infranarea trupeasca si evitarea desfraului si a imoralitatii in lume. Toate aceste scopuri sa fie spre preamarirea lui Dumnezeu ( Ivatatura de Credinta Crestina Ortodoxa, pag. 487; Dictionarul Teologic, Pr. I. Bria, 1981, pag. 95-96 ) .

130. Ce pacat savarsesc cei ce traiesc fara cununie religioasa si au copii ? Ce trebuie sa faca ei spre a se mantui ?

In afara de cerintele fizice, omul are in plus necesitati si datorii superioare, sufletesti, si deci are nevoie in casnicie si de binecuvantarea lui Dumnezeu, adica de cununia religioasa. Cei ce traiesc fara aceasta cununie nu li se pot primi darurile si pomelnicele la Sfantul Altar si nu pot fi nasi, nici la cununie, nici la botez. Ei nu se pot mantui decat daca se cununa la biserica facand si un canon de cativa ani oprire de la Sfintele Taine ( Dupa pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .

(sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm )

Şi pe mine nă neliniştesc( nu-mi permit să spun "dezgustă" că este urât) persoanele care se erijează în atotştiitori dar ori nu au trăit anumite situaţii ori din varii motive au ales să-şi ducă singuri războiul pentru măntuire. Sfinţii părinţi ne spun clar: ori căsătorie ori călugărie! Ne dăm cu părerea, lovim în toată lumea dar habar nu avem ce război duce cel din spatele monitorului. Eu nu postez şi nu-mi dau cu părerea decât despre situaţii pe care le-am cunoscut, le trăiesc şi sunt implicată în ele. În rest stau în banca mea şi dor citesc.
Am 36 de ani de căsnicie, cu acelaşi soţ. Nu a fost uşor şi nu este nici acum. Este o luptă continuă iar victoriile sunt mici şi uneori o furtună spulberă şi cele pe care le-am câştigat cu multă trudă şi lacrimi. Dar nu abandonz, nu divorţez şi nu urăsc.
Oare o fi vreo deosebire frate dragă???:39:

Tocmai am citit un articol pe site şi am găsit acestă constatare ce se potiveşte de minune tuturor ( dar mai ales mie):
"Deşi sunt gunoi şi plin de mizeii, îmi place să repet, mulţumesc că nu sunt ca cilalţi"(Sf. Teofan Zăvorâtul)

subscriu.
Cand eram fata imi faceam proiectii: asa o sa fie regulile in casnicia mea, cu un astfel de om o sa ma casatoresc, asa o sa-mi cresc copii.
Viata m-a cam facut sa-mi schimb atitudinea: deoarece am intalnit omul care are atat calitati cat si neputinte, copiii care ne mostenesc o parte din neputinele noastre, fiecare cu temperamentul sau.
Nu am putut respecta regulile propuse inainte, deoarece datorita unicitatii persoanei, teoria nu se muleaza perfect cu practica.
Spre exemplicare, e usor sa spui ca femeia se mantuie prin nastere de prunci, deci datoria femeii e sa faca copii. Dar abia dupa ce trec 4-5 ani de nopti nedormite(sau dormind iepureste, partial, trezind-te de 4-5 ori pe noapte) poti vb de jerfa unei mame.
Invatam sa ne acceptam si sa ne mantuim impreuna. Chiar daca uneori ma dor neputintele celui de langa mine, sunt convinsa ca si pe el il ranesc neputintele mele. In ciuda acestui fapt ma iubeste si ma respecta. Copiii nu se incadreaza in modelul standard pe care mi-l imaginam dar imi dau seama ca sunt mai frumosi asa, sunt ei insisi, cu o personalitate puternica si in care vad cu emotie oglindindu-se chipul tatalui lor.
Nu suntem o familie perfecta,nu ne potrivim tiparelor, ne lovim zilnic de neputinte, dar invatam sa ne acceptam asa si sa mergem mai departe de dragul lui Hristos si datorita bucuriei de a fi impreuna.

Rezumat: Sunteti dezgustat de noi, punem intrebari stupide, avem interventii penibile, o atitudine aiurea, surorile sunt stupide, gandim gaunos, nu stim cand biserica accepta dezlegarea unei casatorii, nu suportam canoanele, fabulam, amestecam criteriile, suntem pietre de moara.

Nu va intereseaza sa placeti nimanui, d-voastra doar va spuneti gandurile.

Va considerati prigonit, ocarat pentru parerile d-voastra.

Va bucurati pentru raul altuia (Ma bucur insa, in incheiere, ca a rinduit Dumnezeu ca sa i se intimple si unui alt user ceea ce mi se intimpla mie mai des).

Concluziile mele dupa ce am analizat ce ati scris sunt:

1. Ne adresati multe injurii, si nu unei singure persoane ci multor persoane, in special femei pe care ne bagati intr-o categorie aparte, eu trag concluzia ca sunteti plin de ura si misogin in esenta.

2. Va spuneti doar gandurile deci nu doriti sa intrati intr-un dialog pentru ca va considerati superior noua, deci sunteti extrem de mandru.

3. Va considerati prigonit desi nimeni nu va are treaba, din nou mandrie nemasurata, v-ati pus pe un piedestal sus din care priviti cu superioritate la ceilalti si cu dispret pentru a-i improsca cu noroi din moment ce nimeni nu se ridica la asteptarile d-voastra.

Din nou, se pune intrebarea pe care v-am mai adesat-o mai demult in calitate de ce va adresati noua? Sunteti preot? Calugar? Un om sfant? Sau care tinde spre sfintenie? Chiar una din categoriile acestea daca ati fi nu ati avea dreptul sa ocarati lumea in felul asta.

Culmea este ca va mai adresati si cu pace dupa ce semanati ura in ceea ce scrieti.

Din moment ce nu va place lumea care intra pe forum inafara de foarte putine persoane, de ce mai intrati, de ce nu vorbiti doar cu acele persoane care va plac in mod privat sau in afara forumului?

Nu este normal sa porcaiti atata lume nu va puneti problema ca nu este normala atitudinea d-voastra?

Poatarea ta sora ma intristeaza si mai mult decit prima si ma face sa ma interb de ce te-ai repezit inca din dimineata sa dai aceste raspunsuri si nu ai voit sa mai zabovesti, sa mai cugeti la ceea tu insuti ai zis, sa mai cugeti la iertarea aproapelui , la iubirea lui , sa te indoiesti macar putin de dreptatea cu care te indritui pe tine ? Pt. ca esti convinsa ca deti dreptatea !
Inainte de a mai continua orice iti recomand cu caldura sa citesti proloagele de astazi 09.02.'12; ar putea sa iti fie de folos; dara daca esti la fel de incruntata si pornita, renunta si ma iarta, ca vorba aceea : cine sunt eu sa iti fac recomandari ? !

Minioasa fiind si cu nerv de a da cu intelesul emiti pareri personale despre invatatura bisericii. Unde spun sau care sunt sfintii care spun ca pe lumea aceasta este numai casatorie sau calugarie ?
In primul rind , ca un pogoramint fiind, ai auzit sau ai vazut calugaria alba ? Si daca este pogoramint , ai auzit sa o huleasca cineva ? Exista personaje arhicunoscute in popor care au practicat asa ceva, se gasesc in Patericul Romanesc ( Mosul Gheorghe moldoveanul, ardeleanul luptator impotriva Austroungariei uniate pe nume Ioan Oancea din Fagaras,Antonel al lui V. Militaru, etc) si citi or mai fi nestiuti decit de Dumnezeu si care in aparenta sunt doar solitari si la libera birfa a ,,fratilor" ortodocsi .
Mai apoi , exista oameni care au ajuns intr-o stare sociala dupa o desfacere a casatoriei din motive scripturistice : adulter, deces al partenerului sau caderea de la dreapta credinta a partenerului . Despre acestia spune Pavel apostolul ca bine le este lor a-si duce vaduvia/singuratatea si a fi precum el pt. a ramine neintinati dar daca nu pot asa ceva bine le este lor sa se casatoreasca ca sa nu arda in focul cel vesnic !
Dupa parerea mea te grabesti sa constati prostii, sa molestezi, si sa ai pareri proprii la cuvintele Scripturii iar pt. rascumparare te rog sa indici un loc , un link, ce vrei tu, din traditia bisericii spre documentare corecta . Pina atunci iti redau eu cuvintele apostolului Pavel ca sa iti ramina marturie cit vei trai :

Ep. I Corinteni, VII, 8;9: ,, Celor ce sunt necasatoriti si vaduvelor le spun : Bine este pt. ei sa ramina ca si mine./ Daca insa nu pot sa se infrineze, sa se casatoreasca . Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decit sa arda"


Deci de unde ai tras tu concluzia ca ori casatorie , ori calugarie ????

In alta ordine de idei , nu trebuie sa fi atotstiutor ca sa marturisesti pe Hristos , nu este rau daca esti atotstiutor dar asta nu este obligatoriu ca sa il poti marturisi pe Mintuitorul . Si Glykys a zis tare bine : cele mai bogate cunostinte , cele mai desavirsite intelegeri ale casatoriei ca si cele mai frumoase pagini de invatatura despre casatorie le-au scris calugarii , in speta Sf. Ioan Hrisostom, fara ca acestia sa aibe cunoasterea lor din experienta traita , ci intru Domnul vietuire , adica traind in poruncile Domnului . Nu a fost nevoie sa fie deci intr-un fel anume ca sa poata vorbi in cunostinta de cauza . Si a si precizat Glykys acest aspect , dar nici habar nu ai vrut sa ai , ci ai vrut sa te automingii si sa te autobinecuvintezi ca de , tu ai 36 de ani de casatorie . Foarte frumos acest lucru, de apreciat si laudat, dar asta nu iti da dreptul TIE sa tragi concluzii gresite si mai ales sa le propagi cu minie si cu ,,luare aminte".

Sper sa nu te superi , in cele din urma , de acesta interventie a mea , ci sa intelegi ca dupa o greseala de aseara , te-ai trezit de dimineata cu dorinta de a mai face inca una !
Ce facem , acum nu mai vorbim de iubirea aproapelui , nu mai trebuie sa avem rabdare cu el , nu trebuie sa il iertam daca cumva ne-ar fi gresit sau daca noi gresim nu trebuie sa ne bagam cumva sub jugul judecatii propriei constinte ???... deci sper sa nu te superi ci sa intelegi despre ce este vorba !

Sesizez ca minata de supararea crescinda nu te-ai multumit cu un post si mi-ai mai tras inca unul dar in care te-ai gindit sa accezi la o stratagema : ca sa poti critica pe altii mai intii te inculpi pe tine ! Hm, vechi trucul, ca daca era vorba de smerenie puteai sa nu mai postezi asa ceva ci doar sa te ocarasti tu pe tine insuti in propria constiinta . Dar nu ai voit , ca doar nu pt. tine era intentia, ci pt. altii .
Totusi accept si acest al doilea post dar iti spun ca aceasta fraza, din Sf. Teofan Zavoritul, poate sa o rosteasca oricine pt. oricine , mai ales ca aici, in aceasta rostire, nu se mai poate vorbi de ,,dreptul intiiului venit ". Dar atentie , este o arma cu doua taisuri , acum ai spus-o tu pt. altii , dar eu cred ca nu v-a dura mult timp si te vei taia si tu exact in aceiasi sabie . ' Om vedea, sa facem rabdare pina la ceasul acela !

In concluzie : caut sa-ti inteleg starea de nervi, de suparare, desi dreptate dupa parerea mea nu ai, sa nu uiti . Caut sa inteleg ca ispita a fost mult mai puternica decit smerenia sau iubirea aproapelui de care enorm de multi fac vilva dar care de aplicat ... mai va !
Caut sa te inteleg de ce voiesti sa spargi ,,oglinda" cind iti vine rindul sa te privesti in ea ? Daca nu iti place ce vezi ... deja nu mai este treaba mea. Aaaa, ori poate ca oglinda nu este pe masura ta ? Da, poate fi si asta ! Pai atunci sa cautam una de Murano , nu ?
Este pacat cind dreptatea si adevarul este cit casa pe noi si noi ne facem ca nici nu vedem!

Pt. asemenea situatii , si altele cit or mai fi , am pledat mereu ca este absolut necesar sa deprindem, sa invatam, mai intii dreptatea si adevarul si dupa ce le vom stapinii bine abia atunci sa ne aruncam la virtuti tari : iubirea aproapelui , smerenia, iertarea, etc . Sa nu crezi ca derptatea si adevarul sunt la degetul mic al oricui !!!!!!
Dar daca ne apucam cu dintii nostri de lapte sa roadem oasele tari ale virtutilor grele, deja ne asemanam cu postasul obosit care isi reazama bicicleta de ceata ca sa se mai odihneasca .
Eu stiu f. bine , dupa ani multi si grei de cazne, ca da tare bine sa apari in vazul plebei ca iubitor nevoie mare de aproapele , iertator si purtator de grija a acestuia dar atunci cind nu suntem chiar asa pai trebuie sa si stim ca vine ispititorul exct cind ne asteptam mai putin si ne da pe fata , caci : ,,... nu este adevar pe fata pamintutlui care sa ramina tainuit pe veci " !
De aceea este mai bine sa fi ,,sarac dar curat" (sarac in false virtuti si mofturi !)

Nu ti-am vorbit cu minie , nici cu iubire falsa si nici din alte imbolduri nedrepte , ci am facut uz de dreptate si adevar in situatii legate de faptele tale .
Daca te-ai suparat , probabil ca va fi spre binele meu , ca astfel ma vei intelege ca sunt un om neputincios in virtuti mari , ca inca nu m-am luat la trinta cu ele si ca nu am in desaga mea decit 2 lucruri ca merinde : Dreptatea si Adevarul ! Rivnesc mult la ,,iubirea aproapelui " dar mai am multe de invatat pina acolo . Hristos infara dreptatii si a adevarului (adica in minciuna si nedreptate,de diverse grade) NU EXISTA !! Asa sunt eu si asa vad lucrurile !

Peste toate acestea nu mai sta decit cererea mea de iertare, daca iti stric cheful si bunadispozitie ori felul de intelegere a lucrurilor !

Poate ar fi folositor sa stam de vorba si sa luam punct cu punct ceea ce ati reprosat . Dar nu am taria aceasta . Precizez un singur lucru :

Ati inteles gresit ca ma bucur in sens peiorativ , egoist , fatarnic , de raul altuia ! Asa voiti sa intelegeti , gresit , ca sa fie masa mai ,,bogata" , sa ,,atirne" parerea mai greu in balanta acuzarii !
Da' ma bucur ca are sansa sa vada, sa inteleaga (exct precum am spus chiar in postarea mea dar de care nu ati vrut sa tineti cont in toatalitate !) ca atunci cind marturisesti Adevarul si Dreptatea esti hulit si prigonit . Astazi tot este bine dar Sfintului Maxim Marturisitorul i s-au taiat limba si mina dreapta ca sa nu mai poata marturisi si nici sa scrie Adevarul... si ramasesera singurul singurelul care mai marturisea astfel !
Ma bucur ca are aceasta sansa de a gusta din cupa din care a gusta si Hristos (asa cum am motivat in finalul postului : ,,...ca daca pe Mine m-au prigonit , si pe voi va vor prigoni si va vor ocari ...") sa simta acest amar si sa dobindeasca pe viitor puterea intelegerii si a iertarii a fratilor necunoscatori !
Chiar in intelepciunea populara exista constatarea ca : din faptele bune ale vietii capeti experienta dar din greseli inveti cel mai serios si remanent pt . restul vietii ! Dvs. nu ati stiut aceasta intelepciune ? Pacat ! Altfel nu ati fi manipulat astfel ideea !

Doar asta am vrut sa precizez pt. ca pt. restul nu mai am atita rabdare , sunteti pe linga postarea mea , pe linga ceea ce am scris .
Iar cei ce au gresit , bine ar fi, crestineste ar fi, sa se indrepte si sa mai taie din indiferenta cu care cauta sa prinda filosofic pe un alt frate .
Daca voiesc , daca nu , nu este problema, deoarece lumea este atit de mare incit sa ne poata cuprinde pe toti !

Pacat ca sunteti atat de orbit de mandrie incat nu reusiti sa vedeti. Poate o sa va dati seama intr-o zi.

Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!

Imi plac foarte mult postarile d-voastra, sunt practice si pline de invataminte!

Modul in care cere fiecare ajutor e atat de personal...
Eu am invatat, mult si din propria boala, ca orice injurie ascunde in adancul ei un strigat dupa ajutor, e un manifest al neputintei. Poate ca omul in cauza nu isi da seama, si de obicei chiar nu isi da, altminteri nici nu ar face-o, dar noi vedem asta si suntem datori sa oferim ce ni se cere: ajutorul. Desigur, de cele mai multe ori suntem pocniti pentru ca am indraznit. Rabdare insa: cineva striga dupa ajutor!
haideti fratilor, putina intelegere...

Multumesc, sora draga, pentru cuvantul bun.
Dumnezeu sa va ocroteasca!

Eu am intelegere, ba chiar am luat si apararea persoanei intr-o alta postare, doar ca nu mi se pare normal sa nu reactionam cand suntem jigniti, pentru ca daca persoana nu este atentionata va persista in greseala, adica in a jigni pe altii.

Domnule Zaharia, am spus intr-o postare anterioara ca ecou in mine a unei postari a Dumneavoastra, am spus ca, insirind frumos, foarte frumos chiar, ideile, mi-a parut ca nu mai faceati distinctia intre Pastor si turma... Suntem Pastori, oare? Eu credeam ca, mai degraba, oaie bleaga din turma, ma iertati.
Iar acum adaug: gasesc cu totul nepotrivit sa adoptam gesturile, tonul, cuvintele Sfantului Maxim, de pilda, cata vreme nu suntem cu limba si mana taiate! Sau sunteti?...

Imitatia este un fenomen valabil doar pentru miezul lucrurilor: duhul umilit, inima infranta si zdrobita. Iata, abia dupa acest miez si din el, vine si gestul si cuvantul nostru si cred ca Domnul ne pune acolo unde ne e locul, fie si pe Cruce daca El gaseste ca acolo ne e locul. Dar toate acestea dupa, iar nu inainte de castigarea duhului zdrobirii in noi.
Mie asa imi pare, cu adevarat.

Iertare, unde am gresit.

Eh, mi-aduc aminte and eram copii, totul era asa frumos, acasa era acasa, (din pacate nu pentru toata lumea, dar asta n-o stiam pe atunci), chiar daca ne mai luam si cate-o papara binemeritata, de obicei, familia ne astepta cu dragoste, indiferent de unde veneam, de la scoala, din parc, de la joaca, de la biserica... Cu toate ca mai erau conflicte si neajunsuri, totusi, cred ca cei mai multi sunt de acord cu mine, imaginea de ansamblu e una frumoasa. Abia cand ne-am facut mai mari am inceput sa constientizam mai bine neajunsurile si lipsurile din propria casa. (Desi se spune ca totusi, chiar daca copiii cand sunt mici nu constientizeaza, starea de spirit a familiei, in special cea negativa, li se transmite si cand se fac mari nu mai sunt capabili sa fie fericiti).
Faptul ca acum la maturitate avem impresia ca ducem un razboi in propria casa, s-ar putea sa nu aiba totusi legatura cu familia propriu-zisa, cu oamenii din casa. S-ar putea sa aiba legatura cu propria noastra cadere in pacat. Asemeni lui Adam si Eva, am trait in paradis, pana la un punct, cand am comis pacatul primordial, si atunci viata s-a transformat nu chiar in iad cum tindem sa credem, ci intr-un fel de "purgatoriu". Nu vi s-a intamplat niciodata sa mergeti la biserica, sa va purificati spiritual, si cand va intoarceti acasa (sau la munca) sa aveti impresia ca v-ati intors in iad si ca "dracu" va pedepseste pentru indrazneala de care ati dat dovada? Si totusi, casa nimanui nu e iadul , si nici sotul/sotia nu e ... Doamne fereste! Dar asta se intampla pentru ca ne-am obisnuit sa traim intr-o stare de pacat, sau nu neaparat, intr-o lipsa de dumnezeire. Vai de mine, ce nenorocire ca ai plecat la biserica si n-ai spalat vasele, daca vine Judecata de Apoi si ne gaseste cu vasele nespalate! Adica vreau sa zic ca suntem prea legati de lucrurile lumesti, si nu ne mai permitem noua insine si celor apropiati ragazul sa se gandeasca si la suflet. Si stati fara grija, ca daca unul din soti e prea stresat de cele lumesti, celalalt pacatuieste si cand se duce sa alerge in parc, si cand se duce sa-si viziteze parintii sau prietenii...
Si nu exclud nici caderea in extrema cealalta, care o atribui tot stresului cotidian (e tot o reactie de ne-adaptare, sau un "sindrom post traumatic"), aceea de a cadea in "misticism", de a nu mai putea face nimic lumesc si nevinovat (plimbari cu copii in parc, vizite, sporturi, spectacole), ci numai rugaciuni, metanii, slujbe, de teama sa nu cumva sa ne smintim si sa cadem iar in starea de pacat.

Foarte adevărat, frate.
Vreau să-ţi mulţumesc pentru intervenţiile tale pe tema aceasta şi sper să continui să ne împărtăşeşti atât din experienţa vieţii de familie, cât şi din cea duhovnicească şi de psiholog.

Frumoase cuvinte. :53:
Multumesc.

Maica Domnului să vă miluiască, soră dragă! Minunate cuvintele părintelui! Îţi mulţumesc!

Desi imi aduci mangaiere (peste rani narcisice..:)) prin cuvantul tau de multumire, ma feresc iata, sa "put" a psiholog, ori Doamne fereste a om duhovnicesc (vai de necazurile mele, frate, vai si vai). Cum bine spunea CristiBoss, Domnul sa il ocroteasca, sunt doar un desfranat. E drept, nu am crezut vreo clipa, pe de alta parte, ca am nimerit intre sfinti, altminteri as fi tacut. Ci am crezut ca sunt, doar, intre oameni mai buni decat mine care sunt dispusi sa ma citeasca in marturisirile mele sincere, cat e posibila sinceritatea la un pacatos si desfranat. Fara pic de ironie spun! Va rog frumos...
Despre experienta vietii de familie, scos din toata aceasta viata a mea, voi completa insa pe un pasaj din ce a postat sorafallen.
Iata, poate ma veti considera cu totul nebun (si sunt, fara doar si poate), dar eu cred de-o vreme ca toata viata, absolut toata viata mea este si va fi o lupta uriasa, pe viata si pe moarte, pentru iesirea biruitoare din familia in care m-am nascut.
Vraja familiei de origine este mult mai tare decat heroina, asa cred.
Cand voi reusi sa urasc sufletul meu, adica a ceea ce a facut familia din mine, atunci cred ca ma voi apropia de mantuirea mea si, atentie, prin mine de mantuirea unui sir nesfarsit de stramosi... Nu pot accepta sa fiu parintii mei cand sunt tata si sot, desi sunt mult din ei in toate privintele, inca...

Esentialul nu e ce a facut familia din plastilina dintai a sufletului meu,
ci ceea ce fac eu, prin pocainta sub harul Domnului,
cu ceea ce a facut deja familia si neamul meu din mine, modelindu-mi plastilina fiintei.

Varsta barbatiei lui Hristos se atinge dupa sacrificiul uluitor de dureros si indelungat al copilariei narcisiste. Cand va muri copilul familiei si neamului meu, atunci va izbandi Barbatul. (prin lunga psihoterapie se face, prin viata toata, musai cu toata fiinta prabusit la picioarele Domnului Hristos - aceasta e convingerea si credinta mea)

Ganduri mari, desigur, demne poate de un adevarat crestin. Dar asta imi pare ca e de fapt lupta adevarata la care sunt chemat. Cred eu ca si tot omul e la fel...

Sa fiu iertat pentru indrazneala, imi cer iertare fratilor si surorilor pentru cuvantul meu!

Multumesc pentru acest interviu. Minunate cuvinte si ziditoare! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

(terapeut....radiestezie?)

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar...
Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva. Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti. Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi). Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui. Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre. Restul, s-ar putea sa fie "desertaciunea desertaciunilor". Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele. Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.
Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!

PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

E uimitor cum oamenii din aceasta tara sunt tentati sa alerge mai repede la radiestezist decat la psiholog, la te miri ce vraci vindecator decat la doctor, la vrajitoare mai degraba decat la preot, la yoga decat la biserica...
Probabil de vina sunt costurile mai mici (am auzit ca un radiestezist ia in jur de 30 delei sedinta, vizavi de psiholog care ... poate sare de 100), si/sau speranta unei vindecari mai rapide si mai lipsite de efort. Noroc ca in cazul stiut de mine, radiestezistul in cauza i-a spus persoanei ca si-a pierdut increderea in Dumnezeu, trimitand-o, indirect, tot la biserica.

Iar in ce priveste vindecarile miraculoase, am auzit ca sunt persoane care prefera canoane mai scurte si mai aspre (post negru, etc) decat oprirea de la Sfanta Impartasanie pana la renuntarea la pacat ; sau dupa caz sa se indoape cu medicamente ca sa contacareze efectele nocive ale unor vicii si ale unui stil de viata gresit.

.Asa este.
Din pacate suntem mai vinovati decat Adam si Eva. Aceia ptr trei pacate au fost izgoniti din rai, dar viata lor pe mai departe a fost in chinuri si durere straduindu-se sa redobandeasca Imparatia PromisaNoi , in scimh ne balacim zilnic in tot felul de pacate.
E adevarat, ca mostenirea genetica e cea care ne face sa ne asemanam parintilor in bune si in mai putin bune. Nu ducem decat blestemul pacatelor acumulate, sau in cazuri mai rare, pacatele inaintasilor nostri.
Asa vi se pare? mie mi se pare ca avem doua exemple concrete: Pe Abel, care era un om bland, bun ,milostiv cu dragoste de Domnul, as putea spune ca a fost chiar primul mucenic din vt si pe Cain, fratele rautacios, invidios, egoist, criminal. E un exemplu demn de urmat Abel. Sa ajute Domnul sa ajungem ca Abel!
Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, urmand sa ajunga la asemanarea cu El. Caderea in pacat indeparteaza drumul pana la aceasta Asemanare, drum restaurant ontologic de Hristos prin Jertfa de pe cruce. Asadar, in vartutea acestei jertfe, omul are posibilitatea de a ajunge la Asemanrea cu El. Si acest lucru au reusit-o sfintii, asemanre inceputa aici si desavrsita Dincolo.
in invatatura bisericii noastre chip se refera la natura spirituala, intelectuala si morala a omului, iar asemanare se refera la scopul catre care tinde omul, dezvoltarea si perfectionarea lui morala.
Asemanarea este astfel starea de sfintenie si dreptate, castigata prin practica virtutii si ajutorului haric.
Si atata ni se cere sa facem Sa iubim pe Domnul si pe aproapele nostru, sa facem binele, sa fugim de rau.
Nici nu e nevoie sa face aceasta. Hristos l-a rascumparat, odata ptr totdeauna , prin Jertfa de pe Cruce.nu e nevoie sa ni-l asumam, el a fost sters la botez.A ramas doar consecinta lui, care este moartea, dar asta nu ar trebuie sa ne afecteze decat intr-o singura directie.:Sa incercam sa traim asa cum invata Domnul in aceasta perioada limitata.
NU e suficient sa credem ca Iisus a existat, a murit si a inviat. Acesta e doar punctul de plecare. Trebuie sa credem intreaga invatatura de credinta marturisita de El si continuata de Apostoli, episcopi, preoti, sfintii parinti. Doar marturisirea ei curata e mantuitoare. Si tocmai aici se loveste: in alterarea invataturii de credinta prin tot felul de inventii mincioase, departate de adevar(ultima si cea mai moderna e ecumenismul). Sa avem asadar putere sa aparam invatatura sfanta , primita de la inaintasii nostri vrednici si sa o tinem curata pana la capat. Doar asa vom mai vorbi de Ortodoxie in Romania!
amin!
Nici vorba! Cain l-a ucis ptr ca era suparat ca fumul jerfei Lui nu se inalta spre cer, era invidios spre fratele lui. Nu avea Cain dragoste ptr Domnul, daca ar fi avut-o ar fi jertfit din roadele cele mai frumoase. A facut jerfa ca o obligatie la spusele mamei sale.

Care sunt cele trei pacate?
Eu stiam ca ne referim la un singur pacat stramosesc, si anume neascultarea de Dumnezeu.

Care este invatatura "oficiala" in acest caz?

Multumesc frumos