off topic
 

Aaa, nu ma refeream la perioada dupa nastere, ci la fascinatia barbatilor fata de o femeie aranjata. Eu nu o pot intelege si nici nu stiu cat de puternica este.
De ex, eu nu ma fardam, dar daca urma sa am o discutie in care doream sa obtin ceva de la sot imi puneam mascara pe gene, imi defineam spancenele etc.. Cumva isi mentinea atentia asupra ochilor mei mai mult timp decat daca nu schimbam nimic. Mi s-a parut intotdeauna caraghios si ma distra in sinea mea.

Mult mai tarziu am observat cu groaza ca da, conteaza sa te fardezi si daca este posibil, sa te aduci cat mai aproape de standardul impus de revistele glossy. Pe mine ma revolta profund acest lucru.. Mi se pare o desconsiderare a unicitatii fiecarei persoane (fardul uniformizeza! ati observat?), caci fiecare om este frumos in felul sau, o frumusete care se dezvaluie pe parcurs, nu de la prima privire.

Sa mi se pretinda sa arat ca alta femeie (fie el si idealul modern al frumusetii) mi se pare o umilinta. Eu vreau sa fiu eu si sa fiu acceptata ca atare, dar se pare ca in ziua de azi este inadmisibil.

Dar probabil nu sunt multe femei care vad astfel lucrurile..
Imi amintesc dupa ce am nascut primul copil si zaceam pe patul de spital, probabil eram ravasita si alb-albastra (pierdusem f mult sange), o femeie din familie m-a intrebat cum ma simt si m-a sfatuit "aranjeaza-te si o sa te simti mult mai bine" (sfatul ei m-a lasat cu gura cascata.. eu nu eram in stare nici sa ma dau jos din pat..).
Dar probabil ca (dincolo de faptul ca infatisarea mea era ofensatoare pt altii), exista niste resorturi intime de care eu nu aveam habar, potrivit carora, daca te machiezi si te imbraci frumos intri intr-un rol in care poti pretinde ca viata ta este altfel (indiferent cat de mizerabil te simteai inainte).

Dar totusi nu inteleg fascinatia barbatilor pentru asa ceva. Eu sunt eu indiferent daca imi pun culori pe fata sau nu, indiferent daca sunt vopsita/coafata sau nu, indiferent daca port tocuri inalte sau nu.
(Sau nu sunt aceeasi?)

Nu, nu sunteţi. Nu sunteţi, într-un trening rufos, cu părul ca după uragan şi cu unghiile cu urme de ronţăială pe ele, aceeaşi cu atunci când purtaţi o rochie vaporoasă, unghiile făcute şi, cu un tainic creion, v-aţi sporit frumuseţea. Nu cum spuneţi, "ca în revistele glossy", ci ca usturoiul în salata verde: atât de discret, încât toată lumea să se mire cât de bună e salata, fără ca nimeni să realizeze că acest efect este obţinut cu o jumătate de căţel de usturoi pisat. Aceeaşi salată, alt gust. Aceeaşi Ana în fond, dar altă Ana vedem noi. Cine spune că make-up-ul deştept şi croiala măiastră la femei nu contează, fie se iluzionează, fie nu a împlinit încă 20 de ani.

Iată, la parohia X există un preot care suferă de boala mândriei deşarte. Dar are omul o ştiinţă a omileticii uluitoare. Când vorbeşte, parcă vorbeşte cu puterea lui Ioan Botezătorul. Sute de oameni sunt fascinaţi, duminică de duminică, de predica lui. Cum de a dat Dumnezeu graţia unui discurs atât de perfect unui slujitor atât de imperfect ? Nu ştiu.

Dimpotrivă, la parohia Y este un preot cu adevărat pâinea lui Dumnezeu. Un adevărat balsam pentru suflet, un adevărat îndrumător spiritual. Dar predica lui nu are nicio strălucire. Parcă se emoţionează de câte ori vede biserica plină şi trebuie să spună ceva. Dezlânare, bâlbe, ambiguitate, ăăăuri, îîîîuri, toate alternate cu scuze că predica e prea lungă. Şi are dreptate, să se sfârşească odată e tot ce ne dorim.

Are rost să vă spun care preot este mai "de succes" şi mai "la modă" ?

Ok, am inteles ca este o diferenta (desi "de succes" nu cred ca este chiar o valoare crestina), dar tot nu inteleg DE CE.

Eu am cunostinte incredibil de frumoase. Chiar si vecina mea arata ca o papusa Barbie (da, stiu ca Barbie este supradimensionata in picioare, bust si subdimensionata in talie fata de un om normal, dar exact asa este si vecina mea), este aranjata perfect si imbracata mai ales in Burberry's si Gucci.. dar este una din cele mai plictisitoare fiinte pe care le cunosc.. greu trece o ora in compania ei. (si sotul a parasit-o, chiar daca arata perfect).
Pe de alta parte, am cunostinte care arata ca iesite din furtuna, dar oricand m-as intalni cu ele. In mod particular imi place o mamica a trei copii, care arata intotdeauna aiurea (poarta clogs! si pantaloni fara forma, are parul rosu intotdeauna deranjat), dar este atat de plina de viata, inventiva, amuzanta etc. Si sotul ei o adora, nu cred ca ar comenta vreodata felul in care arata, pentru ca o reprezinta (si cred ca ar fi mult mai plictisitoare incorsetata in taior). Acum nu pledez pentru tinuta dezordonata, este doar un exemplu ca o personalitate stralucitoare razbate si de sub tinuta modesta.

Si nu este vorba de "sporit frumusetea", ci de faptul ca barbatii considera ca lipsa de atractivitate un defect peste care nu se poate trece, chiar daca este vorba de sotia lor.
Si nu are rost sa cadem in extreme spunand ca o femeie care nu este aranjata este obligatoriu in treining si miroase a varza.
Ceea ce asteapta barbatii depinde mult de ceea ce dicteaza mass media. Barbatii nu mai au asteptari realiste, nu, este obligatoriu ca pe langa tot ceea ce ai de facut in casa sau cu copiii, sa-ti gasesti timp (si bani) pt a-ti asambla o imagine. Care nici macar nu este a ta.
De ex. in imaginea perfecta a femeii pe care o are sotul meu, exista specificatia "tocuri". Cosmarul perfect este sa-ti duci copilul mic in brate mergand pe tocuri de 12 cm. Eu am si cazut o data. Cu copil cu tot.
Mi se pare o cruzime si abuz sa pretinzi femeilor o astfel de incaltaminte (mai ales ca putine branduri fac pantofi cu toc in care chiar poti merge, iar preturile sunt prohibitive).
Sau chiar unghiile vopsite.. mie imi par foarte vulgare (nici nu pot exprima ce-mi vine in minte cand vad unghii rosii).
Etc...

(Referitor la Ana cu treining.. :), nu am nici un fel de treining.. dar l-as l-as purta, nu vad problema. Eu port tocuri inalte, la dorinta sotului, am parul lung si frumos aranjat zilnic, am si rochia vaporoasa cand ies cu sotul, am parfumuri de nisa.. si o tona de frustrare pt ca nu vad in ce fel astfel de lucruri ma reprezinta, mi se par absurde.. si o ocean de dezamagire sa vad ca sunt importante pentru cei din jurul meu)

Degeaba, Anna.. Cred că frustrarea ajungi să i-o transmiți și soțului, în ciuda tocurilor și a parfumurilor afișate. Probabil că de-asta nici nu face mai mulți copii. :) Carevasăzică, te pomenești că Mihnea are dreptate! :4:

PS: între noi fie vorba, nu te cred că porți chestiile alea exclusiv ptr plăcerea soțului; ar însemna prostituție intelectualo-conjugală!

Cred că se face confuzie; nu vorbim despre două extreme, ci despre trei extreme.

Prima extremă este cea despre care pomeneşte domnul Dragomir - trening, miros de varză, pantaloni necălcaţi (la bărbat), etc., cu alte cuvinte - neîngrijit.

A doua extremă este aspectul "barbie", sau "conform cu mass media", sau "la modă", cum vreţi să-i spuneţi.

A treia extremă, care de fapt nu este o extremă, este să te îngrijeşti, la modul propriu, la modul corect, de persoana ta. Să descoperi ce-ţi stă bine (nu ce spun revistele "glossy" că trebuie să porţi ca să-ţi stea bine), ce anume îţi pune în evidenţă, în armonie cu natura, calităţile (şi mă refer la calităţile omeneşti, nu doar la cele pur fizice), ce te face să te simţi bine în pielea ta, şi îi face pe cei de lângă tine să se simtă bine în prezenţa ta.

Dar asta presupune un oarecare efort. E mai uşor să tragi pe tine blugii din adolescenţă şi tricoul mototolit, sau ultimele "tzoale de fiţe", decât să cauţi o haină care să fie făcută "pentru tine".

Mergeţi la croitori. Mai există, deşi s-au cam rărit, această specie anacronică de meseriaşi, care ştiu să facă haine pentru oameni, în loc să vândă haine oamenilor.

Va multumesc pt explicatii, acum o sa stiu ce sa zic cand mai aud. Am inteles... probabil ca este un mit medical. Nu cred ca este spusa medicilor problema pt ca nu reprezinta nici un pericol pt sanatate eventuala problema, prin urmare nu ar fi treaba medicului, e mai mult o chestiune personala care este, cred, jenent de recunoscut.

Ai zis bine, in multe cazuri asa si este. Nu este o noutate, femeile fac asta de cand lumea. Citeste Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi, arata clar cum stau lucrurile. Toate trucrile estetice nu fac altceva decat sa ademeneasca, dau impresia de "magie" de stiuatie speciala, cand de fapt e vb doar de efectul unor detalii cum ar fi culoarea rujului, cum arata parul,etc. Cat poate dura o casnicie cladita pe asa ceva?... cat timp femeia isi mentine imaginea, sa nu strice himera din mintea sotzului.

tocurile inalte, de 12 cm, sunt extrem de nocive pentru articulatiile plantei.

:) Subscriu..dar cred ca raspunsul este unul: lumea ne vrea SEXI!! :))

lumea, corect, dar crestinul nu a primit duhul lumii acesteia ci Duhul Sfant:

1 Corinteni 2:12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu

or fi sexy niste tocuri de 12 cm, dar o crestina trebuie sa se gandeasca inainte de a purta asemenea pantofi cu astfel de tocuri, e posibil sa poticneasca pe alte crestine!

"raspunsul este unul: lumea ne vrea SEXI!! :))"

Cat de superficial gandim...
Faceti un experiment:
Incercati sa va imbracati / incaltati ca niste paiate...... ca sa faceti lumii pe plac, cu tocuri de 12, ca de abia poti sa umbli, festite (vopsite) pana la urechi, sulemenite, etc,
si incercati sa va imbracati normal, cu fusta comoda, peste genunchi, ca sa nu stai sa-ti pazesti desuurile, sa nu se zareasca cumva din cauza scurtimii fustei, incaltaminte comoda, cu toc mic de vreo 2 cm, bluza care sa nu crape pe tine, si sa vedeti cum va simtiti voi inseva mai bine, nu cum ii place lumii, ci exact ce am spus, cum va simtiti voi inseva mai bine!!!!

Multumesc pentru sfat...dar nu e cazul.
Ceea ce incerc sa zic este ca daca te imbraci asa cum ti-e bine, fara sa faci caz de asta si fara sa urmezi sfaturile altora, realizezi ca f. mult din aprecierea celor din jur se datoreaza ambalajului si asta e frustrant!Poate as dori sa fie apreciat mai mult omul din spatele "frumusetii."Sau poate ne-am dori sa fie pretuit mai putin un trup decat adevarata frumusete, care se gaseste in suflet.

Da, asa ar fi firesc.
Nu era un sfat pentru cineva anume (de aceea am si eliminat numele, am lasat doar... lozinca), m-am loggat doar la acele cuvinte, deorece le ""vad"" mereu in jurul meu.

:) ma bucur atunci ca nu trebuie sa ma imbrac ca o pitzi pentru partea I din experiment :) am crezut ca mesajul imi e adresat si nu stiam cu ce am gresit asa de rau.

Aiurea sfat.

Tocmai - ca unele se simt bine imbracate pitziponcesc sau deconsiderand vremea, pentru ca si daca fizic sufera, orgoliul lor e in al 9-le cer inchipuindu-si cum sunt privite, ca sunt dorite, frumoase, etc chiar daca realitatea asta de cele mai multe ori exista doar in mintea lor.

Si esti sigura ca e neaparat nevoie sa fii atat de obedienta?

Adica..daca ti-ai impune macar cat de cat punctul de vedere -nu in totalitate, nu de la inceput, crezi ca s-ar solda cu un dezastru in viata de familie?

Obedienta totala mai ales in astfel de chestiuni nu e neaparat urmata de satisfactie, poate sau chiar inlocuita la un moment dat de dispret.

Da, exista acele resorturi initime - am scris despre ele mai sus.

Este o spalare pe creer care incepe din familie cu mamele care isi pun fetele inca de mici "sa se aranjeze frumos" - in special partea cu pictatul fetzei.

Si uite asa in loc de o norma morala ele deprind faptul ca este crucial sa arate intr-un fel sau altul, legaturi care asa cum ziceam exista mai degraba doar in mintea lor pentru ca folosind o anumita coafura a unei "vedete" sau un stil de imbracaminte, machiaj, nu ai cum sa te transformi in persoana respectiva, dar printr-un mecanism empatic, de transfer, imaginea de sine (nu a celor din jur, cum crede ele) sufera imbunatatiri substantiale, chiar daca tin mai degraba de sfera imaginarului.

Eu cred ca fascinatia barbatilor "pentru asa ceva" nu se ridica nici macar la 1/10 din cat presupune femeia ca ar fi, mai ales ca cea mai mare parte din ele nu stiu limita intre machiaj si grotesc.

Nu sunt sigura de nimic, Alin.
Certitudinile le aveam in tinerete, de cativa ani se prabusesc toate, pe rand.
Eu am fost crescuta sa cred ca nu conteaza felul cum arati, ci taria morala. Iar parintii mei nu au facut diferente intre oameni judecandu-i dupa haine sau bani. Iar acum descopar la batranete ca intr-adevar conteaza, iar eu am trait ca intr-un borcan (mi-am conservat un idealism infantil).

El considera ca felul in care arati este determinant pentru succesul social, iar ignorarea acestui aspect este semn de inadaptare sociala (ca sa nu spun de-a dreptul prostie). Ba chiar banuiesc ca crede ca o femeie care nu se fardeaza este o lenesa nesimtita.
Ma tot minteam ca totusi m-a acceptat asa cum eram, nu? Dar in timp mi-au venit in minte tot felul de incidente care mi-ar fi deschis ochii, daca as fi stiut sa le interpretez corect la timp. De ex., cand eram in facultate in ultimul an, el a cunoscut o tanara la o petrecere data de mine. Fata era strident machiata (imi amintesc cum comentau parintii mei pozele impreuna cu nasa si isi spuneau "oau! ce te-ai face sa ai o fata care se machiaza asa?!". Ei bine, a invitat-o in oras dupa cateva zile, cand eu eram ocupata cu exameul de licenta. Am aflat si era sa pic si examenul scris din cauza asta (adica abia am luat un 8) pt ca nu puteam chiar in timpul examenului sa ma gandesc la altceva decat ca el a chemat alta fata in oras..si nu intelegeam de ce face asa ceva.. Dar eram destul de tampitica sa cred ca iertarea este o virtute indiferent de circumstante si am trecut peste asta).

Si apoi imi facea cadou farduri, pantofi (aproape toti pantofii mi i-a facut el cadou), parfumuri, bijuterii.. dar eu ma gandeam ca uite, ma iubeste si ignoram total semnificatia cadoului (ca ar fi putut sa-mi daruiasca pijamale sau carti, nu?).. Deci cumva am fost oarba tot timpul.
Si multe, multe altele pe care nu le-am vazut, nu le-am inteles etc..

Dar astea sunt doar problemele mele.
Oricum, in alta ordine de idei, vrasmasul nu doarme niciodata, ba citeste si forumul. Dupa ce am scris o postare doua pe acest thread, el a reluat discutia despre farduri ("cum este posibil sa mergi impotriva curentului, si spre deosebire de ceea ce fac 99,9% dintre femei, tu refuzi sa te fardezi, ba te simti bine in pielea ta?").
Asta am mentionat-o pt ca am citit ieri postarea veche a lui colaps de pe alt thread si cred ca are perfecta dreptate (eu am patit-o de multe ori sa imi exprim ganduri si sa fiu apoi atacata tocmai din acea diectie). Dar oricum nu se pot schimba multe acum.

Mda, inteleg ceva mai bine acum cum stau lucrurile.

Da, exista intr-adevar o compnenta sociala - conformismul social care le face si pe femei sa se imbrace si sa se macheze pitziponcesc care lucreaza si in cazul barbatului vizavi de atractia pentru femeia lui.

Asta are doua componente - care pornesc de fapt de la un singur element - femeia strident machiata, parfumanta exprima o disponibilitate sexuala, o vulnerabilitate cu accente de disperare pe alocuri mergand pana la fascinantul sex-fara-obligatii, fascinatie de care barbatii sunt constienti constient sau sub-constient ca sa zic asa.

De aici atractia barbatului tau pentru genul asta de femei - e ca o promisiune care chiar daca nu se implineste efectiv dintr-un motiv sau altul, ii e greu sa-i reziste.

Si a doua, probabil - ceva poate chiar mai tragic - propria femeie ca instrument in fata altor barbati care manifesta aceeasi slabiciune.
Instrument de intimidare - uite ce am eu, casa, bani, masina, femeie, instrumemt de inducere a unei vulnerabilitati psihice in alt barbat si de aici anumite avantaje..

Pana la urma totul se rezuma la instinctul de supravietuire - care fiind exacerbat si absolutizat pana la absurd, ajunge sa suprascrie tot ceea ce poate fi uman si principal intr-o persoana.

Sper ca este enuntarea unei mentalitati si nu subscrierea la acest gen de mentalitate..

Uite un contraexemplu, cum se pot totusi creste 10 copii in doua camere si venituri modeste:

http://www.adevarul.ro/locale/focsan...695330689.html

Desigur, nu e deziderabil ca sa depinzi de ajutorul social dar oricum..ideea este ca acolo unde unii nu reusesc cu 1-2 copii macar si venituri mult mai mari, altii reusesc cu 10.

Diferenta? Asta trebuie sa te intrebi.

Ce sa reuseasca, sa ii chinuie adica, sunteti constienti cum sunt priviti acei copii de catre colegii de clasa pentru ca mananca la cantina saracilor, ca sa nu mai vorbim de altele pe care nu le au, cum pot fi umiliti, sa astepte ajutorul de la copii pentru ca ei nu pot sa ii intretina, pai de asta s-au pus sa faca copii sa ii ajute cu bani!?

Cum credeti ca traiesc acei copii in 2 camere? conditii inumane !

Asta asa e, cei care sunt morti lepadati de mama lor ca sa nu-si inghesuie fratii sau is supun parintii la prea mult efort, sigur nu sunt priviti urat de nimeni.

Nici chiar parintii nu sunt priviti rau pentru asta - pe de o parte ca de obicei o crima de genul asta se face discret si fara martori si pe de alta parte se pare ca romanul are mai mult constiinta legitimitatii unei astfel de practici decat apartenenta la credinta ortodoxa care o condamna.

Cum poti spune asemenea prostii?
Ai idee cat sunt banii astia in raport cu necesitatile de intretinere a unui copil?
Pai nu acopera nici mancarea, ce sa zici de restul?
Crezi ca face cineva copii doar ca sa traiasca din alocatia lor??

Probabil nu stau toata ziua in acele camere navigand pe Internet, schimband canalele la televizorul cel cu 100 canale, digital HD - daca asta e noua definitie a umanitatii.

Impresionant. Ce copil grozav.
Cred ca trebuie admirati, mai degraba decat compatimiti.
Si ajutati, desigur :).

Uman este ca fiecare copil sa aiba camera lui. Dacă ai trei copii şi vrei să-i creşti în condiţii umane, musai să ai 5 dormitoare (câte unul pentru fiecare copil, unul pentru părinţi, unul pentru musafiri).

Credeţi că Iisus a avut camera lui ?

Am cunoscut si un caz in care copilul era ingramadit intr-o camera de cca. 4mp facuta dintr-o fosta camera de serviciu (ap. de 2 camere), in timp ce ditamai sufrageria era binenteles pentru ..oaspeti, tv, calculator..

Era un documentar pe Discovery - camera clasica de locuit la evrei era o jumatate de pod deasupra grajdului care nu era tocmai ditamai apartamentul.

Am renuntat la valorile morale pentru a defini umanitatea si am ajuns sa o definim prin prisma confortului si a nivelului de trai - ciudata "evolutie".

Dar chiar şi această definiţie e cu susul în jos (sau, mai bine zis, criteriile la care face trimitere).

De ce echivalăm "confort" cu "izolare" ? Este, în mod real şi obiectiv, mai confortabil să ai "camera ta", atunci când eşti copil ?

Din pacate in contextul actual da.

20 familii, cca. 40 oameni inghesuiti pe o suprafata de teren de cca. 200mp (un bloc) sau chiar mai rau, creaza inevitabil tensiuni.

Si nu doar acolo.

Relatiile tensionate din familie sau mai bine zis lipsa unor relatii autentice iarasi creaza tensiuni care nu se pot ameliora decat printr-o izolare intr-un fel sau altul.
A parintilor de copii, a copiilor de parinti, etc.

Cei care sustin ca nu e necesar ca un copil sa aiba camera lui cred eu ca a avut una si nu stie cum este fara. Un copil are nevoie de intimitate ca si un adult, are nevoie de un loc unde sa se retraga. La tzara e putin altfel, sunt o gramada de locuri unde un copil sa se retraga daca vrea, are fanar in care sa se suie, are gradina, are pod, are locuri prin curte pe unde isi poate face de lucru, poate invita acasa copii sa se joace fara nici o problema... la bloc un copil nu are nimic. E obligat sa stea nas in nas tot timpul cu parintii/fratii. De asta este necesara o camera.

Blocurile intr-adevar creeaza niste conditii oarecum... anormale. Realizati cu totii ca nu e ceva normal sa ai veceul in casa, nu? si sa auzi tot ce face toata lumea in baie, si nu numai in casa la tine, si ce face vecinul de deasupra, si cel de dedesubt...
La casa inteleg veceu in casa pt ca il poti plasa undeva mai discret totusi. In cazul in care ori faci tu casa, ori poti s-o modifici. Am vazut odata un reportaj despre casele cu turnulete ale tiganilor si aratau unii casa. La un momend dat ajung la baie- baia normala, cu tot ce stim, mai putin wc.Reporterita, mirata- "da' unde e veceul?" si tiganca care ii arata casa, evident chiar rusinata de untrebare a zis "nuuu, domnisoara, nu se face la noi veceu in casa, e rusine, veceu' e-n curte". M-am mirat si eu pe moment, dar mi s-a parut de fapt o idee destul de buna.
Apropos de casa- vecinii chiar interactioneaza am vazut, isi dau buna ziua, se mai si viziteaza, se stiu pe nume.La bloc este asa o raceala intre oameni, nu se cunosc vecinii intre ei decat in cazul in care sunt nevoiti sa vorbeasca pt a rezolva diverse probleme din bloc. Si "buna ziua" e zis printre dinti, daca e zis.Si relatiile sunt tensionate pt ca este inevitabil sa se deranjeze unii pe altii stand in aceeasi "cutie".

Saracii bunicii nostrii!
In ce conditii inumane traiau! Si in pofida acestui fapt copii lor erau muncitor, harnici, lucrau toata ziua fiecare avand cate o sarcina. Mancau impreuna, la aceeasi masa, chiar daca scaune nu aveau si asterneau un tol si stateau jos pana mancau(unoeri chiar si din aceasi oala).

Astazi, slava Domnului, avem de oferit conditii umane copilului. Ii oferim o camera a lui, si ii lasam ca prieien de nadejde calculatorul. Ii oferim toate jucariile pe care ni le cere, si il transformam intr-un egoist. Ii facem cate un fratior, uneori ptr a-i oferi conditii mai bune, il lasam fara, ptr a-i putea oferi totul lui, transformandu-l intr-un mofturos si capricios.
Avam un singur odor/ doua odoare in casa cum sa ii mai punem la lucru? Mai ales cand? ptr ca ar vrea si ei, micutii sa se relaxe un pic la tv sau calculator.Las ca face mama...

Fiecarea mananca ce vrea, cand vrea, unde vrea. Ce deliciosi sunt cartofii prajiti in fata tv-ului!

Mesele in familie? o comoara uitata...Glumesti, cine mai are timp de ele?
Si iata asa, conditiile umane ne slabaticesc copiii. Am avut neplacuta ocazie sa ajung la spitalui de PSI, la o verisoara. Imi venea sa plang cati copii bolnavi sunt acolo! cate mame disperate. Si stiti cum s-a imbolnavit verisoara mea? Petrecea ore intregi pe facebook, pana a intrat in contact cu un individ din Mare Britanie.Acesta a convins-o ca poseda anumite puteri cu care poate face diferite lucruri, inclusiv sa-si faca"dusmanii sa sufere". Ca sa nu mai vb de idei despre Biserica, preoti s.a. Cert e ca fata s-a imbolnavit pshic grav(Cu ocazia asta, va rog frumos sa o pomeniti pe Madalina).

parerea mea e ca, din dorinta de a le oferi copiilor prea multe, ca sa nu zic totul, ii distrugem, ii imbolnavim.Ii transformam in niste oamenii viciati, niste persoane care vor deveni o pacoste ptr cei din jur.
Nu sustin sa crestem 10 copii in 2 camere, dar moftul ca fiecare sa aiba camera lui mi se pare inutil. Copilul nu are nevoie de asta!
Poate imaginea noastra deformata, fustrarile din copilarie da, dar copilul nu! Copilul are nevoie sa socializeze, sa vorbeasca in permanenta cu parintii, fratii, sa stea in preajma lor.
Si daca exista momente de suparare, de fustrare in mod sigur nu le va depasi stand in fata calculatorului singur! Acolo e nevoie de mama, sau d eoricare alt suflet cald....sau cand chiar e nevoie sa fie singur, o plimbare prin parc il poate linisti. Repet nu monitorul, ci Dumnezeu, oamenii, natura sunt cei care pot aduce pace si bucurie in sufletul copilului! Nu izolat intr-o camera, ci in mijlocul familiei, in Biserica, in parc! Chiar daca copilul simte nevoie de singuratate! O vizita cu tata la pescuit, in care juniorul sa fie singur, sau la picnic unde de asemnea sa stea singur, sa se reculeaga sau sa citeasca o carte.Sau.... variante , cu siguranta exista, trebuie doar cautate.

Asta in varinata cu orasul....la tara e mai simplu

Idealizati realitatile de atunci. Cititi "Morometii" pt o idee mai realista despre realitatea in care erau crescuti copiii. Nu era nici o armonie idilica. Si asa era mai in toate familiile. Asa au fost crescuti si bunicii mei, si bunicii bunicilor mei.
Lipsa banilor, munca pamantului, imposibilitatea de a-si indeplini visele din cauza ca nu se puteau duce la scoala (pt ca nu avea cine sa munceasca, pt ca nu erau bani pt scoala,etc), ura tacita impotriva parintilor care ii tratau ca pe niste sclavi personali (atunci asa era relatia copil-parinte), dezbinarea rapida a familiilor pt ca toti copiii plecau de acasa cat puteau de repede si cat mai departe...

Si mesele in familie tin sa amintesc totusi ca in cele mai multe cazuri nu sunt deloc "comuniuni de iubire" ci comuniune de barfit rudele care nu sunt preznte si de mancat pana sta vantul.Asta face copiii sa prefere un sa manance la calculator sau cine stie, sa devine vegani.

Va place sau nu, copiii vor sa mai fie si lasati in pace.

Alin, ai pus punctul pe i. Traim vremurile in care femeia devine femela si barbatul, mascul. E o placere sa stii ca si oamenii "puternici social" (???) ajung sa se prabuseasca, intr-un fel sau altul. Adica masculii "tari" si femelele "atragatoare". Oricum, curand vine cel care va face ca nici macar masculul sa nu mai ramana mascul si femel, femela, asa ca degradarea va cadea chiar mai jos de etapa sexualitatii "fara frontiere". Wait and see...

Asta nu pot sti daca a avut sau nu camera Lui, desi nu cred ca noi putem sa indraznim sa ne comparam cu Mantuitorul. El nu avea nevoie de lucruri materiale.

Nu va faceti ca nu intelegeti. Doar pentru ca este copil si noi avem autoritate asupra lui nu inseamna ca el nu are sentimente si nu simte nevoie sa aiba camera lui. Nu trebuie sa ne batem joc de copii si sa ii obligam sa traiasca fie cum doar pentru ca noi nu suntem capabili sa le asiguram minimul decent pentru o viata normala.

Cred ca glumiti.
Neglijati tocmai aspectul cel mai important: Si Hristos a fost om! Avea nevoie de hrana, de haine, de caldura....toate nevoile pe care le are un om.

cand vei fi femeie....:4: vei intelege diferenta... de exemplu intre a umbla cu toc de 12 fata de 2 cm...:4: si atunci vei intelege si ce am vrut sa spun :1:

Dumneavoastra in ce lume traiti? Dupa cum se vede intr-o lume ideala, normal ca sunt, nu una, ci zeci de familii care fac copii pentru ajutorul de la stat. Inclusiv acestia pe care ni i-ati dat de exemplu. Acea fata, olimpica de unde credeti ca re ideea sa isi ajute familia cu acei bani, doar nu credeti ca de la ea citire. A fost impinsa de la spate sa faca sport, vazand familia ca are talent, tocmai pentru a-i ajuta cu bani, pentru ca parintii nu sunt capabili sa ii intretina. Nu mi se pare normal ca un parinte sa faca zece copii pentru ajutoare , pentru ca apoi sa ii puna la munca grea: gimnastica e un sport extrem de greu si periculos, acea fata nu va mai avea copilarie tocmai pentru a-si da toti banii castigati familiei!

Aveti o imagine idealizata a vietii de la tara! As putea sa va dau n exemple contrare la tot ce ati scris dar e prea mult de scris.

Sa stiti ca nu este musai in oras sa fie raul de pe lume, exista multi parinti, va spun din experienta personala ce am auzit de la unii oameni, care nu isi lasa copiii sa stea la computer, sau la TV, le interzic total pana la o anumita varsta, si fac toate acele lucruri pe care le ziceti, plimbatul, pescuitul si comunicarea in general, mancatul la masa impreuna, nu inseamna ca viata la oras e iadul pe pamant si viata la tara e raiul, trebuie sa vedem lucrurile intr-un mod mai obiectiv!

Diana, cunoaşteţi care este cuantumul alocaţiei pentru copii ?
Ştiţi şi cam ce cheltuieli şi ce beneficii materiale le cere şi le aduce sportul de performanţă, sportivilor ?
Vorbiţi în cunoştinţă de cauză, sau după ce aţi văzut pe la tembelizor ?

in jur de 40 lei, am auzit, in orice caz se aduna daca exista 10 copii!